Într-o postare anterioară un prieten al „Cetăţii” vorbea despre rănile pe care le port în suflet. Îi explicam că n-au rămas decât cicatricile, căci am, slavă Domnului, capacitatea de a mă vindeca repede! Şi unul dintre motive este faptul că nu mi-am pierdut niciodată simţul umorului… Sunt destui alţi prieteni ai „Cetăţii” care pot confirma asta!
Drept pentru care, pentru toţi aceia care încă mai au simţul umorului mi-am spus că n-ar strica să le ofer câteva motive. Sunt imagini culese, de unde altundeva… de pe Facebook!
cetatea de piatră 
Marinel, la fix! :))))
Cel mai mult mi-a plăcut aceea cu….wrong number 🙂
Eu una îți mulțumesc. Aveam nevoie.
Şi eu aveam nevoie, Oana! Nu de alta, dar… n-am weekend! 😀 Aşa că… măcar zâmbet să am! 🙂
Să ai! Inclusiv spor 🙂
Tare mulţam! (zice ardeleanul din mine!) 🙂
Oare am gresit blogul… ?! 🙂
Nu, Iosif, ai greşit… comentariul ! Zâmbeşte… ajută la riduri 🙂
Marinel draga,nu stiu daca ai perceput corect comentariul meu,dar de zâmbit zâmbesc mereu,fie usor fie greu,caci sunt fiu de Dumnezeu. ! :))
Ma gândeam la veteranii cetatii Walden si Viorelchis,vechii luptatori (duelisti) si prieteni,de la Tristarul luându-mi la revedere în timp ce astepta ‘diligenta’ Sufletului unde astepta linistit cu ‘bagajele’ pregatite pentru eternitate, undeva în USA. Sper ca n-au plecat si ei… 🙂
La sfarsit de saptamana aveam muzica!!! Unde sunt sambetele de altadata? Muzica? Unde e muzica?
Vine şi muzica, Teo… 🙂 Răbdare, că numai ce am reluat postările! 😀