Sărbătorile îmi prilejuiesc întotdeauna oportunitatea unor gânduri mai… aparte.
Predicăm, cântăm, scriem pe Facebook (unde altundeva, că doar aia e platforma de… socializare).
Mă întreb, și VĂ întreb: pe cine am slujit?
Constat, cu amărăciune, recunosc, că în majoritatea cazurilor NE-am slujit EGO-ul! Am predicat frumos, am cântat ca nimeni alții, am scris despre cât de bine am priceput NOI cum e cu Sărbătoarea asta, cât de exactă e data, cât de important e ce am găsit noi… important, cât de „artiști” sau… amatori am fost, am scris despre toate!
Am uitat un lucru esențial…
Am uitat că în ieslea de la Betleem Cineva a decis să se dezbrace de toată gloria Sa pentru a ne oferi posibilitatea… gloriei!
Am uitat că între două lemne, cel al leagănului din iesle și cel al crucii, stă destinul nostru, al celor care, lăsând la o parte duioșia ieslei, dar prăbușiți la poalele crucii, ne recunoaștem nevrednicia, dar ne întrezărim speranța…
Asta e adevărata sărbătoare a Întrupării! Și nimic altceva…
cetatea de piatră 
Iubim sarbatoarea, uitind de
Sarbatorit