GUEST POST – VASI DUMA – POSTUL – „nu-i drum ‘napoi, nu-i drum ‘napoi”


desert-weathering-4x3sursa

Fiindcă în zilele acestea se vorbeşte despre post… Unii într-un fel ce ţine mai degrabă de… dietă, alţii într-un fel ce ţine de agenda personală şi… personalizată, mă gândeam cum ar fi dacă am încerca să înţelegem postul dincolo de dorinţele noastre, unele justificate, dar care ne îndepărtează de adevăratul sens al postului?

M-a ajutat în acest sens un articol scris de pastorul bisericii noastre, VASI DUMA. Evident (cine mă cunoaşte ştie ce ascunde acest „evident” !), nu m-am putut abţine de la câteva mici „comentarii”. Dar acelea, altădată (poate voi scrie o parafrazare la aceste gânduri, dar m-aş bucura să aveţi în vedere întâi… esenţialul).

POSTUL – „nu-i drum ‘napoi, nu-i drum ‘napoi”

Nouă, creștinilor cu dinți de lapte, ni se strânge stomacul când auzim de post. Ce plăcere este cea mai la îndemână, ce răsfăț este mai accesibil și ce ne place nouă cel mai mult? Vă spun eu: să mâncăm! Logica acestei plăceri e simplă: mănânci și nu faci rău nimănui; nu dai în cap la nimeni, nu comiți nici o nedreptate. Să mânânci e pur și simplu o plăcere anodină și nu ascunde niciun pericol fatal. Ce e rău în a molfăi lucruri comestibile? În a ronțăi? Totul e bine… dar, lucrurile se complică când e adusă vorba de… post! Brusc e în pericol îndeletnicirea noastră, plăcerea noastră, viața noastră… De ce pare postul un bau-bau înfricoșător, de ce nu putem rezista simplei tentații diurne de a mesteca? Ce ne blochează de fapt? Ce ne doare? De ce nu rezistăm o zi fără a îngurgita alimente?

Am devenit prea – cum să zic – apetitivi, carnali, firești, lacomi. Spectacolul caloric a devenit prea irezistibil, reclamele prea ispititoare, vitrinele prea vederoase*. În asemenea zile postul devine o iraționalitate amenințătoare. Bunicii noștri n-aveau multe variante gastronomice, viața era austeră prin antichitatea Bibliei, dar azi… azi e huzur, e marfă pe toate gardurile, pe toate străzile. Azi e greu. Și tocmai azi, când ispita e mai mare, postul e mai necesar.

Postul, de fapt, este o absorbție. O concentrare. O chestiune mai mult mentală decât fiziologică. Este exercițiul unei asceze metafizice. O contemplare a unui orizont, altul decât cel fizic. O recalibrare, o sfidare a lumii de aici, pentru lumea de acolo. O privire în altă parte. O confiscare a importantului în pofida utilului imediat. O evadare din timp și spațiu. O moarte, o libertate a spiritului. Când postim avem sentimentul ființei noastre pneumatice, simțim că ne cresc aripi, că papucii de plumb devin ușori, că devenim desculți, plutitori. E negreșit la mijloc sentimentul zborului. Planarea. Distincția între soma, sarx și pneuma. E doza de aerosol în plămânii noștri grei.

Postul e doctrina omului suflare. Reiterarea unei antropologii pierdute. O înțelegere a prezenței Lui, o reculegere. Taifasul cu Dumnezeu. Eliberarea de materia ce ne ține captivi, atingerea frugală a beatitudinii.

Păcat că, atunci când ne gândim la post ne sare gândul la mâncare, uitând că la origini postul lui Moise a fost vederea Feței lui Dumnezeu.

*vederos = Expus vederii, vizibil, strălucitor, care se vede bine. Ex: stea vederoasă.

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, constatări, De-ale păstorului..., Guest post, Mioritice, Odăiţa rugăciunii, Pe gânduri, Prieteni și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s