Arhive pe categorii: Întrebări întrebătoare

TRUMP, REGELE LEAR, BUFONUL ȘI… ANALIȘTII

Toată lumea, sau, mă rog, aproape toată lumea își dă cu părerea despre ce s-a petrecut, se petrece și se va petrece în Statele Unite. Unii l-au catalogat pe Trump drept nebun…Alții l-au văzut ca un adevărat Mesia, care ne … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, constatări, Pe gânduri, Politichie, Simţul civic | Lasă un comentariu

Între REformarea bisericii şi… DEformarea ei (actul III)

Încheiam episodul anterior în felul următor: Deşi am o vârstă relativ înaintată, o oarecare „vechime” în mediul evanghelic, am ajuns să prefer entuziasmul sincer al tânărului alipit „în felul lui” de Cristos mai degrabă decât „alipirea” unora de tradiţiile care … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Întrebările tinerilor, Biserica, constatări, Mioritice, Pe gânduri | Etichetat , , , , | 1 comentariu

Între REformarea bisericii şi… DEformarea ei (continuare)

Încerc să continuu analiza începută în episodul precedent oprindu-mă la un alt aspect al „dihotomiei” (îngăduiţi-mi folosirea termenului – veţi înţelege mai târziu oportunitatea!) spre care îmi îndrept în aceste zile atenţia. Trebuie, înainte de toate, să fac o precizare … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, constatări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri | Etichetat , , , , | 3 comentarii

Între REformarea bisericii şi… DEformarea ei

Un articol recent al pastorului nostru, Vasi Duma, (dar nu numai!) mă determină să scriu acest articol. Pentru informare, iată întâi de toate articolul „cu pricina”: Are nevoie Biserica Golgota de REFORMĂ?  „Frate…la noi nu merge! Pe noi nu ne … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, constatări, De-ale păstorului..., Guest post, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri | Etichetat , , , , | 5 comentarii

Afară cu biserica !

Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”   Am fost acum două săptămâni împreună cu grupul Golgota Praise şi cu Adi Hentea invitaţi la o seară de … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Întrebările tinerilor, Biserica, constatări, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri | Etichetat , , , , | 4 comentarii

Dâcoşii*… domnului

Îi găseşti cam prin toate bisericile… Dacă i-ai supărat cu ceva, dacă ceva nu merge după cum „gândesc” ei, dacă există ceva care nu le convine, ei bine, „dâcoşii” vor face tot ce au la îndemână pentru a-şi face cunoscută … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, constatări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Povestioare cu... mâlc, Sare... amară, Zâmbet sau rictus? | Etichetat , , , , | 28 comentarii

Cine va plânge după tine?

Citesc mereu pe Facebook ştiri „senzaţionale” cu texte de genul „A murit! O ţară întreagă îl (o) plânge” sau „A plecat dintre noi! Toată lumea plânge…” Inevitabil, mi-am pus întrebarea: „Dacă mâine ai muri, cine te-ar plânge?” Grea întrebare! Nu … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, constatări, Jurnal de luptă şi... de pace, Picături, Sare... amară, Trecător prin lume | Etichetat , , , , | 31 comentarii

Anestezierea României

Am simţit nevoia să mă opresc în aceste zile din lucrul la carte pentru a scrie câteva rânduri despre ce se petrece în ţară. Nu eram foarte hotărât dacă să o fac sau nu… Dar o discuţie avută astăzi cu … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, constatări, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Politichie, Simţul civic, Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 11 comentarii

Şabloanele crăciunului sau sărbătorirea şabloanelor

Cei care mă cunosc, şi mă refer la cei care mă cunosc direct, nu prin interpuşi, ştiu că sunt o fire optimistă. Şi n-aş avea cum să fiu altfel, ca unul care am trecut prin experienţe limită în viaţă şi … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Odăiţa rugăciunii, Sare... amară, Trecător prin lume, Zidul plângerii | 7 comentarii

Despre un personaj media…

Ca şi în privinţa altor personaje pe care le-am pomenit în ceea ce scriu aici, fac precizarea că nu am nimic de împărţit cu persoana în cauză, ci cu ceea ce face… Valorile în care cred, principiile în baza cărora … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, constatări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Simţul civic | Etichetat , , , , | 11 comentarii

NU, CETATEA NU MOARE ! (sau nu mor caii când… ?)

Sunt aproape două luni de când în Cetate s-a aşternut liniştea… O linişte tulburată doar din când în când de câte un apel, fie sub forma unor comentarii-întrebare de genul „au murit luptătorii din Cetate?”, fie sub forma unor e-mail-uri … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, constatări, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Povestioare cu... mâlc, Prieteni, Simţul civic, Trecător prin lume | Etichetat , , , , , | 8 comentarii

Sâmbăta muzicală – Istorii (4)

Aşa cum promiteam în ultimul episod al „Istoriilor”, voi încerca în acest al patrulea să parcurg o listă a altor muzicieni de valoare de la începuturile rock-ului. Recunosc, mi-a fost greu să mă decid dacă să încep cu soliştii vocali, … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebările tinerilor, Dacă doriţi să revedeţi..., Muzichie, Simţul civic | Etichetat , , , , , , , , | 1 comentariu

DIAGNOSTIC: FARISEU ! – predică VASI DUMA

Iniţial am vrut să „curăţ” înregistrarea predicii de duminică seara a lui Vasi Duma de acele inerente „defecte” de vorbire, de amplificare etc. Am renunţat, căci mi s-ar fi părut a fi ceva… fariseic în a prezenta nişte adevăruri „coafate”. … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, constatări, De-ale păstorului..., Pe gânduri | Etichetat , , , , | 6 comentarii

SÂMBĂTA MUZICALĂ – Istorii (3)

Revizuind ultimul episod din aceste „Istorii” îmi dau seama cât de nedrepte vor fi oarecum ele, căci despre apariţia, evoluţia, reperele şi artiştii care au marcat genul se pot scrie volume întregi. Cu siguranţă că vor fi omise multe nume, … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebările tinerilor, Dacă doriţi să revedeţi..., Muzichie, Simţul civic | Etichetat , , , , , , , | 1 comentariu

Şi ne iartă nouă întrebările noastre…

Mă lovesc în traducerile pe care le fac de multe lucruri interesante. Dacă vă mai amintiţi, relatam (între altele) cu multă vreme în urmă despre o discuţie avută cu domnul Emanuel Conţac pe marginea textului din Ezechiel 34:16. O discuţie … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, constatări, Pe gânduri | Etichetat , , , | 6 comentarii

SÂMBĂTA MUZICALĂ – Istorii (2)

Încheiam primul episod al acestei istorii a muzicii rock-and-roll pomenind despre acei muzicieni extrem de talentaţi care, venind din zona jazz-ului şi îmbrăţişând oarecum trendul vremii generat de stilul boogie-woogie, şi-au pus amprenta la modul cel mai puternic posibil asupra … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebările tinerilor, Dacă doriţi să revedeţi..., Muzichie, Simţul civic | Etichetat , , , , , , , | 4 comentarii

(I)logica implicării – principii sau interese ?

  Nu aveam de gând să mai scriu despre cazul familiei Bodnariu. Este, pe de o parte, bine că… s-a terminat cu bine, deşi, în încăpăţânarea (sau inerţia legală), autorităţile norvegiene par a nu considera cazul încheiat. Este, cred eu, … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Simţul civic | Etichetat , , , , , , , | 39 comentarii

SÂMBĂTA MUZICALĂ – ISTORII (1)

Fiindcă… – fiindcă trăim într-o lume în care muzica are influenţe mult mai mari ca oricând în istorie… – fiindcă spiritualitatea unora a ajuns să considere că a vorbi despre muzică în întregul ei este un păcat… – fiindcă m-am … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebările tinerilor, Dacă doriţi să revedeţi..., Muzichie, Simţul civic | Etichetat , , , , , , , | 8 comentarii

PETRU, PAVEL ŞI APOLO (II) – Astăzi: PETRU

  Două precizări: – în articolele care vor urma despre acei Petru, Pavel şi Apolo din biserica actuală nu fac referire la persoane anume. Deşi, este cât se poate de evident, am câteva în minte. Unde vor şi rămâne… – … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, constatări, Pe gânduri, Trecător prin lume | Etichetat , , , , , , , | 2 comentarii

PETRU, PAVEL ŞI APOLO (1)

foto Trebuie să recunosc că aceste gânduri nu-mi dau pace de o bună bucată de vreme. M-am abţinut să scriu despre ele, căci nu voiam nici să supăr pe unii, nici să dau apă la moară altora. Şi totuşi, cred … Continuă lectura

Publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, constatări, Pe gânduri, Trecător prin lume | Etichetat , , , , , , , | 5 comentarii