Şapte viruşi ce infectează biserica


Spuneam undeva aici pe blog că sunt abonat la Roboam şi că primesc newsletter-uri periodice. Zilele acestea am primit materialul de mai jos. Un material care m-a pus pe gânduri. Aproape toate cele şapte puncte sunt discutabile. Nu în sensul că nu ar fi adevărate. El sunt foarte adevărate. Doar că ar merita multe nuanţări. Ca să fiu bine înţeles, am să iau ca exemplu punctul 6. Nu întotdeauna un păstor devine incompatibil cu poziţia sa încălcând Legea, ieşind din Cuvânt sau înşelându-şi nevasta! Sau lipsa de orice viziune, de interes etc intră la ieşirea din Cuvânt? Nu-i aşa că e chestiune de nuanţe?

Ei bine, am găsit de cuviinţă să traduc acest text. Îmi cer iertare pentru posibilele inexactităţi. L-am tradus în fugă (nu spun cât!), încercând să păstrez ideile importante. Pentru cei care vor să citească originalul, îl pot găsi aici .

Dar, iată materialul. Sunt întrebări la sfârşit, care merită un răspuns.

Ce spuneţi?

Şapte viruşi ce infectează biserica

Joe McKeever

„Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi” (2 Timotei 3:13)

Natura viruşilor ce vizează computerele, aşa cum înţeleg eu, constă în plasarea în interiorul sistemului de lucru al computerului a unui mic program care infectează toate elementele sistemului, făcând imposibilă funcţionarea acestuia în executarea operaţiilor pentru care a fost conceput.
Sunt numiţi „viruşi” pe bună dreptate. Epidemiile sunt rezultatul activităţii acestor viruşi, transmişi de la o persoană la alta, până ce milioane sunt afectate şi mulţi mor. Punerea sub carantină a acestor transportatori a fost mijlocul tradiţional de a opri virusul să-şi continue infectarea.
În Împărăţia lui Dumnezeu, sau Biserica Sa pe pământ, dacă doriţi, gândurile rele şi filozofiile deşarte şi greşit direcţionate funcţionează cam în acelaşi mod cu aceşti viruşi. Infectează biserica şi, când membrii şi liderii ei interacţionează cu alte biserici, când oamenii se mută şi se aşează în alte adunări, infecţia se extinde. Rezultatul este întotdeauna unul mortal.

Iată şapte viruşi pe care i-am văzut afectând şi infectând lucrarea Domnului pe pământ, în zilele noastre…

1) Oamenii care vin la biserică sunt clienţii noştri pe care noi, ca lideri, trebuie să-i satisfacem.

Am întâlnit acest fenomen la un vechi prieten care preda în campusul unei foarte cunoscute şi foarte conservatoare universităţi. Bobo (nu este numele real, dar e destul de aproape de cel real), acest „Bobo” îi făcea să zâmbească, folosind orice moment din orele fiecărui semestru, împărtăşind studenţilor mărturia sa, indiferent de subiectul pe care îl preda.
Omul mi-a spus: „Este vital ca studenţii să cunoască felul în care priveşte profesorul lumea din care vine. Dacă nu cunosc acest lucru, ei pot face greşeli majore în asimilarea învăţăturilor lui. Aşa că le-am spus felul în care a intrat Isus Cristos în viaţa mea şi cum m-a schimbat pentru totdeauna”.
Decanul l-a chemat la el: „N-ar trebui să mai faci asta! Ai oameni oameni diverşti în clasă, mulţi provenind din medii religioase diferite şi predicuţa ta ar putea supăra pe unii. Bobo, tu trebuie să înţelegi că suntem un colegiu creştin şi că avem un produs de vândut. Studenţii sunt clienţii noştri. Dacă nu le place ce le oferim, vor merge în altă parte. Dacă pleacă destui dintre ei, şi tu şi eu rămânem fără slujbă!”
Curând, Bobo s-a transferat la un alt colegiu.
Conducătorii bisericii cad adeseori pradă aceluiaşi mod de interpretare lumesc al misiunii. Rolul nostru este să-i mulţumim pe cei din parohie. Dacă sunt nemulţumiţi de conducerea lor, vor pleca în altă parte, biserica se ofileşte şi noi ne pierdem slujbele. De aceea, vom apăsa mai uşor pe pedala predicilor sau standardelor care ar putea supăra un anumit segment al adunării.

Al doilea virus este oarecum asemănător cu primul:

2) Păstorii sunt aici ca să ne facă fericiţi şi, dacă n-o fac, scăpăm de ei.

Rare sunt bisericile care pot suporta un lucrător ce spune tot adevărul, respectiv „propovăduieşte Cuvântul”, cum numeşte Scriptura acest lucru, iar dacă se întâmplă, acest lucru supără din când în când.
Nu voi merge, totuşi, atâte de departe şi să spun că orice lucrător care nu-şi supără sau ofensează câteodată unii dintre enoriaşi se joacă, probabil, cu misiunea sa.
Un lucrător credincios ăşi „împinge” permanent oamenii spre scopul pe care îl are Domnul în ceea ce îi priveşte. Să fii împins nu e ceva confortabil. Încercăm să ne opunem.
Există un mod de a gândi cam peste tot în ţară (şi, vai! şi la noi – n.trad.) cum că membrii, dacă sunt nefericiţi, vor părăsi programele, se vor abţine să-şi aducă contribuţiile şi vor găsi alte lucruri de făcut duminica. De aceea, rolul conducerii este să-i menţină fericiţi.
„Frate păstor”, îi comunică micul comitet, „ne-am gândit că ar fi bine să ştiţi că unii dintre membrii nu sunt foarte mulţumiţi de dumneavoastră”.
Păstorul, privind la cei şase distinşi membrii ai comitetului, aflaţi în biroul său, întreabă: „Şi?”
„Ei bine”, spune cel ce vorbise, „ne-am gândit că asta contează pentru dumneavoastră”.
Păstorul spune: „Da. Contează, dar nu prea mult”.
„Atunci, cred că înţelegem greşit lucrurile”, spune purtătorul de cuvânt. „Noi înţelegem că, întrucât păstorul slujeşte ca să placă oamenilor, dacă aceştia sunt nemulţumiţi de el, înseamnă că el nu-şi face cum trebuie slujba. În felul acesta, postul său este cam în pericol”.
Nu cred că sunt 10 membrii dintr-o sută care să facă această distincţie. Şi astfel, plătim un preţ imens care se vede în mişcarea păstorilor, în divizarea bisericilor şi a îmbolnăvirii lucrării.

3) Diaconii trebuie să se ocupe de afacerile bisericii în timp ce lucrătorii trebuie să aibă grijă de aspectele spirituale.

Am întâlnit prostia asta în câteva biserici şi, în fiecar caz, rezultatul a fost dezastruos. Nu există nici măcar un cuvânt în Scriptură care să sprijine acest greşit punct de vedere privind felul în care trebuie să funcţioneze sau să fie conduse bisericile.
Oricine cunoaşte măcar câteva lucruri despre Congres, ştie că cei ce controlează buzunarele, trag sforile. De aceea, oamenii pe care îi trimitem în Congres concurează între ei pentru a conduce comitetul de aprobare al cheltuielilor publice. Chiar şi când o cheltuială este aprobată prin vot unanim, dacă nu există fonduri, nu se întâmplă nimic.
„Brokerii” de putere din interiorul bisericii – şi nu toţi sunt diaconi, credeţi-mă (nu vreau să-i calomniezi pe aceşti aoemni cumsecade!) – lucrează în tăcere pentru a se strecura pe ei sau oamenii lor în locuri cheie, de luare a deciziilor. Din acea poziţie ei controlează predicatorul şi echipa de conducere.
„Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapte 20:28). Episcopos este cuvântul grec pentru „supraveghetor” sau letral, „supervizor”. Epi = pe sau peste, şi scopos = a vedea. În context, Pavel se adresează păstorilor/bărtânilor bisericii din Efes.
Păstorii nu ţin contabilitatea, nu angajează neapărat sau concediază şi nici nu trebuie să fie omul cu telefoanele. Dar toate acestea ajung la el de la oamenii din echipă. Ei sunt singurii supraveghetori rânduiţi de Dumnezeu în Biserica Sa şi, conform cu Evrei 13:17, ei vor sta în faţa Lui şi vor da socoteală pentru sufletele pe care le au în biserica lor.
Am face bine cu toţii să-i ajutăm în lucrarea lor divină, şi nu să-i împiedicăm!

4) Îmi aduc contribuţia atunci când sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în biserică, şi nu voi face asta când nu sunt de acord.

A proceda altfel ar însemna să nu fiu onest. „La urma urmei, de ce ar trebui să finanţez ceva cu ce nu sunt de acord?”
Răspuns: Dacă e cineva care face ceva nebiblic, lipsit de etică sau ilegal, nu finanţa. Dar, dacă doar nu eşti de acord cu conducerea, treci peste asta şi fă-ţi datoria faţă de biserică. Poartă-te ca o persoană matură, nu ca un copil egoist, aflat la joacă, şi care vrea să-şi ia mingea şi să plece cu ea acasă doar pentru că jocul nu decurge cum ar vrea el.
Puţine lucruri vorbesc mai edificator despre maturitatea în Cristos decât felul în care ne comportăm, continuăm să slujim şi să dăruim atunci când n-am reuşit să ne impunem ideea privind ceva ce am fi vrut să facă biserica, şi acest lucru n-a ieşit la vot sau la care conducătorii au spus pur şi simplu „nu”. Până şi păstorilor li se spune „nu” câteodată. Doare, dar mergem mai departe, cu ochii la Isus, facându-ne datoria. Aşa procedează oamenii maturi.
Poate fi de ajutor să ne uităm puţin la Marcu 12, unde Domnul o laudă pe văduva care-şi aduce mica ei jertfă la vistieria templului chiar atunci când templul era sub controlul unei bande de escroci! Cu numai un capitol mai înainte, Isus a numit templul „o peşteră de tâlhari”.
Adu-ţi contribuţia, frate! Fii credincios. Chiar dacă nu merge cum ai vrea tu, chiar dacă se dovedeşte că ceva ce se face în biserică e neînţelept, chiar dacă păstorul că e mai bună ideea lui decât a ta iar evenimentele dovedesc contrariul, adu-ţi contribuţia. Fii credincios!

5) Dacă simt că este important ceea ce fac, chiar dacă e un lucru bun, a face acel lucru oricum ar fi o ipocrizie.

Am trecut mult prin aşa ceva. Este ceva mult mai răspândit printre enoriaşi decât cred păstorii. Ceea ce face această atitudine este să facă sentimentele să fie autoritatea din viaţa lor. „Cum mă simt” devine standardul, Autoritatea pe care o consult înainte de a face ceva. Şi cât de înspăimântător este acest lucru?
Sentimentele noastre vin şi pleacă. Ele fluctuează datorită unei multitudini de lucruri (starea fizică, vreme, ceea ce ne-a spus cineva aseară la biserică, slujba pe care o avem, cum merg copiii cu şcoala, structura psihologică, păcatele nemărturisite, o anume vinovăţie, faptul că ne place sau nu soţia, sau predicatorul sau secretarul comitetului!), toate, dar absolut toate sunt instabile.
De multe roi o persoană care n-a învăţat acestă preţioasă lecţie (să nu se încreadă în propriile sentimente) s-au căsătorit sau au divorţat în urma felului în care au simţit la un moment dat, ajungând să vadă greşeala lor mai târziu.
Când cineva foloseşte formularea aceasta în faţa mea, spunând: „Dacă eu nu simt asta, ar fi o ipocrizie să o fac”, eu îi răspund: „Nu! Ar însemna să acţionezi pe baza credinţei!”
Ca păstor, am sunat de multe ori câte un membru care nu mă plăcea deloc (şi, în unele cazuri am cam răspuns la fel), dar care avea o problemă. Au avut parte de o boală sau de o tragedie în familie şi avea nevoie de un păstor. N-aş fi vrut să merg. Nu simţeam altceva în afară de ostilitate din partea lui sau a ei (ori a ambilor). Am mers totuşi în ascultare de Domnul şi cu credinţa că fac lucrul pe care era drept să-l fac.
Şi, fără excepţie, pe drumul spre casă, mi-a crescut inima. Ştiam că acel lucru era de la Dumnezeu, că făcusem ceea ce era corect şi că El dăduse binecuvântarea! În unele cazuri, mi-am făcut prieteni din acei oameni înverşunaţi. Dar, fie că asta s-a întâmplat sau nu, supunerea este întotdeauna lucrul corect, indiferent de sentimentele mele.

6) Este vina păstorului

Daţi vina pe predicator.
Până la urmă, dacă sezonul unei echipe de fotbal se sfârşeşte prost, nu poţi concedia toată echipa, aşa că iei un antrenor nou. Şi dacă e unul titrat, într-un an sau doi, va flutura victoriile şi va aduce acasă trofee. Se întâmplă în sport şi se întâmplă şi în lumea afacerilor. O companie cu probleme schimbă directorul şi lucrurile se schimbă.
„Biserica noastră are nevoie de o nouă viziune”. Aşa că au dat afară păstorul. Fusese un om bun, evlavios, şi ar fi meritat mai mult decât i-a dăruit biserica. Dar Domnul i-a purtat de grijă. Aproape fără probleme, a început o lucrare într-o altă biserică, la circa 100 de kilometri mai departe şi, nouă ani mai târziu, este tot acolo, făcând o treabă bună. Cei care l-au alungat? Ei bine, au trecut prin biserică vreo câţiva păstori şi continuă să se zbată în căutarea unuia.
„Este o stare generală rea în biserică”, a fost consensul la întâlnirea diaconilor, cea în care concedierea păstorului a fost subiectul zilei. Predicatorul ştia că biserica fusese sfâşiată de divizările ce aveau loc de decenii şi problemele bisericii nu apăruseră odată cu venirea sa. Dar ei „l-au împachetat” oricum. Mulţi dintre oamenii valoroşi au plecat ca rezultat al acestui tratament brutal faţă de alesul lui Dumnezeu şi, până în ziua de azi, biserica şchioapătă.
Oamenii nu ştiu ce fac atunci când dau afară un păstor în mod inutil. (Să fim înţeleşi, dacă el încalcă Legea lui Dumnezeu, mandatul Scripturii sau jurămintele căsătoriei, trimiteţi-l la plimbare fără regrete!) Mă tem că ceea ce arătăm atunci când acuzăm păstorul nu este decât că nu credem în călăuzirea lui Dumnezeu, nu credem în puterea rugăciunii şi nu vrem să nu supunem voia voii Lui. Şi, „tot ce nu vine din încredinţare(credinţă) e păcat”.

7) Biserica este o afacere şi trebuie să fie condusă ca atare

La fel ca şi celelalte afirmaţii, acesta este un adevăr pe jumătate. Avem nevoie de concepte financiare şi manageriale solide care să funcţioneze în bisericile noastre. Când am devenit lider al „Asociaţiei Baptiste New Orleans”, cu cele 130 de biserici ale Convenţie Baptiste de Sud, în zona parohială 5, în 2004, primul lucru pe care l-am făcut a fost să aduc o firmă de audit financiar care să verifice gestionarea finanţelor noastre şi care să facă recomandări privind felul în care să putem fi mai eficienţi şi credincioşi (responsabilităţii încredinţate – n.trad.).
Oricum, în multe cazuri, această afirmaţie „Biserica este o afacere şi trebuie să fie condusă ca atare”) este o acoperire pentru împotrivirea faţă de a acţiona prin credinţă.
Echipa pastorală prezintă bisericii o viziune privind începerea unui program, pentru construcţia unor anumite facilităţi, pentru a iniţia o anumită misiune sau pentru angajarea unei persoane. Nu există banii pentru finanţarea acestora. (Lucrul acesta este important. Nu scăpaţi acest element-cheie. Ei prezintă o viziune pentru care nu există bani disponibili).
Păstorul comunică bisericii (sau diaconilor, ori comitetului de conducere): „Oamenii au căzut de acord asupra unei viziuni. Dacă adunarea se simte inspirată să facă acest lucru, ei îl vor finanţa. Să mergem înainte prin credinţă”.
Un cap cărunt, de obicei cam de vârsta mea, dar nu întotdeauna, stă în spate, clătinând din cap, insistând că păstorul e cu capul în nori. „Ştiu că ne dorim ca păstorul nostru să aibă credinţă”, va spune pe un ton grav, ca şi cum tocmai ar fi coborât de pe Sinai, cu Cuvântul din înalturi. „Dar, pur şi simplu nu avem banii să facem asta. De fapt…”
De fapt, el continuă şi scoate nişte foi şi tabele, spunând: „Dărnicia noastră de anul acesta este mai mică decât cea de acum un an, dacă scădem colecta specială pentru călătoria misionară din Guatemala. Am beneficiat de moştenirea imobiliară când buna noastră soră Saddie Goodwill a decedat, binecuvântat să fie sufletul ei, dar nu vom mai beneficia de aşa ceva. Aşa că, dărnicia noastră a scăzut, de fapt. Şi acum ne trezim cu conducerea care ne cere să punem în practică acest proiect! Dragii mei, asta nu ar fi un act economic prea înţelept, ci mai degrabă ceva riscant. Nu cred că se poate”.
„Prin credinţă Avraam, … a plecat fără să ştie unde se duce”. Sună cunoscut? Domnului Îi place să cearăpoporului Său să meargă prin credinţă, să se îndrepte într-o direcţie anume fără nicio garanţie unde se va sfârşi, doar pentru că aşa a spus El.
Dacă nu poţi duce asta, dacă nu crezi în acţionarea prin credinţă, te rog, prietene, fă o favoare bisericii şi ţie. Nu te mai numi urmaş al Domnului Isus Cristos. Şi, indiferent ce vei face, când ţi se va cere să devii un lider-cheie al bisericii – diacon, secretar al comitetului, casier, orice – refuză onoarea asta. Te rog. Nu eşti potrivit pentru asta. Biserica merită ceva mai bun decât tine.

Bun. Asta e tot.

Asta e lista mea pentru astăzi. Dacă eşti în biserică de multă vreme, fără îndoială că ai mai întâlnit şi alţi viruşi – idei greşite care au prins rădăcini, îţi otrăvesc biserica şi sunt exportate şi altor biserici – acestea trebuie atacate cu un dezinfectant cu putere de sus.

Şi care este acest dezinfectant care tratează ereziile acestea?

„Propovăduieşte Cuvântul”.

Acesta este întotdeauna remediul lui Dumnezeu, nu-i aşa?

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Biserica, Pe gânduri, Trecător prin lume, Uncategorized și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Şapte viruşi ce infectează biserica

  1. A.Dama zice:

    Un virus la care m-am gândit pe îndelete, din perspectiva ascultătorului, este că așteaptă ceva de la oameni, nu de la Dumnezeu. Dacă fiecare ar merge la biserică pentru a-i vorbi Dumnezeu, nu X sau Y, ar ieși din ea mult mai câștigat și fericit.

    • marinelblaj zice:

      Da, Adama. şi acesta e un virus teribil. Nici nu ştim cât de periculos e! Am mai scris despre problema aceasta aici şi aici. M-am oprit fiindcă n-am dorit să apar ca unul care vede totul în negru… N-am încetat însă să mă gândesc la asta şi articolul de faţă n-a făcut decât se ridice alte întrebări…

  2. szromulus zice:

    Foarte interesant articolul. Intr-adevar in occident se aplica aceste reguli(virusi), iar bisericile se subordoneaza doleantelor membrilor. Ma intreb daca la noi lucrurile (per general) functioneaza in aceiasi maniera. Spre exemplu pastorii la noi sunt alesi cam pe intreaga perioada a vietii ceea ce nu indica existenta unei concurente, sau vreo subordonare la doleantele membrilor. Programele cum decurgeau in urma cu N ani, decurg si in prezent, chiar daca ar fi multe lucruri de corectat. Din experienta spun ca daca nu esti in grupul de prieteni ai pastorului si ai altor catorva oameni de influenta din biserica, exista o sansa minima ca sa fie luata in seama parerea ta, indiferent cat de spirituala si bine documentata este. Desigur exista si biserici care fac exceptie de la regula, dar astea nu merita aduse in discutie fiind o categorie prea restransa de cazuri.

    • marinelblaj zice:

      Sunt extrem de multe de spus pe marginea subiectului privind bisericile româneşti. Realităţile bisericilor din Arad pot cot constitui un adevărat „materiale didactic”. Scriam cu ceva vreme în urmă un articol (un soi de articol-metaforă) în spatele căruia era o situaţie absolut reală. Experienţa constituirii bisericilor din „lanţul Metanoia”, a recentelor seisme de acolo pot fi un alt „material de studiu”. Dar… nimeni nu face nimic, se pare. Cam la fel cum se petrec toate la noi, la români, constatăm doar. Uite, la noi la biserică „am luat taurul de coarne” după o serie de experienţe. Nu intru în detalii, dar sperăm ca lucrurile pe care le-am învăţat din acele experienţe să ne ajute…

    • szromulus zice:

      Eu incerc sa inteleg fenomenul crestinismului evanghelic romanesc in cadrul istoric, cultural, economic si spiritual romanesc. Trasaturile dominante ale natiunii sunt regasite si sunt usor de recunoscut si in biserici.

      Avand o istorie presarata de invazii, ne-am format ca o natiune de oameni supusi dregatoriilor, dar o supunere nedemocratica, ci de tip sclavagist. Comunismul tocmai a turnat un alt episod istoric in care spiritul national a fost marcat de umilinta si de ascultare neconditionata de o guvernare tiranica. In comparatie cu o natiune ca cea britanica, de exemplu, care are in spate o instorie de imperiu invadator, oameni puternici, cu un spirit liber, bine determinat, noi acceptam orice guvernare cu o atitudine prea umila, fapt care duce la multe multe abuzuri. Tocmai asta face ca cei care ajung in pozitii cheie(si inteleg privilegiul pozitiei) sa fie aproape imposibil de schimbat. Nu aduc in discutie schimbarea de dragul schimbarii, ci sunt situatii in care un numit rol nu i se potriveste unei persoane si nu se poate adapta la cerinte.

      Legat de punctul 6(Este vina păstorului) – nu stiu daca in contextul majoritatii bisericilor putem discuta de pastorat in sensul biblic deplin. Formarea teoretica universitara nu creaza pastori. Maturitatea spirituala nu este obtinuta in scoli, precum nici potentialul de lider spiritual nu este emis de vreo institutie. Toate acestea se formeaza in scoala umblarii cu Dumnzeu. Sigur, studiile sunt foarte bune si de dorit. In alte cuvinte cred ca noi vorbim mai degraba de lideri decat de pastori in bisericile noastre.

      http://www.gty.org.uk/resources/questions/QA126/What-is-the-pastors-responsibility-besides-preaching-and-studying

    • szromulus zice:

      Povesteam mai demult cu o cunostiinta pe tema „fisei complete de post” a unui pastor. O imagine cotidiana a ajutat adus o nota de claritate. Unii spun ca fac sala si ca merg de 3-4 ori pe saptamana, dar cand te uiti la ei ai nedumeriri serioase vizavi de faptul ca ar fi fost macar o singura data la sala. Raspunsul acestora este ca ei alearga doar pe banda. Imginea este destul de sugestiva, poti spune ca faci sala, dar este extraordinar de important sa nu uiti sa mentionezi ca folosesti doar un singur aparat, restul le lasi celor pasionati 🙂 .

      Am cunoscut si pastori care nu faceau doar „alergat la banda”, cred ca in cazul acelor biserici nu exista prea mult loc de manifestarea virusilor.

  3. emil zice:

    …poate cel mai nefericit virus e insasi sterilitatea mesajului de la amvon in deplina legatura cu sterilitatea crestinului care incalzeste scaunelul din biserica. cind spun sterilitate ma gindesc la contrastul dintre banalitatea vietii obisnuite si nevoia de un program duminical ca spectacol luminos si de amploare…prea am fost obisnuiti cu spectacolul si astfel l-am mutat in manifestarile duminicale ale bisericii. daca ma gindesc mai bine adunarile fratesti neoprotestante ale sec 19 erau destul de sarace in asa ceva, totul era auster si simplu, totul era spiritualitate descarnata…totul era viata obisnuita fara discrepante de ordin social sau moral…spre exemplu pentru mine nu are nicio relevanta mesajul de la amvon al unui pastor care conduce un BMW sau vreo alta masina de lux ultimul model si care locuieste intr-o casa/vila P+2, atita timp cit eu muncesc pe mai nimic si ma chinui cu viata de zi cu zi…pur si simplu nu poti fi pertinent cind stii ca Isus Cristos sau Pavel au renuntat la o astfel de siguranta materiala tocmai ptr a fi una cu mesajul propovaduit…nu stiu de ce dar ma gindesc cit de actual este Blaise Pascal cu ale sale Cugetari…

  4. szromulus zice:

    Am ascultat recent o expunere in care autorul indica spre diversele scopuri ale membrilor bisericii. Biserica ofera mai multe componente care satisfac diferite asteptari, cum ar fi componenta spirituala, sociala, etc. Nu toti cauta acelasi lucru in biserica, premiza ca toti cautam spiritualitatea in biserica este doar o ipoteza destul de curajoasa, dar contra-argumentata de multe cazuri. Pentru multi biserica si membrii ei sunt doar un social club, care ofera posibilitatea de a-si crea noi cunostiinte, noi clienti/colaboratori in afaceri. Cred ca cei care cauta biserica din motive de spiritualitate reprezinta o minoritate, acestia se departajeaza prin calitati spirituale dezvoltate, interes acut pentru viata de dincolo de aparente. Un mic test este extrem de elocvent – incearca sa superi(se intampla de foarte multe involuntar) pe cineva, daca din acel moment acea persoana iti va arata doar o fata diplomatica, dar va intrerupe orice fel de dialog cu tine, fii sigur ca acea persoana nu prea cauta si nu prea are nimic de a face cu spiritualitatea. Un om spiritual stie valoarea si importanta iertarii, reconcilierii(nu vorbesc despre a fi pres de calcat in picioare de catre altii). Cunosc multe persoane care au o imagine foarte buna in biserici, dar la cea mai mica greseala fata de ei vor intrerupe orice legatura si vor avea o atitudine de evitare, de ostilitate interioara, ori asta este un semn clar ca obiectivul lor nu este de loc unul spiritual, ci doar de social club, de satisfacere a egoului.

    Practic scopul integrarii si participarii in biserica poate fi un virus in cazul in care cautam altceva decat spiritualitatea. Pe langa orice alte obiective, spiritualitatea trebuie sa reprezinte coloana vertebrala si nu social club fun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s