O sâmbătă muzicală inedită…


Mi-am propus şi am promis să scriu această postare din două motive pe care vi le mărturisesc.
Primul motiv este, evident, muzical. Am mai citit în blogosfera creştină despre „saudade”, şi nu oriunde, ci într-un loc şi din partea cuiva care ştie foarte bine ce spune atunci când scrie despre muzică: Marius Cruceru.

Am astăzi motive să scriu despre un gen asociat cel mai adesea cu saudade, adică despre muzica fado.

Un gen muzical inclus în 2011 în patrimoniul UNESCO, fado e acel gen muzical portughez încărcat de nostalgii, cu referiri fie la acel intraductibil dor al marinarilor portughezi plecaţi pe mare, fie la viaţa amărâtă a celor săraci, o tânjire uneori tânguitoare după ceva sau o veselie muzicală ce ascunde un filon de tristeţe melancolică şi greu de înţeles în afara unei apropieri de spiritul portughez.

Originile muzicii fado sunt încă incerte. Se vorbeşte despre o anume influenţă sau amestec între ritmuri africane şi muzica tradiţională portugheză, se pretinde că în spatele acelor caracteristice accente minore s-ar afla influenţe ale muzicii maure. Cert este că pentru a asculta muzica fado e nevoie de o anumită stare sufletească. Oricum, pentru cei predispuşi spre stările melancolice, fado este poate cel mai potrivit gen muzical de ascultat. Vă mărturisesc că ascultam adesea muzică fado în momente de relaxare, cu ochii închişi, incercând să-mi imaginez o plimbare pe străzile Lisabonei din secolul trecut sau desprinderea de cheiuri a unei corăbii care pleca să caute ţărmuri necunoscute încă.

Al doilea motiv pentru care scriu astăzi despre fado este legat de persoane.

Cu aproape zece ani în urmă poposea pe meleagurile arădene un tânăr portughez: Ricardo Caria. Era venit în interes de serviciu, trimis de firma la care lucra pentru inaugurarea unei fabrici filiale în Arad. Sincer, când am aflat povestea sa nu m-a mirat prea tare faptul că Ricardo s-a îndrăgostit repede de ţara noastră. A cunoscut o tânără în Arad, cu care s-a şi căsătorit şi cu care are deja doi copii. Aveau posibilitatea de a se stabili în Portugalia. N-au făcut-o. După cum declara Ricardo, au ales cu inima şi au rămas în România.

Ricardo nu este neapărat un muzician profesionist. Este unul în devenire, sau, mai corect spus, deja în proces de perfecţionare. A urmat în Arad cursurile de canto ale Şcolii populare, reuşind să-şi cizeleze extraordinar de mult talentul nativ, fapt ce a dus la o apreciere aparte din partea juriului şi a publicului atunci când a participat la una dintre ediţiile Vocii României.

Pasiunea lui pentru muzică l-a determinat să se îndrepte tot mai insistent spre o carieră muzicală. La ora actuală a început mai multe turnee cu spectacole cu muzică fado, majoritatea dintre ele cu scop caritabil.

Avea nevoie pentru aceasta de muzicieni care să cunoască bine sufletul acestui gen muzical. Pe unii i-a adus din ţara natală. Dar a găsit şi aici oameni care să-i poată fi de folos. Despre unul dintre aceştia din urmă aş vrea să vă spun câteva lucruri.

Jerry este şi el arădean prin adopţie. Într-o sâmbătă, când repetam cu grupul de laudă şi închinare pentru duminică, Adi Hentea a venit la repetiţie însoţit de un tânăr. Am aflat de la Adi că este un percuţionist foarte bun. Avea să ne-o dovedească foarte curând. Şi nu doar că este un percuţionist foarte talentat, dar este şi un muzician cu un foarte dezvoltat simţ în ce priveşte sunetul şi „gestionarea” lui şi un tânăr extrem de plăcut, deschis şi (sper să nu se supere pe mine) uneori teribil de… aiurit. Ne-a dovedit calităţile sale de sunetist cu ocazia unei deplasări la un serviciu de evanghelizare unde a trebuit să cântăm în nişte condiţii tehnice destul de „fragile”. Dar Jerry Zsolt (acesta e numele său întreg) a reuşit să ne ajute să putem cânta în condiţii absolut remarcabile de sunet.

Jerry s-a lipit în ultima vreme foarte mult de biserica noastră. A fost integrat rapid în grupul nostru de muzicieni şi astăzi este practic unul de-al nostru. Când este acasă şi nu îl însoţeşte pe Ricardo Caria în concertele pe care acesta le susţine este cu noi la biserică, fie că este vorba despre repetiţii, fie de serviciile bisericii. Mai mult, am avut surpriza deosebită să-l văd integrat şi în grupul nostru de studiu biblic de acasă. Jerry mi-a mărturisit că a trecut prin câteva biserici din Arad înainte de a descoperi „Golgota”, dar nicăieri nu s-a simţit atât de acasă ca aici. De ce… nu-mi cereţi să explic.

Cam acestea sunt lucrurile pe care am dorit să vi le spun legat de postarea de azi. Dar, cum ea trebuie să conţină şi muzică, am ales o înregistrare primită chiar de la Jerry, înregistrarea unui concert susţinut de Ricardo Caria, cu Jerry la percuţie, concert susţinut la Piatra Neamţ cu puţine zile în urmă. Puteam căuta înregistrări de o altă calitate, dar am ales această înregistrare live pentru că ea vă ajută să descperiţi nu doar mai multe faţete ale muzicii fado, dar să-l cunoaşteţi şi pe Ricardo Caria mai mult. Şi un ultim amănunt despre cât de bine a ajuns Ricardo să cunoască românii. Pe la minutul 50 el va interpreta una dintre piesele care l-au făcut celebru pe regretatul Aurelian Andreescu: „Oameni”.

Eu sper să vă placă fado, să vă placă Ricardo, să vă placă Jerry…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Frumuseţi, Muzichie, Prieteni, Uncategorized, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s