ADI HENTEA – un update altfel

Deşi nu-mi place să dramatizez, deşi am acea linişte interioară care îmi spune că nu peste multă vreme mă voi vedea cu Adi, asta însemnând că şi el mă va vedea în sfârşit, nu pot să nu observ că tot ceea ce se întâmplă în cazul lui seamănă tot mai mult cu un fel de război cu mai multe fronturi, cu câte o bătălie ici-colo, fiecare părând a fi decisivă.

Aşa cum scriam în articolele precedente, Adi are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, dar şi de ajutorul nostru. E mai mult decât încurajator să vedem că în ambele direcţii se întâmplă lucruri neobişnuite…

Multă lume se arăta destul de circumspectă în ceea ce priveşte strângerea sumei totale necesare pentru plata operaţiilor şi tratamentului pentru ca Adi să-şi recapete cât mai mult din capacitatea de a vedea cu singurul ochi ce poate fi salvat. Suma este într-adevăr mare: 105.000 dolari. Şi totuşi… La ora la care scriu aceste rânduri se ajunsese la puţin peste 2/3 din sumă. De ce scriu acest lucru?

Comunic aproape zilnic cu Adina, soţia lui Adi. Încerc astfel să fiu la curent cu absolut tot ce se întâmplă, cu fiecare pas care se face, cu cel mai mic progres (căci cred cu tărie şi cu poate nefirească linişte într-un final fericit).

Ei bine, ieri îmi spunea Adina un lucru foarte interesant, care m-a ajutat să fac legătura între această latură materială a cazului, respectiv partea cu „ajutorul nostru” şi latura spirituală, adică „ajutorul lui Dumnezeu.”

Îmi povestea Adina despre preocuparea medicilor privind celulele care protejează corneea. Constatau ei că ele sunt puţine şi că există riscul să moară. Şi totuşi, în mod cu totul miraculos, examinarea repetată a arătat că acolo se întâmplă ceva neobişnuit. În loc să moară, celulele se înmulţesc. Puţin câte puţin, deocamdată doar într-o parte a corneei, dar… se înmulţesc, nu mor! E nevoie ca Adi să-şi suplimenteze aportul de proteine pentru ca organismul lui să susţină intens această înmulţire a celulelor respective, căci ele nu doar protejează corneea, ci o şi susţin, ca un fel de „garnitură.”

Bun! De ce am scris aceste detalii? Fiindcă aseară, târziu, după ce am încheiat discuţia cu Adina, gândul m-a dus la o idee, ca un fel de punte între latura practică şi cea spirituală a cazului.

Mi-am imaginat un dialog între celulele din jurul corneei lui Adi. Ceva de genul:

– Hei, corneea asta stă să se încline într-o parte! Tu, cheamă mai multe celule să punem umărul aici şi dă de veste în tot ochiul că e nevoie de recrutări noi, altfel riscăm să se producă în zona asta o breşă pe unde poate intra inamicul!

Şi îmi închipuiam cum se adună celule mai vechi, cu experienţă, cum apar celule noi, tinere, proaspăt recrutate, şi cum îşi unesc toate eforturile pentru a susţine corneea.

Aşa! Şi? Unde e legătura cu partea spirituală, veţi spune?

Psalmistul spune că „Dumnezeu ne-a ţesut în pântecele mamei”, iar în Proverbe chiar că „Urechea care aude şi ochiul care vede, şi pe una şi pe celălalt, Domnul le-a făcut.”

Ei bine, cred că tot Dumnezeu este cel care chiar în aceste momente porunceşte acelor celule „mobilizarea generală.”

Şi mai cred ceva… Cred că tot Dumnezeu ne porunceşte şi nouă, celor care dorim, credem şi nădăjduim în redarea vederii lui Adi, să ne „mobilizăm.”

Mai concret. Ai donat la acel fond de strângere a sumei necesare? Ei, acum e momentul să spui şi altora să o facă! Exact cum îmi imaginam că unele celule le cheamă pe altele să sprijine corneea! În fond, nu vorbeşte Biblia despre noi, ca trup al lui Cristos? Îmi imaginez că fiecare e o celulă. Celulă care poate chema o alta!

Dacă ai donat, înseamnă că ai crezut că se poate! Dacă ai crezut că se poate, vei face mai mult ca să se realizeze! Altfel, vei fi făcut un gest frumos, dar care rămâne doar un gest!

Copiază această adresă. Trimite-o şi altora! Nu se poate ca în cercul tău de cunoscuţi şi prieteni să nu găseşti ecou!

https://www.youcaring.com/adihentea-729950

Şi, ca un fel de concluzie, am să citez ce scria pe acel site unul dintre donatori:

„De atâţia ani ne binecuvântează Domnul prin tine, acum vrem să îţi fim şi noi ţie o binecuvântare!”

E aproape un moto…

Şi, fiindcă nu se poate scrie despre Adi Hentea fără a fi vorba şi despre muzică, despre credinţă, despre puterea de a spera…