Sâmbăta, cetatea de piatră şi un altfel de curte regală


Am găzduit aici o singură piesă a lor. Cea care, aşa cum scriam la vremea respectivă, m-a obsedat timp de peste patru decenii: EPITAPH…

King Crimson nu a fost o trupă oarecare în peisajul muzical al anilor trecuţi. Înfiinţată în 1969 de chitaristul Robert Fripp și bateristul Michael Giles, trupa a cunoscut o mare fluctuaţie de membri, în special datorită permanentelor căutări în stilul de exprimare.

Au trecut pe la King Crimson William Scott Bruford, „metronomul” baterist al celor de la Yes, Greg Lake, ghitaristul ce avea să scrie istorie cu Emmerson, Lake and Palmer, fantasticul basist Tony Levin, cel despre care e mai uşor să spui cu cine n-a colaborat, amprenta stilului său găsindu-se în albumele Pink Floyd, Peter Gabriel, Lou Reed, John Lennon, Yes, Seal (ca să numim doar câteva nume) şi mulţi alţi muzicieni marcanţi ai muzicii. Dar poate că amprenta deosebită aveau să şi-o pună şi instrumentişti mai „neobişnuiţi” în peisajul de până atunci, precum Ian McDonald (saxofon, clarinet, flaut, mellotron), Mel Collins (saxofon, flaut, mellotron), David Cross (vioara, flaut, mellotron, pian electric) sau Trey Gunn cu a sa chitară Warr (genul de chitară cu gât larg şi multiple corzi, o inovaţie în muzica progresivă a acelor vremi).

Deşi King Crimson n-avea să impresioneze în mod deosebit producătorii (muzica lor e una cu precădere introspectivă, comercialul fiind mult prea absent în creaţiile lor), în peisajul underground al anilor 70-80 stilul lor avea să conteze şi să influenţeze enorm. Pornind de la rock-ul progresiv, de la elemente de jazz, folk, funk la hard rock, gamelan* sau new wave, îşi justifică din plin locul ocupat în galeria marilor trupe ale deceniilor de aur ale rock-ului

Albumul de astăzi, unul care nu se ascultă doar cu urechea, ci mai mult cu inima, este considerat un reper în muzica rock progresivă, unul dintre primele ale acestui gen, despre care specialiştii spun că este unul dintre cele „1001 albume pe care trebuie să le asculți înainte de a muri”… Poate că nu veţi fi impresionaţi de întregul album, dar cred că e imposibil să rămâi insensibil la finalul acestui album…

Drept pentru care, dacă n-aţi făcut-o până acum, vă ofer în această sâmbătă posibilitatea…

In the court of the Crimson King

* gamelan = ansamblu muzical tradiţional indonezian, format în special din instrumente de percuţie (metalofon, xilofon, tobe de diferite dimensiuni, gonguri, coarde ciupite etc) ce avea să atragă atenţia muzicanţilor vestici prin bogăţia exprimării sonore (Claude Debussy avea să fie extrem de impresionat de Rapsodia Cambodgiană a lui Louis-Albert Bourgault-Ducoudray)

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Muzichie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s