Cazul Bodnariu – j’accuse…


Picture1

 

Cred că este de bun simţ ca de la început să fac câteva precizări.

În primul rând ca să-i scutesc de eforturi inutile pe cei care, gândind altfel decât mine, se vor gândi să sară cu reproşuri.

Ca un om care am crescut, copil fiind, cu trauma despărţirii părinţilor pe când aveam doar 7 ani, părinţi pe care i-am iubit mult şi în egală măsură, cunosc foarte bine ce înseamnă şi ce efecte are asupra psihicului unui copil ruperea, fie şi temporară, de unul dintre părinţi. Aşadar, nu îmi este deloc greu să-mi imaginez ce impact are o asemenea rupere când eşti luat din preajma ambilor părinţi. Iată un motiv pentru care sufăr sincer pentru copiii familiei Bodnariu.

O altă precizare este că din momentul în care am aflat de acest caz nu am încetat să mijlocesc la Dumnezeu pentru cauza lor. Nu e un titlu de glorie. Nici măcar nu o consider o datorie. Pentru un creştin normal, e ceva normal. Am semnat şi petiţia în favoarea familiei, deşi la acea dată nu cunoşteam foarte multe detalii nici despre caz în sine, nici despre legislaţia norvegiană în baza căreia s-au petrecut toate evenimentele. Membru într-o biserică fiind, am îndemnat, alături de pastor şi de alţi fraţi, la rugăciune întreaga biserică, fiind convinşi că Dumnezeu poate rezolva ceea ce oamenii nu pot.

Dar…

De la prima mediatizare a cazului a început o adevărată nebunie. Mărturisesc că mi-ar fi plăcut să văd o nebunie similară din partea românilor sub aceeaşi solidaritate când abuzuri de genul „Bodnariu” s-au petrecut nu într-un colţ uitat de lume, ci în aceeaşi Norvegie, doar că asupra unor familii din alte ţări europene. Cazurile au fost mediatizate suficient la vremea aceea. Când investigatorul privat, polonezul Krzysztof Rutkowski, în două cazuri, cel al unui copil rus şi unuia polonez, separaţi de acelaşi Barnevernet, a reuşit reunificarea familiilor, iar cazurile au fost intens mediatizate, nimeni nu a scos o vorbă. Un fel de „totul până la plapuma mea.” Jalnic. Şi ruşinos cum, acum când copii români trec printr-o situaţie similară, se manifestă o mult mai vizibilă solidaritate internaţională, pe care noi, românii n-am arătat-o nici măcar în 2011, atunci când însuşi preşedintele Cehiei protesta în Parlamentul european pentru un tratament similar asupra unei familii cehe.

Mai mult, nici măcar atunci când alte abuzuri, de alt gen, s-au petrecut având ca victime creştini, precum cazuri de pastori ameninţaţi cu destituirea sau chiar puşcăria pentru că n-au acceptat oficierea de căsătorii unisex. Sau cazul funcţionarei americane aflată într-o situaţie similară. Şi câte alte anormalităţi petrecute care n-au stârnit reacţii atât de vehemente precum în cazul de faţă.

Să mai vorbim despre lipsa de acţiune (nu atitudine, care n-a fost nici aceea mai mult decât… palid vocală) în trendul anti-creştin care se manifestă în Europa şi Statele Unite?

Marea masă de neoprotestanţi români (ca să mă refer doar la curtea proprie) pare a trece printr-o fază de profundă „narcoză” din care, atunci când se trezeşte, reacţionează într-o adevărată isterie ce pare mai degrabă a fi un efect de… sevraj. De când s-a declanşat toată această isterie (să mă iertaţi, dar acesta e termenul cel mai potrivit dacă e să privesc reacţiile) mi-a fost dat să citesc cele mai ciudate luări de poziţie. De la furia necontrolată a pastorului Cristian Ionescu (deh, cazul este oarecum „din familie”!) la înjurături „pocăieşti” la adresa oricui pare că nu se aliniază cu „ţipătul” general, de la reproşuri aiurea adresate oficialităţilor române care „nu mişcă un deget” la ameninţări mai mult sau mai puţin voalate chiar la adresa Norvegiei ca stat, de la comparaţii cu nazismul, stalinismul, maoismul (mai lipseşte ISIS – cum de nu i-a trecut nimănui încă prin cap?) până la ideea sabotării produselor norvegiene, şi exemplele ar putea continua, o paletă largă de atitudini, majoritatea cel puţin bizare, s-a manifestat în rândul protestatarilor.

Nu mă îndoiesc de sinceritatea majorităţii dintre ei. În fond, un abuz este un abuz. Dar nici nu pot să nu-mi ridic serioase semne de întrebare privind exploatarea la maxim a acestei tragedii pentru câştigarea popularităţii, fie ea în biserici, fie în mediile virtuale (mai ales!). Unde erau toţi aceşti „Che Guevara” penticostali şi baptişti când Europa îngropa noţiunea de creştinism? De ce nu s-au pichetat şi atunci ambasade şi reprezentanţe diplomatice? De ce nu s-au organizat proteste de amploare pentru solidarizarea cu miile de creştini măcelăriţi ca nişte animale de către monstrul ISIS, sub privirea îngăduitoare a aceloraşi guverne cărora li se cere azi mâine mutarea Norvegiei eventual pe Marte?

Îmi permit chiar să întreb cum este posibil ca aceeaşi „vocali” de azi să considere că „nu e legal” să intervii într-o familie, fie ea „din lume”, fie din biserică în care soţul îşi maltratează soţia sau copiii, dar e legal să condamni o ţară întreagă pentru că face acelaşi lucru?

Indiscutabil, sistemul norvegian privind protecţia copilului pare a fi monstruos, dacă e să ne luăm după informaţiile existente în diverse medii (multe nesigure sau contradictorii – ştiu că voi fi bombardat cu tot felul de „surse” ce îmi vor contrazice evaluarea!). Dar ceea ce mă frământă ţine de cu totul altceva. E vorba de lipsa de raţiune în tot ceea ce se face. În cazuri extreme, a acţiona „de-a valma”, sub imperiul sentimentelor, al furiei, al sentimentului „de gaşcă” mai degrabă decât de „unitate socială”, nu este doar neproductiv, ci chiar contraproductiv. Am aproape certitudinea că acest val de ură la adresa Barnevernet va obliga această organizaţie la adoptarea unei atitudini care nu va folosi deloc cazului Bodnariu. Vor face toate eforturile să acopere neregulile, vor face uz de independenţa faţă de stat şi poate, dacă tot par a fi atât de inumani, vor face tot posibilul să rezolve cazul în defavoarea familiei Bodnariu. Nu este greu de imaginat că recunoaşterea de către ei a unui abuz va aduce un adevărat tăvălug peste întreaga organizaţie şi peste Norvegia ca stat în general. Crede cineva că acolo nu este nimeni interesat ca acest lucru să nu se producă?

Scriam despre lipsa raţiunii în toate acţiunile intreprinse de la declanşarea cazului. Deşi m-am abţinut să scriu prea mult pe marginea subiectului, din respect pentru familia în cauză şi datorită faptului că mă încăpăţânez să cred în puterea lui Dumnezeu mai mult decât în orice puteri omeneşti, am atras de la bun început atenţia asupra lipsei unei separări „de specialitate” în acest caz. Adică diplomatic, juridic, cetăţenesc, creştin. Din nefericire, protagoniştii de conjunctură le-au amestecat în mod inadmisibil, lider în acest sens fiind chiar un pastor! Şi-au băgat nasul peste tot, dând sfaturi şi… chiar directive diplomaţiei, juriştilor, fiindcă aşa e românul, specialist în toate!

Multe s-ar putea scrie pe marginea acestui subiect…

Este însă momentul, cred, să explic de ce am ales titlul acestui articol atât de dur şi de tranşant.

În Biblia pe care o citesc eu scrie: „Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii” (Matei 10:16). Sunt chiar cuvintele Domnului!

Ei bine, nu pot să mă abţin să întreb, deşi ştiu că e dureros şi îmi este greu să scriu, cât de înţelepţi au fost părinţii acestor copii atunci când, cunoscând indiscutabil legislaţia sub care îşi creşteau copiii, au riscat totuşi să-i crească după metodele lor (ah, proasta interpretare a textelor bibice privind disciplinarea), expunându-i şi expunându-se ? La acest subiect pastorul Ionescu se întreabă cu un aer tragi-comic: „ce să facem să fugim de colo, colo, după cum se schimbă lumea?” E drept, răspunsul la această întrebare nu are decât două variante: rămâi şi te expui riscurilor sau fugi cât se mai poate… de Sodoma şi Gomora (cred că nu e cazul să-i explic unui pastor ce vreau să spun…). Deşi ar mai fi fost o variantă, dar din păcate ne-am cam bătut joc de ea: să fi luat atitudine adevărată de la începutul apostaziei, când chiar din sânul bisericii s-au „trezit” tot felul de „năzdrăvănii” care au pus umărul la situaţia tragică în care se găsesc mulţi creştini astăzi! Nu. Atunci i-am certat pe cei care au avut ceva de spus. Şi continuăm să o facem şi acum…

Aşadar, le reproşez (pe ei nu pot să-i acuz!) părinţilor copiilor Bodnariu lipsa de înţelepciune. Creşterea unui copil nu înseamnă doar a-i da hrană, casă, îmbrăcăminte, educaţie (inclusiv creştină), ci şi siguranţă! Aici, din păcate, Ruth şi Marius au eşuat. Vreau să cred (mă rog şi pentru asta!) că vor trece cu bine peste toată nebunia asta şi vor ştii pe viitor că le-a lipsit ceva în atitudinea de părinte…

Dar…

Îmi permit să-i acuz de lipsă de înţelepciune pe toţi aceia care au făcut din cazul tragic al acestei familii adevărate piedestale pe care şi-au cocoţat ilustrele imagini. Sper să-şi dea seama că au făcut mari deservicii chiar familiei respective, îngreunându-le situaţia (mă rog ca Domnul să zădărnicească toate aceste deservicii aduse!). Au fost unii care au făcut trimitere la celebrul caz Titel Maghiar. Evident, au fost apostrofaţi imediat. Şi acolo n-a fost vorba decât de goana după popularitate. Şi mă tem că nu numai… La fel şi acum. N-are rost să enumăr numele celor care „s-au agăţat” din nou de un caz ca să afle lumea că există…

Îmi permit să-i acuz de atitudine anticreştină pe toţi aceia care, creştini fiind, au uitat că un creştin nu ameninţă, un creştin nu rosteşte expresii urâte la adresa nimănui, oricât de hidos ar fi destinatarul, un creştin nu are voie să exagereze (tot un fel de minciună!)…

Apropo, s-o fi gândit vreunul dintre aceşti „furioşi ai Domnului” să se roage pentru funcţionarii Barnevernet? Să lucreze Domnul şi să-i trezească, ba, mai mult, să-i aducă la poalele crucii? Nu cred! Cred mai degrabă că mulţi i-au şi văzut înfipţi în ţepele lui Vlad Ţepeş. Alături de guvernul care nu face nimic, alături de cei care au îndrăznit să fie circumspecţi şi raţionali într-un caz care, mai mult ca orice, reclama raţiune. Curat creştinesc!

Îmi permit să-i acuz pe toţi cei care dorm în băncile bisericilor, de orice denominaţie ar fi ele, în vreme ce statele le confiscă zi de zi dreptul la credinţă, dreptul la familie, dreptul la intimitate, dreptul la un trai decent… să le mai enumăr? Îi acuz că se trezesc doar când le ajunge cuţitul la os şi că şi atunci o fac haotic şi gălăgios, ca o turmă parcă lipsită de păstor.

Pe cei care aproape au ajuns să împingă creştinismul din nou spre catacombe, inclusiv Barnevernet, nu îi acuz. Căci pe ei îi va judeca Dumnezeu. Dacă nu se vor pocăi de păcatele lor…

Dar nu uitaţi că Dumnezeu ne va judeca şi pe noi că am tăcut când trebuia să vorbim şi am vorbit prea mult când trebuia să tăcem!

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Politichie, Simţul civic, Trecător prin lume și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Cazul Bodnariu – j’accuse…

  1. iosif zice:

    Si d-lui presedinte Obama,îi pasa de copii,abtinandu-se cu greu din plans.
    http://actu.orange.fr/video/monde/obama-en-pleurs-lors-de-sa-conference-de-presse-sur-les-armes-a-feu-magic_CNT000000hISR7.html
    Fiti binecuvantati.

  2. vesteabună zice:

    Dragul meu
    De 8 ani de când am blog am stat departe de politică (deși am opinii politice și merg la vot), am evitat să scriu pe blog despre afaceri (deși am o experiență de peste 20 de ani în afaceri), am căutat ca pe blogul meu creștin să scriu doar subiecte ”spirituale”, evitând pe cât posibil controversele.
    Însă în acest caz, al Barnevernetului norvegian m-am implicat cu toată puterea și o să mă explic.
    Acest caz, al familiei Bodnariu este diferit. Mi-am dat seama punând laolaltă două mărturii: una, a lor, a familiei Bodnariu și alta a unor rude ale noastre care în septembrie sau august și-au adus copiii din Norvegia lăsându-i la bunici. (Am fost în Scandinavia de peste 15 ori, am prieteni și am făcut afaceri acolo, e ceva putred acolo.) În mintea mea am comparat această situație cu situația lui Wurmbrand, care ajuns în vest în 1965 și vorbind despre persecuțiile din România nu îl credea absolut nimeni. Plus că pastorii trimiși de securitate în vest îl acuzau că minte. Cum să alegi din așa ceață de informații?
    Dana DK, un psiholog Copăceanu și alți postaci se pare că sunt plătiți de Barnevernet să facă același lucru în media din Ro.
    Persecuția ascunsă este o închisoare teribilă. Este o celulă de sticlă, s-ar putea să stai într-una și să nu știi. Sau să știi numai tu, că nu poți ieși, dar cei din jur să n-o vadă.
    La revoluție aveam 22 de ani, dar habar n-aveam cine era Wurmbrand, chiar dacă aveam bunic și unchi pastori baptiști. Auzisem despre Wurmbrand doar în armată, la o lecție politică despre dușmanii României sub masca organizațiilor religioase. Eu mă așteptam să aud de radio Monte Carlo sau de Popovici, am auzit de ”Hristos pentru lumea Comunistă” și Vocea martirilor… și Richard Wurmbrand. Mi-am zis că politrucii ăștia nu știu. Eram înăuntru, eu nu știam.
    Așa sunt norvegienii acum, sunt înăuntru și nu știu, trebuie ca cineva de afară să facă tărăboi ca ei să reacționeze.
    Din 18 noiembrie tot citesc despre subiect. Adun argumente. Și scriu.
    În discuția lui Pleșu cu Liiceanu despre prostie, ziceau băieții ăștia doi că prostia începe din momentul când se renunță la deductivitate, la argument și asociau acest moment cu apariția emoției, emoție care de obicei detronează argumentul și înscăunează impresia. Le-am dat dreptate, dar m-am tot gândit, o ziseseră frumos.
    Când a apărut cazul Bodnariu, am realizat că încărcătura emoțională poate să conducă la argument într-o cauză dreaptă (nu să-l detroneze), nu este de blamat emoția. O emoție, dacă este pentru o cauză nobilă, poate dezveli din ascunzișuri șiretlicurile care au produs dureri și poate duce la victoria celui asuprit pe nedrept. Această emoție merită să fie alimentată cu argumente, nu crezi?
    Această emoție conduce la deductivitate și este ieșirea din prostie, nu intrarea.
    Chiar dacă factorii politici se tem ca de foc de ”formatorii de opinii”; atunci când opiniile stau de strajă unui adevăr de bun simț ”cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine”? Se zice că ”corb la corb nu scoate ochii”, că politicienii nu se bagă, dar când oala emoțiilor dă în clocot, miroase prea tare și ești acuzat de nesimțire dacă nu reacționezi. De data aceasta eu cred că statul Norvegian va reacționa, fondurile Barnevernet sunt de 1 miliard de Euro pe an.
    Dacă nu te prinzi de moment ca Mardoheu, ca Estera, trece istoria pe lângă tine, planul lui Dumnezeu se face și tu tot pe lângă el.
    Și eu cred că Dumnezeu va lucra, dar așa cum Wurmbrand a făcut gălăgie mare la vremea lui, și acum este un timp al gălăgiei. Internetul își face treaba. Cel mai mult mă bucur că citesc norvegienii (au urcat pe locul 2 ca cititori la mine pe blog), ei au nevoie de trezire din nesimțire.
    Un caz de gălăgie utilă a fost la Efes, când cu Dimitrie: ”unii strigau una, alții alta, iar cei mai mulți nici nu știau pentru ce se adunaseră….” o situație la care Pavel ”voia să meargă la teatru” dar nu l-au lăsat ucenicii. Nu le-a trimis bilet la Gaius și Aristarh (înhățați de mulțimea furioasă) să calmeze spiritele.
    Pentru că bănuiesc că nu ai trecut pe la mine, dă te rog 10 minute și citește: https://vesteabuna.wordpress.com/2016/01/05/drepti-intre-norvegieni-1-avocatul-erik-rolfsen-mama-copilului-rapit-nu-are-nici-o-sansa/ un argument printre altele.
    …mulțumesc de răbdare

    • marinelblaj zice:

      Dragul meu, spre surprinderea ta am să-ţi spun că am urmărit (e drept, nu consecvent) blogul tău.
      Eu nu am fost şi nici nu sunt om de afaceri. Am ridicat afaceri pentru alţii. Sunt un tip romantic şi idealist, dar am o calitate pe care alţii au ştiut să o folosească: în situaţii de criză îmi păstrez mintea limpede. Foarte interesantă construcţie, nu-i aşa? În prezentarea blogului meu am precizat că nu va fi unul creştin, ci un blog AL UNUI creştin. Adică unul care vrea să aibă opinii în orice domeniu simte că are ceva de spus cu o minimă competenţă şi cu o atitudine creştină.. Bănuiesc că nici tu nu ai „răsfoit” blogul meu, altfel ai fi aflat că regimul Ceauşescu a lăsat urme adânci în sufletul şi memoria mea. E doar un exemplu… Aveam 35 de ani în ’89. Am copilărit aproape în curtea bisericii Speranţa din Arad. Copil fiind, am trecut prin braţele lui Wurmbrand, Ţon, Popovici, Taloş etc… Erau oameni ce poposeau adesea în casa părinţilor mei. Cred că am avut privilegiul să cunosc foarte bine evoluţia mediului evanghelic românesc. Atitudinea mea creştină e oarecum diferită de cea a altora. Nu sunt un creştin mut. Nu sunt un creştin indiferent. Dar nu sunt nici un creştin naiv. De aceea îndrăznesc să intru în controverse acolo unde cred că e nevoie de minte limpede şi de raţiune. Aşa a fost cazul cu fantomaticul Titel Maghiar, cu aberaţiile crislamiste sau cu acest noian de biserici independente care duc oamenii în derută privind creştinismul. Nu pretind a avea întotdeauna dreptate, dar am o opinie.
      Consider că spiritualitate 100% nu există decât în cer. Aici ea se amestecă volens-nolens cu societatea şi tot ce este în ea, bun sau rău. Şi e bine aşa, căci altfel cum ar putea să o influenţeze.
      Revenind la cazul Bodnariu…
      O greşeală imensă pe care o fac toţi aceşti „vocali” (unii dintre ei bine intenţionaţi, alţii, din păcate – şi ştiu ce spun – doar fiindcă mai pot urca o treaptă pe scara celebrităţii) este că nu s-au gândit nicio clipă să judece cazul prin prisma mediului în care el se petrece. O minimă informaţie pe care cred că o deţine oricine are o brumă de cultură istorică şi literară le-ar fi putut-o oferi… vikingii. Ce nu pricepe Ionescu, de exemplu, este că nordicii nu sunt absolut deloc ca americanii (ce să mai zic de români!). Abordarea problemei s-a făcut, aşa cum am spus, prost de la început. Nordicii sunt oameni riguroşi şi foarte puţin sentimentali. O dovedesc şi informaţiile din articolul tău. Iar dacă mai punem la socoteală că sunt implicaţi şi foarte mulţi bani… Pe blogul Mariei Goron apar nişte mărturii foarte relevante ale unor oameni care au plecat de acolo ca să-şi salveze copiii. Oare de ce ne este dat în Biblie exemplul Sodomei şi Gomorei? A te întreba aiurea, precum Ionescu: „Ce e de făcut, să fugim de colo colo?” e, iartă-mă, o dovadă de prostie la care nu poţi răspunde decât „atunci stai acolo şi suportă consecinţele”. Uităm că tot Biblia ne spune că lumea merge spre pieire? E drept, asta nu înseamnă că trebuie să stăm şi să privim această evoluţie. De aceea mă şi irită la culme „activismul” ăsta doar când îi ajunge cuţitul la os cuiva care e „mai important” în biserică. Unde erau toţi „furioşii Domnului” de acum când s-a eliminat din Constituţia Europei noţiunea de creştin? Atunci au tăcut, că era încă bine şi cald la Chicago! Prin tăcerea lor, a tuturor acestor „furioşi” s-a născut monstrul numit Uniunea Europeană. Atunci nu s-a demonstrat, nu s-a pichetat. Acum… să le fie de bine! Monştrii mănâncă între altele şi copii. Tăcerea lor şi lipsa de atitudine şi acţiune e complice. De aceea susţin în continuare că acest caz al copiilor Bodnariu va putea fi rezolvat doar de către Dumnezeu. Dacă va voi El şi cum va voi El. Poate chiar printr-o „revoluţie” norvegiană, cine ştie. Dar tare mă tem că şi dacă va rezolva, laurii şi-i vor asuma alţii. Deja se pregătesc de „selfie-uri” când se văd în faţa mulţimilor…
      Iartă-mă, dar mă opresc aici fiindcă încep să pierd acea minte limpede… E prea enervant să vezi că latri în pustiu şi caravanele trec…

      • vesteabună zice:

        Dragă Marinel
        Eu nu prea fac lucruri fără timp. De aceea nu ți-am răspuns imediat după ce ai scris. Nici nu citesc întotdeauna imediat. Am fost la înmormântare, probabil ai fost și tu, dar nu ne-a intrat în socoteală să mai cunoaștem pe cineva cu acea ocazie. Acum în Arad nu mai avem aproape pe nimeni de când a murit fratele Aron, sora Maria și Cristi.
        Să știi că descrierea morții familiei tale am citit-o atunci și am fost adânc mișcat, am dat-o și celor apropiați s-o citească. E o tragedie izvorâtă din lunga persecuție ascunsă.
        Am sosit aseară după un drum cu ceață și ploaie și noapte dar cu mângâiere în inimi, încă unul s-a mutat. Pe drum mi-am făcut ordine în cap și astăzi după adunare (avem adunare în casa noastră) și frângerea pâinii am început lucrul la blog, am postat la ce m-am mai gândit, iar înainte de a intra pe editat înregistrări am zis să-ți scriu ție.
        Am umblat mult în Scandinavia, mai mult Danemarca (peste tot) și Suedia, Norvegia nu, cunosc bine mentalitatea de acolo. Sunt oameni, bârfitori, bețivi, înșelători, cinstiți, buni, ursuzi, blânzi, de toate felurile, ca noi toți. Am călătorit în 30 de țări, vorbesc mai multe limbi și acest lucru l-am observat în călătoriile mele: încercarea de a încadra un popor în stereotipuri nu merge (e un reziduu darwinist și ăsta), oamenii sunt oameni peste tot, sfinți și demoni amestecați cu toate nuanțele dintre ei.
        Fiind om de afaceri (mai mic) am observat atitudinea oamenilor față de bani. Când am fost traducător pentru alții, unii mai vicleni îi duceau de nas pe cei mai naivi cu acest cârlig al dragostei de câștig, unde voiau ei. De aceea zic că Barnevernetul este o afacere construită dintr-o filosofie numită progresistă, exact ca nazismul, ca comunismul.
        A fost necesar să se pună foc la această jertfă, lemnele și spinii dragostei de bani erau demult, important este ca împreună cu spinii ce ard (revelarea afacerilor din spate) să se pună pe foc și idolul (filosofia sodomită). Vezi, în acest fel eu cred că suntem sarea pământului, la jertfe se pune sare ”câtă va vrea” Ezra 7:22
        E vorba de acel număr de drepți care în Sodoma nu erau.
        De aici trebuie să înțelegem că lumea nu e arsă încă pentru că acest număr e încă mare.
        Acum, cu plecarea lui Cristi, pericolul pentru lume crește.
        ”Unde erau toţi „furioşii Domnului” de acum când s-a eliminat din Constituţia Europei noţiunea de creştin?”
        Își vedeau de câștigul lor mârșav. Acum e rost de ceva ”jar la oala noastră” din ”cazul” Bodnariu.
        Să-ți spun o poveste.
        Tatăl meu, când mergeam cu el la coasă îmi spunea că pentru aprins focul (frigeam slănină la amiază) ai nevoie de un singur chibrit. Important era să știi cum să așezi lemnele ca să ia foc din prima. Mai subțiri jos și apoi cele mari. Trebuia ținut cont și de vânt.
        Așa e și acum, ”o comunitate unită, peste tot, care nu uită” s-a întâmplat să fie doar acum în 2015-2016 și să aibă un singur dușman: Barnevernet. Opinia exista, Barnevernetul a fost chibritul și din păcate familia a fost jertfa. Eu mă mir de tăcerea lui Johanis pe subiect, ai văzut că la Torino n-au fost numai pocăiți la proteste. Omul a uitat că FB l-a pus președinte și FB îi măsoară prestația, iar coborârea e întotdeauna mai rapidă decât urcarea.
        Dacă te uiți atent ce ai scris că pe blogul Marianei Goron, sunt niște ”mărturii foarte relevante ale unor oameni care au plecat de acolo ca să-şi salveze copiii”, acele mărturii sunt luate de pe blogul meu, eu am scris acele rânduri, acei oameni din Norvegia sunt rudele mele și un motiv pentru care m-am implicat este că n-a trebuit să analizez mult, știam că e ceva putred acolo pentru că oamenii au fugit îngroziți.
        Să nu-ți pierzi mintea limpede! zici,…. te las cu o poezie prelucrată de către fratele V.V.Moisescu (aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2013/12/12/de-vei-putea-pastra-o-minte-treaza-v-v-moisescu/)

        SPICUIRI DIN POEZIA ”IF” de: Rudyard Kipling
        Prelucrare în l.rom. de fr. V.V.Moisescu

        De vei putea păstra o minte trează
        Când toți pretinșii ”mari” și-o pierd pe-a lor,
        Când cei din preajma ta nu încetează
        Să te acuze ca nepăsător;

        De vei păstra încrederea în tine
        Când toți se îndoiesc de vorba ta,
        De vei putea să-i ierți, căci știi prea bine,
        Aceste îndoieli se pot uita;

        De nu vei căuta în mari înfrângeri
        Să pari mai bun ca să-ți câștigi o slavă;
        Și nu-ți vei da nici aerul că sângeri,
        Nici vei grăi cu-nțelepciune gravă;

        De-i aștepta și așteptând într-una
        Tu nici o clipă n-ai să obosești;
        Mințit de-ai fi să nu slujești minciuna,
        Urât de-ai fi, pe nimeni să urăști,

        De poți visa, dar nu faci pe sihastrul,
        De poți gândi, dar nu-ți faci scop din gând,
        De poți privi izbânda și dezastrul
        Drept doi vrășmași pe-aceeași treaptă stând;

        De poți privi în țăndări spulberată
        Lucrarea pentru care te-ai jertfit
        Și te cobori s-o-nalți mai minunată,
        Chiar când unealta-n mâini ți s-a tocit;

        De poți să uiți de tot câștigul tău
        Ce-ajută pe-alții ca un falnic far
        Și-ades pierzându-l să-l începi din nou
        Și nimănui să nu te plângi măcar;

        De poți să-nduri când verbul ca un soare
        Rostit de tine-i măsluit de răi,
        Ce-și fac din el o stea înșelătoare,
        S-atragă pe creduli pe strâmbe căi;

        De poți să fii prietenul mulțimii
        Și totuși demn, să nu o lingușești,
        Să stai cu magi pe treptele-nălțimii,
        Dar fără ca pe-ai tăi să-i părăsești;
        …..

        Când clipei scumpe strigi să stea din zbor,
        Să guști plăceri cari gloatei nu sunt date,
        Atunci, în lung și-n lat cât vântul bate,
        Pământ și cer pe veci ai dobândit,
        Te porți ca ”Cel Desăvârșit”,
        Ascuns fiind în Cel ce totul poate !

      • marinelblaj zice:

        Dragul meu (vezi, eu nu-ţi ştiu nici măcar numele…)
        La vârsta mea timpul are cu totul alte valori. De aceea, găsind răspunsul tău, mă grăbesc să… răspund. Dacă aş fi ştiut că ai fost, bănuiesc la înmormântarea lui Cristi, crede-mă că aş fi vrut să ne cunoaştem. Deşi, la acele momente nu aş fi fost în cea mai bună stare sufletească. Nu de alta, dar plecarea lui Cristi înseamnă mai mult decât pot spune…
        Tu ai dreptate în ce priveşte felul oamenilor din ţările nordice (am umblat şi eu „ceva” prin lume). Şi acolo sunt oameni şi oameni. Eu vorbeam însă de o trăsătură comună a lor: acea oarecare încăpăţânare. Dar asta chiar e o discuţie aparte. Cred că altceva trebuie să lămuresc şi, deşi am făcut câteva aluzii (unele destul de directe) se pare că nu am fost suficient de limpede. Drept pentru care fac acum câteva precizări, cred eu, foarte importante.
        Am avut parte, copil fiind, de vremuri bune şi vremuri foarte grele. Relaţia părinte-copil şi copil-părinte a fost aproape un obiect de studiu pentru mine. Poate suna a confesiune (e prima oară când fac public aici pe blog acest lucru), dar ar fi folositor să ştii un „mic” amănunt. Am mai fost căsătorit înainte de re-venirea la Domnul şi fosta soţie n-a putut (sau n-a vrut?) să aibă copii. Din motive care n-are rost să fie menţionate (deh, un minim cavalerism mă obligă!) ne-am despărţit. În 89 am cunoscut o femeie minunată, părăsită de soţul fugit în lumea mare, fără urmă. Avea trei copii. Ne-am căsătorit. În ziua următoare ne-am botezat. Copiii erau mici. Acum sunt copiii mei. Deşi doi dintre ei şi-au cunoscut tatăl (al treilea era prea mic) pentru ei eu sunt tata. Poate asta îţi spune ceva despre cât înţeleg eu relaţia părinte-copil. Cu cel mai mic am purtat împreună o luptă de peste trei ani ca să învingem cancerul care îl lovise. Şi am învins. Dumnezeu e mare! Era cu 7 ani în urmă. Acum e sănătos, slavă Domnului!
        Aşadar, ştiu cum e sentimentul să simţi că îţi pierzi copilul, deşi trăieşte. Din această scurtă prezentare cred că poţi realiza că înţeleg foarte bine prin ce trece familia Bodnariu. Dar… aşa cum am mai spus, la fel cum nu mi-am pierdut capul când am aflat că fiul meu are cancer, aşa cum nu mi-am pierdut capul când îl ameninţa amputarea unui picior întreg, aşa cum am reuşit să fiu suficient de raţional ca să gestionez o situaţie de criză (în mijlocul bătăliei cu cancerul lui am rămas şi fără servici – lucram la un… frate, care a găsit că avea nevoie de nişte… restructurări!), tot aşa privesc şi situaţia acestei familii. Vezi tu, de cele mai multe ori nu reuşim să învăţăm din dramele altora decât… plânsul. Ceea ce e nu doar tragic, ci şi nefolositor. Nu poţi să nu empatizezi cu familia aceasta, nu poţi, dacă eşti om şi ai o inimă, să nu te doară. Dar asta nu scuză datul la o parte a raţiunii. E neplăcut, e adevărat, să spui lucrurilor pe nume. E cam ca pentru un doctor să-ţi spună că fiul tău are cancer! Dar el îţi spune şi ce trebuie să faci ca să te vindeci!
        Când doamna doctor m-a anunţat că în sfârşit poate spune că l-a scăpat pe fiul nostru de cancer, am avut tăria să-i spun, după ce i-am mulţumit, că numai fiindcă Dumnezeu i-a dat priceperea asta, şi doar cu ajutorul Lui am ajuns aici. Şi mi-a plăcut reacţia ei. Nu s-a împăunat cu reuşita. Din „lotul” de 20 de pacienţi pe care i-a tratat, doar fiul nostru a scăpat. Înţelegi, cu siguranţă, ce vreau să spun.
        După cum poţi deduce, nu sunt deloc un fatalist. Dar sunt convins că lumea creştină se îndreaptă spre un nou val de persecuţie. Care trebuie să fie atitudinea noastră, a creştinilor? Evident, nu de resemnare. Categoric, trebuie să luptăm pentru dreptul nostru la credinţă. Dar nu aşa cum o facem! Pompieristic, ajustând pe parcurs strategia iniţială, poate… poate. În niciun caz. NU isteric. Ci gândit.
        În 2006 am fost implicat în echipa care a încercat să modifice definirea căsătoriei în Constituţie. Şi atunci am atras atenţia la… detalii. Am atenţionat că nu e suficientă strângerea numărului legal de semnături, ci e nevoie şi de respectarea repartizării pe judeţe. Exact motivul pentru care Curtea Constituţională a respins iniţiativa, deşi se strânseseră mult peste numărul necesar de semnături. Acum se demarează din nou o asemenea iniţiativă. Sper că va fi făcută de data asta cu cap. Evident, mă implic. De ce îţi spun asta? Pentru că eu cred că aşa trebuie să lupte creştinul înţelept. E o vorbă: mai bine să previi decât să tratezi! Înţelegi acum ce reproşez eu când spun „j’accuse”?
        Şi nu în ultimul rând, sunt de-a dreptul furios când văd felul în care, exact cum spuneai tu despre cei ce se folosesc de cârlig ca să-i păcălească pe alţii, şi acum sunt jenant de mulţi profitori. De data asta e folosit cârligul… dragostei. O dragoste pe care n-ai văzut-o anterior. Sunt oameni pe care nu i-ai auzit până acum vociferând pe tema apărării familiei, dar care acum se înghesuie să prindă un microfon la manifestaţiile provocate de cazul Bodnariu. De ăştia mi-e milă (nu silă, deşi ar merita!). Lor le reproşez „agitaţia” de acum, motivată fie de relaţia apropiată cu familia în cauză, fie de dorinţa de a se afişa într-un moment „fierbinte”. Unii dintre ei au încercat cu politica. N-a ţinut. E bună şi biserica pentru un centimetru în plus la… înălţime!
        Ar fi multe lucruri de spus. Dar am să-ţi mai spun doar că şi tatăl meu m-a învăţat cum să fac focul. Era un montagnard „înrăit” şi am făcut la 7 ani turul ţării cu el, pe picioare, fără absolut niciun mijloc de locomoţie. Am parcurs toţi munţii din ţară, am dormit în cort, am gătit, deci, am făcut focul. Dar el m-a mai învăţat ceva. Cum să răceşti în cca. 10 minute o sticlă cu apă când nu ai nici un pârâiaş măcar prin apropiere. Aproape un truc. De ce mi-am amintit de asta în contextul a ce ne-au învăţat părinţii? Pentru că nu focul e totul ca să supravieţuieşti. E bună şi o gură de apă rece. Îţi ajută la limpezirea gândurilor. Indiscutabil, şi la cea a acţiunilor.
        Got it ? (nici mie nu-mi sunt străine limbile… străine! Traduc.)

      • vesteabună zice:

        Cum răcești apa în 10 minute?

    • T. zice:

      MA INTREB OARE CAND NE VA LOVI IN PLIN PERSECUTIA ANTI-CRESTINA, CE SE VEDE LA ORIZONT, OARE NU SE VA REPETA ISTORIA DESCRISA DE ACESTE REVELATOARE RANDURI ?

      „În mintea mea am comparat această situație cu situația lui Wurmbrand, care ajuns în vest în 1965 și vorbind despre persecuțiile din România NU îl CREDEA absolut nimeni. Plus că pastorii TRIMISI de securitate în vest îl acuzau că MINTE. Cum să alegi din așa ceață de informații?
      Dana DK, un psiholog Copăceanu și alți postaci se pare că sunt plătiți de Barnevernet să facă același lucru în media din Ro.
      PERSECUTIA ASCUNSA este o închisoare teribilă. Este o celulă de sticlă, s-ar putea să stai într-una și să nu știi. Sau să știi NUMAI tu, că nu poți ieși, dar cei din jur să n-o vadă.”

      „La revoluție aveam 22 de ani, dar HABAR N-AVEAM cine era Wurmbrand, chiar dacă aveam bunic și unchi pastori baptiști. Auzisem despre Wurmbrand doar în armată, la o LECTIE POLITICA despre DUSMANII României sub masca organizațiilor RELIGIOASE.”

      • T. zice:

        „Crestinii” (ma refer in primul rand la lideri) care se vor mula pe cerintele „noului” sistem, care sta sa vina, nu vor avea deloc de suferit, exact ca si ”crestinii” colaborationisti din ex-regimul bolsevic. Dar nu numai ca nu vor avea de suferit dar vor avea si de CASTIGAT cooperand cu sistemul noii utopii ecumenico-politico-financiare de „pace si securitate” mondiala, contribuind mai mult la suferinta crestinilor autentici care vor plati pretul opozitiei non-violente fata de apostazia morala si doctrinara.

  3. Gabriel zice:

    Xenophobic Norway

    Wiggen argues that the public debate on immigration in Norway is fundamentally negative, and that the problems which may or may not arise from multiculturalism are vastly exaggerated.

    “I think this negativity is worse in Norway than in European countries with a longer history of immigration” says Wiggen.

    She argues that xenophobia is visible in mainstream media, in debates, and in everyday life.

    “Even in Oslo you sometimes hear old ladies on the bus commenting on a foreign person’s appearance. That’s something I don’t experience in the UK.”

    She argues that xenophobic attitudes are also expressed in social media.

    “On Facebook you often see young people leaving comments like ‘I’m not racist, but if they can’t behave the way we want them to they should just pack it up and go home.’ Today such comments are commonplace.”

    http://sciencenordic.com/norways-problem-immigration

  4. Mihai Laczko zice:

    „Ce diferenţă e între tine şi ISIS? Nici una! Sînteţi ambii, la fel de intoleranţi, de sălbatici şi reduşi.”
    Marius Tuca in 20 Decembrie 2015 pe blog la el deja i-a comparat cu „ISIS” =)
    http://www.mariustuca.ro/editorial/21969-familia-bodnariu-reunite-indoctrinare-crestina

  5. Iosif zice:

    Mihai,atentie la detalii,”complotul e mare”,si putem usor cadea in eroare. Autorul articolului nu e M.Tuca ,ci Luiza Moldovan.Bineinteles nu e relevant.
    Fiti binecuvântati.

  6. iosif zice:

    …e normal…nu toti suntem ochi,in Trupul Lui Hristos,Biserica,Mireasa…

  7. tabyta22 zice:

    Iatã un articol de bun simt la care nu am nimic de adãugat!Domnul sã vã binecuvânteze şi sã ne asculte rugãciunea!Amin

  8. Gabriel zice:

    Daniel Bodnariu:

    Saptamana trecuta am fost contactat de o familie de romani crestini orotdocsi carora le-au fost luati copiii in acelasi mod abuziv, sunt disperati si in acelasi timp terorizati de aceasta institutie. Dansii mi-au spus ca NICIODATA nu au dat macar o palma fetiei de 7 ani, cu toate acestea acuzatiile sunt: „fata a spus ca este batuta zilnic de mama, tata si bunica”, bunica este in Romania, ei sunt plecati de 5 ani in Norvegia, cand o vad pe nepotica, si asta se intampla destul de rar, bunicii nu stiu cum s-o mai iubeasca. Tatal vine de la lucru tarziu acasa si mi-a spus: este absurd sa ta gandesti ca o bat in fiecare zi, ar insemna sa o scol seara cand vin sa-i dau bataie si s-o trimit la culcare. Tot ce spun astia sunt minciuni sfruntate, si nu cred ca ar fi spus vreodata copilul asa ceva. Singurul semnal pe care l-au primit si nu si-au dat seama ce-i paste a fost ca fetita cu o spatamana inainte de a fi luata, a spus mamei ca va merge intr-o familie care ii va cumpara toate jucariile pe care si le doreste.

    Este un caz dramatic, il voi face public cat de curand, parintii sunt amenintati ca sa ramana low-profile altfel nu-si vor mai vedea copiii. Cu toate acestea le-a ajuns cutitul la os. Cu alte cuvinte, v-am luat copiii, acum voi sa taceti ca altfel nu ii mai vedeti vreodata. Nu stiu cum sa numesc abordarea asta „civilizata” made in Norvegia. Seamana foarte bine cu abordarea securitatii de la noi. Probabil de asta nici nu gasesti avocati care sa pledeze impotriva statului ( familia asta a schimbat doi acum sunt la al treilea). Fratele meu abia a schimbat unul. A gasit pe unul care a castigat un caz important impotriva statului si acum nu mai are licenta pentru Norvegia.

  9. Gabriel zice:

    http://www.mhskanland.net/page10/page103/page103.html
        It is no longer possible to avoid seeing the similarity between the public child care system of our Norwegian social authorities (CPS, the child protection services) and the Nazi SS, the KGB of the Soviet Union, and the Inquisition a few centuries ago. 
        In the spring of 1995, Norway celebrated the 50th anniversary of our liberation from the Nazi yoke. We all said, with emotional fervour: Never must we let this happen again. We particularly react against the concentration camps and everything regarding the treatment of, among others, the Jews, which for instance took place in the following manner: First, the Jews were deprived of all their money and property. Then, those able to work were made use of as slave labourers in German industry. Finally, when they were killed, their remains were utilised to make products such as soap and lamp-shades. But before they were killed they could also serve as guinea pigs in medical experiments which could not be perfomed on free individuals. The experiments were usually very painful and harmful, or they could be aimed at investigating how the subjects of the experiments reacted, physically and mentally, to torture, to being told that they were to be executed, and so on. These experiments were carried out by „scientists”, with Dr Josef Mengele in the forefront. 
        In plain text: The child victims are not to be allowed to go home to their parents, the adult victims are to serve their own and their children’s tormentors. The real reason for the abduction of children by the child protection services does not lie in circumstances concerning parents or children, it is found in the need of CPS social workers and clinical psychologists for jobs and power. The taking-into-care business is an incomparable financial drain, a waste of several billion crowns on totally useless – even positively destructive – activities. The actions of the CPS are paid by society, by all of us. But in addition, the victims are often brought to ruin trying to get efficient help from lawyers and independent expert witness assessments in their quite lonely fight against the terrorising CPS. Because the CPS keeps the children hostage in institutions and foster homes, the parents cannot effectively protect themselves and their children against the „resource utilisation”. 
        In practice, parents are deprived of their statutory freedom of speech, their right to criticise the authorites, because the CPS – and the courts! – threaten them and punish them and their children if they publish in the media or in other ways make public the abuse of their families carried out by the social services. While parents are muzzled, the county administration of Hordaland, on the other hand, at the above-mentioned conference made considerable and open propaganda for the use of the media by the CPS to promote their own interest and that of foster homes, even on the pretext of representing „the voice of the children”! And sure enough: newspaper coverage of the conference presented foster homes and child protection in the way these goups wanted – a pure beautification of idyllic harmony. I am reminded of the Red Cross paying a planned visit to the concentration camp Theresienstadt, on which visit the SS presented a pretty facade for the occasion. The Red Cross predictably saw nothing much wrong with the conditions for the Jews there. 

  10. iosif zice:


    Fiti binecuvântati.

  11. Iosif zice:

    Draga Marinel;
    Citind ultimul tau com,am realizat,ca vietile noastre,au avut un traseu identic,exceptînd citeva mici detalii neesentiale,pe care nu am sa le mentionez aici.
    Am constatat cu bucurie in suflet,ca mai exista Oameni autentici,care nu s-au plecat înaintea tentatiilor,nu si-au vîndut dreptul de „întâi nascut”,nici pe Hristos,pentru „treizeci de arginti”
    Am purtat – si inca mai purtam – cu ajutorul Domnului,aceeasi povara a unei cruci aproape identice. Multumesc lui Dumnezeu,Tatal Domnului Hristos Isus,si al nostru,pentru harul minunat de a ma fi adus in „cetatea de piatra”,si Îl rog,sa reverse toata plinatatea Duhului Sau,peste tine si toti cei dragi ai tai. Te îndemn ,cu toata smerenia si respectul,dintr-o inima plina de iubire sfânta,nu-ti mai dezgoli inima pe acest blog,deoarece „fiarele salbatice”,vor ataca fiecare punct vulnerabil ,descoperit,incercind sa raneasca,sa sfâsie si sa ucida.
    „Fiti întelepti ca serpii si blînzi ca niste porumbei.”
    Cu toata dragostea,in Hristos,al tau frate de cruce
    Iosif .

  12. iosif, zice:


    Fiti binecuvântati.

  13. Pingback: (I)logica implicării – principii sau interese ? | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s