Astăzi Adi Hentea împlineşte 35 de ani !


trupa

Astăzi, fratele şi bunul meu prieten Adi Hentea împlineşte 35 de ani! Şi, cum era normal, fiindcă nu pot să fiu alături de el – ah, distanţele acestea! – am ales una dintre fotografiile în care suntem împreună. Măcar aşa!

Mă gândeam aseară, în timp ce vorbeam la telefon cu scumpa lui soţie, Adina, care mă punea la curent cu o mulţime de detalii referitoare la operaţiile şi tratamentul pe care le urmează Adi în aceste zile în tentativa medicilor de a-i reda vederea la singurul ochi care poate fi salvat, mă gândeam aşadar că mai am ceva să-i spun… Şi nu-mi aminteam nicicum.

Acum, dimineaţa, m-am trezit cu gândul: hei, dar azi e ziua lui Adi! Asta voiam să-i spun aseară!

Ei, nu-i nimic, îi spun azi, şi ceea ce vreau să-i spun este că nu-i doresc altceva decât ca Dumnezeu să-i facă singurul, unicul cadou care i-ar produce lui Adi o bucurie absolută. LUMINA!

Dumnezeu a ascultat rugăciunile noastre. După prima intervenţie chirurgicală Adi spune că deja vede lumina! Nu e minunat Dumnezeul lui şi al nostru?

Am să închei acest scurt articol cu o fotografie (sunt curios dacă Adina o recunoaşte)

1375930_593807974014179_1825028080_n

şi, evident, cu link-ul site-ului pentru donaţii.

https://www.youcaring.com/adihentea-729950

Aşa cum scriam până acum, Adi are nevoie (în continuare) de ajutorul lui Dumnezeu, dar şi de al nostru! Nu mai e mult până la atingerea sumei necesare…

Haideţi să-l ajutăm şi, împreună cu Dumnezeu, să-i facem lui Adi cel mai frumos cadou pe care ar putea să-l primească: LUMINA !!!

Iată câteva rânduri scrise de pastorul bisericii (şi al lui Adi, de altfel…), Vasi Duma, despre şi pentru Adi. Le-am preluat, căci ele sintetizează foarte bine cine este Adi:

Adi! al meu, al nostru, al Lui! Portret: Adi este un om care vede, distinge de minune între ipocrizie și onestitate, între ritual și închinare, între certitudine și bănuială. Vede muzica, nu atât ca o dexteritate, ca un act artistic, ci ca o lume reală, o realitate spirituală, un mod de a ne igieniza. Nu a făcut din muzică „negoț” -ca alții- ci a trăit-o metanoietic, transfigurator, înălțător. Vede, știe și experimentează creștinismul, nu ca o morală, ca un clișeu, ci mai intens și mai profund decât mulți care „văd”. Ne rugăm Domnului pentru el, îi dorim mulți și roditori ani, și… anticipăm și ziua când ne va vedea chipul, sper din toată inima să nu-l decepționez. Să fie lumină!!!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, Frumuseţi, Jurnal de luptă şi... de pace, Muzichie, Odăiţa rugăciunii, Prieteni, Uncategorized, Ştiri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Astăzi Adi Hentea împlineşte 35 de ani !

  1. Pingback: Astăzi Adi Hentea împlineşte 35 de ani ! – CrestinTotal.ro

  2. viorelchis zice:

    Marinel ai facut un gest frumos pentru tinarul frate Adi care la 35 de ani trece prin astfel de incercari!!E frumos cand veizi ca prietenul adevarat apare si in zilele de nevoie si are putere sa conecteze mii de persoane pentru ajutorare,iar din pic ,pic se ajunge la ceea ce este nevoie…..Ma rog si doresc ca Dumnezeul meu sa ingrijeasca de toate trebuintele voastre, dupa bogatia Sa, in slava, in Isus Hristos.!Iar lui Adi pentru cei 35 de ani impliniti dorim sa aiba parte de sanatate ,vindecare ,sa ajunga la fericire ,bucurii si binecuvintari divine alaturi de cei dragi!!

    Harul, indurarea si pacea sa fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatal si din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatalui, in adevar si in dragoste!

    • marinelblaj zice:

      Viorel, nu e un gest frumos, e un gest normal ! Dacă l-ai cunoaşte aşa cum îl cunosc eu garantez că ai fi făcut la fel… 🙂

      • viorelchis zice:

        Marinel e cu mult mai mult decât unul frumos, normal și generos! Motivele sunt multiple !Am urmărit îndeaproape subiectul și datorită postarii,foarte mulți au ajuns să cunoască cazul și să vină în ajutorul lui! Dumnezeu să te binecuvinte atit pe tine, cât și pe cei implicați fiindcă astfel Adrian reușește să vadă și să se bucure de noi oportunități în viața de zi cu zi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s