De ce plâng…


Nu plâng doar fiindcă mi-a murit Regele… Am un alt Rege, care este Regele regilor !

Şi totuşi plâng…

Plâng pentru că nu plânge ţara aşa cum ar trebui să plângă. Nu plânge pentru ce ar fi putut să fie, nu plânge pentru ceea ce este, nu plânge pentru ce va deveni mult prea curând. Nu! Ţara taie porcul, trage vin în sticle şi se pregăteşte să se bucure de ziua de azi… Carpe diem! Fatalul românesc „carpe diem”…

Plâng pentru că ţara mea a ajuns să îşi vândă viitorul pentru un prezent care seamănă tot mai mult cu un trecut pe care am spus că îl urâm…

Plâng pentru că oamenii au uitat cum stăteau la cozi pentru un litru de ulei iar acum îşi vând un vot inconştient pentru acelaşi litru de ulei. Într-o pungă din plastic cu o siglă de partid…

Plâng pentru că, dacă în primii ani ai unei libertăţi mincinoase românii strigau: „noi nu gândim, noi muncim”, acum nici nu gândim, nici nu mai muncim…

Plâng pentru că ne-am temut că vor veni moşierii să ne ia „averea poporului”, iar acum ne uităm cu invidie şi admiraţie la averile noilor ciocoi.

Plâng pentru că oameni precum Coposu au suferit cu speranţă în închisorile comuniste şi au murit cu durere de nemăsurat în suflet în vreme ce lichelele se pun la adăpost de braţul justiţiei ucigând-o cu nebunia cu care o femeie împinge sub roţile metroului o tânără nevinovată…

Plâng pentru că ţara asta a refuzat un Rege, un Coposu, un Raţiu şi a îmbrăţişat cu nepăsare un Iliescu, un Dragnea, un Tăriceanu, un Năstase, un… Doamne, ce scurtă e lista şanselor şi ce lungă este cea a nimicniciei şi ticăloşiei !

Plâng pentru că stau de vorbă cu oameni ca mine şi realizez cât de „autişti” sunt faţă de un prezent absolut năucitor la care au ca singură reacţie fatalul românesc „asta este!”

Plâng pentru că am fost obligat să învăţ o istorie cu oameni extraordinari şi trăiesc una cu oameni ordinari…

Plâng pentru că sunt prea în vârstă să mai sper ceva de la ţara mea…

Plâng de dorul de a-L vedea pe singurul Rege pe care oricâţi L-ar respinge rămâne totuşi Rege. Pe El nu mi-L poate lua nimeni.

Şi atunci plâng de bucurie că deşi mi-aţi furat Ţara niciodată nu-mi veţi putea fura Împărăţia !

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Odăiţa rugăciunii, Sare... amară, Simţul civic, Trecător prin lume, Zidul plângerii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De ce plâng…

  1. Unul din profeti Bibliei ne învață să ne plângem morți dar sa nu uitam sa ne plângem păcatele

  2. szromulus zice:

    Am ajuns o natiune lipsita de sentimente nobile, de cultura, de bun simt. Regret ca nu am putut intra in randul tarilor monarhice. Azi beneficiam de un alt statut in lume, aveam o alta dezvoltare economica. Imi amintesc de eforturile reginei Maria de a ajuta Romania. A fost dedicata, a putut face intr-un timp scurt, prin influenta regala, mai mult decat ar putea face un guvern republican in zeci de ani. Dar…O tara cu un trecut regal si un popor educat in spiritul leninisto-marxist…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s