Să ne rugăm pentru „Metanoia” ! – UPDATE


Am primit prin e-mail, cu destinaţie personală, un mesaj (nu este un mesaj gen „undisclosed recipients”!) care m-a pus pe gânduri. Nu voi divulga numele celui care mi l-a trimis (dar îi mulţumesc aici că a făcut-o!) pentru că nu doresc să încalc în felul acesta caracterul privat al persoanei din spatele corespondenţei! Iată cum sună acest e-mail:

„Sper sa fie de folos celor care cunosc cat de cat traseul urmat de Metanoia Arad , daca considerati ca nu este cazul va rog sa nu postati acest anunt.

Anunt pe e-mail pentru membrii Metanoia Arad (Interpretari noi la metehne vechi) 

MOTIVE DE RUGĂCIUNE
„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” Psalmii 139: 23,24

31 IAN- 03 FEB 2013 – BISERICA METANOIA ARAD
MOTIV SPECIAL
Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru perioada dificilă prin care trecem ca biserică!
LUCRĂRI ALE BISERICII
-pentru liniștirea bisericii și căutarea păcii;
-împotriva duhurilor care la acest moment dau bătălii puternice împotriva bisericii noastre;
-înțelepciune și călăuzire pentru păstorii bisericii legat de viitorul chemării lor după retragerea lor;
-înțelepciune și călăuzire pentru grupul care a inițiat Adunarea Generală;
-pentru Adunarea Generală care va avea loc;
PARTENERIATE METANOIA
Metanoia Brașov și familia Cherechean
Sâmbăta trecută au avut prima întâlnire de prezentare a viziunii bisericii Metanoia pentru Brașov și în zilele acestea au programate întâlniri personale cu cei care au răspuns pozitiv: rugați-vă pentru cei 14 cu care au stabilit deja întâlniri.
Duminica aceasta, dupa-amiază, vor avea prima întâlnire cu Grupul de Inițiativă a celor care doresc să li se alăture pentru relansarea bisericii: rugați-vă ca Domnul să-i dea lui Cristi C. înțelepciune, simplitate și claritate în prezentarea STÂLPILOR bisericii noastre.
Sâmbăta viitoare vor avea a 2-a întâlnire de prezentare a viziunii bisericii Metanoia pentru Brașov: rugați-vă ca Domnul să apropie de ei persoanele potrivite pentru creșterea echipei care să relanseze biserica Metanoia Brașov pentru slava lui Dumnezeu.
Adi & Floare Stanciu (vezi aici)le sunt un ajutor extraordinar în tot ceea ce fac acolo: rugați-vă ca relația dintre ei să se cimenteze și să fie păzită de atacurile celui rău.
Simona îl însoțește pe Cristi C. în vizitele pastorale și îi este alături la toate prezentările: rugați-vă ca soția lui să îl ajute cât mai eficient în relaționarea cu invitații și să găsească oportunități de a fi o binecuvântare pentru cei prezenți.
Titus a fost ales în echipa clasei pentru a reprezenta școala la Olimpiada de engleză: rugați-vă ca Titus să fie pregatit pentru a-l reprezenta pe Dumnezeu în această competiție.
Timi se străduiește să spună colegilor lui despre Dumnezeu și despre scopul mutării lor în Brașov: rugați-vă ca Dumnezeu să-i dea îndrazneală și putere de a fi exemplu pentru colegii lui.”

Acesta a fost e-mail-ul (sublinierile îmi aparţin şi unele mi-au ridicat alte semne de întrebare!)

Deşi am dorit „să stau deoparte”, prin comentarii sau articole, pe marginea acestui subiect, rezumându-mă la a mă ruga pentru această problemă în mod special, acest e-mail mă obligă la a aduce câteva lămuriri. Motive de rugăciune sunt, cu siguranţă. Situaţia nu este deloc una mulţumitoare. Oricum, urmărind evenimentele, cineva spunea, cu amărăciune, dar cu realism, că „din păcate, fenomenul Metanoia se va măcina din interior, pentru că acolo se petrec lucruri care nu sunt foarte corecte”.
Pentru o mai bună informare şi pentru a înţelege care sunt cu adevărat obiectivele pentru care trebuie să ne rugăm, mă voi rezuma la a scrie câteva informaţii de ultimă oră, astfel încât să ştim cu adevărat pentru ce să ne rugăm! Pentru că eu chiar consider că trebuie să ne rugăm pentru Metanoia!

Aşadar, reluând obiectivele cerute prin e-mail:

1.      Liniştirea bisericii şi căutarea păcii

Conflictul declanşat în sânul conducerii Metanoia, legat de direcţia în care păstorul Cristian Barbosu doreşte să îndrepte biserica, a dus la o ruptură între membrii conducerii. ESte consecvenţă obstinaţia cu care Cristian Barbosu doreşte să urmeze direcţia avută în vedere încă de la început (un parteneriat Harvest, cu James McDonald, care îi are foarte aproape pe TD Jakes , dar mai ales pe Bill Hybels – Willow Creek şi Jim Cymbala) ? Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că în vara-toamna anului trecut Harvest a venit şi „a pus piciorul în prag”, lucru care, se pare, a „inflamat” şi mai mult spiritele. (aş recomanda insistent citirea cu atenţie şi în întregime a trimiterilor, pentru a „extrage” din ele acele realităţi ce pun pe gânduri, precum asocierea lui TD Jakes cu personaje gen Benny Hinn sau Roberts Liardon, cel ce pretindea răpirea la ceruri!).
Poate că n-ar strica să ne întrebăm atunci când ne rugăm pentru liniştirea bisericii şi căutarea păcii, pentru care linişte şi pace ne rugăm. Pentru cea dorită de unii oameni sau pentru cea dorită de Dumnezeu?

2.      Împotriva duhurilor care la acest moment dau bătălii puternice împotriva bisericii noastre.

Cred că unul dintre lucrurile cu care chiar „Metanoia” ar trebui să înceapă ar fi ceea ce scrie apostolul în 1 Ioan 4:1 ! Apoi, ar trebui ca oamenii să ştie pentru care biserică se vor ruga, cea care va rămâne lângă vechea conducere, sau cea care îl va urma pe Cristian Barbosu! Personal, aş sugera ca să o facem pentru amândouă!

  1. Înțelepciune și călăuzire pentru păstorii bisericii legat de viitorul chemării lor după retragerea lor

Cred că ar trebui un accent special asupra acestui subiect. Dacă păstorii, cu precădere Cristian Barbosu, au găsit de cuviinţă ca retragerea sa să aibă loc pentru că nu au găsit acceptul vechii conduceri (să nu uităm, cea care i-a stat alături atâţia ani!), este foarte ciudată pentru mine graba cu care Cristian Barbosu şi-a format o nouă echipă! Ceea ce este interesant, cel puţin pentru mine, e faptul că în noua echipă (şi când spun echipă nu mă refer strict la cea locală, ci la ceea ce se doreşte a fi întregul „fenomen” naţional) şi-au găsit locul şi cei plecaţi din biserica din care fac eu parte! Toţi, oameni de calitate, credincioşi…! Dar… unul dintre ei, cel care a fost „inflamatorul” conflictului care a avut loc la noi, persoană pentru care slujirea n-a fost niciodată suficientă dacă n-a fost urmată de o funcţie!, a fost trimisă pentru şcolire la Harvest şi apoi trimisă urgent la „Metanoia” Braşov! (nu doresc să intru în detalii!). Oricât de mult am vrea să învelim în cuvinte „neutre” o asemenea acţiune precum „retragerea”, izul de încercare de „şantaj” nu poate fi evitat!
În asemenea condiţii, chiar trebuie să ne rugăm pentru înţelepciune şi călăuzire! Înţelepciune, nu isteţime!

  1. Înțelepciune și călăuzire pentru grupul care a inițiat Adunarea Generală şi pentru Adunarea Generală care va avea loc.

Grupul care a iniţiat această adunare generală a insistat mult pentru ea. Clarificările pe care Cristian Barbosu le-a dorit în vara-toamna anului trecut, n-au avut loc. Vechea echipă, probabil sesizând direcţia în care dorea Barbosu să îndrepte biserica, vrea acum clarificarea acestor lucruri. Nu ştiu dacă lucrul ce se doreşte evitat de către aceştia este direcţia în care a pornit-o de la bun început „Metanoia” sau „monitorizarea” strictă pe direcţia politicii Harvest, dar un lucru clar se arată la orizont. Un lucru poate dureros, dar… nu tot ceea ce este dureros este neapărat şi nefolositor! Retragerea păstorilor (în fapt, un act decis de Cristian Barbosu!) are toate şansele de a duce la ruperea bisericii în două! Expresii de genul „rămâneţi voi cu Metanoia, noi vom forma o altă biserică” nu vor face decât să genereze în rândul membrilor actuali o reacţie în urma căreia unii îl vor urma pe Barbosu, alţii vor rămâne fideli actualei biserici. Din păcate, un lucru trebuie avut în vedere. Nu este vorba doar de membri. Este vorba de de o locaţie actuală şi de una viitoare, de fonduri acumulate , de planuri făcute, de investiţii, de oameni capabili…
Va fi cu adevărat nevoie de călăuzire şi de UN ALT FEL de înţelepciune, căci, vai!, cea de până acum…

Biserica „Metanoia” (în fapt, majoritatea bisericilor din „lanţul Metanoia”) s-a format prin ruperea unor membri din multe biserici (evident, nu exclusiv!). Oricât de mult am „pedala” pe ideea libertăţii fiecăruia de a merge la care biserică doreşte, nu este corect să ne facem că nu ştim că acolo s-au îndreptat în special o categorie de nemulţumiţi. Nemulţumiţi de păstori, de predici, de lipsa libertăţii privind podoabele (incredibil, dar adevărat!)… Să fie oare ceea ce se petrece acum la Metanoia o transpunere a vechiului proverb „semeni vânt, culegi furtună” sau a celui care spune „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”?

Nu am dorit deloc ca prin această postare să fiu răutăcios, ironic sau să transmit fie şi cel mai mic sentiment de satisfacţie că „se face dreptate”! Cred cu tărie că această biserică are nevoie de rugăciune! Mi-am exprimat însă opinia privind felul rugăciunii, obiectivele ei. Mă rog să nu fi greşit…

UPDATE: Urmare a acestui articol am primit multe reacţii. Nu vreau să insist dar unele dintre ele, nu multe, ce-i drept, îmi reproşau că (şi vreau să răspund punctual la principalele reproşuri):
– „Ce ştii tu ce e la Metanoia? Ai fost tu acolo să vezi ce s-a întâmplat?”
N-am scris nimic de la mine. Şi am fost şi acolo ca să-mi dau seama ce se întâmplă. Majoritatea detaliilor sunt lucruri, afirmaţii, atitudini publice! Iar cele care pot părea opinii personale sunt urmare a unor experienţe personale! Faptul că unii ar vrea altceva sau că percep altfel o realitate nu este problema mea!

– „Dacă acuzi pe cineva, poţi să o faci numai dacă asculţi şi cealaltă parte!”
Nu văd unde am acuzat. Faptele publice acuză! Eu le-am consemnat doar. Şi chiar şi consemnarea lor am făcut-o fără a intra în detalii care, poate, ar fi lămurit nişte aspecte, dar care ar fi fost cu adevărat supărătoare. Aşa că nu văd ce altă parte ar fi trebuit să ascult!

– „Ce-ţi veni? Blogul ăsta al tău este unul de bârfă?”
Lucrul acesta îl putea spune doar cineva care nici nu a citit altceva pe acest blog şi nici nu poate înţelege că îndemnul meu era acela de a ne ruga pentru ceva ce ştim, nu despre lucruri vagi! Suntem chemaţi să ne rugăm în cunoştinţă de cauză şi să nu procedăm la „învinuiri generale” (cum bine remarca un comentariu aici) când avem vinovăţii particulare! Dar… dacă aş scrie aici toate bârfele pe care le-am auzit doar azi, chiar din partea celor care susţin că „nu e, de fapt, nimic la Metanoia”, cum ar fi?

– „De ce să facem publice mizeriile dintre noi?”

Pentru că ele există şi nu avem voie să ne prefacem că nu există! Aşa ceva este egal cu minciuna! Noi trebuie să fim acea „cetate ce nu poate să rămână ascunsă” şi „o lumină ce nu trebuie pusă sub obroc”! Dacă dorim ca lumea din jur să aibă doar o părere frumoasă despre noi, atunci cel mai corect ar fi… să trăim frumos, nu să ascundem mizeria sub covor!

– „Dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat în biserica ta, ai fi scris şi atunci?”
Am făcut-o! Şi nu o dată. Cititorii acestui blog ştiu foarte bine. Şi am făcut-o în baza aceluiaşi principiu de la răspunsul anterior.

Să nu uităm; îndemnam să ne rugăm pentru o biserică aflată în frământări. Dar… să ştim pentru ce ne rugăm! Să nu ajungem ca, rugându-ne, să… lucrăm în antrepriză la cine nu trebuie!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Pe gânduri, Trecător prin lume, Zidul plângerii și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Să ne rugăm pentru „Metanoia” ! – UPDATE

  1. elisa zice:

    „Nu este vorba doar de membri. Este vorba de de o locaţie actuală şi de una viitoare, de fonduri acumulate (oare vor fi împărţite?), de planuri făcute, de investiţii, de oameni capabili…”
    e vorba de intelepciunea de sus-care numai prezenta nu a fost.
    Fam.Stanciu are ca si cap de famile pe Floare Stanciu.

  2. L.I. zice:

    asta am urat mereu la pocaiti… cum le spala altii hainele in public. nu mai pot ei dormi de grija lor, macar de i-ar ajuta cu ceva, dar numai sa-i critice si sa le dea cu lopata in cap stiu. pe toate le stiu… ce face x cu y in casa pe intuneric, unde merge la cumparaturi, cati bani cheltuie, ce masina are, la ce se uita la tv, cine-i cocosul in casa, etc.

    • marinelblaj zice:

      Înainte de a-ţi vărsa „furia” aici, te-ai rugat pentru ei, L.I.? Cunoşti măcar vreo persoană, personal, din Metanoia Arad? Eu am oameni foarte dragi acolo, şi mă doare pentru ei. De aceea, poate că n-ai sesizat că nu e vorba despre critică aici, ci despre a înţelege pentru ce este nevoie cu adevărat de rugăciune! Dacă tu ai văzut în asta o lopată…
      A te face că nu vezi ceva nu înseamnă că acel ceva nu există. Şi, decât bârfele pe la colţuri, mai bine un adevăr care strigă pe uliţă! Chiar dacă doare!

      • L.I. zice:

        nu m am rugat pt ei. dar voiam sa zic c am obs ca e o moda printre pocaiti a i barfi pe altii. stiu astia tot despre toti.

  3. marinelblaj zice:

    Vezi, aici e problema, L.I. Exact ceea ce e important ne scapă, dar ne deranjează detaliile. Dacă voiam să fie o „bârfă” acest articol nu puneam acel titlu, nu reproduceam preocuparea SINCERĂ a celui care a trimis acel e-mail şi nu îndemnam la rugăciune!
    Crezi că asta e tot ce ştiu din Metanoia? Când spun că am prieteni buni acolo, ţi se pare să nu ştiu ce îi doare? Stai liniştită; nu ştiu ce fel de maşină are Cristi (de fapt, nici nu ştiu dacă are sau nu!), nu ştiu multe lucruri, dar ştiu destule (pe care nu le-am căutat!) pentru că sunt oameni care plâng sincer pentru ce se petrece acolo, nu doar pentru că… le place cum e acolo! 😉
    Apropo, tu cum înţelegi Evrei 10:24… ?

    • L.I. zice:

      inteleg… ca nu prea se face asa cum indeamna acolo. si nu m-am referit la tine cand am zis cele de mai sus; am eu in cap niste chestii… in fine. sa fim sanatosi.

      • marinelblaj zice:

        Bună urarea „să fim sănătoşi”! Mai ales la cap! Uite, urmăream aici http://www.livestream.com/metanoiaonline anunţul făcut de Cristian Barbosu duminică, atunci când ar fi trebuit să fie Cina la Metanoia. Te rog, urmăreşte video-ul cu titlul „Metanoia 03.02.2013 – Marcel Opriş” de la minutul 16 încolo şi spune dacă este corect să culpabilizezi o biserică întreagă pentru greşelile unui grup de oameni (căci nu e doar Cristi vinovat pentru ce se petrece acum acolo!) !

      • L.I. zice:

        da, nu mi se pare corect ca din cauza unora sa opresti cina pt toata biserica… repet: nu stiu ce se petrece la metanoia si nici nu ma intereseaza sa-mi umplu capul cu asta.

      • marinelblaj zice:

        Vezi, L.I., că dacă stai să analizezi nu e chiar aşa cum ai crezut la început? Iar ceea ce se petrece nu e o chestiune de „mă interesează sau nu”, ci una pentru care trebuie să ne rugăm! Fără resentimente, fără prejudecăţi, ci cu dragoste, chiar dacă unii vor considera că nu au nevoie şi se vor simţi jigniţi! Există aici un comentariu al unui om credincios care a trecut printr-o experienţă teribil de dureroasă, care, culmea!, s-a petrecut într-o altă locaţie „Metanoia”, lucru care ar trebui să pună pe gânduri lumea cu privire la întreg acest „fenomen Metanoia”.
        În plus, aşa cum bine scrie prietena mea (vezi „Pingback-ul de mai jos!) ar fi necesar să ne rugăm nu atât pentru „Metanoia”, cât pentru metanoia (schimbarea minţii)!

      • L.I. zice:

        eu incerc sa mi dau seama ce poate sa faca o biserica sau un grup dintr-o biserica sa zicem chiar cu pastorul in frunte unui enorias sau mai multor de pot fi atat de revoltati, porniti si inversunati impotriva lor? adrian a spus mai sus ca acestia sunt „escroci spirituali”. sa inteleg de aici c au fost cumva amagiti cu alta invatatura, evanghelie?

      • marinelblaj zice:

        L.I., ce-ai spune despre păstorul unei biserici dacă l-ai auzi pe unul dintre enoriaşi spunând că un om pocăit, botezat, membru într-o biserică, care, dintr-un motiv sau altul, se schimbă în „şi mai bine” din punct de vedere spiritual, „se naşte din nou”? Nu îţi vine, normal să îţi pui două întrebări:
        1. Nu fusese până atunci născut din nou?
        2. Se poate un om naşte din nou de mai multe ori, după numărul „treptelor spirituale” pe care le urcă?
        Te rog, citeşte atentă şi gândeşte-te la asta!

      • L.I. zice:

        deci e vorba despre o alta perceptie asupra evangheliei? sa nu zic o alta evanghelie. nasol.

      • marinelblaj zice:

        Da, subtile „alte percepţii”… 😦

  4. Pingback: Să ne rugăm pentru „Metanoia”! – Dar oare, dacă ne-am ruga NU pentru „Metanoia”, ci pentru METANOIA, nu ar fi mai înţelept? « #2 - STICLA DE LAMPÃ NUMÃRUL DOI

  5. adrian zice:

    Aceasta gasca de manipulatori a pacalit deja destui crestini onesti. Ar cam fi vremea sa culeaga furtuna rodita din vantul pe care l-au semanat. Teologia acestor escroci spirituali este extrem de simpla: pacaleste oamenii cinstiti, vinde-le apa chioara in sticle cu eticheta de vin de soi, imbuiba-i cu minciuni si cu vorbe goale, cu discursuri de politruci crestini si, la nevoie, scapa „cu dragoste” de cei care nu se „integreaza”!
    Cate zile voi mai avea, nu am sa uit niciodata de ce au putut fi in stare niste lichele „metanoiste” cu aere de inocenti, „lideri” cu „viziuni” proportionale cu propriile lor interese, samsari de cele sfinte si vanturatori de praf si pulbere.
    Cat de nemernic trebuie sa fii ca sa pui in discutie situatia membrala a unei familii doar pentru ca un profesor de greaca (prieten cu familia in cauza) a criticat un text (textul, de altfel, fiind o rusine pentru orice om cu judecata)?! Cat de nenorocit trebuie sa fii ca, bazat pe niste supozitii si ranit in orgoliul propriu, sa dai comunicate de genul: „VA AVERTIZEZ CU PRIVIRE LA ADI…: DACA NU REZOLVAM CU CAZUL MEMBRALITATII SALE (SI AL SOTIEI LUI), VOM MAI AVEA MULTE SURPRIZE DIN PARTEA LUI! Relatiile pe care le are cu unii dintre noi, orice legatura de orice fel care il poate alimenta in razboiul sau, toate acestea trebuie sa inceteze!”?! Aveti aici un citat din care puteti extrage singuri manifestarea „dragostei” metanoiste.
    Dupa cum spunea „profetul” lor, bisericile celelalte sunt „cripte”. Daca este asa, atunci secta lor nu este nimic mai mult decat un fel de cavou al Dudulenilor. Intr-adevar, cavoul unde canta lautarii poate lasa impresia ca este un loc cu „viata”. Ca sa observi asta, nu trebuie sa fii neaparat un fostmetanoist.

    • marinelblaj zice:

      Adrian, deşi cunosc detaliile istoriilor la care faci trimitere în comentariul tău, lucruri care m-au durut nu doar la aflarea lor, cred că ar trebui ca acum să ne gândim la acei „creştini oneşti”. Tocmai de aceea intitulam articolul „Să ne rugăm pentru Metanoia”. Şi, în fond, dacă Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, de ce nu ne-am ruga şi pentru cei care se fac vinovaţi? Mai este timp pentru pocăinţă. Numai de s-ar petrece!
      Trebuie să recunosc că, deşi foarte dur, comentariul tău conţine nişte realităţi ce nu pot fi negate! Cum spuneam, şi cum cred că este şi în cazul tău, am prieteni dragi acolo…
      Trimiterea la „Cuibul de viespi” spune mai mult decât ai spus deja!

      • adrian zice:

        Recunosc ca ai dreptate, in ciuda a ceea ce simt.

      • marinelblaj zice:

        Crede-mă că ştiu, Adrian, cât îţi este de greu acest subiect! Sunt răni care se vindecă foarte greu! În anumite circumstanţe este atât de dificil să aplici Matei 5:44! Dar sunt cuvintele Domnului! Fii binecuvântat!

      • szromulus zice:

        Of atat e de generala problema descrisa de Adrian incat am impresia ca vorbeste la general despre fenomenul evanghelic. Trist!

        Dumnezeu sa ii binecuvanteze prin iubirea, iertarea si rugaciunile noastre!

      • marinelblaj zice:

        O, Romulus, nu cred că trebuie să generalizăm chiar atât! Dar nu pot să nu spun un „Amin!” la dorinţa ta!

  6. Mirela zice:

    Citeam ieri pe un blog crestin un comentariu care indemna ca sa ne rugam pentru membrii sinceri de la biserica Metanoia si sa fie lasat Duhul sa puna ordine si pacea sa revina in biserica,,Metanoia” din Arad,atunci m-am gandit oare vrea Dumnezeu sa faca lumina acolo?
    Imi pare rau de tot ce se petrece in unele biserici evanghelice ,dar ce pot sa spun ca trebuie sa ne pocaim cu totii ca sa vina vremuri de inviorare in bisericile noastre .Trebuie sa ne rugam pentru pastorii bisericilor noastre ca sa fie calauziti nu de duhuri ci de Duhul lui Dumnezeu pentru ca intr-o zi cu totii vom da socoteala inaintea Celui ce judeca ce adevarat.
    Ma rog pentru pastorul Cristi B.ca Dumnezeu sa-l lumineze cu lumina Sa si sa vada ca lucrarile care nu sunt de la Domnul vine o zi cand se arata pe fata.
    Acelasi lucru se intampla si la Zalau ,cunosc fenomenul ca a avut mici radacini si in biserica noastra ,dar Slava Celui de Sus ca nu s-a ajuns asa departe.
    Sa strangem randurile si sa ne rugam unii pentru altii asa ne indeamna Mantuitorul nostru. Trebuie sa ne doara si sa ne pese unii de altii cand bisericile trec prin probleme.
    Dumnezeu sa-i binecuvinteze cu intelepciune de sus ca sa ia decizii corecte.

    • marinelblaj zice:

      Ce aş putea să spun altceva decât „Amin!” la lucrurile pe care le-ai scris, Mirela? E nevoie, într-adevăr, de înţelepciune DE SUS, căci iată unde s-a ajuns când s-a mers după cea omenească!

  7. Pingback: Şi n-a fost… războiul lumilor ! | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s