NU, CETATEA NU MOARE ! (sau nu mor caii când… ?)


100_4706

Sunt aproape două luni de când în Cetate s-a aşternut liniştea… O linişte tulburată doar din când în când de câte un apel, fie sub forma unor comentarii-întrebare de genul „au murit luptătorii din Cetate?”, fie sub forma unor e-mail-uri ce solicitau lămuriri.

Îmi pare rău, n-am răspuns la niciunele… N-am vrut să tulbur procesul de „sedimentare” a unei noi atitudini, a unor noi priorităţi.

Ce se întâmplă, de fapt?

Ei bine, primul şi cel mai important lucru care se întâmplă de două luni încoace este că am început şi m-am ambiţionat (în sfârşit!) să aştern pe hârtie cartea pe care o am de atâţia ani de zile în minte! N-am să spun prea multe despre ea, căci m-aş tulbura pe mine în primul rând. O las „să curgă”, aşa cum viaţa s-a scurs în toţi aceşti ani de când m-a îngăduit Domnul pe acest pământ. Evident, preocuparea mea cea mai mare este să nu dureze tot atât 😀

Dar… s-au petrecut multe lucruri de atunci, de la ultima postare.

În primul rând am învăţat… că încă mai am multe de învăţat! Despre oameni, în primul rând. Apoi despre prietenie. Şi mai ales despre fraţi, sau, mă rog, despre cei care pretind că se numesc aşa… Nu voi intra în detalii, căci nu vreau ca judecata mea să aibă întâietate. Întotdeauna am contat pe cea a Domnului. Şi, chiar dacă opiniile mele au părut uneori judecăţi, ele n-au fost niciodată… sentinţe. Opinii, păreri, da. Încercări de a desluşi ce se află în spatele unor acţiuni şi atitudini, cu siguranţă. Dar, vorba proverbului românesc, „schimbarea domnilor, bucuria proştilor…” Eh, aplicabil nu doar la domni ci aşa, în general, la schimbările râvnite atât de mult de unii…

Interesant este că în tot acest răstimp un prieten şi frate mi-a fost cel mai aproape (exclud, evident, familia!), deşi nu ne-am văzut niciodată la faţă şi locuim în oraşe destul de depărtate. Dar ne ştim de câţiva ani buni şi ne-am fost alături în greutăţi aşa cum am putut fiecare. Nici pe el n-am să-l numesc, căci nu vreau să-i ştirbesc coroana pe care cu siguranţă o va primi. Aşa am convenit, într-un fel, şi vreau să mă ţin de cuvânt.

Apoi… am aflat de încercarea prin care trece Cristian Barbosu. Poate ca o dovadă a ceea ce am tot susţinut în faţa celor care mă acuzau pe când scriam despre „fenomenul Harvest”, când le spuneam că nu am niciodată nimic cu vreo persoană care greşeşte, ci am ce am cu greşeala pe care o face, l-am sunat pe Cristi imediat ce am aflat. Am stat mult de vorbă cu el, ca şi când ieri a fost ziua când am băut ultima cafea, în biroul tipografiei unde şi-a tipărit prima sa carte. Am discutat despre cancerul lui, despre tratamentul pe care îl urmează şi sper din tot sufletul că sfaturile şi încurajările pe care i le-am oferit, ca unul care cunoaşte atât de mult despre acest gen de încercare, să-i fie de folos. Personal, ştiind acum în detaliu despre ce este vorba, cred că va birui boala, deşi va avea un drum lung şi anevoios de parcurs. Iarăşi, nu intru în detalii şi nici nu vreau să mă pronunţ de ce se întâmplă toate astea. Cred în semne doar în măsura în care sunt sigur că sunt semne, cred cu tărie că şi coincidenţele sunt doar nişte minuni anonime, dar nu sunt eu cel care dă verdictul… Evident, mă rog pentru Cristi. Din multe, foarte multe puncte de vedere mă rog.

Apoi, aşa cum am scris mai sus, am învăţat că încă mai am de învăţat despre oameni. Am învăţat că fabula cu trei morale nu e doar o… fabulă şi, chiar dacă pe unii i-a deranjat că m-am apucat şi eu de un soi de fabule, cele trei morale ale fabulei menţionate sunt cât se poate de reale. Le-aş reformula doar, prin prisma ultimelor evenimente:

– nu oricine îţi întinde cândva o mână de ajutor o face doar spre folosul tău. Unii ştiu să-şi fac selfie-uri şi cu aşa ceva…

– cel ce te bagă în bucluc (ca să nu zic la fel ca în fabulă) n-o face doar fiindcă vrea să te vadă pe tine acolo, ci pentru că în mediul acela se simte şi el bine…

– dacă ai intrat în bucluc, nu te afunda de tot (mai mint şi fabulele, sau măcar exagerează!). Ieşi de acolo, căci vei mirosi în timp la fel ca aceia care s-au obişnuit cu mediul respectiv…

Ah, şi ar mai fi de spus şi despre dezamăgiri… În primul rând dezamăgirea de a constata cât de mult m-am… amăgit în privinţa unor oameni. Dar despre asta… cu ocazia următoarei fabule pe care o voi publica aici.

Până atunci nu uitaţi: Cetatea n-a murit! Facem doar curăţenie şi… lucrăm la cartea despre care v-am vorbit…

O, dar a mai fost şi ziua naţională, suntem în campanie… se petrec atât de multe pe scena mondială, a câştigat Trump alegerile în SUA, Merkel se clatină dar nu se predă, Turcia face ce e tradiţional la ei, adică pilaf, pilaf, pilaf, să aibă Europa ce mânca… veţi spune. Da, dar e suficientă mizerie descrisă în fabula cu trei morale ca să mai adaug şi eu…

Pe curând… dar nu aşa des cum v-am obişnuit!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, constatări, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Povestioare cu... mâlc, Prieteni, Simţul civic, Trecător prin lume și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la NU, CETATEA NU MOARE ! (sau nu mor caii când… ?)

  1. iosif zice:

    E grea politichia lumii,însa politichia ecumenica,e un labirint fara iesire…deocamdata !(:

  2. Teo zice:

    Nu stiu altii cum au fost.Eu am dus dor de cetate! Ma bucur ca nu a fost decat …scriere! Sper sa apuc ziua in care sa citesc…scrierea!

  3. marinelblaj zice:

    Teo… „şi nu ne duce pe noi în ispită…” 😀

  4. tabyta22 zice:

    Si mie mi-a fost dor de cetate.Dar n-am indraznit ca alte dati.Bine ati revenit si astept vesti despre carte.

    Har si pace sa aveti!
    De aceea, preaiubitii mei frati, fiti tari, neclintiti, sporiti totdeauna in lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala voastra in Domnul nu este zadarnica. (1Cor.15:58)

  5. viorelchis zice:

    Intradevar timpul trece repede si evenimentele apar in puterea surprizei ….!Depinde pe unde calatorim si poposim ,cu ce ne confruntam si cum le rezolavam!!!Ispitele mereu vor aparea fiindca suntem in un sistem imperfect ….!Gasim scris….”– nu oricine îţi întinde cândva o mână de ajutor o face doar spre folosul tău. Unii ştiu să-şi fac selfie-uri şi cu aşa ceva…”
    Foarte adevarat si tragic e cand ajungi sa intelegi ca ai fost si esti folosit!!!Dar sa nu uitam fiindca traim in un sistem imperfect si cei mai multi prin astfel de metode supravetuiesc si isi ating scopurile ….!!Sa fim doar atenti si tari pentru a birui aceste ispite,incercari si a avea curajul de a merge mai departe in puterea isbandei …dupa cum e scris si amintit……..”preaiubitii mei frati, fiti tari, neclintiti, sporiti totdeauna in lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala voastra in Domnul nu este zadarnica. ..”

  6. Pingback: SÂMBETELE MUZICALE ALE CETĂŢII – popas la tăcere | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s