Adi Hentea nu are nevoie de prea multe prezentări…
Nu vreau să fiu subiectiv, dar în opinia mea Adi Hentea este parte din patrimoniul naţional evanghelic. Povestea vieţii lui de creştin şi, mai ales, de artist creştin, este absolut impresionantă!
Cine nu a ascultat măcar o dată piesa compusă împreună cu Raymond Vancu?
Sau, cum să nu fii impresionat ascultându-l cântând
„Îți mulțumesc că nu mai sunt
O frunză clătinată-n vânt
Mi-ai dat un rost pe-acest pământ
Ai pus cântări în gura mea să pot din toată inima
Să cânt doar despre lauda Ta” ?
De ce scriu acum toate acestea?
Cred că a fost, fără îndoială, mâna lui Dumnezeu cea care l-a dus pe Adi într-un mini-turneu în Statele Unite. Pentru întâia dată pe tărâm american… Nu cu mult timp în urmă Adi s-a căsătorit cu o fată deosebită, Adina. Care îi este acum alături, plină de speranţă. Şi care, aşa cum o cunosc, va rămâne alături de el indiferent de deznodământ. Dar… imaginaţi-vă ce ar fi în sufletul lui Adi să-şi poată vedea scumpa lui soţie! Măcar atât să ne imaginăm…
Ei bine, acolo, prin bunăvoinţa unor creştini adevăraţi, Adi Hentea a ajuns să fie examinat de o echipă de specialişti care, după mai multe investigaţii, au ajuns la concluzia că medical există şansa ca Adi să-şi recapete în mare parte vederea! O serie de operaţii şi tratamente ar putea duce la o adevărată minune. Imaginaţi-vă cum ar cânta Adi dacă ar şi putea să vadă cât de cât, dacă acum, când nu vede deloc, poate cânta aşa la pian (deşi, ca prieten foarte apropiat, ghitarist şi eu, mă rog, mai mult de circumstanţă, mă simt ruşinat când îl aud şi îl văd cum cântă şi la ghitară!):
Cum scriam mai sus, Adi poate ajunge să vadă. Nu ştim cât de mult (încă), dar cu siguranţă mai mult decât acum. Echipa de medici este optimistă şi pregătită. Dar…
În Statele Unite, ca peste tot de altfel, lucrurile de acest gen costă. Este nevoie de o sumă considerabilă: 105.000 dolari. Cineva a avut iniţiativa de a organiza posibilitatea de a-l ajuta pe Adi Hentea să facă această operaţie:
https://www.youcaring.com/adihentea-729950
(sunt aici toate cele necesare pentru a face o donaţie… Dumnezeu nu întârzie să răsplătească!
Aşa cum scriam în titlul acestei postări, Adi Hentea are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Dar şi de al nostru!
Mai este nevoie de alte cuvinte? Eu cred că nu! În fond, ne sunt de-ajuns cuvintele Mântuitorului:
„Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
Marinel cinste si respect pentru subiectul expus!!!!Si sper ca cititorii acestui blog alaturi de pastorii Bisericilor sa ajunga implicati in aceasta donatie ……fiindca astfel se deschide o noua cale de vindecare………Stiu ce inseamna sa ajungi in tratamente si operatii indiferent ca sunt la ochi ori in alte parti ae corpului!!!Sunt scumpe si necesita timp de recuperare……Dumnezeu ne ajuta si ne intareste …deschide posibilitati sa ajungem vindecati,insa de multe ori ramanem cu un „tepus” si vindecare totala in un corp uman imperfect nu vom detine……..unii se obijnuiesc ,altii mai putin ,iar altii se bucura chiar daca suferintele zilnic ii inconjoara ….Anul trecut si eu am avut trei operatii ….ultima a fost recenta in 28 decembrie 2016 …Eu sper sa se deschida inimi ,usi ,oportunitati prin care fratele de credinta Adi Hentea sa poata ajunge la operatie,vindecare si sa vada razele de soare si pe cei dragi din jurul lui!!!Doresc ca Dumnezeul meu sa ingrijeasca de toate trebuintele voastre, dupa bogatia Sa, in slava, in Isus Hristos.
Aşa este, Viorel! Realitatea e că mult mai uşor se poate înţelege o situaţie ca asta atunci când treci personal prin aşa ceva! Am nădejdea că Domnul se va îndura de Adi, aşa cum a făcut-o cu mulţi dintre noi, deşi niciunul n-am fi meritat!
Cu riscul de a fi contestat si/sau atacat,personal consider ca,citatul biblic se refera la un cu totul alt context,cuprinzând o dimensiune mult mai profunda,dincolo de perceptia aparentelor.
Mai bine ai baga mana in buzunar si ai ajuta si tu omul. Macar asa ai implinii vorba cu fapta si n-ai mai avea timp sa rastalmacesti totul dupa „chipul” si „dimensiunile” tale profunde.
@Gabriel
„Dar,mai degraba,cine esti tu,omule,ca sa raspunzi împotriva lui Dumnezeu ? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a facut :”Pentru ce m-ai facut asa ?”
https://biblia.resursecrestine.ro/romani/9
„Apoi,Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecata ca cei ce nu vad sa vada si cei ce vad sa ajunga orbi”. Unii din fariseii care erau lânga El,când au auzit aceste vorbe I-au zis: „Doar n-om fi si noi orbi?”
„Daca ati fi orbi”,le-a raspuns Isus,”n-ati avea pacat,dar acum ziceti:’Vedem’. Tocmai de aceea pacatul vostru ramâne.”
https://biblia.resursecrestine.ro/ioan/9
@Iosif Poate ca nu ti-ar strica un control medical la cap. Cu cat dai mai multe versete, cu atat esti mai gretos. Ai versete la orice, dar nu ai inima.
(((: Sunt în permanenta sub „controlul ” si supravegherea LUI !
Citind subiectul ….am ajuns sa citesc si acest mesaj care poate il ajuta pe fratele cu probleme
http://www.mediafax.ro/social/galerie-foto-un-telefon-le-a-schimbat-viata-doi-tineri-au-fost-primii-din-tara-care-au-facut-transplant-de-cornee-in-2017-16052314
„Doi tineri de 29 de ani au acum o şansă la o viaţă mai bună. Sunt primii din ţară care au făcut anul acesta un transplant de cornee. Intervenţiile chirurgicale au avut loc la Iaşi. Medicii spun că au şanse să îşi recupereze vederea sută la sută, relatează corespondentul MEDIAFAX…”
Pingback: Cetatea de Piatră – Adi Hentea are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu… dar şi de al nostru! | agnus dei - english + romanian blog
Dragii mei,
Eu zic aşa: n-are rost să vă certaţi tocmai la aşa un articol (nu că la altele ar avea rost 😀 ). Dar, cu părere de rău, Iosif, uneori e nevoie de un simplu „da” sau „nu” şi nicidecum de pledoarii biblice. Dovada? Ieri erau adunaţi în acel cont de donaţii aprox.7000 $. Astăzi, după ce postarea aceasta şi altele pe acest subiect au fost distribuite şi redistribuite (deci, informaţia a fost răspândită!) s-a ajuns la aproape 13.000 $, fapt ce duce la acoperirea costurilor primei prezentări la medicii din Cleveland, de marţi. Iată, deci, că faptele sunt de preferat acolo unde e nevoie de fapte.
Şi, dacă tot vorbim cu versete, iată unul potrivit:
„Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele. Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?” (Iacov 2:14-20)
Draga Marinel. Îmi cer scuze daca prin com. mele (scrise dintr-un cuget curat) ofensez ori provoc frustrari unor persoane,însa cred,ca de cele mai multe ori,mesajele interpretate si percepute eronat,sunt exact motivul acestor resentimente.
Eu doar voiam sa scot în evidenta (generalizând,excluzând cazul de fata) ipocrizia religiozitatii mondiale,constatând cu durere în suflet,mediatizarea si apelurile disperate ale crestinilor la sprijin si ajutoare de tot felul,pe toate sursele si resursele mass-media,aproape exclusiv pentru ‘cei mari’ apreciati si ridicati de oameni pe culmile gloriei,ignorând si marginalizând (uneori chiar excluzând) pe ‘cei mici’,vaduve si orfani,însa aceasta este doar o parere personala pe care poti sa o ignori …
O zi binecuvântata !
3. Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Isus si I-a sters picioarele cu parul ei; si s-a umplut casa de mirosul mirului.
4. Unul din ucenicii Sai, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea sa-L vanda, a zis:
5. „De ce nu s-a vandut acest mir cu trei sute de lei si sa se fi dat saracilor?”
6. Zicea lucrul acesta nu pentru ca purta grija de saraci, ci pentru ca era un hot si, ca unul care tinea punga, lua el ce se punea in ea.
7. Dar Isus a zis: „Las-o in pace; caci ea l-a pastrat pentru ziua ingroparii Mele.
8. Pe saraci ii aveti totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna.”
Stiu ca Adi nu este Domnul Isus, dar poate asta este sansa lui. Saraci vor fi intotdeauna, nu te opreste nimeni sa-i ajuti, sa vizitezi vaduvele si orfanii. Oricum se fac si astea,nu mai ca nu stii tu pt ca nu faci parte dintr-o comunitate/biserica.
Iosif, nu contest faptul că scrii dintr-un cuget curat, dar trebuie să fii mai atent când generalizezi. Uite, spre cunoaşterea ta, biserica noastră a strâns ieri o colectă specială pentru Adi Hentea. Dacă ai fi „răsfoit” acest blog, ai fi aflat că un apel similar (şi o colectă specială a bisericii din care fac parte!) a fost făcut pentru un alt nevăzător, copil de la casa de copii, care nu e vedetă! Nu-ţi mai spun despre felul în care, prin intermediul fraţilor şi surorilor din biserică ajutăm orfani şi văduve (şi e bine ca aceste lucruri să se facă fără publicitate!). Dar, când vine vorba despre sume aşa de mari, publicitatea e necesară, pentru a afla cât mai mulţi oameni. Acel „Nicu Ceferistul”, despre care ţi-am dat link-ul de mai sus n-a făcut nimic deosebit pentru Domnul. Trist, dar după ce s-a folosit de banii adunaţi (mulţi!), a plecat şi n-a mai venit pe la biserică! În schimb, Adi Hentea a slujit şi L-a propovăduit prin cântecele lui şi prin mărturia lui pe Domnul în atâtea locuri încât ar fi aproape imposibil de enumerat. Şi nu s-a considerat niciodată „mare”. E membru în biserica noastră, când este acasă cântă împreună cu grupul nostru, alteori merge prin locuri unde alţii n-ar merge (de exemplu, recent a fost într-o misiune în Ucraina – te-ai duce acolo?) Aşadar, nu te grăbi să judeci, căci s-ar putea să greşeşti!
E adevarat ca nu fac parte din ‘turma religioasa’,iar în ce priveste Biserica,eu (re)cunosc decât Una Autentica,zidita din pietre vii pe temelia apostolilor,piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.(Apocalipsa 21:14)
Fiti binecuvâtati.
Termenul acesta de „turmă religioasă” e unul folosit de tine în mod peiorativ, Iosif. Din păcate mulţi se folosesc în ziua de azi de ideea de „biserică universală” evitând ideea de „biserică locală” şi astfel ratează părtăşia şi ajung la impresia unei sfinţenii personale pe care n-o pot atesta decât ei înşişi. Şi asta e trist, foarte trist…
Nu draga Marinel,nu este un termen jignitor la adresa credinciosilor,ci dimpotriva,însa facând parte dintr-o familie religioasa,cunoscând originea,doctrinele si ‘scopurile’ tuturor cultelor,personal nu ma aliniez nici uneia,deoarece Adevarul Absolut este Unul Singur,iar acesta este (înca) atârnat pe lemnul de suferinta,batjocorit si chinuit tocmai de aceste ‘biserici crestine’,conduse de interese de grup neavând nimic din dragostea neconditionata a Bisericii lui Hristos. Mântuirea este individuala iar cei ce vor sa placa Domnului au posibilitatea chiar si fara sa fie membrii oficial al vreunei docrtine instituite de oameni. Este o parere si un principiu personal.Fie ca Domnul sa va lumineze pe fiecare în parte,prin harul si pacea Sa,care întrece orice pricepere …
https://biblia.resursecrestine.ro/ezechiel/34
Este si un cont deschis pentru aceasta operatie? ( nu vreau online cu cardu)
Dragul meu, din păcate nu există un cont deschis, pentru câteva motive:
– Adi, nefiind rezident american, ci doar oaspete, invitat, nu are posbilitatea să-şi deschidă un cont bancar acolo, iar transferul printr-un cont bancar al lui din România ar fi o operaţiune mai complicată, având în vedere că banii trebuie adunaţi într-un singur loc.
– apoi, toţi banii care se adună prin acel site de donaţii sunt dirijaţi spre spitalul unde se fac operaţiile şi tratamentul.
– totul este gestionat de câţiva fraţi din biserică, cei care au avut iniţiativa deschiderii acestui fond de ajutorare.
Sincer, nici mie nu prea îmi plac tranzacţiile cu cardul, dar astea sunt vremurile „moderne”. În fond, nu cred că Domnul e foarte preocupat de „corectitudinea” tranzacţiilor noastre bancare, ci mai mult de sinceritatea dăruirii pentru o cauză…
Este la latitudinea ta, dar apreciez dorinţa ta de a ajuta!
P.S. Oricum, organizatorii au lăsat şi posibilitatea de a fi contactaţi direct. Poţi încerca şi varianta asta! 🙂