Sine ira et studio – din nou despre muzică


Atenţionări: Aşa cum arată titlul, scriu rândurile ce urmează fără a avea ceva de împărţit cu preferinţele sau crezurile cuiva. După cum o demonstrează acest blog (pentru cei ce au avut răbdarea să-l răsfoiască) sunt prezent (încă) în lumea muzicii şi rămân un „consumator” de muzică din foarte multe genuri, unele fiindu-mi mai aproape, altele doar acceptate datorită valorii. Am şi eu preferinţe ca tot omul (dar şi „vrăjmăşii sonore” – am numit aici manelele) şi, aşa cum am declarat în repetate rânduri, sunt un duşman declarat faţă de orice atentează la ceea ce consider muzică prin asumarea aceleiaşi etichete.

Articolul de faţă va conţine şi câteva exemplificări sonore. Le-am luat de pe youtube şi nu am indicat titluri, autori sau interpreţi, fiindcă scopul acestor rânduri nu este acela de a critica sau ataca oameni, ci de a explica de ce consider eu că bătălia pentru ceea ce unii numesc „muzică creştină” este fie o bătălie purtată greşit, fie se poartă pe un câmp de bătălie impropriu sau cu arme (argumente) de cele mai multe ori caraghioase.

Aşadar…

Sine ira et studio…

În cursul istoriei muzicale personale (cred că se poate folosi termenul istorie la o perioadă ce depăşeşte 40 de ani!) am trecut prin diferite faze de raportare la muzică. De foarte multe ori m-am confruntat cu ideea influenţei exercitate de anumite genuri, stiluri, forme de exprimare sau de interpretare şi, mai concret, de unele creaţii asupra unor alte creaţii care au devenit hituri sau care au intrat rapid în preferinţele muzicale ale ascultătorilor. Nu mă refer aici la acele influenţe benefice ale unor predecesori asupra creaţiilor ulterioare, cu ar fi cazul celor care au deschis drumul în rock’n’roll şi care au oferit bazele pe care avea să se construiască muzica actuală, în stadiul ei evolutiv contemporan. Mă refer la piese care, în mare măsură, par a fi copiate după creaţii precedente. Un caz clasic pentru mine l-a constituit asemănarea izbitoare dintre celebra „Angie” a celor de la Rolling Stones şi la fel de celebra „Hotel California” a celor de la Eagles. Ca să exemplific, iată mai jos cele două piese:

Şi aş putea continua cu un exemplu mult mai actual, cum ar fi piesa „Fallin” a Aliciei Keys şi celebra „It’s a man, man’s world” a lui James Brown. Controversele privind aceste cazuri nu au încetat nici astăzi, şi nici nu sunt singurele. Dar, de ce am adus în discuţie acest exemplu acum, când aş dori să mă refer la ceea ce se întâmplă în disputa referitoare la „muzica creştină”?

Se vehiculează foarte mult ideea influenţei „muzicii lumeşti” asupra „muzicii creştine” (folosesc sintagmele acestea deşi sunt împotriva lor, din motive despre care am mai vorbit, pentru a uşura înţelegerea). Pornind de la această acuzaţie se argumentează că o mare parte din muzica interpretată astăzi în biserici aduce în biserică aerul lumesc, neavând nimic de-a face cu trăirea creştină. Mă întreb mereu, şi am pus această întrebare multora: ce anume face ca o muzică să fie sau nu „creştină”? Cât de mult are de-a face sonorul unei piese, orchestraţia ei, interpretarea cu trăirea creştină?

Am găsit într-un loc zece aşa zise „principii muzicale creştine”, pe care le reproduc mai jos. Deşi sunt de acord cu unele idei exprimate în această listă, unele dintre ele mi se par de un absurd absolut uimitor. Le voi comenta mai jos. Dar iată această listă:

ZECE PRINCIPII MUZICALE CREŞTINE

1.Proslăveşte pe Dumnezeu atît prin text cît si prin elementele strict muzicale: melodie, armonie, ritm, timbru.

2.Trebuie să existe concordanța între text si muzică. Nu putem pune text religios pe muzica lumească.

3.Nu trebuie sa existe deosebire intre muzica de acasa si muzica de la Biserica, in ce priveste spiritul, inspiratia si principiul proslavirii lui Dumnezeu.

4.Muzica ritmată nu poate fi acceptata ca proslavind pe Dumnezeu deoarece este un element specific senzual, trupesc. Folosirea ritmurilor cu care sunt echipate orgile electronice trebuie sa fie descurajată. În muzica nu ritmul trebuie sa conduca, ci melodia.

5.Un loc principal în muzica creștina il deține textul. Mesajul evanghelic este cel care trebuie sa se transmită prin muzică. De aceea textul trebuie sa fie clar, exprimat in cuvinte alese cu grijă, corect gramatical, și potrivit în ce privește accentele fonetice.

6.Biblia incurajeaza mai mult cîntarea decat ascultarea. Cîntarea cu toata adunarea este un moment de înaltare sufletească și de proslăvire a lui Dumnezeu În timp ce manifestarile de spectacol pot genera o proslavire a talentelor omenești.

7.Muzica instrumentală nu trebuie exclusă, dar principala forma sa fie cea vocala, eventual acompaniată de instrumente, iar instrumentele trebuie sa fie cu grijă alese pentru a se potrivi cu cadrul solemn al închinarii.

8.Negativele reprezinta un element străin. Ele pot pot duce la o interpretare mecanica, artificială, lipsită de participare emoțională, sufletească.

9.Cei care cantă vor putea transmite mai bine mesajul Evangheliei daca ei însisi sunt oameni consacrați lui Dumnezeu și cu o viața sfîntă si curată.

10.Ca sa fie o jertfă de laudă si multumire, cîntarea trebuie sa fie înalțata nu pentru slava omului, ci numai pentru slava lui Dumnezeu.

sursa: http://muzica-crestina-net.blogspot.ro/

Şi acum, iată comentariile mele:

  1. Aş dori foarte mult să mi se explice, eventual să mi se şi exemplifice, cum trebuie proslăvit Dumnezeu prin… timbrul muzical. Într-un Psalm ni se spune că „Toate lucrările (creaţia) Tale Te vor lăuda, Doamne.” Mă întreb dacă aceia care fac referire la „timbrul” muzicii au ascultat vreodată sunetele înregistrate în Univers. Să vezi acolo… timbru! Poate vi se pare puţin răutăcios comentariul meu, dar…
  2. Aici sunt de acord. Din păcate principiul nu este şi aplicat, dovadă fiind faptul că sunt destule piese preluate din repertoriul lumesc, dar cântate şi acceptate din partea unor creştini doar pentru că persoanele respective sunt… „vedete” în „muzica creştină.” Nu dau nume, dar nu mă pot abţine să nu exemplific cu celebra „Hallelujah” a lui Cohen sau „You raise me up” (o piesă a celor de la Secret Garden, iniţial instrumentală – „Silent Story” -, cu origini din „Londonderry Air”, cunoscută mai ales ca „Danny Boy”) piese la care lumea dă încântată ochii peste cap în biserici.
  3. După cum n-ar trebui ca un creştin să viziteze muzeele lumii, unde se poate „lovi” de te miri ce „urîciuni” gen statuia lui David a lui Michelangelo (ca să dau doar un exemplu!). Poate ar fi bine să ne îngrijim ca în general ceea ce suntem acasă să fie la fel cu ceea ce suntem în biserică, dar… de unde atâta pioşenie?
  4. La punctul acesta le-aş sugera celor care îl susţin să facă o vizită într-o biserică africană sau, aşa cum mi s-a întâmplat să am parte, de o vizită într-o biserică a oamenilor de culoare din America. Evident, există exagerări, dar a scoate un principiu din asta, aplicabil universal… Normal, de acord cu melodia care conduce închinarea, şi nu ritmul, dar a „anatemiza” ritmul orgilor electronice mi se pare absolut caraghios.
  5. Punctul la care nu am nimic de comentat. Din păcate unul pentru care se arată cea mai puţină preocupare. Ascultaţi majoritatea pieselor care se cântă azi şi gândiţi-vă la… înverşunarea cu care se ţine în unele biserici de „cartea neagră” de cântări…
  6. De acord. Dar a limita cântarea creştină doar între zidurile bisericii îmi pare că contrazice un alt principiu, care, culmea, e chiar Biblic („mergeţi în toată lumea”). N-ar fi mai bine dacă ne-am strădui să descurajăm vedetismele? Şi nu doar în muzică! De vedetismele „pastorale”, de exemplu, când ne vom preocupa?
  7. La acest punct, cel cu alegerea instrumentelor, voi cita doar un lucru amintit recent de cineva drag mie: „Ghitara nu-şi avea locul într-o vreme în biserică fiindcă forma ei duce cu gândul la formele femeieşti.”
  8. Asta cu negativele m-a dat gata! De ani de zile sunt nevoit să cânt, şi o fac cu tot dragul, folosind negtive. E greu să înfiinţezi o trupă astăzi, e greu să ai mijloace tehnice necesare unei performanţe acceptabile. Nu pot să nu mă întreb unde e problema închinării artificiale? Să fie oare la… negative? Măi să fie! Ce uşor rostim sentinţe…

9 şi 10. Poate că acestea ar fi trebuit să rămână singurele argumente. De altfel, eu le consider singurele valabile şi care pot fi argumentate biblic!

Acestea au fost câteva consideraţii pe marginea „ghidului muzicii creştine adevărate.”

Dar, ca să nu rămân doar la asta, v-aş propune un mic exerciţiu auditiv. Ideea mi-a venit amintindu-mi o masă luată odată, prin anii 80, într-un restaurant numit „Pescăruş” din Galaţi, unde cânta o formaţie ce mi-a amintit de nişte muzică ascultată de pe nişte casete ale mamei mele. La vremea respectivă nu eram întors la Domnul. Dar… „mâncam muzică pe pâine.” Voi posta mai jos câteva piese. O fac, aşa cum am precizat în debutul articolului, fără intenţia de a critica persoane, piese sau genuri, ci doar pentru a arăta cât de fragile şi, mai ales, subiective sunt selecţiile şi preferinţele noastre muzicale. În fond, aşa cum spunea cineva, Dumnezeu se uită la inima celui care se închină prin muzică. Noi ne uităm la… muzică. Şi… dăm cu parul! Arătăm spre tinerii care se închină aşa cum le este cultura lor muzicală. Îi acuzăm de influenţe lumeşti. Dar… ia ascultaţi în continuare. Nu vi se pare că există nişte asemănări? Fac precizarea că am ales nume şi interpretări considerate (şi chiar fiind!) reprezentative în lumea creştină românească, atât din punct de vedere muzical, cât şi din punct de vedere spiritual.

Muzică din lume

Muzică creştină

Muzică din lume

Muzică creştină

Nu-i aşa că e nedrept să aruncăm cu pietre în tinerii noştri fraţi şi surori aiurea, fără o analiză mai atentă a cauzelor, uitând că nici cei în vârstă nu sunt scutiţi de lucruri care li se impută doar tinerilor?

Analizaţi şi gândiţi, aşa cum am spus… sine ira et studio!

Voi reveni asupra subiectului, cu siguranţă…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Întrebările tinerilor, Biserica, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Muzichie, Pe gânduri și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Sine ira et studio – din nou despre muzică

  1. L.I. zice:

    io am inteles aluziunea. : ))

    am o intrebare: stii cumva cine a scris cantarea ?

    • L.I. zice:

      ioi… no, am folosit semnul mai mic sau mai mare in loc de ghilimele si n o luat textul. deci intrebam de cantarea „voi iubi vechea cruce”.

  2. marinelblaj zice:

    Versurile piesei cu titlul original „The old rugged cross” au fost scrise în 1912 de misionarul metodist George Bennard, dar melodia este de fapt o foarte populară piesă gospel country din acea vreme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s