Metanoia – (şi) o altă perspectivă


Notă: Acesta nu este un articol despre „subiectul Metanoia”. Dacă aţi crezut asta şi nu vă interesează altceva, opriţi-vă cu cititul aici. Nu-mi place să abuzeze de timpul nimănui!

oldyounghands1[1]

„Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă” (Psalmul 33:1)

„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată”(Eclesiastul 11:9)

„Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13)

„Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi” (1 Corinteni 8:9)

 

Un recent comentariu la un articol precedent m-a provocat la câteva consideraţii. Iată acest comentariu: „Nu înţeleg de ce trebuie tinerii să aibă alt cadru? Ce cadru i-o fi pregătit Pavel lui Timotei? Există şi cadru pt bătrâni?”

Pe măsură ce îmbătrânim (mai ales cei care o facem nu doar fizic!) avem tendinţa de a privi lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă. Într-un fel, acest lucru este benefic. Înţelegem mai bine vorba care spune că „nu tot ce zboară se mănâncă”. Sfârşitul alergării noastre este mai aproape şi, implicit, simţim mai acut nevoia de a ne pune viaţa în ordine în cele mai mici detalii, căci, nu-i aşa, ne apropiem de momentul în care vom da socoteală pentru felul în care ne-am trăit viaţa. Dar…

Unul dintre lucrurile care ni se întâmplă este că… începem să uităm!

Nu mă refer la faptul că uităm să ne luăm medicamentele la timp, că uităm unde ne-am pus ochelarii sau umbrela pe care… am uitat-o în tramvai sau autobuz!

Uităm că nu ne-am născut bătrâni! Uităm ce înseamnă bucuria (sau, ne mulţumim cu bucuria că dimineaţa nu ne doare aşa de tare spatele ca în dimineaţa precedentă…). Devenim ori mai încruntaţi, ori căpătăm o seninătate cu iz de… senilitate, unii mai calmi, alţii mai nervoşi. Dacă suntem credincioşi, ştim foarte bine că încruntarea, nervii, supărarea nu ne stau bine şi atunci apelăm la sfătoşenie sau devenim pur şi simplu… acri. Ca şi cum am fi fost botezaţi în oţet, nu în apă, vorba cuiva! Dar… uităm! Şi cel mai adesea uităm că am fost şi noi cândva tineri, uităm că energiile se măsoară cu o altă unitate de măsură la vârste tinere decât la cele înaintate, cam între „tera” şi „mili”. Ba mai mult, apelăm şi la expresii de genul „ehe (sesizaţi începutul de sfătoşenie şi mustrare!), când eram eu tânăr(ă) eram mult mai cuminţi, mai liniştiţi. Făceam şi dregeam…”

Râdem mai rar şi mai discret. Poate protezele… Oricum, părem mai serioşi aşa. Şi mai înţelepţi. Părem, dar şi suntem?

Evident, gândurile acestea fac referire la ceea ce se întâmplă în mediul „pocăiesc”, căci între cei din lume e… durere!

Se discută atât de mult despre tineri şi despre felul lor de a-şi trăi viaţa creştină. Nu doar în aceste vremuri. Şi e normal să fie aşa. Pentru că ei sunt cei ce vor duce mai departe, în generaţiile viitoare, atâtea câte va îngădui Domnul, credinţa noastră. Se discută despre grupurile de laudă şi închinare, despre muzica lor, despre jocurile lor, despre taberele lor, despre ieşirile la iarbă verde.

Dar… toate aceste discuţii par să capete tot mai mult un numitor comun: tinerii noştri sunt… vai şi-amar! Nu-i mai scapă de această etichetă decât… excelenţa! Dacă nu stau toată ziua în casă, „cu burta pe carte”, dacă nu iau diplome şi nu câştigă olimpiade, dacă nu cântă la cel puţin trei instrumente, dacă nu… dacă nu… atunci sunt de deplâns. Ne-am întrebat vreodată, atunci când emitem (sau doar mocnim) asemenea gânduri, ce simte în sufletul lui un tânăr mai puţin dotat, nu neapărat din punct de vedere intelectual, dar mai puţin dotat cu… părinţi care să-l sprijine, să-l încurajeze, cu un mediu propice dezvoltării intelectuale, cu un caracter care n-are nevoie neapărată de stimuli etc?

Nu ne naştem egali. Nici la fel, slavă Domnului! Nu ne naştem egali nici măcar atunci când ne naştem din nou! Pentru unii Duhul trebuie să recurgă la „cezariană” şi la „incubatoare”. Alţii par să se nască din nou direct în şcoli teologice. Dar tinerii se nasc în familii obişnuite, cresc în exact acel mediu pe care îl punem noi, părinţi şi oameni maturi, la dispoziţie.

Comentariul la care făceam referire punea o întrebare ce pare oarecum răutăcioasă: „Nu înţeleg de ce trebuie tinerii să aibă alt cadru?” Eu aş vrea să o iau ca pe una serioasă. Primul impuls a fost să mă gândesc la puieţii pomilor care sunt crescuţi în pepiniere special amenajate. Abia după ce ajung la un anumit grad de maturizare sunt duşi şi plantaţi pe coastele unde îi vor bate vânturile, ploile, ninsorile… Mă gândesc la răsadurile care sunt ţinute în sere, pentru ca abia la un anumit grad de dezvoltare să fie plantate în câmp deschis…

De ce trebuie tinerii să aibă alt cadru? Pentru că ei sunt altfel. Altfel decât noi, cei în vârstă. Au nevoie de un cadru în care să înţeleagă, nu doar să accepte. Un cadru în care dezvoltarea lor spirituală să aibă loc cu naturaleţe, fără acele „îngrăşăminte chimice” care produc roade frumoase mai mult pe dinafară!

Intervenţia continua cu o altă întrebare: „Ce cadru i-o fi pregătit Pavel lui Timotei?” Observaţi? Excelenţa! Uităm că este imposibil să credem că toţi tinerii sunt chemaţi la lucrarea lui Timotei, că el este doar un model de urmat pentru tinerii noştri, nu un şablon… Mă întrebam, citind acel comentariu, cum am dori unii dintre noi să fie tinerii noştri? Stând toată ziua prin biblioteci (atenţie, nu orice fel, doar creştine, eventual cu Biblii în toate traducerile posibile!), palizi şi tăcuţi, mereu îngânduraţi? Încuiaţi în case? Liberi doar când trebuie să meargă la şcoală, unde, între altele, trebuie să stea într-un colţ, fără contact cu cei din jur, ca să nu „se contamineze”…?

Eclesiastul spune că tinerii ar trebui să se bucure de tinereţea lor. Cum ar trebui să se bucure? Spune că inima lor ar trebui să fie veselă. Ce fel de veselie? Care sunt „căile alese” şi „plăcute ochiului” pentru un tânăr? Oare n-ar trebui să ne preocupe mai degrabă educarea lor pentru ca să poată să-şi aleagă corect bucuriile, veselia, căile, în loc să le „fabricăm” noi, după gustul nostru? Da, ei vor da socoteală, ca de altfel noi toţi, despre bucuriile noastre, căile noastre, alegerile noastre. Dar mă îndoiesc că Eclesiastul se referea la TOATE, ci doar la cele rele… Aşa că…

Sâmbăta trecută am început cu tinerii noştri un studiu despre relevanţa celor zece porunci în lumina Noului Testament şi a vremurilor pe care le trăim. Sâmbăta aceasta vom juca tenis de masă şi alte jocuri, vom schimba impresii, vom discuta liber despre viaţa de zi cu zi… Apoi sâmbăta următoare ne vom întoarce la studiu, şi tot aşa. Probabil că în viziunea unora asta înseamnă ceva rău. Mă îndoiesc. Tinerii noştri n-au rămas aceeaşi de acum câţiva ani. Nici ca fel de a trăi, nici ca număr. Li s-au adăugat alţii, unii „din lume”, şi sunt convins că li se vor mai alătura. Şi nu doar pentru tabere. Îi văd şi la studiul biblic. În biserică. În cor, la grupul de laudă, punând umărul când e vorba de organizat vreun eveniment în biserică… Şi vor fi mai mulţi şi… mai mult. Pentru că ne străduim să înţelegem de ce au nevoie tinerii de un cadru aparte…

Nu o dată am întrebat unde este bucuria atunci când cântăm în biserică acea cântare minunată despre fericirea  de a avea un Mântuitor cam în felul următor: „Uououo, câââât măăăăă siiiiiimt de feeeeericit…” (cântatul acestei jumătăţi de vers durează aproape un minut!). Lălăit, cu o „bucurie blegoasă” de îţi vine să te uiţi dacă nu cumva e trecută la cântările de înmormântare?

Evident, nu pledez pentru extrema cealaltă. Dar bucuria? Nu cumva începe să semene bucuria noastră, a celor în vârstă, cu acel fel de „mă bucur că ne-am cunoscut” spus celor cu care ne întâlnim ocazional, faţă de care vrem să apărem sociabili şi politicoşi, dar faţă de care nu avem nicio curiozitate şi cu care ştim că nu ne vom mai întâlni niciodată?

Nu vă supăraţi… o prefer pe cea a tinerilor. Sinceră. Nefabricată în „laboratoarele sfinţeniei noastre de faţadă”.

Cred că avem cu adevărat nevoie de… metanoia!

Nu ştiu dacă tinerii noştri mă iubesc sau nu. Nici nu contează asta.
Contează să-L iubească tot mai mult pe Domnul.
Dar vor ajunge la aceasta dacă noi privim tot încruntaţi la ei şi la ce fac ei?

 

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Pe gânduri, Trecător prin lume, Zidul plângerii și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Metanoia – (şi) o altă perspectivă

  1. elisa zice:

    Pusesem intrebarea far absolut nicio rautate;
    desi nu sunteti tinar. 🙂
    nu m-ati inteles;
    rid ca si inainte vreme, ma bucur cu tinerii, imi sunt dragi si prefer compania lor decit a celor care cum spuneati au ceva indicii ca se indreapta spre senilitate.
    Stiu bine ce sunt tinerii credinciosi, ei sunt ca si noi, avind Duhul Sfint avem acelas fel de traire.
    Dadeam exemplu baietii mei, care imaginati va ca sunt tot tineri. 😉
    ei iubesc muzica si lucrurile care nu ar face rusine Domnului, nici prin ritmuri, nici prin galagie, zgomot inutil.
    De la „tinerii” mei copii am invatat ce este credinta, si credeti ma ca nu mi pare rau.
    Ma bucur cu nepoteii si veselia lor imi umple inima, nu-mi plac atitutidinile batrinesti, cind Domnul
    ne sa sansa sa sarim ca viteii din grajd si -I multumesc Domnului pt vioiciunea de care am parte, desi am schimbat prefixul nu de mult, unora fiindu-le greu si sa -mi numere anii, dar sa-i si poarte. 🙂
    Invatatura metanoista este una fara Duhul lui Dumnezeu si stiu ca Domnul nu se va lasa batjocorit si la ea faceam referire.
    Doamne ajuta ne sa nu-l lasam pe vrajmasul sa prapadeasca tot ce e sfint si bun.
    PS, ma refeream strict la Cadru de inchinare, unde sfintenia este cea care face sa fie autentica.
    Si as vrea sa va mai spun, ca imi place sa cint, si, din banca, cint cu tinerii, cu corul barbatesc, cu corul mare.mai greu e ca nu pot cu fanfara. 🙂
    Ati vazut rautate in spusele mele, aveti grija ca ochiul rau…. :)))
    va iert, stiind ca nu ati avut intentii rele.
    Sfaturile lui Pavel catre Timotei sa aiba grija cum se poarta cind este in Casa lui Dumnezeu nu as crede ca sunt rele, sau ca implicit trimit la „functia” de slujitor.
    regret sa vad ca interpretati acest lucru 1tim-15 recititi-l va rog.
    …care este Biserica Dumnezeului celui viu, stilpul si temelia adevarului.
    Jucati tenis cu tinerii, faceti asa cum considerati dar nu-mi puneti in cont interpretarile gindurilor mele, ca si cind ar fi adevarate.
    Ma mir ca nu va citesc blogul f multi tineri, oare de ce, daca sunteti atit de apropiat de ei?
    Domnul sa va dea intelepciune de Sus ca sa -i apropiati de Domnul.
    EL sa va binecuvinteze

    http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2013/02/27/maturizari/
    blogul este al fr Ionescu, pastor penticostal, care are ZECE fete.

    Odată cu lansarea fenomenului “Metanoia”, ca fiind una dintre marile controverse ale ultimilor ani, sunt demne de observat reacțiile unora sau ale altora.
    Personal, nu am prea multe biluțe de numărat în toată tărășenia, dar consider că mișcarea va produce multe pagube spirituale comunității evanghelice, mai ales din România. Am intervenit pe coordonate principiale, nicidecum ca atac la persoană.
    Bisericile de orientare carismatică, liberaliste, duplicate de ordin occidental, apărute fie în mediul penticostal fie în cel baptist, se vor dovedi în timp lipsite de tracțiune reală. Asemenea mofturi nu au mers niciodată prea departe. Trist este că, până una alta, vor da o direcție greșită multor suflete de creduli.
    Unii, chiar personalități cu vază (sper să nu li se spargă vaza), în baza faptului că sufletele sunt mai importante decât cârpele, nu fac altceva decât să-și afirme propriile predispoziții ale “creșterii” spirituale – chipurile – din ultima vreme.
    Până mai ieri, ar cam trebui să înțelegem, mare greșeală am făcut luându-le în seamă orăcăielile infantile de dinaintea marii lor maturizări (nu că cele de atunci ar fi sunat foarte diferit de acestea).
    Acum că sunt oameni în toată firea (pământească), se așteaptă să-i mai luăm în serios?
    “Metanoia” pentru unii înseamnă doar schimbarea minții încoace și încolo, iar și din nou, după cum le pică bine și după cum își pot justifica propriile “creșteri”.

    • marinelblaj zice:

      Soră Elisa, dacă recitiţi ceea ce am scris, vă veţi da seama că acest articol nu este o replică. Dacă voiam să va dau o replică, o făceam la comentariul de la acel articol. Scriam că „Un recent comentariu la un articol precedent m-a provocat la câteva consideraţii”.
      Opinia mea despre ceea ce se întâmplă la „Metanoia” mi-am exprimat-o, cred, destul de limpede. Articolul de faţă nu se dorea a fi pe marginea „fenomenului” (am precizat şi asta!). El se voia o reconsiderare a poziţiei pe care noi, cei în vârstă, o avem faţă de cei tineri. Din păcate, la extrema „propusă” de Barbosu şi biserica lui, noi îi opunem o altă extremă. Ceea ce e rău.
      Să ştiţi că tinerii citesc acest blog. Dar, pentru că s-au învăţat că li se cam dă peste nas ori de câte ori exprimă o opinie, preferă să mi-o comunice personal, când nu mai au parte de acelaşi tratament. Şi totuşi, vreau să ştiţi că majoritatea celor care şi comentează aici sunt chiar tineri (cred că sunt doar vreo 2 care trec de 40 de ani!). Nu mai vorbesc despre e-mail-urile pe care le primesc. Unul dintre tinerii care comentează aici este chiar ortodox (deocamdată). Asta ar trebui să spună ceva…
      Şi da, joc tenis, volei, fotbal, m-am bătut cu zăpadă cu tinerii noştri! În ciuda vârstei! Pentru că îi iubesc şi îi înţeleg! Plus că „îmi pică bine”! 😀
      Şi, apropo, mulţumesc pentru iertare. Deşi, aşa cum am spus, dacă voiam să vă dau o replică… Dar, dacă mi-aţi provocat gânduri, nu puteam să nu le exprim, căci mă frământă de multă vreme!

  2. elisa zice:

    Da, dar pe dvstra va framinta gindurile acestea pentru ca de fapt,exista”ceva”
    care nu merge;
    si de care nu ma fac vinovata; am avut baieti in gazda, studenti crestini,
    si cind voiam s ale mai spun cite ceva, ca sa nu se supere il puneam pe fiul meu
    s-o faca, ca sa nu fiu prea abupta.
    Ma bucur ca cel care a fost cel mai rebel,s-a bucurat enorm cind ne-am intilnit la Brasov
    si ca am vazut la el o schimbare totala.
    Baietii la adolescenta sunt greu de inteles, de aceea e bine sa-i lasi in „pace” sa stepti da treaca doi trei ani, sa se mai maturizeze.
    In adunare nu stiu cui ii pasa de ei?
    Cine se apropie de ei, ca nu toti au familii credincioase?
    Insa ce face CB e ceva cutremurator;
    tinerii care au deja pe Domnul Isus, prin nasterea din nou, pot fi lesne”tulburati” de cei care nu sunt pe aceeasi lungime de unda , si daca mai vine si cite „un conducator aiuritor”este periclitata chiar vesnicia.
    Poate ca sunt putini ca si mine, dar eu ma simt tinara si gata!
    Daca sunt multi imbatriniti inainte de vreme, apoi desigur ca e mai greu, aceia nu inteleg nimic
    din ce inseamna tineretea. 🙂
    Fratele Ionescu e educat zece fete si uitati va ce atitudine a luat de cite ori a fost cazul,
    numai Domnul i-a dat taria, pentru ca se afla acolo unde Domnul il vrea.
    Din nefercire sunt putini si dintre pastori care sa se apropie de sufletul tinerilor, care sunt cei mai ispititi(asistam la discutiile baietilor mei in privinta asta);
    am discutat ce tineri care sunt ispititi, care pacatuiesc apoi nu iau Cina, credeti ca ii intreaba cineva de ce?
    O sora s-a adresat pastorului: frate l-ati botezat, va rog sa discutati cu el, a cazut, sunt nespus
    de suparta”
    -lasa sora, ca se va lovi el cu capul de pragul de sus si se va trezi”
    OOO, si mai ia si salariul, si nu i tremura mina”, macar ca la unul care are un servici in lume,
    nu cu suflete.
    Am fost alaturi de ai mei copii, mi-au povestit de ispitele lor, de aceea paote ca ii inteleg mai bine decit altii. 🙂

    PS
    ati fost la Bujac ieri?
    super!!!
    nu am cuvinte, acum ascult la arhive, ce fain ca vi-s in Arad.
    Domnul sa va binecuvinteze !

    • marinelblaj zice:

      Evident că mă preocupă soarta tinerilor din biserică! Şi nu doar a lor!
      Da, am fost la Bujac ieri! La noi, la rugăciune cu fraţii şi surorile din biserica noastră. Nu contest harul fratelui Ianovici, dar am preferat să fiu unde îmi era locul. Mulţumesc pentru link!

      • elisa zice:

        Nici eu nu am putut fi si la Arad, de aceea v-am pus linkul, deja era in arhiva,
        trecuse ziua, dar aveti posibilitatea sa vedeti. 🙂
        Va asigur ca se merita, a fost o zi deosebita, prin prezenta Celui Prea Inalt.
        Un moment de mare cercetare a fost pt mine si nu numai,
        am vazut barbati plingind in fata, in genunchi, s-au predat Domnului foarte multi.
        Un har deosebit a fost.
        Multumesc Domnului pentru bunatatile Sale.

  3. elisa zice:

    http://bisericagloria.ro/index.php/arhiva-video/video/34
    inchinare exceptinala,
    predica prin Duhul Domnului, prezenta lui Dumnezeu mi-a penetrat duhul.

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc pentru link. Aş avea o rugăminte: să nu mai copiaţi comentarii de pe blogul acesta pentru a le posta pe alte bloguri. Sunt dator să apăr dreptul celor care comentează aici şi nu mi se pare corect ca un comentariu al cuiva care îmi este prieten să ajungă să facă „valuri” pe alte bloguri (chiar dacă asta face reclamă blogului meu. Nu mă interesează publicitatea. Mă interesează să ştiu că oamenii citesc ceea ce public şi se gândesc la ceea ce scriu!). Mulţumesc că înţelegeţi!

      • elisa zice:

        Chiar nu inteleg, daca e ceva public, si e bun, nu e voie sa publicam,
        fara nume, daca face cumva atingere.
        Scuze, nu am inteles asa, credeam ca daca scriem public ceva, poate
        fi publicat oriunde.
        Eu am inteles ca nu doriti asta, dar ce faceti cu altii care nu stiu asta?
        Ok, daca asa spuneti.

      • marinelblaj zice:

        Soră Elisa, este adevărat că este ceva public, dar este vorba despre comentarii făcute în contextul unui articol care s-a dorit mai echilibrat. Ori, re-postarea pe un alt blog, unde articolul are cu totul alt ton lasă impresia alinierii comentariul respectiv la o postare care era străină la acea ora. Acest e singurul motiv. Mulţumesc pentru înţelegere.

  4. Predici cu har de C.H.Spurgeon :

    Cuprinde o colectie de 7 predici ale lui Spurgeon :

    Vointa libera o sclava
    Alegerea
    Domnule , spune-ne pentru cine a murit Cristos
    Chemarea eficace
    Perseverenta in sfintenie
    Mantuirea numai prin har
    Lanul in flacari

    Cei ce doresc sa primeasca GRATUIT cartea sunt rugati sa-si

    exprime dorinta si sa-si trimita adresa postalala:

    raule@xnet.ro sau tel.0721262013

    Oferta valabila in tara si peste hotare.

    http://adunareaharulsuveran.wordpress.com/2013/02/13/predici-cu-har-de-c-h-spurgeon/

  5. Strong Independent Woman zice:

    Iertat imi fie ca abia acum am reactie, dar eram curioasa ce vor raspunde altii inaintea mea. Acum m-am lamurit.
    In primul rand, de ce luam ca exemplu de intelepciune si cumpatare si sfintenie familii care au un anumit NUMAR (si nu CIFRA, da?) de copii?
    In al doilea rand, exact de adultii care se dau tineri fug tinerii. De ce? Pentru ca e hidos sa vezi o femeie la 40 de ani ca isi leaga codite ca alea de 16, si pentru ca daca tot nu ai ce sa inveti de la ea, mai bine nu iti pierzi timpul. Si e valabil si la barbati.
    In al treilea rand, un duh tanar este un dar de la Domnul si nu poate fi falsificat. Daca este falsificat, e penibil.

  6. marinelblaj zice:

    Cum adică „e valabil şi la bărbaţi”, SIW? Eu nu-mi leg codiţe! 😀 Dar… ai dreptate, un duh tânăr falsificat e penibil!

  7. elisa zice:

    Cei care au Duhul sunt intotdeauna tineri, si la 90 de ani,
    desigur ca e mai greu de inteles. :)))
    sa nu amestecam lucrurile insa , crezindu-ne mai destepti decit altii, smerenia
    e „boala rara”. 🙂

  8. elisa zice:

    Frate Marinel ce ne puteti spune despre semnificatia martisorului?

  9. Cosmin zice:

    ” Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice”. ( Romani 14:1 ). Unui tanar ii trebuie un mediu mai aparte pentru a crește în credință, pentru că un tânăr sau un om de curând întors la Domnul este de foarte, foarte multe ori, slab în credință. De altfel, cu tinerii poți face un studiu al celor 10 porunci, dar mai puțin poți să îi ți angrenezi în discuții legată de doctrina Duhului Sfânt, sau dacă răpirea va fi înainte sau după necazul cel mare . Pavel face o diferențiere între „hrana” care trebuie dată unui credincios. ” În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare” (.Evrei 5:12 ). Se înțelege că laptele este pentru cel slab în credință și reprezință învățăturile de bază, iar pe de altă parte hrana tare reprezintă învătăturile care necesită o anumiță întelegere și o cercetare mai aprofundată.
    Avem nevoie de un cadru mai aparte, noi tinerii ( printre care mă număr și eu ) , pentru a putea mânca liniștiți „lapte”, și pentru a crește în credintă așa cum este sănătos: de la bază înțelegerii cuvintelor Lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s