În urbea de la cap de ţară…


mp-words-full-res
imagine

 

Poate să pară ciudat dar, cum scriam cu ceva ani în urmă, „timpul e şchiop pe mormintele serii, pe care un greier dă glas Învierii…”, trăiesc aceleaşi sentimente amestecate în această săptămână.

Pe de o parte (şi oare în câte părţi… se împarte toată perioada asta de timp?), e strădania de a-mi realiza sarcinile ce trec prin tastatura laptop-ului, nu cu doar nouă degete, ci încercând să „dresez” unul care mă încurcă aşa cum nu mi-aş fi imaginat, pe de altă parte mă duce gândul la toate evenimentele care s-au petrecut cu mai bine de două mii de ani într-o săptămână similară acesteia (dacă e să uităm adaptările calendaristice ale vremurilor…). Şi undeva, tot pe de altă parte, cu gândul la zilele recent trecute, când vorbeam în biserică despre intrarea Domnului în Ierusalim, despre lacrimile vărsate de El pentru cetate, despre „curăţirea” Templului, nu mi-am putut reprima gândurile privitoare la ce se petrece în… urbea de la cap de ţară.

Am avut parte de câteva, să le zicem „surprize”. Altele n-au fost deloc suprize. Şi mi-am amintit că spuneam, tot cu ani în urmă, cu gândul la sintagma „Ierusalimul României” pusă în dreptul oraşului nostru, că e potrivită această „poreclă”, având în vedere câţi… farisei sunt aici…

Farisei religioşi, că aşa-s fariseii, religioşi nevoie mare, farisei politici (doar suntem în plină campanie!), ce mai, un oraş sufocat de farisei, unul mai activ ca altul. Şi din nou mă duce, ciudat, gândul la poezie. Îmi vin în minte „tristeţile provinciale” ale lui Topârceanu, mai ales că am avut parte de „după amiezi ploioase” cu inevitabilele „nostalgice obsesii”. Deşi deloc nostalgice, obsesiile unora de a accede în „edificii cunoscute” (şi în funcţii pe măsură!) îi face să se comporte de-a dreptul penibil. Unul dintre aceşti „candidaţi” ajunge să te caute în aceste zile, cerând jenant să nu mai scrii despre el şi, culmea, să-l rogi şi pe un alt bun prieten să nu mai scrie… „măcar până în data de 5” (se încheie atunci campania, nu?), un altul se apucă să ofere generos „like-uri” la postări. Nemaivorbind că eşti întrebat „cine te plăteşte” ca să scrii!!! Şi nu poţi să nu te întrebi ce „tristeţi de goarnă funerară” le-o fi cântând în minte, de vreme ce au impresia că în ţara asta totul se cumpără şi se plăteşte…

La capăt de oraş prinde contur „catedrala mântuirii”… banilor americani, şi mă amuză vestea că locul va fi un obiectiv de pelerinaj chiar şi pentru amatorii de… mcdonalds. Deh, francizele aduc şi ele bani acolo unde megalomania are tot mai mult nuanţe religioase! Sau poate foamea de Cuvânt o fi la concurenţă cu alta mult mai… profitabilă!

Se neagă parteneriate („să ştiţi că noi am încetat orice colaborare cu… de când s-au dat cu Toronto Blessing”!), se nasc parteneriate noi, folosindu-se naivitatea credincioşilor care cred că „dacă va fi unul din tabăra noastră” (fie el şi… oleacă mai dizident – independent – de tabără!) vor curge în urbea noastră râuri de lapte şi miere.

Ei da, e vremea „să schiaune pe lângă uşi” tot felul de oameni dispuşi să se sacrifice pentru oraş şi nu ştiu de ce discursul lor mă duce cu mintea la acel… „urlând un gramofon” la care fie i s-a zgâriat placa, fie i s-a tocit acul. Şi când îi auzi vorbind despre vremea în care e momentul „să ne unim”, în vreme ce uită cum au folosit şi folosesc dezbinarea, parcă, parcă vezi aievea un „nas lung şi demodat”.

Tristeţi pustii, molipsitoare” mă apucă gândindu-mă că ar trebui mai degrabă să ne amintim că Domnul Isus şi-a început „campania” într-o cu totul altă notă… electorală în Ierusalim, tocmai făcând curăţenie în Templu, iar noi nu suntem în stare să curăţăm templul despre care vorbea Pavel în 1 Corinteni 3:16 !

Mă abţin să mai scriu prea multe şi despre „birjarii” neobosiţi, acele „ziduri vechi şi cu faţade” (tot Topârceanu, săracul…), care îmi umplu spam-ul, crezând sincer şi naiv că „Marinel tot va mai scrie ceva de mine că altrimenti ( 😀 ) cine-i va mai citi articolele”. Na! Uite că am scris „ceva”, speriat la gândul că nu voi mai fi citit… 😉

 

Încerc să-mi scot din cap „tristeţile provinciale” cu mall-uri creştine şi planuri megalomane politice şi să mă las copleşit de tristeţea ce sfârşeşte această săptămână care se va transforma la începutul celei viitoare în marea bucurie a Învierii.

Căci, nu-i aşa?, doar ochii cu adevărat înlăcrimaţi la Patimi pot vedea lumina Învierii…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, constatări, Disperări, Mioritice, Politichie, Sare... amară, Simţul civic, Ştiri și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la În urbea de la cap de ţară…

  1. barthimeu zice:

    Mulțumim pentru această tapiserie ideatică ce ascunde în țesătura-i adevăruri spirituale, politice, politico-ecclesiale și chiar și din lumea mediei, o brodare de o dureroasă și actuală realitate.
    Cu toate astea, keep going! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s