Psalmul 23 sau de ce nu moare worship-ul contemporan


Am vizionat recent un clip în care un tip ce se străduia să fie simpatic încerca să desfiinţeze ideea de închinare contemporană prin muzică. De curând am adăugat în repertoriul grupului nostru de închinare o piesă. Contemporană. Din punctul meu de vedere este absolut înălţătoare. Şi m-am gândit că de prea multe ori ne grăbim să judecăm, stingând din start Duhul prin prejudecăţile noastre…

Psalmul 23

1 Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2 El mă paşte în păşuni verzi
şi mă duce la ape de odihnă;
3 îmi înviorează sufletul
şi mă povăţuieşte pe cărări drepte,
din pricina Numelui Său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii,
nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.
Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
5 Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei;
îmi ungi capul cu untdelemn,
şi paharul meu este plin de dă peste el.
6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele,
şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Ascultaţi Psalmul 23 în versiunea unui compozitor contemporan pe care îl iubesc foarte mult: Stuart Townend.

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, Frumuseţi, Muzichie, Picături. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Psalmul 23 sau de ce nu moare worship-ul contemporan

  1. iosif, zice:

    Aleluia! Minunat este sa laudam pe Domnul ! Glorie si slava Lui în veci de veci !
    Ce poate fi mai miscator si mai înaltzator,decât muzica de lauda ,închinata Celui ce ne-a iubit cu o DRAGOSTE „tare ca moartea”,DRAGOSTE care a învins moartea.
    Daca cei ce predica din Cuvântul lui Dumnezeu,ar transmite mesajul pe astfel de muzica,cred ca as lasa toate celelelte preocupari,din timpul liber,ascultând predici;:)
    „Lucrul acesta este mai placut Domnului decât un vitel cu coarne si copite !”

  2. iosif, zice:

    Si…huzurul înselatorilor…sistemul „antichristic” dominant mondial.
    „Au cazut în fatza lui Benny Hinn…:)

    • lidieluptx zice:

      Nu ma mai mir ca „Dr. Rev. Lazar Gog” a ajuns un „mare profet”. Lui insa, nu i s-a dat „darul” lui Benny Hinn, ci un altul. Ca doar ele sant felurite, dar sant din acelasi „duh”. 😦 Doamne ai mila de oitele tale, care ratacesc prin turmele acestor asa declarati profeti! 😦

  3. Walden zice:

    http://www.yelp.com/biz/swedish-covenant-hospital-chicago-2
    In acest spital , astazi ,fratele nostru de cruce si suferinta , Viorel Chis, va trece printr-o grea si deosebit de complicata operatie !.Pentru usurarea durerilor ,pentru pacea lui sufleteasca ,pentru vindecarea si recuperarea lui ,IMPLININD PORUNCA CEA NOUA , fondata pe DRAGOSTE ,veniti sa-l aducem in rugaciunile noastre , in fata Marelui Nostru Medic !
    Vio, suntem alaturi de tine !

    sincerely, Walden

    • marinelblaj zice:

      Ne rugăm pentru Viorel! Transmite-i gândul nostru, te rog!

    • iosif, zice:

      Merci Walden ! Tatal nostru si Dumnezeul nostru,sa intervina la cauza fratelui nostru drag,care e un luptator curajos si îndraznetz,în lupta împotriva capeteniilor,împotriva domniilor,împotriva stapânitorilor întunericului acestui veac,al acestui sistem draconic,înselator ce schimba adevarul în minciuna.
      Un frate drag,neînsemnat ca multi altii dintre noi,care iubeste ADEVARUL si DREPTATEA,care,imperceptibil de catre cei ce n-au „ungerea”,se realizeaza prin puterea Duhului Sfînt,si prin robii risipiti prin Babiloul cel Mare,chemati de puterea Duhului Sfînt,dupa planul prevazut de Atotputernicul si Unic Dumnezeu,si prin Hristos Isus,Cel întâi nascut dintre mai multi frati.
      Faca-se voia Tatalui,precum în cer si pe pamânt. Noi stim ca toate lucrurile lucreaza împreuna spre binele celor ce IUBESC pe DUMNEZEU.
      A LUI sa fie toata slava si onoarea în veci.Amin.

  4. Tristarul zice:

    Circ fara bani.De fapt pe bani ca dupa povestire s-a adunat colecta.
    Stau si ma gindesc la ce nivel de ratacire s-a ajuns sau de …prostie.
    Mie Duhul Sfint imi spune ca Dumnezeu RIDICA nu „trinteste”,dar mai degraba
    cred ca este vorba de un argument in favoarea predicii lui Iacob Coman despre
    pastori : acestia mint si cind se roaga.
    Si sa avem in vedere ca totul se intimpla cind aceasta creatura era la examen de
    doctorat, adica dorea confirmarea ca este un nivel peste „INVATATOR”
    TRIST este ca sunt oameni care il cred si duc mai departe „minunea”, fara sa-si dea
    seama ca MINUNEA este ca Dumnezeu inca ii mai rabda..
    Apropo, cine stie cite milioane de dollari costa policlinica cea mai scumpa din Cluj in conditiile in care noi credem in vindecarile divine? (un punct de sprijin pt raspuns: nu sunt banii lui Benny Hinn dar tot din America au plecat)
    Doamne ai mila de noi.

  5. oarecare zice:

    „încerca să desfiinţeze ideea de închinare contemporană prin muzică”
    .
    „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.
    Dacă este vreun lucru despre care să se spună: „Iată ceva nou!” aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră”
    .
    Buna ziua,
    Dispute privind inchinarea prin muzica -sau mai degraba despre sacru si profan in muzica religioasa – au mai fost..Acum multa vreme…
    De pilda, in vremurile schismei papale, a asa numitilor anti-papi de la Avignon, a patruns si s-a dezvoltat in ritul catolic cantul polifonic..Provenea din muzica profana a epocii, deci „din lume”, motiv pentru care a fost la inceput respins de mai traditionalistii catolici ce sustineau cantul gregorian.
    Cantul gregorian fiind el insusi o inovatie la vremea lui, o sinteza de mai vechi si mai nou.Provenea din mai vechiul cant roman imbinat cu mai -relativ noul- asa numit cant galic.
    .
    Mircea Eliade avea dreptate cand zicea despre camuflarea sacrului in profan in lumea moderna…Numai ca tendinta e mai veche…Dimensiunea sacrului se pierde (sau se ascunde) iar profanul este investit cu atributele sacralitatii..
    .
    Cu ingaduinta dumneavoastra, va propun un cant roman (si in limba latina) din Biserica Romei a secolului VI, cu aproape jumatate de mileniu inainte de Marea Schisma a Bisericii lui Hristos..
    Catolicilor moderni -si numai- care il asculta li se pare ca e un e un cant ortodox.
    De fapt este un cant al Bisericii secolului VI, din vremurile stravechi, de dinaintea Marii Schisme si cu atat mai mult, de dinaintea noastra, a modernilor .Cantul este de pe albumul „Chant de l’Eglise de Rome (VIe – XIIIe Siècles)”
    Eu gasesc ca suna originar.

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc pentru comentariu. Informaţii corecte. Şi, pentru un „oarecare”… oricum, întâi de toate un „bun venit” în Cetate! Într-adevăr, discuţiile pe marginea muzicii din creştinism cred că se vor sfârşi doar în cer, unde vom afla care e muzica plăcută lui Dumnezeu (observă că evit sintagma „muzică creştină”, căci nu cred că există aşa ceva, după cum nu există pâine creştină, pantofi creştini etc…)
      Ascultam piesa pe care ai trimis-o şi mă gândeam că are într-adevăr un „iz” bizantin. Dar, pe de altă parte mă gândeam şi cum ar suna astfel de cântece în bisericile neoprotestante. Evident, muzica evoluează, se adaptează momentelor culturale, suferă influenţe şi, cum bine spunea cineva, Dumnezeu nu cred că se uită la muzica pe care o face omul, ci la omul care face muzica. Mi se pare cel mai potrivit criteriu pentru un Dumnezeu care… nu e părtinitor. Pe de altă parte mă amuză înverşunarea unora în a susţine exclusivitatea imnurilor tradiţionale, uitând (sau neştiind), de exemplu, de unde s-a inspirat Ira Sankey la multe dintre piesele sale. Ah, aici trebuie să fac încă o observaţie: am avut recent o dispută pe marginea termenilor „Cântare” versus „Piesă”. Mi s-a replicat că piese… eventual la magazinele auto sau la teatru, ca şi când cântare n-ar putea fi căutate la Institutul de metrologie! 🙂
      Asta aşa, ca amuzament şi nu prea privind rigiditatea cu care judecă unii acest subiect…

      • oarecare zice:

        „Ascultam piesa pe care ai trimis-o şi mă gândeam că are într-adevăr un „iz” bizantin.”
        .
        Poate ca este chiar invers, cantul bizantin pastreaza „izul” cantului originar din Bierica primara.
        Atunci cand se canta imnul pe care l-am trimis inca nu exista crestin ortodox sau catolic, apusean sau bizantin.Dealtfel si denumirea de Bizant este o denumire mult mai tarzie..Denumirea oficiala in epoca (si pe parcursul a catorva sute bune de ani) a ceea ce azi numim Imperiul Bizantin era….Romania.
        .
        „înverşunarea unora în a susţine exclusivitatea imnurilor tradiţionale”
        .
        Parerea mea este ca discutia dintre cele doua curente la care faceti referire (modernistii si traditionalistii) se poarta de fapt nu in termenii de modern-traditional ci in termenii de sacru-profan.
        Muzica sacra este aceea dedicata DOAR inchinarii ?
        Sau „muzica din lume”, deci profana, se sacralizeaza in functie de contextul in care este produsa//receptionata?
        Cred ca aceasta este disputa de fapt dintre cele doua curente..
        .
        Daca problema s-ar pune in mod real in termenii -sau in disjunctia- modern-traditional ar fi mult mai simplu.In sensul in care orice este modern sau contemporan astazi, maine va fi invechit.In ritmul in care se misca lumea astazi, orice este nou si modern este deja invechit..Deja modernitatea este surclasata de post-modernitate iar a fi modern a devenit deja traditional, poate chiar retrograd.
        .
        Exista deja cantece cu continut crestin din speciile heavy-metal sau speed-metal, in viitorul apropiat probabil ca vor exista cantece cu continut crestin cu acompaniament la drujba sau motoare de Harley-Davidson.Daca nu cumva acestea deja exista deja..
        Sau poate unii crestini din viitor vor canta cantece cu continut crestin acompaniati de o orga din motoare de racheta…Deja chitara e demodata..
        .
        Revenind la sacru si profan..Mai exista ceva sacru in post-modernitate sau in modernitatea continua ?
        Familia, de-o pilda, ca sa nu mergem mai departe..
        Daca vorbim in termeni de nou-vechi, modern-traditional, putem admite ca exista o diversitate a formelor de familie moderna.Forme moderne au emers pe langa familia heterosexuala: familia monoparentala, poligama, homosexuala si cine stie ce altele vor mai veni.
        Este asadar institutia familiei modernizata sau este desacralizata?
        .
        De aceea , si in acest caz, de fapt disputa nu este de fapt despre traditie sau modernitate a familiei..Ci despre sacralitatea sau desacralizarea (sau in forme extreme, profanarea) familiei.
        .
        „de unde s-a inspirat Ira Sankey”
        Influentele sunt bidirectionale, dinspre muzica lumeasca sau profana spre muzica sacra si inapoi..
        Acum ctiva ani era la moda piesa Sound of Silence-Enigma, o piesa profana in care era inserata o bucata de cant gregorian..
        .
        Cu-din nou-ingaduinta dumneavoastra, va mai propun un exemplu de muzica sacra, un cant in limba aramaica ce este cantat de niste crestini ortodocsi din Georgia….
        De fapt este vorba despre o rugaciune, Trisanghionul.Ceea ce canta ei se traduce asa :
        „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!”

      • marinelblaj zice:

        Devine interesantă discuţia, Oarecare.
        Atunci când am scris despre izul bizantin mă gândeam la cele scrise de tine: „Catolicilor moderni -si numai- care il asculta li se pare ca e un e un cant ortodox”. Ce-i drept, la cum suntem noi obişnuiţi să catalogăm sonor muzica de sorginte creştină şi în lipsa unor studii mai aprofundate…
        Ai perfectă dreptate privind adevăratul sâmbure al disputei. Problema mare este că, de cele mai multe ori, disputele se poartă de teologi, nu de muzicieni care să fi studiat evoluţia, structura, destinaţia, inspiraţia muzicii analizate. Este exact ceea ce mă irită, fiindcă discuţiile teologilor ajung foarte repede la „sublimele” verdicte gen: „muzica sfântă mişcă inima, nu piciorul” sau concluzia categorică „asta-I place, asta nu-I place lui Dumnezeu”.
        Fiindcă văd o reală preocupare şi aplecare asupra subiectului, aş pune trei întrebări:
        – eşti implicat în domeniul muzical?
        – ce părere ai, apropo de influenţele bidirecţionale, despre adaptarea unor texte cu mesaj creştin pe melodii laice. De exemplu, că tot se cântă în bisericile neoprotestante, cazul napoletanului „O sole mio”, a celebrei piese „Hallelujah” a lui Leonard Cohen (cea al cărei text original, cum nu-şi dau seama oare oamenii? e extrem de ironic)
        – apropo de întrebarea ta „muzica sacră este cea destinată DOAR închinării?” Cât de creştin poate fi considerat un cântec de dragoste dedicat soţiei, de exemplu?
        Cât priveşte tendinţa de desacralizare a aproape tot ce există şi trimiterea ta la adresa atacului la care este supusă familia, eşti pe aceeaşi „undă”. Şi eu susţin ideea că se încearcă atacul la chiar „inima” societăţii. Sunt pentru a doua oară foarte implicat (faptic) în iniţiativa privind modificarea art.48 din Constituţie (prima oară în 2006) şi cred că dacă ratăm acest moment în curând va fi mult prea târziu (şi aşa lucrurile merg într-o direcţie foarte sumbră)

      • Frate Marinel, îmi este atît de greu să nu fiu de acord cu tine (și nu doar cu tine, ci și cu alți prieteni de-ai noștri!) în ce privește afirmația că nu ar exista muzică creștină/necreștină! Eu aș spune altfel, că nu există SUNET muzical necreștin/creștin (adică, notele do, re mi, fa, sol, la, si, do nu sunt, în esența lor, nici creștine și nici necreștine), așa cum pulberea de făină (esența de făină) nu deține conținutism spiritual.
        Dar sunetul muzical nu se confundă cu muzica! Muzica înseamnă mult mai mult decît sunet; e compoziție, e alcătuire de forme diverse care au la bază idei, iar ideile muzicale au conținutism spiritual și muzicalitate proprie specifică esenței lor. Sunetul nu deține idei, dar mijloacele formale folosite în actul de compoziție, prin ideile lor, dau natura muzicii.
        Muzica e structură, nu doar sunet.

  6. Walden zice:

    Mmmm’DA !.In „compozitiile” crestinismului mioritic „evolutiv”,”cantareti talentati ” au folosit din plin, atat celeste note musicale , (unele pe versuri de Traian Dorz), cat si. . . satanice NOTE INFORMATIVE !

  7. oarecare zice:

    „Fiindcă văd o reală preocupare şi aplecare asupra subiectului, aş pune trei întrebări:
    – eşti implicat în domeniul muzical?”
    .
    Sunt inginer, proiectant de structuri..
    Discutia despre modernitate-traditie (sau sacru si profan) in muzica se poate extinde dealtfel si asupra altor domenii ale artei si numai..In ceea ce priveste muzica, la noi la ortodocsi de exemplu exista o discutie despre (relativ) modern si traditional in ceea ce priveste pricesnele si muzica veche (daca doriti, bizantina), in descendenta directa din Biserica primara.Fata de muzica originara, pricesnele sunt ceva mai noi..Si mai noi decat pricesnele, sunt canturile Oastei Domnului.La mine in sat este un preot care face parte din Oastea Domnului si a introdus canturi specifice, pe langa cantarile cultice originare, si pe langa pricesne (care si acestea au vechimea lor, deloc neglijabila).
    De exemplu domeniul de care, prin natura meseriei, sunt mai apropiat este cel al constructiilor si arhitecturii..Unde deasemenea exista o veche discutie despre ce inseamna arhitectura sacra sau profana..Sau, daca doriti, moderna si traditionala..Si despre transferurile care se produc intre acestea..
    Iar discutia nu se rezuma doar la partea de arhitectura (partiuri, compartimentari, functiuni, decoratiuni, texturi si raporturi plin-gol la fatade, volumetrii) ci si la domeniul structurilor de rezistenta..Iar aici vorbim despre -in ordin traditional sau sacru – despre arcul butant (in cazul structurilor traditionale ortodoxe), despre arcul ogival, contraforti, stalpii nervurati (la structurile catolice), despre cupola samd..Am fost in echipa de proiectare, pe specialitatea mea, la proiectele a doua biserici ortodoxe si a uneia penticostale, ocazie cu care am facut unele comparatii intre toate cele de mai sus..
    .
    Va rog sa ma scuzati pentru ca nu am timp acum sa va raspund la celelalte intrebari..Sper sa revin maine cu celelalte raspunsuri..Tocmai lucrez la calculul de rezistenta a unei structuri metalice in arc cu zabrele, care va sustine invelitoarea unui teren de sport (deci, o functiune cat se poate de profana si de moderna)..
    Doamne-ajuta, tuturor..
    Doamne-ajuta-l pe Viorel Chis, acolo departe..

  8. viorelchis zice:

    In primul si primul rind doresc sa multumesc fiecarei persoane care ajunge sa se gandeasca la mine in acest timp in care am ajuns sa fiu involvat in aceasta operatie…;
    „…..spinal stimulator implant procedure….”;

    „……Boston Scientific’s award-winning spinal cord stimulator (SCS) system….”;


    Deci ,dupa cum vedem tehnologia progreseaza si unii ajungem sa o folosim la incercarile prin care trecem!! Fiecare trebuie sa ne ducem tepusul si provocarea pe care o detinem!!! Multumesc mult si doresc ca …”Harul, indurarea si pacea sa fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatal si din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatalui, in adevar si in dragoste!”

  9. oarecare zice:

    Ziua buna domnule Blaj,
    Cu intarziere, dintr-o fereastra de vreme, va raspund si la celelalte doua intrebari..
    .
    „– ce părere ai, apropo de influenţele bidirecţionale, despre adaptarea unor texte cu mesaj creştin pe melodii laice. De exemplu, că tot se cântă în bisericile neoprotestante, cazul napoletanului „O sole mio”, a celebrei piese „Hallelujah” a lui Leonard Cohen (cea al cărei text original, cum nu-şi dau seama oare oamenii? e extrem de ironic)”
    .
    Parerea mea este ca mai inainte trebuie sa facem o diferentiere intre cultura si cult.
    Exempli gratia, o poezie, o melodie, un cantec (ca sa ne restrangem doar la tema stricta) sunt forme ale culturii.
    Cultura in forma extinsa si cuprinzatoare, este o forma de expresie profana, „din lume”, cum s-ar zice..Desigur, exista forme ale culturii care au fost IN-crestinate prin „umplerea” lor cu continut crestin..De fapt, asta se intampla de doua milenii (si restul ani)..
    Asta daca vorbim despre cultura..
    Daca vorbim despre cult…Diferenta dintre cultura si cult e cam aceeasi dintre o poezie sau un cantec (fie si cu continut crestin) si o rugaciune..
    Pe scurt, parerea mea este ca formele culturii au locul lor in Biserica dar totul trebuie luat cum grano salis pentru ca tendinta este mai intotdeauna de a confunda formele de expresie in cod cultural cu forma de exprimare in cod sacru, care este rugaciunea..
    Asta in cel mai fericit caz, pentru ca pot exista si alte dezvoltari, mai nefericite..
    .
    – „Cât de creştin poate fi considerat un cântec de dragoste dedicat soţiei, de exemplu? ”
    .
    Hmmmm.. La intrebarea aceasta ar fi trebuit sa ma sfatuiesc mai intai cu un teolog sau cu un preot..Nu sunt sigur de raspuns, s-ar putea sa gresesc in ceea ce spun..
    Nu stiu sigur despre cantec..
    Dar daca m-ati fi intrebat altfel, despre cat de crestin este omul care ii compune un cantec de dragoste sotiei, v-as fi raspuns asa:
    Un om care este crestin cu adevarat are deplina libertate intru Hristos.
    Si daca acel om, in aceasta calitate mai inainte amintita, ii compune un cantec de dragoste sotiei sale, atunci asa sa fie..

    • marinelblaj zice:

      Bună ziua, domnule Oarecare (mărturisesc că la aşa un dialog interesant aş fi foarte bucuros să vă cunosc numele, fie şi cel mic doar)
      Este foarte interesant şi încântător felul în care priveşti ceea ce ţine de relaţiile dintre sacru şi profan (iartă-mă că mă adresez la persoana a doua singular, dar bănuiesc că eşti „ceva” mai tânăr decât mine şi m-aş bucura dacă te-ai simţi liber să faci la fel – tu e mai uşor de scris decât dumneavoastră 😉 )
      Bun. Revenind „la chestiune”.
      Nu ştiu dacă diferenţierea pe care o sugerezi între cultură şi cult ar trebui să fie atât de… dramatic şi drastic trasată, câtă vreme influenţele între cele două au fost, sunt şi vor mai fi, să zicem, bi-direcţionale.
      Cultul, ca act, poate să ia, şi chiar o face adesea, forme culturale, după cum şi cultura, ca valoare spirituală, nu doar în formă materială, suferă inspiraţii ce ţin de cult. Problema mi se pare că riscă să ducă la celebra dilemă a oului şi găinii, căci, dacă privim lucrurile din perspectiva profanului tragem o concluzie, dacă o privim din perspectiva sacrului concluzia e cu totul alta. Dar, şi dacă s-ar admite perspectiva profană, tot există ideea omului care de la începuturile existenţei simţea nevoia unei închinări şi, inevitabil a exprimării ei în forme culturale.
      Sunt absolut de acord că formele culturii îşi au locul în biserică (în fond, mi s-ar părea inevitabil), poate mai puţin cu ideea de a privi acest aspect… cum grano salis (eventual în sensul de a nu face prea mare caz, deşi şi aici ar fi de discutat dacă n-ar fi nevoie şi de puţin… piperis 🙂 ). De ce spun acest lucru? Pentru că, iată, vrem-nu vrem Biserica a fost şi este forţată oarecum să ţină pasul cu cultura, în vreme ce cultura se detaşează tot mai mult de sacru. În situaţia aceasta apar o mulţime de „accidente” precum cel pe care am intenţionat să îl semnalez prin exemplele alese în întrebarea pusă, în special trimiterea la piesa lui Cohen. Este adevărat, în ceea ce priveşte forma liturgică ortodoxă lucrurile se petrec într-un ritm atât de lent încât este aproape insesizabil. Însă mă tem că tocmai acest ritm lent face ca extensia şi influenţa sacrului în viaţa personală a majorităţii enoriaşilor să se limiteze la actul ritualic în sine (nu spun că în alte confesiuni lucrurile ar sta cu mult mai bine…). Ar fi interesant de observat că într-un fel rămânerea în urmă a bisericii ortodoxe faţă de cultura contemporană (comparativ cu alte confesiuni, evident) produce o ruptură între ceea ce se doreşte şi ceea ce există de fapt, după cum excesul de cultură (mă refer în special ca act cultural) în alte confesiuni fragilizează extrem de mult graniţa dintre sacru şi profan. Mai simplu spus, cele două raportări duc, pe de o parte, la o relaţie a credinciosului cu un Dumnezeu foarte impersonal şi îndepărtat, pe de altă parte la un Dumnezeu atât de personal încât devine aproape „amicul.”
      Multe de spus la acest capitol. Aş încheia totuşi cu un citat din Maxim Mărturisitorul, aşa cum mi-l amintesc din Filocalia, ca un fel de eventual punct de pornire al unui nou palier de discuţie privind relaţia sacru-profan. Zicea el aşa: „Când vezi pe Irod şi pe Pilat împrietenindu-se pentru omorârea lui Iisus, gândeşte-te la întâlnirea într-un gând a dracului desfrânării şi al slavei deşarte pentru a
      omorî raţiunea virtuţii şi a cunoştinţei.” Să fie acesta cazul în ce priveşte pătrunderea excesivă a culturii laice în exprimarea sacrului la unele denominaţii, dar şi a clivajului existent în altele între viaţa evlavioasă limitată la perimetrul bisericii şi cea din afara ei la alte denominaţii, sau putem să considerăm acesta ca fiind un verdict justificat doar de epoca în care a fost scris şi cu referire strictă la actul istoric respectiv?
      În ce priveşte a doua întrebare am să spun doar că încă nu am găsit un răspuns satisfăcător, nici de la teologi, nici în cărţile citite, privind scopul prezenţei Cărţii Cântărilor în Scriptură (evident, el, rostul există, dar…)

      P.S. Cum nici eu nu stau grozav cu timpul, îmi cer iertare că răspund… din când în când. Dar voi încerca să nu las nici un comentariu fără răspuns.

      • oarecare zice:

        Ziua buna dupa la pranz, domnule Marinel..
        .
        Numele meu (si persoana mea) nu au absolut nicio importanta..Sunt, efectiv, o persoana oarecare, dintr-un orasel oarecare din Romania…
        Stiti, eu am inceput sa comentez mai intai pe blogul domnului Rasvan Cristian fiind interesat doar de subiectul dramei prin care trece familia Bodnariu, familia Nan si celelalte familii romanesti dintr-o tara indepartata..
        Poata ca domul Rasvan se va supara pe mine daca citeste ce scriu eu aici dar trebuie sa recunosc ca am participat la demonstratia de sprijin din orasul meu..Si n-am fost singurul ortodox care a facut-o, am vazut si pe altii in multime, i-am recunoscut pentru ca si-au facut cruce in anumite momente..
        De la blogul domnului Rasvan am ajuns la blogul dumneavoastra si de la tema initiala ce m-a facut sa comentez iata ca am deschis impreuna o discutie care probabil ar cere foarte mult timp pentru a adresa toate temele enuntate..
        .
        Despre modul de adresare, nu am nimic impotriva sa ma tutuiti dar poate ca eu am un anumit blocaj mental in a ma adresa dumneavoastra altfel de cum o fac..
        Nu e vorba doar despre diferenta de varsta.Intr-adevar sunt ceva mai tanar decat dumneavoastra.Dar oricum, nu mai sunt tanar..Iar faptul ca nu mai sunt atat de receptiv (cum eram odata) la unele fomule extrem post-moderne, inclusiv muzicale, puteti s-o puneti linistit pe seama faptului ca am inceput sa imbatranesc, mai degraba decat pe seama faptului ca sunt ortodox..
        Blocajul mental in privinta adresarii provine, cred, din faptul ca am cescut intr-un sat in care si fromulele de adresare intre frati aveau solemnitatea lor..De exemplu, pentru barbati se folosea apelativul ” bade ” iar pentru femei, apelativul „lele”.Erau niste formule de politete…Pana si intr-o familie , fratii mai mici se adresau fratilor sau surorilor mai mari cu aceleasi apelative, insa diminutivate..Adica fratelui sau surorii mai mari, fratii mai mici li se adresau cu apelativele ” badiucule ” si ” leliuca”..
        A fost o lume „lume ” (sau daca doriti, o cultura si o civilizatie taraneasca) care a aproape murit, fara sa se fi scris cronica apusului ei dinainte anuntat..
        Deci am acest blocaj mental in privinta modului de a ma adresa altfel decat „cu dumneavoastra” celor mai mari sau mai in varsta decat mine..
        .
        Spuneti asa „Ar fi interesant de observat că într-un fel rămânerea în urmă a bisericii ortodoxe faţă de cultura contemporană”..
        Vedeti dumneavoastra, noua crestinilor ortodocsi ni se aduc doua reprosuri care din punct de vedere logic se contrazic unul pe celalalt..
        Vorbesc aici de reprosurile care ni se aduc de catre alti crestini..
        In ceea ce priveste reprosurile care ni se aduc de catre atei (ca am avea un coeficient de inteligenta redus , de pilda), nu vad ce alti crestini nu le-ar putea impartasi cu noi..
        Revenind la reprosurile din partea altor crestini..
        Pe de o parte, noua ca indivizi, ca persoane, ni se reproseaza ca am fi prea deschisi influentelor lumesti, prea libertini, prea moderni..Cu alte cuvinte, ca am fi prea „din lume”.
        Pe de alta parte, noua ca Biserica, ni se reproseaza ca am fi prea ramasi in urma, prea blocati in formele Bisericii primare, prea inchistati, prea putin deschisi modernitatii si inovatiei..Cu alte cuvinte, noua ca Biserica ni se reproseaza ca am fi prea „din afara lumii”..
        Asta este disonant din punct de vedere logic..
        Parintele Nicolae DelaRohia (dupa cum isi semna scrierile din urma) sau Parintele Nicolae Steinhardt (dupa numele cu care este mai cunoscut) are un text in care vorbeste despre para-doxie in crestinism..Exemple de para-doxii (sau paradoxuri)? Daruind vei dobandi.Smerindu-te te vei inalta..Si mai sunt…
        A fi in acelasi timp „in lume” ca individ si „in afara lumii ” ca Biserica, poate fi si aceasta o para-doxie..

        Ultimul dumneavoastra comentariu adreseaza o gama foarte larga de subiecte…
        In mod fericit, multe dintre acestea mi-au adus aminte de un alt text al Parintelui Nicolae Steinhardt, ce atinge aproape toate subiectele la care va referiti….Textul se numeste „Cultura si timp-observatii discontinue”..Am cautat pe net si nu l-am gasit ca sa va dau un link..Textul este de fapt transcrierea unei prelegeri..
        Poate o sa va povestesc odata cum, la 17 ani, elev fiind, am ajuns din intamplare sa-l ascult pe Parintele Nicolae tinand acea prelegere…Mai erau acolo de fata, in acel loc si in acel timp, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru…Era in toamna lui 1987..
        Si cu asta ma gandesc ca au trecut deja cativa ani de cand n-am mai fost pe la Manastirea Rohia si ar trebui sa mai trec pe acolo mai des.Caci iata, trec anii ca fumul…
        .
        Doamne-ajuta, tuturor..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s