PODUL


podulCând am urcat pentru prima oară în podul acela prăfuit, recunosc, mi-a fost teamă. Mă puteam suspecta singur de halucinaţii, dar sunt sigur că l-am văzut pe copilul acela blond şi cârlionţat, cu privirea tristă îndreptată spre una dintre crăpăturile peretelui de lemn. Am vrut atunci să-i vorbesc, să mă apropii de el, dar a dispărut imediat ce am făcut primul pas. Mi-a rămas consolarea să încerc să privesc şi eu prin acea crăpătură ce păruse să-l preocupe. Mă uimea, apropiindu-mă, felul în care se materializa lumina în lame subţiri ce parcă mă tăiau în bucăţi.

Aşa sunt podurile, locuri pline de praf şi în care se fac praf toate…

Puteam să renunţ la curiozitate. De fapt, nici nu era curiozitatea. Era altceva. Ştiam ce era… dincolo. Ştiam ce voi vedea. Ştiam din privirea tristă a copilului. Şi totuşi, am privit.

Printre copaci, păşind uşor, o femeie se îndepărta încet, încet. O puteam recunoaşte şi aşa, privind-o din spate, aşa cum recunoscusem şi acea nălucă blondă şi cârlionţată.

Mama…

N-am avut puterea să o privesc până dispare. Odată a fost destul.

Am întors spatele luminii. Semiîntunericul mi se părea de-acum complice. Măcar aşa, întors spre cotloanele mai întunecate nu mai aveam senzaţia acelor lame albe…

Pe o etajeră ce părea că se sprijină doar în pânzele de păianjen am văzut cartea. O ştiam aproape pe de rost. Pe copertă, cu litere şterse, acelaşi titlu… „Doar zece porunci”. N-am observat imediat biletul galben de lângă ea. L-am văzut doar când am încercat să rup firele care păreau să lege cartea de tot ce era în jur. Hârtia se îngălbenise şi colţurile petecului acela semănau izbitor cu degetele mele îmbătrânite.

„Fii tu însuţi. Dumnezeu nu prelucrează falsuri”

Atât scria pe el.

O picătură a explodat , împroşcând praful de pe bilet. Nu ştiu dacă a fost transpiraţia emoţiei sau altceva. N-are importanţă…

Am închis ochii şi am plecat. În timp. Înapoi. Era mult mai bine… Mult mai bine…

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Odăiţa rugăciunii, Pe gânduri, Picături, Povestioare cu... mâlc, Trecător prin lume. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s