Unde nu-i cap, vai de… judecata lor. Dar şi de judecarea lor! – UPDATE


upside03sursa foto

Câteva lucruri m-au tulburat în această săptămână. Sigur că nu doar pe mine…

Deşi veţi spune că sunt din nou subiectiv, două dintre ele s-au detaşat net. Dar, să le luăm pe rând…

Mama acuzată că şi-a răpit propriul copil – legea stupidă versus legile creaţiei, oportunism versus principii

Ana Maria Nedelcu e o mamă. La fel cum este şi Ruth Bodnariu. Prima şi-a luat copilul minor şi a fugit de abuzurile soţului, ajungând cu copilul în România. Legea canadiană consideră acest lucru o încălcare a dispoziţiilor Codului penal canadian privind reglementările custodiei unui copil minor. Autorităţile juridice române consideră cererea de extrădare emisă de organele judiciare canadiene drept justificată şi dispune arestarea şi extrădarea mamei, împreună cu copilul.

Din punct de vedere al legii existente în Canada, despre care legiuitorii români spun că are corespondent şi în codul familiei din România, măsura este legală.

Bănuiesc că Ana Maria Nedelcu cunoştea riscurile la care se expune şi îşi pune copilul în conflict cu legea.

Dragostea faţă de copil are însă o cu totul altă judecată la o mamă.

Ori, de aşa ceva legile nu ţin cont.

Legea are doar creier. Inimă, nu.

Ruth Bodnariu este şi ea mamă. Şi ei i s-au răpit copiii, tot în baza unor legi existente în ţara lor. Şi Ruth cunoştea prevederile legii şi riscurile la care se expunea.

Aşa cum spuneam, dragostea faţă de copil are cu totul altă judecată la o mamă.

Şi în acest caz s-a dovedit că legea are doar creier, nu şi inimă.

Totuşi, ce legătură este între cele două cazuri?

Ei bine, legătura se numeşte… ipocrizia!

Dacă în cazul familiei Bodnariu s-au mişcat mii de evanghelici şi o grămadă de politicieni, s-au organizat proteste şi s-au lansat tirade ameninţătoare la adresa Norvegiei, nu doar a Barnevernetului, în cazul Anei Maria Nedelcu toată lumea tace. Cristian Ionescu nu mai organizează proteste mondiale, ambasada Canadei nu e pichetată nicăieri, politicienii sunt ocupaţi cu campania electorală…

Nimeni nu mai protestează!

La ce mă duce gândul acum?

La o realitate tristă, cumplit de tristă. Se pare că am avut dreptate când am semnalat faptul că toată tevatura şi paranoia declanşată de Cristian Ionescu şi preluată haotic şi penibil de voci ale unor oameni importanţi din mediul evanghelic nu a fost decât un interes de „castă” şi o manifestare al unui oportunism penibil.

Constat cu tristeţe şi amărăciune că nu suntem în stare să apărăm principii, ci doar persoane, că, aşa cum spuneam într-o emisiune televizată, toată tevatura creată în jurul cazului Bodnariu nu este decât o manifestare penibilă de oportunism şi ipocrizie. S-a vorbit în majoritatea protestelor despre dreptul părintelui în faţa legilor de multe ori reci şi absurde, subliniindu-se un principiu rostit de Toma d’Aquino, care spunea că „o lege nedreaptă este de fapt o fărădelege” (staţi liniştiţi, nimeni n-a amintit despre d’Aquino; asta pretinde lecturi…)

Nu ştiu ce religie are doamna Nedelcu. Ceea ce ştiu este că e mamă, la fel ca Ruth Bodnariu. Pentru ea cine protestează?

Evident, se vor trezi şi acum „isteţi” care vor spune că nu se poate face o paralelă între cele două cazuri. Îi desfid, căci principiile rămân principii.

Unde este acum Cristian Ionescu şi toată „turma” vocală care vorbea despre dreptul mamei în relaţia cu copilul?

Tristă ţară, trist popor.

Dar ce să te mai mire când ai asemenea lideri?

 

Proverbe întoarse pe dos – când fundul bate gura

Coaliţia pentru protejarea familiei a depus la Parlament documentele cu cele 3 (trei) milioane de semnături în vederea declanşării referendumului privind revizuirea definirii căsătoriei în Constituţia ţării.

S-au respectat toate cerinţele legii (multe absurde!) privind numărul, repartiţia teritorială şi validarea semnăturilor.

Cu siguranţă că dacă legile în această privinţă nu ar fi fost atât de imperfecte, împiedicând cetăţenii români din diaspora să se pronunţe, numărul semnatarilor ar fi fost poate aproape dublat. Oricum, el este de 6 (şase) ori mai mare decât cel cerut de lege. Impresionant!

Impresionant pentru unii. Căci pentru alţii evenimentul a fost un bun prilej să se dea în stambă. Personaje precum Iaru, Exarhu, Cernea şi alţii asemeni lor au trecut „la atac”. I-au făcut proşti, troglodiţi, inculţi şi în multe alte feluri pe cei trei milioane de semnatari (apropo de inculţi, domnule Iaru – aveam pretenţia de la un pretins om de cultură, poet, să ştie că pluralul substantivului „casă” este „case” şi nicidecum „căşi”; sau o fi o… licenţă poetică strecurată într-o proză?).

Dincolo de faptul că domnii mai sus menţionaţi „întorc fundul” la dorinţa legitimă a trei milioane de români de a nu ajunge să trăiască într-o societate de coşmar în care copiii ajung să aibă doi taţi sau două mame care poartă etichete de „el” şi „ea”, o societate în care copilul să stea derutat în faţa uşilor de toaletă din mall-uri, neştiind unde trebuie să intre şi alte multe aberaţii la care s-a ajuns în ţări privite ca fiind „civilizate”, iată că aceştia reuşesc performanţa de a şi gândi cu aceeaşi parte de jos a spatelui care nu se mai numeşte spate, doar pentru că ei aşa văd viitorul României. Sau, mă rog, fiindcă aşa li s-a comandat să-l vadă!

În fine, e dreptul fiecăruia să-şi exprime opinia. Inclusiv despre celălalt. Dar, să-mi îngăduie domnul Iaru şi ceilalţi acoliţi care ne fac „proşti” pe noi, cei trei milioane, să le amintesc o vorbă cu care ne ciondăneam în copilărie (una cu tată bărbat şi mamă femeie !).

Vorba aceea spunea: „cine zice, ăla e!”

Acum, mai rămâne să vedem cine şi al cui prost este…

Mă tem că momentul va fi trist pentru Iaru & comp…

Şi nu doar pentru el, ci pentru toţi cei care, orbiţi de luminile strălucitoare ale unui… viitor întunecat, ajung atât de obsedaţi de dreptul FUNDamental  al unei minorităţi încât ajung să vadă drept proşti o majoritate…

UPDATE

V-aţi fi întrebat, poate, ce e cu fotografia acestui articol. Ei bine… premoniţie? Am toate motivele să cred că acel bărbat „up side down” nu e altul decât „faimosul” ziarist CTP! Cel care, într-un recent articol, se alătura şi el celor care înfierează „cu mânie proletară” acţiunea Coaliţiei pentru familie şi opinia exprimată de 3 milioane de români. Într-o abordare inexplicabilă, domnul CTP confundă iubirea cu rostul indiscutabil al uniunii dintre bărbat şi femeie: procrearea. Nu ştiu unde o fi văzut CTP în acţiunea Coaliţiei intenţia de a interzice iubirea între semeni. Probabil că o logică forţată la maxim să-l fi dus la o asemenea concluzie. Nu cred că este cazul să-i explicăm domnului CTP cum stau în realitate lucrurile. Ştie şi el prea bine.

Ceea ce mă miră este brusca schimbare de opinie privind acest subiect. Păi, nu sunt prea mulţi ani de când acelaşi ziarist avea o cu totul altă părere. Merită urmărit (cu răbdare!) ce gândea domnia sa în 2013:

Nu-i aşa că e ciudat? Mi-e greu să cred că este vorba aici despre o evoluţie în gândire de nivelul unei întoarceri de 180% (mai ales la vârsta sa!). Mai degrabă cred că este vorba despre altceva. Spuneam cândva că maturizarea este un proces lung, proces care are un inconvenient: durata. Tragic este că multora li se întâmplă să dureze atât de mult încât, atunci când ajung la maturitate, nu o mai pot folosi din cauza… sclerozei!

Şi, ca să fie cu adevărat el însuşi, CTP încheie articolul său în mod apoteotic… de scârbos!

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Sare... amară, Simţul civic, Trecător prin lume, Ştiri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Unde nu-i cap, vai de… judecata lor. Dar şi de judecarea lor! – UPDATE

  1. szromulus zice:

    Foarte bun articolul, desi este unul scris pe marginea unei alte drame. Cu siguranta in cazul Bodnariu – singurul trigger a fost „interesu poarta fesu”, restul au fost „miezuti adunati de pe drum”. Dorinta de salvare a copiilor a cazut pe plan secund, ca sa fiu indulgent si sa nu aduc in discutie planul gama, teta, etc.

    Vocea sipiritelor infierbantate pentru cazul Bodnariu, nu se vor regasi in sprijinul altor cazuri, ai punctat foarte bine.

    Povesteam cu un coleg care a petrecut multi ani in Finlanda, despre modul de viata si regulile din tarile scandinave. Radiografia prezentata de promotorii cazului Bodnariu nu reda, nici pe departe, realitatea din acele tari. Amplifica niste aspecte negative, dupa care proiecteaza imaginea prelucrata asupra intregii tari. Este nimic mai mult decat o tehnica de manipulare si o deformare grosolana a realitatii. Din pacate s-a facut o coalitie intre persoane cu o expunere publica, care au amplificat si promovat imaginea deformata. Toate aceste lucruri nu au nimic in comun cu integritatea pe care ne-o cere Sfanta Scriptura.

    • marinelblaj zice:

      Romulus, dacă ai şti câte mi-am „încasat” pentru că mă încăpăţânez să gândesc… Mai mult, în opinia unora nu ai voie să ai păreri fiindcă imediat ţi se spune ceva de genul „fă tu!” 🙂 Mă întreb, oare aşa o fi cu toate opiniile pe care le exprimăm, respectiv, nu sunt valabile decât dacă le pui tu în practică? E clar, nu mă mai uit la meciurile de fotbal, tenis, handbal etc, fiindcă genul acesta de oameni mă vor pune să cobor din tribună în teren.
      Cât despre al doilea subiect, am adăugat un „update” şi sugerez urmărirea şi a unui foarte interesant clip video pe tema aceasta a „bătăliei” pentru familie

    • szromulus zice:

      Te inteleg foarte bine. In gandirea noastra sociala exista cateva „barne” patologice formate inca in trecutul comunist al tarii. Emil Hurezeanu, daca bine retin, spunea ca dupa multi ani de viata in diaspora, cineva ii spunea ca inca se simt radacinile lui romanesti, in ciuda faptului ca a schimbat mediul cu mult in urma.
      Cand te nasti in Romania, Romania se naste in tine si supravietuieste cu indarjire(nu ma refer la patriotism), chiar daca unii s-au luptat sa elimine comunismul din ei. Mult mai rau este cu cei care nu s-au luptat, sau cu cei care nici macar nu sunt constienti ca au samanta nociva in ei.
      Un om care gandeste nu te poate acuza de ceea ce esti acuzat, ci doar cineva care actioneaza impins de stereotipul bine cunoscut. Cum stii foarte bine, omul mediocru nu mi-a placut niciodata pentru ca prostia este o boala fatala a unei natiuni.

      • marinelblaj zice:

        Ştii ce cred eu, Romulus? Că aşa cum ştim că există două Românii, tot aşa există şi două gene româneşti. Una bună şi una rea. Nimeni nu are doar dintr-una. Unii au mai mult din prima şi mai puţin din a doua, alţii invers. Calitatea omului de azi, a românului anului 2016 stă în procentele acestea. Trist e cum evoluează lucrurile…

  2. viorelchis zice:

    Tragediile sunt multe si mereu apar in jurul nostru ,dar cele care ies in evidenta in mass-media sunt cele prin care unii au acces la jurnalişti şi reprezentanţi mass-media…Putini inteleg fenomenul la care unii ajung dupa cum si pastorul Cristian Ionescu a ajuns sa puna in miscare atitia membrii din confesiunile evanghelice si chiar din altele….!Prin acest caz de fapt a demonstrat si a dorit sa isi demostreze interesul pentru reclama ….!De ce familia Bodnariu ?Fiindca se cunosc foarte bine si a mizat pe acest moment …..de tragedie ….!Sa nu uitam , conectiile lui sunt puternice prin pozitia pe care o detine …Cristian Ionescu este pastor senior la biserica penticostala Elim din Chicago, detine si functia de vicepresedinte al Uniunii Penticostale din SUA si Canada. !Este fondator si la Credo TV .Asadar alături de pastorul CRISTIAN IONESCU, STEVE BONICA redactorul șef al ziarului Tribuna Românească, MARIAN AVRAM președintele Credo TV, PETRU AMAREI președinte RTN și doi membri ai familiei BODNARIU respectiv VINICIUS SABĂU și DENNIS STOIA dezbat pe larg cazul familiei BODNARIU!
    Deci daca ajungem sa cunoastem si sponsorii din spatele acestora ,nu mai sintem surprinsi si ajungem sa intelegem ” MIRACOLUL ” care unii cred ca este chiar un „miracol”.Dar daca esti intre ei si le cunosti principiile pe care se bazeaza si interesul pe care il au ,nu mai este asa si intelegi cauza …..!!!
    Sa nu uitam ca alaturi de convingere ,carisma si pozitii ei mai detin si alte calitati care ii ajuta sa se conecteze cu cei care conduc in spatiul politic si juridic… !De fapt acest caz a dezvaluit acest lucru .Si toate cheltuielile sa nu uitam ca nu vin din buzunarele si salariile lor ,ci a sponsorilor …..Si de la $ dolar se ajunge la zeci si sute de mii .Deci puse toate la un loc apare ceea ce vedem ….!Fratele meu de credinta Marinel ,iti inteleg frustrarea ,necazul ,dar nu uita ca in un sistem imperfect e greu sa spui adevarul si mereu se ajunge la compromis ….!Iar daca nu accepti compromisul si nici nu doresti sa te alaturi lor ,ori tacerea, ajungi la suferinta…….!!!!
    Eu sunt in mijlocul lor si ii cunosc foarte bine pe toti !!!Sunt multe de explicat si surprizele vietii sunt foarte mari !
    Gasim scris…..” Şi în acest caz s-a dovedit că legea are doar creier, nu şi inimă.
    Totuşi, ce legătură este între cele două cazuri?
    Ei bine, legătura se numeşte… ipocrizia!”
    Da,asa este si in foarte multe cazuri isi face prezenta „ipocrizia”!Dar prin reclamele ,actiunile si predicile care se expun vedem cat de usor se acopera si multimile ajung manipulate cu zimbetul pe buze!Acest lucru ajungi sa-l intelegi doar atunci cand le cunosti adevarata viata duplicitara si scopul prin care se expun……..!!Iar unii nu vor intelege niciodata ….adica nu doresc sa inteleaga fiindca depind unii de ceilalti si se simt foarte confortabil doar sa aprobe si sa spuna „Amin” indiferent daca e bine ori nu …!Si in puterea timpului care vine ei devin tot mai puternici si vor controla tot mai mult pe cei din jur …..Metodele de azi sunt foarte complexe si greu de inteles de cei din jur…….!Iar cei care le apar in cale prin tacticile si oamenii lor ajung in suferinte ….si exemple sunt foarte multe………!Cei care stiu cum sa se informeze …usor acceseaza si afla …!Cazul tragediei Bodnariu ,doar a dat pe fata conectiile ,dar multe alte lucruri dezbatute ,aprobate si realizate in birourile foarte luxoase cu fotolii confortabile si pereti antifonati inca raman enigma pentru cei mai multi!!!Interesant este ca membrii trebuie sa lucreze de dimineata pina seara,transpira si mereu daruiesc din neajunsul lor ,iar ei bine mersi ii vedem cum traiesc in puterea luxului ,confortului si mai au curajul sa spuna ca sunt „binecuvintati”,dar nu au inima sa imparta cu saracul,nevoitul si cu cei care din cauza pierderii locului de munca au ajuns sa-si piarda casele …despre care iar se pot discuta foarte multe….!Asadar prin presa, canalele de televiziune primim tot ceea ce vedem ,iar omenirea acum lipsita de timp liber de o adevarata informare usor ajunge la ceea ce vedem.Credem ca se va ajunge la balansare si afectiune umana?prea putine sanse sunt…….!Ajungem sa ne dezvoltam puternic in domeniul robotic si multe departamente vor ajunge controlate si conduse de foarte multi roboti care sunt comandati si programati de cateva persoane inteligente si chiar viata familiala va fi afectata tot mai mult atit in domeniul muncii ,cat si al familiei si a celor din jur …..!!!Doar fiecare sa ne uitam in jurul nostru si sa vedem ce se intimpla ………legile se vor schimba si mai mult si apar lucruri care ne vor surprinde si mai tare…….doar sa fim pregatiti sa le putem face fata si sa ne protejam ….mai ales fata de cei care ne zimbesc in mod fatarnic …….si subtil…….

    • marinelblaj zice:

      Ehe, frate Viorel, cred ei că nu ştim în ce ape „se scaldă”. Partea proastă pentru toţi ipocriţii e că nu de ceea ce ştim noi ar trebui să se teamă, ci de ceea ce ştie Domnul ! Cât despre cei care, din naivitate sau din alte motive le ţin partea…
      În fond, pe toţi ne cunoaşte Dumnezeu şi Lui nu Îi este nimic ascuns…

  3. szromulus zice:

    Apropos de faptul ca doar criticam sistemul scandinav, un profesor cu care am facut recent un workshop pe teme comunicare si lidership evidentiaza(si asta cu mai multi ani in urma pe cand nu se stia nici de existenta fam Bodnariu) faptul ca sistemul educativ din Finlanda(si nu numai) are la baza o structura exceptionala de formare.
    A crea in jurul tarilor scandinave o aura de sistem fascist, fara a creiona nici un aspect pozitiv, este doar o tehnica de directionare a maselor spre o tinta dorita de cineva. Uite interviul profesorului Marian Stas despre invatamantul romanesc si cel finlandez.

    • marinelblaj zice:

      Romulus dragă, mulţumesc pentru interviu. Din păcate cei care ar trebui să-l vizioneze pentru o judecată echilibrată se „vizionează” doar pe ei. În oglindă… 😦

      • szromulus zice:

        Da si ma intristeaza peste masura faptul ca unii oameni care imi sunt dragi, care au o pozitie importanta de lideri spirituali au devenit aplaudacii „Marelui Reich” de parca si-au pierdut creierii. Salvarea familiei suferinde a devenit deja bobul de neghina din carul cu fan. Cu toate astea orbii si aplaudacii arata cat de mare si frumos este bobul de neghina si ca doar el se vede…

  4. Editor zice:

    Pentru tema a doua-a a articolului, subscriu. Intenționam să scriu exprimându-mi mirarea despre poziția „forțată” a lui Florin Iaru. Dar iată că apare și CTP. Ne miră trendul lumii, însă se încadrează bine în două locuri scripturale 1) „S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;
    şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor…” (Romani 1:22-23); „dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6:23)

    Poziția imorală, pierzând orice simț și rușine – când conștiința-busola omului rămâne blocată deviant – ea vine treptat și se insinuează în omul care a început să iubească tot mai mult întunerecul și nebunia lumii, pierzând dreapta judecată pusă în el de Dumnezeu Creatorul omului.

    Cât despre prima parte, trist dar adevărat: nu reușim să postăm cât de mult ne-am dori despre durerea inimaginabilă a celor care trec prin astfel de chinuri paralizante, mame și tați cărora li s-au furat copiii! Există un blog care postează „tot”, orice apare despre bucurie sau suferință:
    https://rodiagnusdei.wordpress.com/2016/05/24/s-ar-putea-sa-nu-avem-de-ales-de-george-alexander/

    Repostez de acolo, dar Rodi are o viteză înzecit mai mare, deși are și alte responsabilități. Să căutăm totuși să ținem cadența având o inimă simțitoare strigând unde trebuie pentru cei paralizați de necaz. Așadar, dragă Marinel, felicitări, pentru atenționarea celor cu angrenajul înțepenit pe cale.

    • marinelblaj zice:

      George dragă, sincer să fiu, nici nu mă gândeam că s-ar putea ţine pasul cu avalanşa de evenimente, atât la prima temă, cât şi la a doua. Problema mea este că „lucrez” la articole de unul singur şi nu cred că voi putea vreodată ajunge la performanţele lui Rodi, fiindcă ea scrie rar articole, agnus dei e mai degrabă un blog de ştiri, iar postarea lor e mult mai facilă, neluând aşa mult timp. În plus, ea beneficiază şi de contribuţiile altora, pe care le postează. Nu m-am gândit niciodată să compar Cetatea cu alte bloguri, mi-am asumat o sarcină în care singurul „ajutor” să-mi vină de la voi, cei care comentaţi. În rest, cum spuneam, încerc să ţin pasul cu evenimentele, însă, dacă ne gândim la subiectul referitor la iniţiativa Coaliţiei pentru familie, în ritmul în care se manifestă prostia opozanţilor iniţiativei mă tem că nici zece bloguri n-ar face faţă. Dacă adaugi şi emisiunile televizate, am putea spune că ne confruntăm cu un adevărat potop de inepţii…

  5. Walden zice:

    . .. mmmmDA !.Cu pieptul scos, sa sari „echer” ,cat mai elegant si mai la vedere in mijlocul „piscinei’,(evitand sa dai „burta”) ,sa atragi cat mai multa atentie si admiratie „ievanghelica „, elasticitatea trambulinei are o primordiala importanta !!! ; si iata aici ,ceva si despre „viitorul” Americii :https://www.youtube.com/watch?v=b9IFUA0wHnM

  6. Ivan Bezdomnîi zice:

    Tоварищ Woland vegheaza. Pot fi nu 3 milioane, ci 30 de milioane sau chiar 3 miliarde: daca ce se vrea nu e comme il faut, atunci niet referendum. Iar cu cei care vad lucrurile altfel, la sanatoriul de boli nervoase. Onoare muncii!

  7. iosif, zice:

    „Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit,nici ascuns care nu va fi cunoscut.”
    „Nu te teme,turma mica,pentru ca Tatal vostru va da cu placere Imparatia.”

    Fiti binecuvântati.

  8. Pingback: Când justiţia îşi face datoria… | cetatea de piatră

  9. Pingback: (I)logica implicării – principii sau interese ? | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.