WALDEN – Istorii paralele şi… perpendiculare (VI)

Continuăm astăzi publicarea „memoriului” lui Anei Valentin, tatăl lui Liviu Anei, alias Walden, aşa cum l-am primit.

Pare foarte ciudat, dar în opinia mea toate informaţiile despre condiţiile de detenţie şi tratamentele aplicate deţinuţilor în închisoarea de la Aiud arată ca şi când ar fi fost preluate din alte surse. În sprijinul acestei, să-i zicem, bănuieli, stă chiar o frază din prima pagină pe care o postăm azi: „Repet, aceste informaţii vrednice de crezare sunt auzite la fiecare întâlnire din 14 septembrie la Aiud (unde Anei Valentin declara că a participat în câteva rânduri – n.n.). Veniţi şi ascultaţi zeci, poate sute de mărturii…”

Prima pagină postată astăzi relatează condiţiile eliberării (de remarcat semnarea unui „pact al tăcerii”, cu care Anei îşi motivează oarecum tăcerea, pe care o numeşte „secretizare”. Curios acest cuvânt folosit! Apoi este relatată internarea, şi mă întreb, oare atât de omenoşi au fost anchetatorii, sau Anei era prea neimportant pentru ei?

În a doua pagină publicată azi apar iarăşi câteva informaţii care ar trebui să ne pună pe gânduri.

Prima ar fi demisia din pastoraţie, la sugestia Securităţii. Mi se pare o prostie, având în vedere că interesul Securităţii ar fi trebuit să fie rămânerea lui într-un loc din care era nevoie de informaţii. Apoi, aşa cum am arătat într-o postare anterioară, lipsit de calitatea de pastor, cum s-ar motiva timpul petrecut în preajma lui Traian Dorz? Lucrurile se bat cap în cap. Păi, dacă ştia că „mereu eram în obiectivul Securităţii”, nu era conştient că orice prezenţă în preajma lui Traian Dorz era periculoasă pentru acesta? Oastea Domnului, al cărei reprezentant de frunte a fost Traian Dorz, era interzisă deja de mulţi ani (începând cu 1948). De altfel, la câţiva ani după presupusa detenţie a lui Anei Valentin, Traian Dorz va fi condamnat la 17 ani de temniţă grea (în 1959).

Foarte ciudată mi se pare şi relatarea privind testarea sa pe ideea legionară. Să nu uităm contextul în care, conform relatărilor lui Walden, Anei Valentin a părut foarte interesat de rezistenţa din munţi şi de legionari. Apoi, să nu uităm un detaliu: Anei Valentin a fost în armată în garda lui Antonescu.

În pagina a treia pe care o publicăm astăzi apare însă dezvăluit, cred eu, resortul interior care a dus la scrierea acestui „memorial.” Atenţie! Nu motivaţia şi scopul, ci resortul interior. Nu îl comentez, ci m-aş mulţumi să-l rezum într-o frază: „adică eu, care v-am slujit cu atâta dedicare mă chinui cu o pensie mizeră, iar voi, superiorii mei vă lăfăiţi în belşug şi linişte.”

Vă veţi convinge în postarea viitoare că acest gând al meu nu este chiar o exagerare…