Am fost întrebat acum câteva zile de cineva drag şi sincer preocupat ce am de împărţit cu…, şi cu…, şi cu…
Mă văd nevoit să-i dau o explicaţie publică. Nu doar de dragul persoanei care mi-a pus întrebarea, cât de dragul adevărului.
În primul rând, dacă ar fi să împart ceva, altele sunt cele pe care le-aş împărţi. În fond, multe postări din „Cetatea de piatră” stau mărturie…
Dar…
Indiferent despre ce domeniu al vieţii ar fi fost vorba, am fost obsedat mereu de ceea ce s-a arătat a fi… calp.
Să lămurim însă lucrurile, ca să nu vorbesc despre lucruri percepute greşit. Aşadar:
CALP adj. v. duplicitar, fals, falsificat, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean (DEX)
Acum, este drept că am fost obişnuiţi să asociem noţiunea de calp cu moneda. Dar, cum moneda e un mijloc cu ajutorul căreia se cumpără… faceţi dumneavoastră asocierea!
Copil fiind, ispitit de gena moştenită pe filiera adamică, am fost tentat să apelez la duplicitate, la făţărnicie, la perfidie etc. Îi mulţumesc Domnului pentru părinţii pe care mi i-a dat, căci ei mi-au „injectat vaccinul”… anti-calp!
Încă din Geneza aflăm că prima fiinţă „calpă” a fost şarpele. „Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului…” De atunci n-a trecut chiar atât de mult timp până la o sentinţă dramatică: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn…”
Iată de ce am mereu „de lucru” cu unele tendinţe (şi aici se impune o precizare: nu cu persoane în sine, căci ele sunt trecătoare; urmele pe care le lasă sunt însă… stricătoare!).
Calpă e „moneda” cu care sunt înşelate suflete în aşa-zise biserici, doar de dragul preamăririi „bancherilor”.
Calpă e „evanghelia prosperităţii” vândută ca momeală pentru naivi.
Calpă e „râvna” celor ce scot programe şi strategii „pe bandă rulantă” fără să aibă nimic onest şi altruist în spate.
Calp e „marketing-ul” oferit în loc de inspiraţie divină.
Calp e „transplantul” de idei ce s-au dovedit falimentare deja pe alte meleaguri.
Calpă e „evlavia” celor ce propovăduiesc public ceva ce nu fac în particular.
Calpă e vindecarea oferită telefonic de „clinici online”.
Calp e „harvest-ul” care confundă „sewing-ul” cu „ stealing-ul”.
Şi… tragic… calpă le va fi răsplata visată.
Căci visele pot deveni foarte uşor… coşmaruri!
Te recunosc intru totul in `enunturile` stil butada. Multe merita memorate.
Nu esti singurul care are treaba cu cele enumerate, asta asa ca o incurajare. 🙂 Mie nu mi se pune intrebarea „ce ai cu…”, ci „ce ai cu toti?…”. Raspunsul meu este: am cu toti, ca ii iubesc pe toti. N-as vrea unul macar sa ramana pe dinafara. Sigur, nu depinde de mine, dar ma straduiesc cat imi sta mie in putinta, pe masura intelepciunii si calauzirii primite, neuitand sfatul lui Pavel pentru ele.
Citim….”Calpă e „evanghelia prosperităţii” vândută ca momeală pentru naivi.
Calpă e „râvna” celor ce scot programe şi strategii „pe bandă rulantă” fără să aibă nimic onest şi altruist în spate.
Calp e „marketing-ul” oferit în loc de inspiraţie divin…”…
Da ,asa este si ne confruntam cu aceste lucruri in viata de zi cu zi !Si in un mod mai complex decat pe timpul Domnului Isus!!
Interesant este ca multimile nu inteleg acest lucru si usor sunt induse si capatate!!!
Multi chiar respingem acest lucru fiindca suntem prin predici invatati de catre foarte multi lideri care ne conduc …sa nu credem si astfel ei beneficiaza de o mare sustinere care le asigura confortul,luxul si putere!!!La fel era si pe timpul Domnului Isus si El a explicat acest lucru multimilor si ucenicilor…” 1. Atunci Isus, pe cand cuvanta gloatelor si ucenicilor Sai,
2. a zis: „Carturarii si fariseii sed pe scaunul lui Moise.
3. Deci toate lucrurile pe care va spun ei sa le paziti, paziti-le si faceti-le; dar dupa faptele lor sa nu faceti. Caci ei zic, dar nu fac.
4. Ei leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor sa le miste.
5. Toate faptele lor le fac pentru ca sa fie vazuti de oameni. Astfel, isi fac filacteriile late, isi fac poalele vesmintelor cu ciucuri lungi;
6. umbla dupa locurile dintai la ospete si dupa scaunele dintai in sinagogi;
7. le place sa le faca oamenii plecaciuni prin piete si sa le zica: „Rabi! Rabi!”
8. Voi sa nu va numiti Rabi! Fiindca Unul singur este Invatatorul vostru: Hristos, si voi toti sunteti frati.
9. Si „Tata” sa nu numiti pe nimeni pe pamant; pentru ca Unul singur este Tatal vostru: Acela care este in ceruri.
10. Sa nu va numiti „Dascali”; caci Unul singur este Dascalul vostru: Hristosul.
11. Cel mai mare dintre voi sa fie slujitorul vostru.
12. Oricine se va inalta va fi smerit; si oricine se va smeri va fi inaltat.
13. Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi inchideti oamenilor Imparatia cerurilor: nici voi nu intrati in ea, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati sa intre….”
Asadar detinem explicatia Domnului Isus si totusi ce vedem ca se intimpla in jurul nostru????
Toti suntem trecatori si vedem ca multe generatii au trecut pina la prezenta noastra……,dar intelegem ce se intimpla si cu noi ????Intelegem noi diferenta intre mesajul,porunca Tatalui Ceresc si mesajul si scopul multor lideri spirituali ?Ar fi bine fiindca prin un mic verset cu o mare putere sa explica lucruri de o mare valoare..”……24. Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi…”
Deci sa fim foarte atenti fiindca in fata noastra si noi avem astfel de persoane care sunt doar cu putere caristmatica ,diplome teologice si puteri firesti care au ajuns sa conduca prin unificare o multime de Biserici …Si toate acestea …oare cu ce scop ?Si cine ajunge sa beneficieze de astfel de rezultate????