NOTĂ: Articolul ce urmează nu este nici o atenţionare de vreun oarece cod de culoare, nici nu face referire la situaţia dramatică a copiilor familiei Bodnariu, ci este cu referire directă la atitudinea unor conaţionali şi coreligionari legată de acest caz. Deşi sunt o persoană optimistă de felul meu, mă tem că tocmai coreligionarii vor înţelege mai puţin…
Pentru a elimina din start orice interpretare ambiguă a termenilor, iată mai jos definiţiile în baza cărora voi folosi cei doi termeni principali ai gândurilor pe care vi le propun.
SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprimă (sau trezește) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se referă la sentimente. 2. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Care arată o sensibilitate accentuată, care se lasă ușor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.
Sursa: DEX ’09 (2009)
Cazul familiei Bodnariu şi reacţiile multora dintre cei care s-au implicat, în vreun fel sau altul, în situaţia creată m-au determinat să-mi pun câteva întrebări care, aparent, pot să pară destul de comune sau, măcar în parte, uzate în dezbateri mult mai pretenţioase. Totuşi, fiindcă ele mă frământă, şi sunt convins că, mai mult sau mai puţin conştient, ar trebui să îi frământe şi pe alţii, am să încerc să le supun atenţiei.
În 2 Petru 1:3-4 citim că: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”
Sau, în Romani 8:29 de asemenea: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.”
Mă gândesc că nimeni nu crede că poate fi asemenea Domnului Isus, întâi de toate pentru că El este Dumnezeu. Dar, cum Dumnezeu nu spune lucruri fără rost, la ce se referă aceste afirmaţii? Sau, la ce se referă Pavel când cheamă credincioşii să calce pe urmele lui, fiindcă şi el calcă pe urmele lui Cristos?
Răspunsul este, cred, cât se poate de evident şi de simplu: a avea sau a ne strădui să avem aceleaşi trăsături de caracter arătate de Isus, respectiv de Pavel, care încerca să le aibă şi el.
Şi, pentru că atitudinile arătate urmare a situaţiei familiei Bodnariu s-au înscris foarte repede în două extreme (segmentul atât de dorit al moderaţiei fiind foarte anemic!), pentru că disputele între cele două extreme au atins cote inimaginabile, ajungând la jignire reciprocă, la etichetări inadmisibile pentru oameni care se pretind majoritatea creştini, şi pentru că însuşi termenul „creştin” implică o umblare (strădanie de asemănare) pe urmele lui Cristos, dar mai ales pentru că este incredibil cât de mult se bazează argumentaţiile în mod exagerat fie pe un sentimentalism necontrolat, fie pe o raţiune mult prea rece, mi-am pus întrebările din titlu: A fost Isus sentimental? Sau a fost raţional?
Evident, cei care îşi bazează credinţa şi comportamentul creştin pe dragostea arătată de Dumnezeu faţă de oameni („Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”) vor spune imediat că Isus a fost sentimental. Şi vor da şi exemple cu Isus compătimitor, iubitor de copii, iertător şi înţelegător cu păcătoşii… nu are rost să enumăr argumentele pe care le vor aduce; o vor face ei mult mai bine. După care, probabil că mulţi se vor mai gândi… Dar, după cum am putut constata cu tristeţe, nu se vor gândi şi la faptul că dragostea arătată cuiva nu trebuie contrabalansată de ură arătată altcuiva. Celebrul „Dumnezeu urăşte păcatul, dar iubeşte pe păcătos” este la urma urmelor un clişeu frumos. Însă incorect, fiindcă noi nu vom ajunge niciodată să înţelegem nici dragostea lui Dumnezeu şi nici ura Sa. În schimb putem înţelege că poţi evita să-l urăşti pe păcătos tocmai iubindu-l, dar neezitând să-i arăţi păcatul. Fără ură… Sau, urându-l fără ură, deşi cam greu de digerat această contradicţie.
Alţii, care Îl privesc pe Isus din perspectiva misiunii Sale în lume, a rostului venirii Sale pe pământ, a morţii şi învierii Lui, vor afirma că Isus a fost mai degrabă raţional. Şi ei vor avea suficiente argumente. După care şi aceştia se vor mai gândi… Şi vor descoperi că drumul spre cruce al lui Isus, deşi urmărit cu raţiune, a părut unora iraţional, de unde şi „nebunia propovăduirii crucii”, fiind presărat cu o mulţime de manifestări sentimentale.
Există în această situaţie acea imposibilitate de a-L limita pe Isus la un standard anume comportamental. Exact ceea ce, cel puţin jenant, nu sunt capabili să înţeleagă toţi aceia care, pretinzându-se creştini, nu reuşesc să iasă dintr-o anume „schemă” de gândire. Pentru mulţi dintre ei lacrimile cer neapărat… răzbunare. Dinţii vrăjmaşului trebuie zdrobiţi. Ce să te mai rogi pentru vrăjmaşul tău! Auzi! „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri…” (vezi tot Matei 5:44)
Vă amintiţi discuţia dintre Isus şi tânărul bogat? (Luca 18:18-25). Imaginaţi-vă un Isus sentimental care, în loc să spună: „Îţi mai lipseşte un lucru…”, ar fi spus ceva de genul: „Mda, tu nu eşti un om rău. E drept, ai câteva lipsuri, dar ele sunt mărunte faţă de felul în care ai reuşit să-ţi trăieşti viaţa după poruncile lui Dumnezeu…” Şi, „impresionat de sentimente duioase” (câţi tineri găseai atunci care să trăiască o viaţă evlavioasă?), Isus să fi concluzionat: „Întrucât nu este niciun om neprihănit şi fiindcă apreciez pe oricine se străduieşte măcar… intră în Împărăţie.”
Sau, imaginaţi-vă că, aflat între cei doi tâlhari pe cruce, lui Isus, „impresionat de sentimente duioase”, I s-ar fi făcut milă de cel care Îl batjocorea. „Săracul! Şi-aşa a suferit destul. Poate că starea asta de ameţeală să-l fi făcut să vorbească prostii. Poate că celălalt, care şi-a cerut iertare… Hai să-l iert şi pe omul ăsta care aiurează.” Sentimental, nu?
Ori, dacă perspectiva aceasta vi se pare greşită, poate aţi prefera să vi-L imaginaţi pe Isus în întâmplarea cu femeia prinsă în adulter (apropo, unde o fi fost bărbatul respectiv, că doar nu era în adulter de una singură femeia!), spunându-i acesteia: „Femeie, îmi pare rău, dar unde-i lege nu-i tocmeală…” Raţional, nu?
S-ar putea continua la nesfârşit cu exemplele…
Aş îndrăzni să afirm că Isus a fost cât se poate de raţional în sentimentele Sale şi că raţiunea misunii Sale a fost cât se poate de… sentimentală! Poate vă veţi gândi mai mult la ce implică această afirmaţie şi mai puţin la formularea ei!
Şi-atunci, dacă vrem să călcăm pe urmele paşilor Săi, de ce nu încercăm şi noi „reţeta” ?
Să nu uităm, tovarăşii lui Daniel, nesupunându-se regulilor împeriului, au ajuns în cuptor. N-au avut varianta fugii din Sodoma. Dumnezeu putea să-i scutească de încercarea aceasta. Ar fi fost ceva justificat sentimental. N-a făcut-o. Totul avea o raţiune. Dumnezeu i-a scos. Nu altcineva. Ştim de ce şi ce efecte a avut lucrul acesta. Se foloseşte adesea exemplul lui Daniel sau al tovarăşilor lui pentru a se explica situaţia în care se află familia Bodnariu…
Din păcate doar ilustrativ.
Sentimental şi lipsit de raţiune… De către unii.
Sau raţional fără pic de sentimente… De către alţii.
cetatea de piatră 
Histos Isus,S-a nascut din „samânta” dumnezeiasca,a crescut si S-a dezvoltat in trupul biologic,intr-o ascultare de Tatal, sfânta,neconditionata,stiind de unde a venit,si misiunea de „Miel junghiat”,incredintata de Tatal pentru ca numai sacrificiul Sau,in trup,mai putea sa ne faca sa întelegem cum trebuie sa traim si noi,toti cei ce afirmam ca suntem nascuti din El.(1Ioan 2:6-10)
Ratiunea si sentimentele sunt Legea fireasca,iar DRAGOSTEA SE INALTA DEASUPRA LEGII.
Dumnezeu este DRAGOSTE. (1Corinteni 13)
Fiti binecuvântati.
Foarte buna punere in balanta a celor doua caracteristici. Nu cred ca putem discuta de emotii si ratiune in forma pura. Este mai degraba o analiza de laborator, dar in realitate ele nu se gasesc in aceasta stare.
Problema majoritatii este ca nu au fost invatati sa isi identifice si constientizeze emotiile si ratiunea care sta la baza lor. Lipsa identificarii arunca pe multi in definirea emotiilor ca pe un domeniu necontrolabil care se manifesta aleator. Este un domeniu asupra caruia nu exista control. Asta tine de naivitatea omului mediocru. Cei obisnuiti cu introspectia(si crestinii de azi sunt in majoritate naivi la acest capitol) observa relatia dintre ratiunea care sta la baza emotiilor si emotiile in sine. De asta cred ca nu putem considera o persoana ca fiind emotionala sau rationala, in forma pura. Dar putem discuta de persoane cu o tendinta spre rational sau cu tendinta spre emotional.
Am studiat de-a lungul anilor importanta emotiilor in performanta matematica. Cei capabili(antrenati) sa isi disciplineze emotiile si sa le inteleaga le pot folosi ca pe un mare avantaj in intensificarea performantei lor. Cei cu o capacitate buna de concentrare pe perioade indelungate de timp stiu sa isi orchestreaza foarte bine starile si le pot determina sa joace in favoarea lor. Sportivii de performanta nu sunt doar persoane cu o capacitate dezvoltata fizica, ci au o capacitate foarte bine dezvoltata la nivel mental. Sunt obisnuiti sa isi controleze si disciplineze emotiile ca sa le sustina si motiveze efortul. Spre exemplu sportivi de duminica care stiu bine cum sa practice un sport, dar nu se pot motiva suficient de bine sa fie perseverenti isi pot imbunatatii performanta printr-o disciplinare a emotiilor, a starilor interioare. Sigur acest aspect nu este unul simplu, este nevoie de cunostiinte specifice, de invatarea unor mecanisme si tehnici de baza. In schimb pentru o performanta acest lucru este absolut necesar si totodata realizabil.
Majoritatea dintre noi intampinam dificultati cand vine vorba de a ne face un program de alergare. Apare plictisul, mintea ne este invadata de o serie de factori(pe care multi nu ii identifica si constientizeaza) care duc la abandon. Secretul alergatorilor de performanta este legat de disciplinarea trairilor interne. Ar fi multe de zis, pentru ca este un domeniu complex, dar nu vreau sa ma extind pentru ca sunt off topic.
Ceea ce vroiam sa subliniez este faptul ca nu putem discuta de omul sentimental ca de o categorie aparte, a carei radacini sunt pur genetice. Idem la persoanele rationale. In schimb putem discuta de persoane care nu vad legatura dintre emotional si rational. Problema daca Isus a fost rational sau emotional, cred ca Isus avea o personalitate perfect definita, cu stari emotionale perfect definite in acord complet cu ratiunea. Sigur divinitatea Mantuitorului a determinat perfectiunea. In schimb asta nu ne poate motiva ca sa fim ignoranti si sa ne lasam purtati fie de „ratiuni reci” sau de „emotii aleatoare”.
Daniel in cuptor sau in groapa cu lei?
Da, Nelu, mulţumesc. Am corectat. Deh, graba… 🙂
Domnul Isus, Înțelepciunea însăși, creatorul rațiunii, s-ar putea să nu fie rațional?
Creatorul dragostei s-ar putea să nu iubească?
etc. etc.
Deci fiindcă este așa de înțelept, desigur că El știe să folosească înțelepciunea pentru a sensibiliza (sentimentaliza) pe cei mai nesentimentali oameni, ca prin sensibilizare oamenii să ajungă să-și pună întrebări, să caute răspunsuri și găsindu-le să câștige și ei înțelepciune.
Atât de mult s-au obișnuit oamenii ca acolo unde este o emoție să fie (poate invizibil) și un șarlatan care trage de sforile ei, încât atunci când apare o emoție dreaptă, n-o mai deosebesc.
Ce era Marinel, dacă în cazul dureros al familiei tale de la Brașov, cineva să bată tam-tam-ul cu sinucideri ritualice la pocăiți? Emoție și aia!
Emoția, scandalul nu sunt rele în sine, și nu e nimic rău că oamenii se sensibilizează prin emoții. Iată ce torent de raționalizări curg după astfel de scandaluri. Că se pot și prosti prin emoții, da, depinde de cine le explică.
Un vestitor înțelept al Crucii lui Cristos va știi să scoată slava lui Dumnezeu în evidență mult mai bine din dureri, decât din distracții religioase.
Bine spusă fraza lui Romulus, că nu e bine…”sa ne lasam purtati fie de „ratiuni reci” sau de „emotii aleatoare”.
De acord: rațiunile doar calde se întipăresc și emoțiile doar raționate le pot ”tipări” pe primele.
La cazul Bodnariu este un amestec fericit de emoție motivată. Că unii abuzează de situația asta, e un test și pentru ei, un sac vezi că-i spart doar când torni grăunțe în el și un butoi vezi că-i gol doar când se rostogolește.
Am fost printre primii care m-am implicat în cazul Bodnariu. Prima mea postare despre subiect a fost în 21 noiembrie (https://vesteabuna.wordpress.com/2015/11/21/persecutia-crestinilor-radicali-in-norvegia/) cu completări mai apoi.
Întâmplător știam din familie și dinainte că acele cazuri sunt reale și mi-am dorit din tot sufletul să se creeze o empatie cât mai largă cu familia Bodnariu, deși nu mi-am imaginat nici pe departe că se va ajunge la acest nivel.
Pentru documentare (chiar întârziată) un foarte bun articol aici: https://www.facebook.com/notes/ionu%C5%A3-volo%C5%9Fen/jurnalism-de-doi-lei/527104484130061
Acum buboiul dă cu puroiul pe dinafară, pute, iar Barnevernet va cădea. Cine zice că nu, nici rațional nu e (simplu: nu s-a documentat), nici sentimental. Domnul Isus, și Tatăl și apostolul Pavel sunt și de una și e alta: raționali până la lacrimi și sentimentali până la pricepere. Căci de dragul celor ce-i înveți te faci lacrimă și gând.
Zicea Dorz:
”O, Doamne, fericit e-acela care-a putut trai-ntelept;
slujind Iubirea si-Adevarul sa fie amandurora drept.
sa nu greseasca nici Iubirii cand apara-Adevarul Sfant
nici Adevarul sa nu-l calce pentru-al Iubirii legamant.”
Un prim şi scurt răspuns la comentariul tău (voi reveni!) este legat de drama de la Braşov. În ziarul local de atunci apărea a doua zi (!) un articol cu litere de-o şchioapă: „Unde duce neglijenţa şi inconştienţa”. Şi se menţiona că la acea dată din noiembrie (!) era al 17-lea caz de acel gen! Eram la Miliţie şi trebuia să dau o declaraţie despre cum am spart uşa garsonierei şi cum i-am găsit pe ai mei. Pe birou era acel ziar, „Steagul roşu”. Am văzut negru înaintea ochilor şi am început să blestem comuniştii, pe Ceauşescu etc. Am avut şansa să fie cu mine un miliţian mai în vârstă care m-a luat mai mult pe sus şi m-a dus într-o încăpere, repetându-mi întruna: „Ai înnebunit? Vrei să te închidă ăştia şi pe tine? Nu-ţi ajunge tragedia asta?”
Se întâlniseră raţiunea nudă cu sentimentele crude…
La Brașov a fost o aruncare în derizoriu a cazului, ca să nu se facă tam-tam că pocăiți, că persecutați, au zis-o:…. ”al 17-lea”.
Cristi a fost ”crud” de sentimental, a lăsat ca la groapă să i se citească Psalmul 139 cu acel: ”să nu urăsc eu Doamne pe cei ce te urăsc, îi urăsc cu o ură desăvârșită..:” Efesenii urau faptele nicolaiților și era bine. Și eu urăsc faptele Barnevernetului, seamănă atât de bine cu ce am scris aici în ”închisori nevăzute” (https://vesteabuna.wordpress.com/category/persecutii/inchisori-nevazute/)
Nici o jertfă (rostire) nu se frige fără foc, nu se fierbe fără foc, nu miroase fără foc. E necesar focul tulburărilor ca să iasă oamenii din letargia închinării la Instituții, la eu, la idoli. Ezechiel cel de 3 luni cu Ezechiel capitolul 3 transmit același mesaj: spune-le, ”vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui” versetul 11.
Acum e vremea spusului, a arătatului, a mărturisitului.
Dacă robia și răpirea copiilor și durerea părinților sunt prețul, se va revanșa Dumnezeu cumva și față de Marius și Ruth, și față de Eliana, Naomi, Matei, Ioan și Ezekiel. Cel puțin în viața mea am văzut că cu fiecare strâmtorare și necaz, răsplata lui Dumnezeu de poate mult mai târziu a fost copleșitoare.
Lăsați să ardă emoțiile! S-a făcut o mare tulburare la Efes, Pavel n-a oprit-o.
Se mințea cu privire la Hristos, dar creștea rumoarea, nu-i păsa, se bucura.
După ce se aprinde un foc, nu mai contează ordinea și aranjarea lemnelor, ci căldura.
Ce contează însă este ordinea, felul și rânduirea jertfei, a rostirilor noastre, a mărturisirii. (https://vesteabuna.wordpress.com/?s=jertfa+buzelor+noastre)
Când văd pe unii blogheri că la acest caz le ard lămpile de avarie și marșalier, că li s-a aprins instinctul de gică-contra (e evident că nici n-au avut timp să se documenteze) îmi spun simplu: aceia nu s-au prins.
„Acum e vremea spusului, a arătatului, a mărturisitului.” Îmi pare rău să-ţi dau replica asta, dar… nu ţi se pare că e cam târziu? Sau, ca să fiu mai…politicos, până acum n-a fost? Să fim serioşi, ştii şi tu foarte bine că în acest caz s-a procedat tipic româneşte: până au fost omorâte de vulpi găinile vecinului nu ne-am agitat. Cum a dispărut o găină a noastră, cum organizăm potera să prindem răufăcătorii. M-aş bucura să se înţeleagă odată şi bine: nu sunt împotriva protestelor, mă doare pentru copiii acestei familii, dar mi-e silă de ipocrizie şi de oportunism. Mi-e groază când văd cu câtă lipsă de judecată şi dragoste se aruncă noroiul pe care îl depozitau în suflet „creştinii” care uită că e posibil, cel puţin teoretic, să mai existe şi oameni curaţi în Norvegia, atunci când, fără discernământ aproape că ar şterge de pe faţa pământului un popor întreg din cauza unor organizaţii. Să dau şi eu exemple biblice? Citeşte ce scriu „creştinii” noştri în comentarii pe bloguri şi pe reţele de „socializare”, fără ca liderii de opinie conjuncturali să aibă o cât de cât tentativă de temperare. Mai mult, parcă le şi place!
Şi să-ţi mai spun ceva… Un om abil în a manevra citate şi cuvinte poate demonstra aproape orice atitudine în acest caz cu Biblia…
P.S. Atenţie la multitudinea de link-uri puse în comentarii. Am setat, din motive de siguranţă, o limitare a lor. Din această cauză intri mereu la moderare. Mai mult, te vei trezi că vor fi unii care să te suspecteze că-ţi faci reclamă… NU e cazul meu, care te am în blogroll de mult… fără reciprocitate 😀
Nu stiu de ce, in special la baptisti, se acrediteaza ideea ca sentimentul exclude ratiunea si vice versa. Trebuie sa recunoastem ca sentimentele vin tot din ratiune. Omul gandeste, se pune pe sine in situatie (exact cum invata Biblia) si astfel il cuprinde sentimentele de compasiune etc. Ce observ eu la cei care tot vorbesc de ratiune in contrast cu sentimentul, vad ca sentimentele umane le lipsesc. Cand simti cu aproapele tau iti dai seama ca e vremea sa faci ceva, sa ajuti, cum poti si cum stii. Valurile de proteste crescande au fost mentionate in parlamentul Norvegiei. In astfel de momente, cand fratele tau trece prin criza, sa te apuci sa analizezi daca e biblic sau nu sa-ti bati copiii este o dovada clara de nepasare fata de familiile care trec prin necaz. Astfel de subiecte trebuiesc abordate dar nu acum. Apoi mi se pare ipocrizie ca tocmai noi, romanii, sa spunem ca daca si-a disciplinat fizic copiii (nu zilnic dar din cand in cand) sa spunem ca merita sa-si piarda copiii.. De parca noi toti n-am dat nici o palmuta la fund copiilor. NICIODATA ! Daca sunt care au procedat asa, de ce nu s-au pronuntat pana acum impotriva romanilor care isi disciplineaza fizic copiii? Acum gasesc momentul oportun sa insinueze tot felul de lucruri la adresa acestei familii. Ii aud pe altii repetand fariseic „Daca a incalcat legea norvegiana trebuie sa plateasca”. Deci, potrivit logicii acestora, daca a incalcat legea norvegiana sa li se taie capul !!! In tarile civilizate exista grade de incalcare a legii. Nu te decapiteaza din prima. Ori daca o fac, noi ar trebui sa strigam impotriva acestor abuzuri ale legilor lor, nu sa incriminam familia ca „au incalcat legea”. De cate ori n-am incalcat si noi unele legi? Consideram ca pt orice incalcare de lege meritam pedeapsa cea mai drastica? In dreptul nostru sigur nu. Nu e normal intr-o tara care se pretinde civilizata sa acorde masura cea mai drastica pt orice incalcare a legii. De acord? Ori daca vedem clar ca norvegienii pedepsesc parintii confiscandu-le copiii, in timp ce violatorii scapa ieftin, critica noastra ar trebui sa se indrepte tocmai spre aceasta demagogie. Cineva din Norvegia mi-a spus ca nu Barnevernetul trebuie sa cada ci tot sistemul acela de gandire pt ca si politistii, medicii, profesorii din Norvegia au fost infuzati in scoli cu aceeasi mentalitate ca asistentii sociali de la Barnevernet. Din pacate am observat ca multi nu sunt sinceri cand raspund la intrebarea: Ce ar face ei sau ce ar vrea sa li se faca lor daca ar trece printr-o situatie similara? Prea multi farisei ne spun ca ei isi iubesc copiii la nebunie dar ar sta calmi, ca doar ei detesta „isteria”. Ipocrizie, frate, ipocrizie, crasa ipocrizie. Acestia se isterizeaza si cand ii calci putin pe coada aici pe net. Da’ sa le smulgi din brate ce au mai drag? Nu generalizez dar ma refer in mod specific la o categorie de oameni. Sa spui ca Isus nu a avut sentiment e o ineptie. Sa sustii ca daca ai sentiment nu mai ai ratiune e iar o stupizenie. Crestinul trebuie sa le aiba in mod cert pe ambele si va asigur ca multi le iau. Daca vrei sa nu-ti pese niciodata de nimeni intotdeauna poti sa stai sa o judeci si rasjudeci, sa gasesti motive sa nu te implici. Sa nu mai vorbesc de complexatii care mereu simt nevoia sa actioneze / „gandeasca” altfel decat tot restul lumii pt a iesi in evidenta.
Cei lipsiti de sentimente si empatie vor sustine intotdeauna ca, acei care se sensibilizeaza nu o fac pt ca se pun pe ei in situatie, simt cu cel apasat, ci il vor cataloga ca nu foloseste ratiunea. Ca si cum ratiunea (corecta) ti-ar spune intotdeauna sa fii insensibil. Pt ca intotdeauna exista riscuri. Nici o cauza nu are de’a face cu oameni 100% imaculati. Cei care-si portretizeaza o astfel de imagine, ne spune Biblia ca il fac mincinos pe Dumnezeu. Noi pe aceea ii sustinem. Daca gasim pe cineva care stie sa’si disimuleze mereu faptele. Despre ceilalti, ca oameni „rationali” ce suntem, vom spune mereu ca am mai descoperit ceva care ne face sa avem retineri… Oare Domnul nu descopere nimic la noi?
Gina Maliţa, bun venit în Cetate, în primul rând.
Acum, nu ştiu de unde ideea că „in special la baptisti, se acrediteaza ideea ca sentimentul exclude ratiunea si vice versa.” Citez din articol:
„Aş îndrăzni să afirm că Isus a fost cât se poate de raţional în sentimentele Sale şi că raţiunea misunii Sale a fost cât se poate de… sentimentală! Poate vă veţi gândi mai mult la ce implică această afirmaţie şi mai puţin la formularea ei!” Nu e suficient de limpede? Dacă ar fi să mă iau după experienţele mele personale mi s-ar părea că mai degrabă în alte confesiuni se manifestă această separare… 😉
În realitate, lucrul asupra căruia voiam eu să atrag atenţia este când una dintre manifestări, fie sentimentul, fie raţiunea, o înnăbuşă pe cealaltă. N-o face să dispară, dar nu-i lasă posibilitatea să echilibreze oarecum balanţa comportamentală. Tu spui: „Ca si cum ratiunea (corecta) ti-ar spune intotdeauna sa fii insensibil.” Eu spun că dimpotrivă. Doar că, aşa cum menţionam anterior, unii, dintr-un exces de sentimentalism, înnăbuşă raţiunea, ceea ce duce la manifestări de-a dreptul penibile de cele mai multe ori, la fel cum raţiunea care înnăbuşă sentimentele duce la un soi de insensibilitate deranjantă. Dar, a ajunge de aici să fie condamnaţi cei care, fără a stopa latura sentimentală, încearcă să şi raţioneze, mi se pare un drum lung, o exagerare.
Pe de altă parte, ideea cu „a te pune în locul cuiva” e ceva foarte fragil. Experienţele sunt irepetabile, fiindcă depind prea mult de structura interioară a fiecărui om. Şi, cum nu există doi oameni la fel…
Te-aş întreba, totuşi, faptul că în cunoştinţă de cauză părinţii acestor bieţi copii n-au ţinut cont de riscurile la care îi expun şi se expun, a fost ceva raţional? A fost ceva sentimental? Nu întreb cu intenţia de a judeca, ci de a înţelege, căci nu am cum să simt exact ca ei! M-aş bucura să primesc un răspuns… raţional ! 🙂
Apoi, am mai detectat un viciu al logicii dvs. Atitudinea aceasta ca nimeni nu e bun decat noi, cei care despicam firul in patru, aruncand cu tot felul de insinuari, in timp ce sustinem, in mod fariseic, ca ne rugam, ca ne doare. Poate de aia si deschidem subiecte prin care ii invitam pe altii sa lanseze tot felul de banuieli la adresa familiei, pt ca ne doare de nu mai putem de ei..
Unde e viciu in gandire: dvs aveti tendinta sa impartiti sustinatorii in doua tabere (niciuna ok): una cea a celor care se implica emotional fara sa gandeasca (ziceti dvs) ca altfel s-ar gandi ca poate acesti oameni a pacatuit si de aceea i-a pedepsit Dumnezeu si legea, noi implicandu-ne in exclusivitate sa sustinem doar ipocriti cari si-au facut o imagine de imaculati. A doua categorie (politicieni, jurnalisti, persoane publice) pe care nu avem cum sa-i banuim de sentimentalism, sunt automat oportunisti. Deci crestinii adevarati si politicienii cinstiti sunt cei care nu se implica. Ma intreb: oare cum aratau fariseii de odinioara? Cred ca erau din aceia care stiau sa vorbeasca despre iubirea aproapelui ca pe sine insusi incat te podidea plansul (daca erai sentimental, bineinteles) iar dupa predica le era greu sa se identifice cu aproapele. Pentru ca situatiile sunt intotdeauna irepetabile.
Am văzut după ce am răspuns la primul comentariu acesta al doilea. Sincer, dacă nu aş fi un om deschis la dialog, aş fi regretat că m-am oboit degeaba. Dar, să te lămuresc: eu nu am tendinţe, eu SPUN. Dacă am ceva de spus… Taberele de care vorbeştie există datorită percepţiei pe care o are fiecare individ, nu i-am împărţit eu! Apoi, nu condamn implicarea emoţională decât în condiţiile în care ea „scapă de sub control” (ca să mă exprim în termeni pe care (sper) nu trebuie să-i explic, după cum nu acuz nici pe cei care au „prostul obicei” de a emite păreri doar după ce cunosc cum se cuvine faptele. În prima categorie i-aş include şi pe cei care au ieşit la proteste râzând şi glumind ca la o serbare câmpenească (unde e identificarea în durere, îmi poţi explica?)
Oricum, acest comentariu pe care l-ai făcut acum e plin de concluzii şi afirmaţii eronate sau, în cel mai scuzabil caz, răstălmăciri. Dacă am prostul obicei să posed încă o memorie foarte bună, dă-mi voie să cred că ştiu ce vorbesc atunci când mă refer la oportunişti. Au mai axistat cazuri în care oportunismul acestora a fost cât se poate de evident, când cu cazul Titel Maghiar.
Oricum, la câte lucruri mi-ai pus în cârcă doar fiindcă aşa ai dorit tu să deduci, tulburată atât de mult sentimental încât raţiunea dă semne de… să zicem, oboseală, mă tem că discutăm degeaba.
Nu pot să nu închei fără a-ţi spune două lucruri apropo de ironia ta cu fariseii:
– ai grijă că poate fi un fariseism mult mai de condamnat când te duci asemenea vameşului şi te baţi cu pumnul în piept, spunând „o, păcătosul de mine”, dar pieptul să sune gol
şi
– caută şi prin apropiere (ştiu de unde scrii, de aceea spun asta), fiindcă vei găsi farisei mult mai aproape…
Marinel, pe comentatoarea asta a ta ești sigur că nu o cheamă Melița? 🙂
Draga Marinel.
Poate acest documentar te va ajuta sa cunosti mai profund ADEVARUL ascuns si tainuit de „balaurul”politico-religios conspiratorul ,inselatorul ,deturnatorul,tradatorul „Mamona”,(Imperiul Roman),ce de doua milenii batjocoreste si asupreste omenirea prin(farade)legi omenessti ,si (ne)dreptatea puterii armatelor,conduse de aceasta „urâaciune a pustiiri” ce se accentueaza pe zi ce trece luptând sa elimine (daca va fi cu putinta) pe toti cei ce sunt „alesi” si luminati de Dumnezeu,pentru propovaduirea ADEVARULUI ELIBERATOR. Personal, cred ca,Cristi Tepes,s-a apropiat prea mult de dezvaluirea Adevarului iar moartea lui ramâne pentru toti naturala,nu si pentru mine.
Atentie la CETATE !
Fiti binecuvântati.
„Ideea de-a te pune in locul altcuiva este ceva fragil. Experientele sunt irepetabile”.
Aici e o mare eroare in gandire. Ciudat ca evanghelicul nu e in stare sa se puna pe sine in situatie decat daca experientele ar fi la fel. Cum sa explic aceasta? Nu simti cu unul caruia i-a lovit masina un copil pt ca n-a trecut cu copilul pe trecerea de pietoni”. Ma intreb atunci: ce inseamna biserica? Pe bune. Daca cei adunati in jurul lui Christos nu pot simti unii cu altii decat daca ar trece si ei prin situatii identice, atunci ar trebui sa trecem toti prin aceleasi incercari sa putem sa simtim unii cu altii. Nu stiu cu ce ar ajuta raspunsul la a doua intrebare. Eu, insa, va intreb: daca intr-un mod sau altul v-ati fi pierdut copiii, comitand sa zicem un act irational, o greseala, ati mai sta aici sa despicam firul in patru? Sunt convins ca la teorie va pricepeti. Daca ar fi sa intreb ce ins pt dvs sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, sunt convins ca ati putea sa scrieti un articol „profund” incat sa cadem toti pe spate de uimire. Sa te pui insa, practic, in locul altcuiva, e ceva mai greu. Insinuarea dvs era ca daca tatal sau mama copiilor a gresit, nu ar trebui sa simtim cu ei? Altfel nu inteleg cu ce schimba acest aspect datele problemei.
Bun, dacă vrei să ne contrazicem neapărat, hai să o facem! Dar onest, nu idealizând la nesfârşit.
Dacă stăm şi judecăm onest, nu avem cum să ne punem în locul altcuiva. Putem empatiza, putem suferi ALĂTURI, putem suferi CU, dar nu putem suferi LA FEL. Când merg la o înmormântare a cuiva care a fost drag unui frate sau unui prieten, oricât de apropiat aş fi de acel frate sau prieten, nu am cum să sufăr LA FEL cu el. E vorba aici de particularitatea relaţiilor care au existat între fratele sau prietenul meu şi cel decedat, relaţii care POT SĂ SEMENE, dar NU SUNT IDENTICE. N-am trait sub acelaşi acoperiş, n-am împărtăşit TOATE emoţiile, durerile pe care le-au împărtăşit ei.
Aşadar, să ne înţelegem; poţi simţi CU cineva, dar nu te poţi PUNE ÎN LOCUL LUI.
Trec peste ironiile strecurate în comentariul tău, dar îţi dau dreptate că aş putea scrie un articol “profund”, dar nu garantez că aţi “cădea toţi pe spate.”
Nu cred că ştii prin ce experienţe am trecut eu în viaţă. Dar aş vrea să ştii că eu n-am trecut degeaba prin ele. Am învăţat mult. Pot să-ţi spun că am învins, cu ajutorul Domnului două cancere, unul al fiului, la 22 de ani (acum are 30), altul al soţiei, acum 3 ani, şi am avut parte de o lovitură cumplită pe când aveam 35 de ani. Le-am trăit şi pot acum să le şi „teoretizez”, ca să preiau ironia ta…
Aşa că, îngăduie-mi să cred că ştiu ce vorbesc!
Cât despre „insinuarea” la care te referi în finalul comentariului tău, o iau ca pe o eroare de percepţie, având în vedere că nu am spus nicăieri că nu ar trebui să simţim CU părinţii acelor copii.
Aşadar, reciteşte răspunsul acesta şi reciteşte comentariul tău. Dar, cum am spus, onest!
De unde știți că Marinel nu s-a pus în locul cuiva, doamnă? Parcă sunteți o mașină de treierat vorbe.
Ziceați dvs:
”Cineva din Norvegia mi-a spus ca nu Barnevernetul trebuie sa cada ci tot sistemul acela de gandire pt ca si politistii, medicii, profesorii din Norvegia au fost infuzati in scoli cu aceeasi mentalitate ca asistentii sociali de la Barnevernet.”
Dacă norvegienilor le place să trăiască așa, cum vă imaginați că o să vină corupții noștri să le schimbe mentalitatea? Poate să-i învățăm și cum se tratează bolnavii, cum să dea șpagă în dreapta și-n stânga sau cum să facă o școală de doi bani din România, să plagieze la doctorat și să copieze la bac.
Aproapele nu e în Norvegia, ci e lângă casa dvs., doamnă. E sărac, rațional și crapă de foame.
Stimate domn,
Potrivit pildei esti aproapele celui pe care poti sa-l ajuti. Nu conteaza daca ai aflat de el prin telefon, email, skype, blog sau chiar ai trecut prin zona (ceea ce rar se mai intampla). E trist ca faceti aceasta asociere intre nivelul financiar si corectitudinea acestor oameni. Au spitale pt ca au resurse financiare. Au legi care se aplica pt ca au democratie veche. In orice tara care trece de la dictatura la „democratie” este o perioada extinsa de haos. Asta nu inseamna ca oamenii aceia nu gandesc iar cei care au petrol sub glie sunt automat si mai destepti sau au o mentalitate mai umana. In Occident inumanitatea imbraca alte forme. Machiavelismul este vandut cu ambalaj comercial, atrocitatile sunt comise in numele pacii, a ordinii si-a interesului superior al fiintelor umane…
Nu putem schimba Norvegia? Va inselati. Sunt vre-o 19 mil de romani in tara si cel putin 7 milioane afara. Daca o mare parte din romanii acestia ar intelege siretlicul norvegienilor si ar explica „crimele impotriva umanitatii” pe care nordicii le comit prin furtul de copiii si ar posta aceste articole si comentarii, in limba engleza, peste tot pe net unde apar cuvintele „Norway” sau „Norwegians”, va asigur ca la acestea s’ar mai adauga si ale altor nationalitati iar Norvegia ar trebui sa-si schimbe stratagemele. Peste tot pe unde apare pe net „Norwegian sea food” sa intre un milion de romani care sa spuna ca refuza sa cumpere marfa norvegiana din urmatoarele motive „….”. Romanii au aceasta capacitate. Suntem de 5 ori mai multi ca ei si multi dintre noi ne descurcam in limba engleza. Cand lasam comentarii nu trebuie sa semnam „Gina romanca” sau „Marinel din Romania” ci doar numele. Mediatic Norvegia poate fi denuntata si de niste romani, daca sunt bine organizati si pregatiti. Stiti ca in Norvegia exista comunitati de musulmani in care nici politia norvegiana nu intervine? Stiati ca Barnevernetul nu indrazneste sa se atinga de copiii musulmanilor ? Sunt realitati, nu speculatii. Si da, in Norvegia e un sistem, toti au fost spalati pe creier de aceleasi scoli la care li s-a spus sa aiba incredere in mama Norvegie ca ea le’a oferit totul. Si asa este. Dar cand ai de-a face cu indolenti cand e vorba de dreptatea unei familii in raport cu statul, cand nu gasesti avocati care sa te reprezinte impotriva statului norvegian, chestiunile acestea trebuiesc denuntate in masa, pe net, in limba engleza. In lumea aceasta nu toata lumea stie de Norvegia. Americanii intreaba daca e tara sau oras. Ei dau google search. Nu doar ei. Multi altii de pe glob. Credeti ca daca cateva milioane de romani ar iesi pe net sa denunte abuzurile din Norvegia pe toate siturile, cei care cauta detalii despre aceasta tara, nu ar da (intamplator) si de aceste comentarii? Repet, toti norvegienii cu care am vorbit pana acum mi-au spus ca lor le pasa mult de imaginea lor in lume.
Inteleg ce spuneti cu privire la identificarea cu problema altuia. Vorbim de empatie deoarece sa iubesti pe aproapele ca pe tine insuti cam in directia identificarii ar merge. Desigur, cam orice pasaj scriptural poate fi „filosofat” incat pornind de la ideea ca nu inseamna chiar asa cum scrie ajungem la concluzia ca nu inseamna nimic. Omeneste vorbind intrebarea se pune: cand altul e la ananghie, in ce directie merg cu atitudinea mea? Stau si ridic intrebari pe site sa vedem unde a gresit aproapele, indemnandu-i si pe alti „carturari” sa-si de-a cu parerea despre potentialul pacat pe care l-a savarsit? Ma apuc sa tin lectii altora (seminarii) sa aiba grija sa nu pacatuiasca (incalce legea) cum a facut aproapele? Ma apuc sa identific oportunistii imediat chiar daca acestia sunt singurii demnitari care s-au oferit sa mearga in Norvegia? Va dau care este testul iubirii aproapelui: Asa ati proceda daca fiului dvs i-ar fi fost luati copiii? Hai ca nu trebuie sa-mi spuneti ca nu va puteti imagina asa ceva pt ca stiti bine ca alta ar fi atitudinea daca ar fi vorba de fiul dvs. „Ce vreti sa va faca voua oamenii faceti-le si voi la fel” este un alt text imposibil de priceput cand e vorba de partea practica. Cand vine vorba sa le spunem altora sa vedeti ce bine le stim explica. Aceasta pt ca noi, evanghelicii, in general predicam doar pt altii. Si stim sa vorbim atat de frumos pt altii incat ajunge si la ratiune si la sentimente. Probabil suntem cu gandul la modul cum am vrea sa se raporteze la durerea noastra. Aud mereu expresii ale unor oameni incercati: „That case is different”. Si daca asa e firea omului, nu-i place sa recunoasca, se autodepaseste pe sine doar sa arate ca in cazul lui lucrurile stau diferit.
Gina Malita, daca se poate melita mai raruc si mai scurtuc. ca nu putem tine pasul cu tine. 🙂
Deci ar trebui sa mutam de la proeste in steda la proteste in strazi in domeniul virtual dar in engleza. Deci protest pasnic care sa aiba ca subiect Protectia Copilul in din Norvegia. Sa scrii cslm
Cred că am să închei aici dialogul acesta cu tine, Gina. Din două motive:
– nu eşti pornită la dialog, ci la monolog. Ţii la ideile tale şi nu eşti deloc dispusă să le bagi măcar în seamă pe ale celorlalţi.
– în ultimul meu comentariu de aseară (cel de la ora 22:39) îţi ofeream un link. După cum văd în „bucătăria internă a blogului” am impresia că nici măcar nu te-ai obosit să citeşti unde te trimitea link-ul respectiv. Era de fapt un test prin care voiam să verific cât de mult poţi pune în practică ceea ce susţii aici cu atâta vehemenţă. Era articolul care relata cum mi-am pierdut bunica, mama şi fratele în aceeaşi zi. Ar fi fost o dovadă că poţi şi practic să demonstrezi cum poţi SĂ TE IDENTIFICI CU DUREREA CUIVA. Îmi pare rău, dar tocmai ai demonstrat că tu eşti aceea care „dai lecţii altora:”
Aşadar, test căzut, teorie goală… end of story. Cu regret, căci am arătat că sunt dispus să dialoghez…
Să ai parte de binecuvântări şi lumină!
Draga Marinel.
Sa stii ca „pi” ramida este tainica si putini au dezlegat acest „nr”si nume.
Organizatia conspirattiva crestina (OCC), este alcatuita dintr-o multitudine de „pi”ramide mai mari sau mai mici.Aceste „pi”ramide,sunt alcatuite din alte „pi”ramide mai mici,iar acestea din urma,din altele si mai mici.
Fiecare dintre aceste „constructii „pi”ramidale sunt zidite din blocuri de „pi”atra.,de diferite dimensiuni .
„Pi”ramida este contruitia cel mai greu de demolat,(de aceea a invins mileniile) iar azi cel ce detine cheia (tainei) „acestei „PI” este poporul evreu asociat cu conducerile natiunilor pamîntul,înca de la începutul istoriei omenirii …
Ai mare grije la „infiltratii” in Cetatea de piatra,si nu în ultimul rând a inimii.”Fiti treji si vegheati ! Pentru ca potrivnicul vostru, diavolul, da târcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa înghita.” (1 Petru 5:8)
În alta ordine de idei,el specialistul si strategul inselaciunii,are metode inimaginabile pentru cei mai multi de a imita Duhul Sfânt determinândui pe cei necaliti si lipsiti de antrenamente si experienta in acest „razboi al astrelor”,sa creada o minciuna si inconstienti de raul ce si-l fac,capabili sa-si sacrifice chiar si viata pentru credinta,certitudinea ,ca se afla in tabara Domnului.
Fiti binecuvântati.
P.S. Atentie la strategii.Nu va bazati numai pe cunostintele si experienta acumulate in timp,ci puneti mare accent pe „inspiratia Cuvintului Sfînt”
Fiti binecuvîntati.
Corect, Iosif. Sper să nu fi arătat că mă bazez mai mult pe altceva decât pe învăţătura Lui.
Marinel draga.
Nu sunt un comentator „cârcotas”pe bloguri,iar faptul ca ma gasesc in „cetatea de piatra”,nu e voia mea…,(de mai bine de cinci ani nu mai decid nimic,ci totul decurge in viata mea dupa cum vrea Tatal ceresc,si am o relatie strânsa cu El,cautând din toate puterile sa nu-L supar ci,cu frica si cutremur de faptul ca s-arputea sa-Si întoarca fata de la mine,Îl intreb zilnic si-I cer sfatul in toate activitatile mele cotidiene,iar aceasta experienta si relatie strânsa cu El,ma umple de satisfactii si bucurii zilnic,mereu mai surprinzatoare si mai puternice,ce ma poarta dincolo de realitatea perceptibila a vietii cotidiene materialiste,si zic mereu,”Nu voia mea,ci voia Ta sa se faca in viata mea.”)…este dragostea,mila,harul si indurarea Sa,pentru noi toti,cei ce am fost zdrobiti fizic,impreuna cu Hristos si nu mai traim noi,ci Hristos în noi nadejdea slavei. A Lui sa fie toata slava si gloria in veci. Amin.
Fiti binecuvântati.
A republicat asta pe cetatea de piatră.