De ce (mai) merg oamenii la biserică? – 2 –


Scriam în primul articol despre câteva motive pentru care oamenii nu prea mai merg la biserică. Trebuie să fac precizarea că referirile mele sunt, în cea mai mare parte, la adresa lumii evanghelice în care trăiesc şi asupra căreia mă pot pronunţa într-o mai mare cunoştinţă de cauză.
Cred că, pentru o mai corectă abordare a problemei, ar trebui să răspundem mai întâi la întrebarea „de ce mergem la biserică?” Voi încerca să enumăr câteva dintre motive, fără pretenţia că le voi epuiza pe toate (omul este, la urma urmei o fiinţă atât de complexă încât a avea pretenţia că poţi să-i înţelegi toate motivaţiile acţiunii înseamnă de fapt o uzurpare a calităţilor lui Dumnezeu!).
Deci,

De ce merg oamenii la biserică?

Majoritatea merg pentru că sunt cu adevărat credincioşi. Cunosc Cuvântul, mulţi (îmi asum riscul de a spune doar „mulţi” şi nu toţi), Îl cunosc personal pe Domnul, adică au o relaţie personală cu El. Merg pentru a-şi „încărca bateriile” cu Cuvânt proaspăt, pentru a-l înţelege mai bine, pentru a mai descoperi „o bucăţică” din minunăţia harului, pentru a se bucura cântând împreună. Ceea ce mi se pare ciudat, dar nu de neînţeles, este faptul că şi din rândul acestora se mai aud unele nemulţumiri, nu întotdeauna justificate. Evident, aceste atitudini pot fi explicate (să ne amintim doar 1 Corinteni 3:3, de exemplu), dar nu motivate! Firea noastră (era să spun „cea de toate zilele”, căci aceasta pare să fie mai puternică decât „pâinea noastră”!) mai deschide din când în când „supapa” preferinţelor, a gusturilor, a orgoliilor şamd. Din păcate sunt adesea tulburat să văd fraţi sau surori, dintre cei mai respectabili, care par a folosi câteodată principiul „5 minute pot să nu fiu pocăit”, dar uitând ce scrie în Matei 12:36.

Pot să înţeleg fără eforturi prea mari că oamenii au preferinţe. În fond, aceasta ţine de formarea culturală a fiecăruia. Dar… îmi place să cred că oamenii nu vin la biserică având pretenţiile celui care merge la un restaurant, acolo unde poate alege meniul care îi place cel mai mult. Îndrăznesc să spun că, din punct de vedere al „hrănirii”, biserica ar trebui privită mai mult ca o cantină! Ospăţul va fi în ceruri! Aici, pe pământ, ne hrănim cu ceea ce decide (sau îngăduie) Dumnezeu. Cred că neînţelegerea acestui lucru îi determină pe mulţi să devină un fel de „traseişti bisericeşti”. Ei sunt în căutarea unui „restaurant” mai bun!

În decursul anilor petrecuţi în biserică (aceeaşi în care am fost botezat) am avut şi eu parte de tot felul de predicări, muzici şi alte modalităţi de învăţare şi închinare. Dacă ar fi fost să judec doar în baza gusturilor, probabil că o bună parte dintre predici n-au corespuns aşteptărilor firii mele. Am spus „firii mele” căci ea este cea care „se răzvrăteşte”, dar şi pentru că cred că ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva venim în acest caz să ne hrănim firea! Adică predicatorul să fie un bun orator, să ştie să creeze o atmosferă mai destinsă şi nu mă pot opri să mă întreb şi cum ar fi reacţionat oamenii din bisericile noastre dacă le-ar fi predicat Pavel precum le-a scris galatenilor. Să spun câtă muzică mi-a plăcut în felul în care a fost cântată (pot să precizez că nici a mea nu mi-a plăcut întotdeauna). Dar, uităm un lucru esenţial, că principiul dărniciei aplicat în 2 Corinteni 9:7 ar trebui corelat cu ceea ce se spune în Efeseni 5:19-20. Şi cum nu suntem toţi înzestraţi cu daruri identice, poate că acel „îngăduiţi-vă unii pe alţii” n-ar trebui separat de „în dragoste”, sau măcar extins până la nivelul citit în Coloseni 3:13! Şi mai exact, cam ce se spune în 2 Timotei 4:3!
Şi poate n-ar trebui să neglijăm un alt aspect, cu precădere în ceea ce priveşte muzica. Scriam în altă parte că Dumnezeu nu se uită la muzica pe care o face omul, ci la inima celui care face muzica. Nu putem face şi noi la fel?

Şi, în cele din urmă, chiar presupunând că toate „îmi sunt împotrivă” (de cele mai multe ori… împotriva firii mele!), ce-ar fi să-mi amintesc despre… răbdare, sub forma ei… îndelungă. Poate că o vorbă spusă cu înţelepciune şi blândeţe, în dragoste, nu în spiritul nostru românesc al criticii demolatoare, ar putea îndrepta lucrurile care sunt într-adevăr nelalocul lor.

Să mai pomenim despre părtăşia care ar trebui să existe între credincioşii dintr-o biserică? Nu-mi pot imagina cum este posibil ca unii să nu găsească din 50, 100, 200 de oameni măcar o persoană, frate sau soră, cu care să poată avea acea părtăşie genuină, fără a face eforturi de a acoperi un scrîşnet din dinţi cu un zîmbet galeş!

Îmi este atât de drag să văd fraţi şi surori care se ştiu bucura cu cel ce cântă mai mult decât pentru ceea ce cântă, pentru că au capacitatea de a înţelege, nu doar de a asculta! Privesc de multe ori la feţele celor care sunt mai puţin interesate de forma în care li se predică şi mai mult de conţinut! Pot fi zâmbitoare uneori, încruntate alteori (căci mai există şi „nuia” în Cuvânt!), dar întotdeauna atente!

Şi câte ar mai fi de spus…

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Pe gânduri, Sare... amară, Trecător prin lume și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la De ce (mai) merg oamenii la biserică? – 2 –

  1. L.I. zice:

    marinel, o sa citesc si probabil o sa comentez cand voi avea mai mult timp liber si voi fi mai odihnita. si eventual sa bag la cutiuta. 😀

  2. marinelblaj zice:

    Mă bucur dacă o să citeşti! Dar, vorba aceea… „să nu uiţi, Darie!” 😉

  3. Rodica zice:

    Marinel, ti-am descoperit cu incantare blogul … prin cel al lui Daniel Branzei. Echilibrat si sanatos tot ce spui. Slava Domnului ca mai sunt oameni ce gandesc in concepte, nu in… impulsuri. (Adica sub imperiul impulsivitatii firii pamantesti.) Spiritul de observatie ce il ai te duce la constatari juste si la descrierea in detaliu a unui fenomen ingrijorator: „parasirea adunarii, cum au unii obicei”. E un vant din vest ce duce dihonia asta, vant cu denumiri care de care mai incitante si chematoare la nou, inedit, experimental… In fond nu e decat starnirea eului de a se plasa pe locul ce I se cuvine Domnului.

    • marinelblaj zice:

      Iată, cu adevărat, o surpriză! Mai mult decât plăcută! Bun venit în „Cetatea de piatră”, Rodica!
      Dacă ai intrat prin blogul fratelui Daniel, ai intrat… pe o poartă bună!
      Mulţumesc pentru aprecieri. Nu le merit eu, ci Acela care mă îndeamnă să scriu ceea ce scriu fiindcă mă doare.
      Am să-ţi răspund mai în detaliu prin e-mail, acum fiind pe picior de plecare. La biserică!

  4. adrian zice:

    Am impresia ca unii merg la biserica ca la un club de petrecere a timpului liber. Altfel nu-mi explic varietatea de activitati care se fac in timpul unei predici: alintarea propriului copil (care se plimba jucaus si in zambetele audientei prin fata amvonului), stat de vorba cu vecinul, dat sms-uri, browsing pe internet s.a. Cineva foarte apropiat imi spune ca nu-i place atmosfera de „sedinta de partid” din adunari. Cred ca a uitat de disciplina rece a sedintelor de partid. Nu e „ca la partid”, pentru ca biserica este pentru unii un surogat de cinematograf.
    Ma opresc aici. Am sters deja ceea ce suna prea dur. 🙂

  5. L.I. zice:

    inca n am citit… dar o intrebare: de ce e doar vina celor care merg la biserica si nu si a celor care dicteaza programul?

    • gh80iulian zice:

      corect.pt. ca ,nu-i asa?,intotdeauna…vina e altuia(altora) 🙂

      • marinelblaj zice:

        „Paiul şi bârna”, Iulian. Eterna poveste a… telescopului care functionează perfect şi a microscopului defect!

      • L.I. zice:

        vad ca ai o obsesie cu paiul si barna. inteleg ce vrei sa spui, dar asa cum tu incerci sa i judeci pe cei carora nu le place la biserica, asa as putea sa ti bag si eu pastila cu paiul si barna. deci povestea nu functioneaza atat timp cat si tu judeci. intrebarea era simpla: de ce sunt numai oile vinovate si nu e posibil sa fie vinovat si pastorul?

      • marinelblaj zice:

        L.I., eu nu-i judec pe cei care nu merg la biserică. Îi compătimesc. Fără pai şi fără bârnă. Şi nu-i compătimesc jignindu-i cu compătimirea mea, ci pentru că îmi dau seama de ce anume se privează singuri.
        Răspunsul meu e la fel de simplu la întrebarea ta: nu sunt doar oile vinovate, e posibil să fie vinovat şi păstorul dar…aşa cum scriam mai jos, vina păstorului nu face mai mică vina oilor! Şi, deocamdată suntem la vina oilor. Când ajungem la cea a păstorilor, va fi un alt capitol… De ce să nu ne asumăm propria vinovăţie doar fiindcă presupunem sau ştim că există şi o alta?

    • marinelblaj zice:

      Îmi amintesc o vorbă… poate fi un răspuns la întrebarea ta, L.I.
      „Dacă vezi pe cineva fără zâmbet, dă-i unul de-al tău!”
      Şi ar mai fi un motiv… dacă e cineva lângă mine, despre care cred că are o bârnă în ochi, tot nu voi putea să o văd, cât e ea de mare, până nu scot paiul, cât de mic, din ochiul meu…
      Şi încă unul… vinovăţia celuilalt nu-mi face mai mică vinovăţia proprie!

      • L.I. zice:

        nu ma aburi cu de-astea. raspunde la ce te-am intrebat. ei zic mereu despre noi ca e vina noastra, si tu zici la fel, dar de ce nu poate fi si vina lor? ca eu nu exclud ca la mine sa fie problema, dar ei de ce nu exclud ca la ei sa fie problema?

      • marinelblaj zice:

        L.I.
        1. Eu nu „aburesc”.
        2. Cred cu tărie că înainte de a „analiza” comportamentul celor din faţa, onest este să mi-l analizez pe al meu!
        3. Să nu crezi că mă voi opri la a analiza doar ce se întâmplă în rândul enoriaşilor… Dar, toate la timpul lor şi în ordinea corectă. De aceea vorbeam de pai şi bârnă!
        4. Nu ştiu de ce am presentimentul că, în momentul în care voi aborda şi problemele celor care conduc, vei fi mult mai dispusă să… comentezi. E corect, sau greşesc? Evident, vei spune că greşesc! 😉
        5. (poate cel mai important) Eu nu acuz pe nimeni prin ceea ce scriu. Le am şi eu pe ale mele, nu sunt sfânt. Constat doar, în urma experienţelor. Dar, atenţie la vorba aceea… „qui s’excuse, s’accuse”…

      • L.I. zice:

        ma enervezi cu vorbele tale. sper ca s valabile si n dreptul tau. 😉

  6. marinelblaj zice:

    L.I., hai să lămurim lucrurile…
    Întâi de toate, dă-mi voie să te întreb dacă citeşti cuvintele din două în două, căci altfel nu-mi explic cum de ţi-a scăpat acel „eu nu acuz (implicit, nu judec) pe nimeni” şi acel „Le am şi eu pe ale mele, nu sunt sfânt”.
    Apoi, eu întreb şi mă întreb „De ce nu (mai) merg oamenii la biserică?”. Întrebarea, din câte ştiu, nu ţine loc de acuzaţie!
    Şi, nu în ultimul rând, poate că asta şi urmăresc, „să enervez” cu aceste întrebări, poate oamenii, deranjaţi (enervaţi), îşi vor pune nişte întrebări, aşa cum şi eu mi le pun.
    În concluzie, enervează-te! Dar, încearcă să n-o faci chiar înainte de a citi şi gândi la ceea ce citeşti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.