Cum spuneam într-un articol precedent, sunt dator la capitolul „sâmbete muzicale”… Aşa că voi încerca să o fac pe aceasta cât mai plăcută şi mai variată. Drept pentru care nu voi alege o trupă anume, ci voi alege câteva piese care mi-au plăcut foarte mult în ultima vreme (ultima vreme însemnând cam de prin anii 80 încoace) … Un soi de colecţie de preferinţe, evident, departe de a fi exhaustivă… Dar, sper, plăcută!
Tenth Avenue North – Worn
Point of Grace – Keep the candle burning
Nicole C. Mullen – Holy captivated (am cântat-o!)
Mark Harris – Find your wings (am cântat-o!)
Bart Millard – I stand amazed (ce părere aveţi de varianta asta?)
Pocket Full of Rocks – More of You Jesus
Chris Rice – Lemonade (iubesc piesa asta pentru ingenuitatea ei!)
Bebo Norman – I will lift my eyes
Chris Tomlin – How can I keep from singing (aşa, ca o mărturisire personală…)
cetatea de piatră 
…salutare psalmistule din cetatea de piatra…iata am ascultat toata piesele astea din postarea de mai sus si m-au dezamagit…nu pot sa inteleg de ce muzica crestina e asa plangacioasa, lesinata, lacrimogena, fara forta, de parca, daca esti crestin si faci muzica trebuie sa sune asa. nici psalmii lui david nu sunt asa lesinati si fara forta…unde e forta acestei muzici? in plansul ei aproape kitchios? in sentimentalismul steril de ilustrata romantica? poate in spiritualitatea profunda a versurilor. asta nu contest. nu-i contest versurile. dar exprimarea artistic-muzical e pur si simplu lesinata…nu are suflu, forta, tonus muzical…nu are barbatie…parca as asculta muzica de duzina comerciala pe care o transmit radiorile crestine…unde e rockul plin de vitalitate de altadata?
Salutare şi ţie, boxerule cu pumnii fragili!
Îmi pare rău pentru dezamăgirea creată, dar nu cred că toată muzica având un mesaj creştin „trebuie” să fie… în forţă. Creştinismul presupune şi alte faţete, şi melancolia nu e exclusă. Poate că gruparea aceasta de piese dezamăgeşte prin faptul că aproape toate piesele se încadrează în acelaşi ton. Poate că oboseala acumulată în „turul de forţă” pe care tocmai l-a încheiat m-a îndemnat la aceste alegeri.
Pe de altă parte, am învăţat să văd detaliile frumoase şi din ceea ce aparent e banal…
Nu doresc să impun nimănui ceva, dar nu cred că trebuie ignorate armoniile vocale ale fetelor de la „Point of Grace”, versurile celor de la Tenth Avenue
„I wanna know a song can rise
From the ashes of a broken life
And all that’s dead inside can be reborn
Cause I’m worn”
chiar dacă par plângăcioase (n-ai trăit sentimente din acestea niciodată?) şi nu merg mai departe, ca să nu cad în justificări…
În fond, eu ascult tot felul de muzică, în funcţie de starea de spirit de moment şi caut frumosul şi acolo unde s-ar părea că el nu există…
Dar, pe de altă parte, aşa cum spune Adrian mai jos… de gustibus…
Oricum, lasă… vin şi alte sâmbete…
Cred ca este o chestiune de preferinte. De-alungul anilor am trecut prin toata gama de genuri muzicale. Cred ca variaza si de la o zi la alta, de la o luna la alta preferintele, deci nimic batut in cuie.
Multumim pentru „plata datoriilor” 🙂 . Excelenta selectia muzicala. Bart Millard – I stand amazed suna foarte bine, good lyrics. Erau si alte variante ale acestei piese?
Inca odata – good job, well done 🙂
Romulus, eu chiar aveam nevoie de „selecţia” aceasta, iată, mai puţin gustată. Încrâncenarea din ultimele zile a reclamat-o. Şi mă refer la încrâncenarea pe toate planurile… Iacă… mai punem şi oleacă de alifie pe răni… 😉
Marinel, cu parere de rau, ii cam dau dreptate domnului Emil: nici mie nu-mi prea place muzica din aceasta „sambata”. Nu stiu de ce, dar am impresia ca melodiile de aici seamana intre ele. Imi plac mai mult selectiile tale de muzica „laica”. Asta e, nu poti impaca si capra, si varza, si lupul. 🙂 Poate sunt eu subiectiv, dar voi erati mai buni (desigur, la nivelul tehnicii de atunci) decat flacaii si fetele care ne-au cantat azi. De gustibus…
Da, Adrian, de gustibus…
De altfel, ofer o oarecare explicaţie în răspunsul dat lui Emil.
Acum, cât priveşte selecţiile „laice”, vom reveni la ele, dar acum îmi propusesem o incursiunea în „partea cealaltă:”
Mulţumesc pentru aluzia la muzica noastră. E copleşitor şi, cred, exagerat, totuşi. Dar mă bucur, trebuie să recunosc. Să laşi ceva în urmă e, totuşi… ceva…