WALDEN. Istorii paralele şi… perpendiculare (I)


Făceam cu cîteva zile în urmă o promisiune. Şi, cum obişnuiesc să-mi ţin promisiunile, iată, începând de astăzi am să încep publicarea unei „poveşti” foarte interesante. Nu înainte de a face câteva importante precizări:

– în primul rând, pentru a oferi posibilitatea unei informări corecte despre ceea ce va urma, sunt nevoit să pun la dispoziţie câteva trimiteri la alte articole. Evident, voi încerca să limitez numărul acestora, dar cine este interesat de mai mult poate continua informarea pornind de la acestea…

– urmăresc şi eu, cu acelaşi interes ca alţii, acel captivant şi răscolitor „serial Walden” de pe blogul prietenului meu, Răsvan.

– în jurul acestui personaj, enigmatic la început şi pentru mine, Walden, alias Moş Ion Roată, alias Noua Ordine Mondială, cu numele actual Robert Lee Grant, s-au făcut multe presupuneri (vedeţi comentariile de la link-ul oferit mai sus). Aveam să-l cunosc pe acest Walden, fost Liviu Anei, curând, graţie posibilităţilor tehnice actuale.

– Walden este fiul pastorului Anei Valentin, nonagenarul în jurul căruia au circulat tot felul de versiuni. Istoria vieţii lui Anei Valentin l-a determinat pe Mike Olari să facă o deplasare la Baia Mare, pentru a-i lua un interviu. Un interviu, de reţinut detaliul!, de trei (3) ore, după cum declară Mike Olari. Înregistrarea pe care a primit-o Liviu, şi pe care, probabil, o voi publica dacă voi avea şi pentru aceasta acordul lui Liviu, durează mai puţin de o oră şi jumătate. Unde este restul? De ce a fost eliminat mai mult de jumătate din interviu? Ce conţine cealaltă jumătate din el? Ce interese au fost să dispară cele 90 de minute? Aceste întrebări pot primi răspuns doar de la autorul interviului, Mike Olari. Cel care ameninţa, mai mult sau mai puţin voalat, pe blogul lui Răsvan: „nu ştiţi în ce vă băgaţi”! Chiar aşa? Ne spuneţi, domnule Olari?

– intenţia declarată a lui Mike Olari este de a-l împăca pe Liviu cu tatăl său. Conform celor spuse de Liviu, tatăl său a fost colaborator al Securităţii. Liviu a fost o victimă a Securităţii. Mike Olari încearcă de ceva vreme încoace tot felul de „împăcări”. Ale lui Iosif Ţon, ale lui Cristian, ale lui Titel Maghiar… Căci Mike Olari este cel care a susţinut existenţa reală a unui alt personaj „de legendă” a blogosferei, Titel Maghiar, promiţând publicarea felului în care a rezolvat acest caz foarte controversat şi dezbătut la vremea respectivă. Nici la această oră nu s-a petrecut acest lucru. Multe promisiuni neonorate. Prea multe…

– din relatarea evenimentelor bulversante din viaţa lui Liviu/Walden se desprind pregnant trei personaje: bunicul, Anei Valentin şi Walden. Am promis că voi publica fotografia lui Liviu cu bunicul său, un om credincios şi susţinător al celor care se încăpăţânau în munţi să lupte împotriva comuniştilor. O fac acum.

 

12721767_1697438083803920_595012609_n

Imaginea e mai mult decât sugestivă, chiar dacă nu e cea mai „artistică” posibilă. Un copil şi… un uriaş. Pentru Walden, bunicul lui a fost un uriaş. Nu doar fizic, ci mai ales moral şi spiritual. Bunicul lui Walden a fost ucis în condiţii rămase şi până acum neelucidate.

– Walden/Liviu/Lee Grant a trecut ani buni prin închisorile comuniste, a suportat chinuri, detenţia inumană, dar a avut de suportat cel mai mult trădarea de care a avut parte chiar din familie. Anei Valentin susţine că a petrecut opt săptămâni în închisoarea de la Aiud, suportând şi el chinuri. Walden poate proba istoria sa. Anei Valentin s-a străduit să o facă, fără succes. Am primit de la Liviu/Walden multe documente care atestă această strădanie.

Sunt foarte multe lucruri ciudate în acestea…

Mă opresc aici cu aceste precizări. Ar fi foarte multe de spus.

În cele ce urmează, împărţit în câteva episoade, voi publica unul dintre documentele primite de la Liviu.

E important să spun asta: nu sunt în măsură să judec persoane. Cel mult fapte. Judecata oamenilor Îi aparţine lui Dumnezeu. Dar cred că este de datoria noastră să ne străduim să aflăm adevărul, căci în perioada comunistă s-au petrecut trădări şi tragedii incredibile.

Memoria victimelor acestor trădări reclamă rostirea ADEVĂRULUI!

Şi acum, iată primul episod dintr-un memorial de 11 pagini, intitulat „Am fost în Penitenciarul Aiud. Memorial” (pe parcursul lui voi face câteva sublinieri, îngroşate în text, şi adnotări, cred eu, necesare):

„Mă cutremur şi numai la auzirea numelui acestui oraş – Aiud, deşi am vârsta de 88 de ani (memorialul acesta primit de la Liviu pare a fi fost scris acum trei ani – n.n.). Cred că este lesne de înţeles de unde am astfel de emoţii şi „cutremure”.
Vi se adresează (
iată, declarată, intenţia de a face publice aceste lucruri – n.n.) o victimă a terorii şi schimgiuirilor bestiale din Penitenciarul Aiud. În perioada martie-mai 1953, am fost închis aici timp de opt săptămâni şi câteva zile, într-o detenţie groaznică, sub cercetări şi torturi pe are nu le pot descrie în cuvinte, atât fizice, ale căror urmări le simt şi astăzi, cât şi psihice, urmate de o viaţă sub presiune permanentă. Am fost cercetat pentru fapte şi uneltiri anticomuniste de care nici măcar nu aveam habar. Nemaiputând suporta, am semnat orice declaraţii mi s-a cerut. Nici nu ştiam ce semnez sub presiune, cercetat un timp şi de trei ori pe noapte. (sublinierea noastră)
Mă numesc ANEI I.VALENTIN, născut la data de 5 iulie 1923, în satul Căzăneşti, comuna Negreşti Târg, jud.Vaslui, stabilit în Alba Iulia din anul 1950.
În urma unor studii teologice evanghelice făcute în Bucureşti şi a unor misiuni, am fost solicitat să predic ca Pastor neoprotestant în cinci biserici din fostul raion Alba Iulia, reg.Hunedoara, situate în localităţi diferite, la care mă deplasam prin rotaţie. Aveam asigurată găzduirea şi, cum se cerea atunci, am fost luat în evidenţă atât de Inspectoratul Raional de Culte, cât şi de sectoristul de la Miliţie. Acesta îmi cerea mereu să ţin predici propagandistice, împotriva exploatatorilor şi chiaburilor pe care îi avea, după ei, duşmani şi în biserici. Evitam să mă angajez în discuţii politice, contrar acelor „îndrumări”, până când într-o zi am căzut în cursă.
Deşi au trecut mai bine de 50 de ani, ziua aceea o ţin minte parcă ar fi fost ieri. De câte ori m-am întrebat cum ar fi fost viaţa mea dacă nu m-ar fi prins acele întâmplări în vârtejul lor!”

pag.1

 

 

 

 

 

 

(va urma)

Notă: toate materialele ce vor fi publicate, precum şi fotografiile, sunt folosite cu aprobarea posesorului lor, Robert Lee Grant (Liviu Anei).

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Politichie, Simţul civic și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la WALDEN. Istorii paralele şi… perpendiculare (I)

  1. manzatu zice:

    ÎNVĂŢĂTURI PENTRU UN INSTINCT BUN

    February 15, 2016 by manzatu

    // event.2parale.ro/events/click?ad_type=product_store&aff_code=036a3f65e&campaign_unique=ca8f8ce30&unique=90a9c8bc9

    În data de 15 februarie 2016, 11:38, „cetatea de piatră” a scris:

    > marinelblaj posted: „Făceam cu cîteva zile în urmă o promisiune. Şi, cum > obişnuiesc să-mi ţin promisiunile, iată, începând de astăzi am să încep > publicarea unei „poveşti” foarte interesante. Nu înainte de a face câteva > importante precizări: – în primul rând, pentru a oferi” >

  2. iosif, zice:

    Iata câteva semnale ale vremurilor tranzitiei..

  3. iosif, zice:

    De acord.Îmi cer scuze.

  4. Dica zice:

    Buna distribuire a materialelor: literatura, dar nu fictiune, la Vindecatoru, documentatia la tine. Va trebui sa-mi impart foarte judicios timpul pentru a mai avea o farama si pentru micile mele scrieri, stil caiet si creion. Dar merita „risipa”.

    • marinelblaj zice:

      Dica dragă, distribuirea e absolut întâmplătoare… Îl cunoaştem pe Walden amândoi, atât Vindecătoru, cât şi eu. Am avut ocazia să vorbesc cu Walden şi să înţeleg multe. Nici eu şi nici Răsvan nu judecăm persoane, ci doar fapte. De aceea şi repet obsesiv acel „Dumnezeu e Cel ce judecă”! Dar ne simţim obligaţi să aducem puţină lumină într-o poveste de viaţă cu multe umbre, umbre în care alţii s-au străduit să ne ţină.
      Totuşi, nu-ţi neglija scrierile. Aceea chiar ar fi risipă…

  5. Dica zice:

    Nu te-am banuit ca judeci, Marinel. Nici că „te-ai vorbit” cu Răsvan ca tu să faci una si el alta. Pur si simplu imi place cu ati împărțit sarcinile, pentru a scoate la lumină, împreuna cu Walden, atâtea lucruri ascunse încă, ce probabil nici nu le imaginam.

    • marinelblaj zice:

      Da, aşa e Dica, fără să ne înţelegem în vreun fel, ne-am împărţit sarcinile. Oarecum „de vină” e chiar Walden, căci el ne-a trimis şi lui Răsvan şi mie materialele. Povestea vieţii sale, lui Răsvan, documentele care dovedesc că acuzaţiile lui nu sunt fantezii, mie. Iar noi, ca nişte „cronicari”, vi le punem vouă la dispoziţie. Partea neplăcută e că tot ceea ce se poate citi aici e doar vârful aisbergului. Sunt lucruri care nici măcar eu, umblat prin lumea aceasta evanghelică, nu mi le-am imaginat… 😦
      Am primit de la Walden şi înregistrarea interviului luat de Mike Olari lui Anei Valentin. Aşa cum bănuiam, din bucăţi ce dovedesc că „s-a umblat” la el. Şi totuşi, conţinând lucruri ciudate… Vine rândul şi acestui interviu…

      • Dica zice:

        Cel mai mult m-ar interesa inflexiunile vocii `mărturisitorului`… Ar conta foarte mult pentru o altă dimensiune a acestei istorisiri autentice și inedite de viată, istorisire pe care eu o vad ecranizată și astfel devenită memorabilă.

      • marinelblaj zice:

        Vine şi vremea interviului, Dica. Nu vreau să le amestec, deşi înţeleg la ce te gândeşti. Aş prefera însă să nu împart atenţia în două direcţii. Interviul e oarecum „canalizat” de cel care l-a luat (Mike Olari), „memorialul” e scris, parent, de unul singur. Oricum, săptămâna aceasta ajungem şi la interviu. Da, ar fi interesantă o ecranizare a vieţii lui Walden şi a lui Anei Valentin…

  6. Walden zice:

    NOTA :

    1950-1980 – decăderea

    „În 1947-1948, odată cu schimbarea regimului politic în România, apar câteva lucruri noi. Regimul a încercat să-i cumpere pe conducătorii baptiştilor, prin acordarea de ajutoare materiale. Liderii au devenit prietenoşi cu regimul, iar pastorii au început să predice că primii credincioşi (Fapte 2) au fost comunişti. Cântarea Mariei („I-a înălţat pe cei smeriţi […] pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale”, Lc. 1,52-53) a fost interpretată printr-o altă grilă hermeneutică: Fecioara a prevestit Revoluţia. Credinţa şi comunismul erau suprapuse. În predici se citau discursurile liderilor comunişti. Colectivizarea, realizată în numele dragostei pentru aproapele şi motivată cu texte biblice de la amvon, a dus la pierderea proprietăţilor de la ţară. Din acest moment, s-au întâmplat două fenomene cu efecte importante asupra domeniului spiritual: unii credincioşi au migrat către oraş, suferind urbanizarea, cu toate capcanele acesteia, iar cei care au rămas la sat au devenit hoţi. Cei care au plecat la oraş au început să facă mici compromisuri pentru o mai bună aşezare în societate. Totodată, au început furturile de la colectiv. Din acest moment, mărturia publică a credincioşilor baptişti, credinţa care le transformase etosul, a decăzut.

    Promovarea în structurile Cooperativelor Agricole de Producţie (CAP-urile) a unor lideri din biserici a dus la alte compromisuri. Fanfarele bisericilor ieşeau la sărbătorile culesului şi se îmbătau împreună cu şefii CAP-urilor. Celor de la oraş li s-a blocat promovarea în funcţii de conducere, dacă nu făceau parte din PCR. Această stare de fapt a continuat până în jurul anului 1974, când, în unele oraşe din Vestul ţării (Oradea, Arad, Timişoara) şi din Moldova (Iaşi), au început mişcări spirituale ale tinerilor, conduse de pastori disidenţi (unii dintre aceştia disidenţi autentici, alţii infiltraţi pentru a duce la prelucrarea informativă a celor care se opuneau regimului).

    Reglementarea şi arondarea

    Au existat două momente-cheie în istoria recentă a Cultului Baptist: reglementarea şi arondarea. În anul 1947, Cultul Baptist avea circa 250.000 de membri şi peste 2.000 de pastori. După acest an a început un declin atât în privinţa numărului, cât şi a moralităţii. Reglementarea însemna că nu mai era permisă ţinerea slujbelor de duminică seara sau a celor din timpul săptămânii. Prin procesul de arondare, un singur pastor primea în grijă mai multe biserici, în cazul în care se arăta dispus să colaboreze. Cei care nu au colaborat au primit interdicţia de a mai predica şi de a mai sluji. În acelaşi timp, s-a introdus ideea de cerc pastoral. Din această perioadă datează şi un record trist: unui singur pastor i-au fost arondate 28 de biserici.

    Pastorii destituiţi nu mai aveau voie să predice. Cei care continuau să predice erau arestaţi şi bătuţi. Fiecare pastor care funcţiona legal trebuia să prezinte un carnet de pastor în care erau înscrise bisericile în care are dreptul să predice, teritoriul în care putea circula şi perioada pentru care erau valabile aceste drepturi. Unii, ca să-şi poată continua „lucrarea” au început să colaboreze cu Securitatea. Care au fost urmările? În 1968, după douăzeci de ani, cultul avea sub 60.000 de membri, în 1980, erau cu puţin peste o sută de pastori pe toată ţara, o mare parte dintre ei colaboratori cu Securitatea. De remarcat este faptul că în ambele perioade martirii n-au provenit în principal dintre pastori, ci dintre membri simpli ai bisericilor.

    În anii 1974-1980 s-au ridicat câţiva pastori care au format un grup de rezistenţă. Aceştia au fost urmăriţi şi anchetaţi, dar niciunul nu a fost închis. Acest grup, numit tărdălaşul, a funcţionat atât ca centru de educaţie teologică în subterană, cât şi ca grup de autoritate pentru pastorii laici, hirotoniţi fără autorizaţie. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi sunt Vasile Brânzei, Vasile Taloş, Pascu Geabău şi Iosif Serac. Au existat pastori şi credincioşi baptişti, precum Aron Mladin şi grupul „moisiştilor” de la Arad, Florea Cruceru (pastor), Simion Cure (pastor), care au făcut închisoare.

    Situaţia actuală – trădaţi şi trădători în jurul aceleiaşi mese

    Menţionez faptul că la momentul actual există încă pastori în activitate care se fac vinovaţi de colaborare cu fosta Securitate, pastori care predică în fiecare duminică şi împart Cina Domnului cu cei pe care i-au pus în postura de victime. Doar în rare cazuri s-a petrecut un proces în urma căruia venirea la Cina Domnului a fost rezultatul unui proces de împăcare. După douăzeci de ani de la primele deconspirări, în bisericile baptiste s-a creat o stare de neimaginat înainte de 1989. Situaţia „ideală”, în care un pastor să vină în faţa comunităţii pe care a păstorit-o şi despre care a dat informaţii Securităţii, nu a existat. Cultul baptist are libertatea liturgică în care se poate plasa un asemenea moment. De asemenea, nu a existat niciun caz în care pastorii să vină, fie în conferinţa pastorală naţională, fie în conferinţele comunităţilor, şi să facă mărturisirea prealabilă primirii iertării. Exemple precum cel oferit de mitropolitul Nicolae Corneanu nu există în mediul baptist.

    În unele cazuri, iertarea a fost acordată în lipsa unei cereri de iertare. Întrebarea care apare este dacă poate exista un proces de curăţire şi stingere a conflictului în condiţiile în care cele două capete ale procesului nu vin împreună, adică solicitarea de iertare şi acordarea acesteia. Cei din generaţia vârstnică sunt sătui de confruntări şi de conflicte, unii dintre aceştia fiind ei înşişi implicaţi direct sau indirect în colaborarea cu autorităţile din acea vreme, iar tinerii sunt prea puţin interesaţi de trecut. Toată lumea a ales tăcerea. Jena, urmată de refuzul de a discuta subiectul, este cea mai întâlnită atitudine.

    Ultimul Congres al Baptiştilor a fost marcat de o atitudine nouă, de milă şi chiar de promovarea celor care au fost colaboratori şi acum sunt priviţi ca persoane venerabile şi chiar modele de urmat. Nostalgia capătă cu totul alte dimensiuni astăzi. Durerea întoarcerii este o dulce furnicătură, care transformă ruşinea în orgoliu şi chiar mândrie pentru un trecut deja asumat: „Am făcut bine, am salvat biserica, am lucrat mai mult decât alţii” spun foştii delatori. Eroii, consideraţi altă dată trouble-makers, astăzi sunt socotite iude care vor să aducă şi mai multă tulburare Trupului lui Cristos, prin dorinţa lor de a răscoli în mizerie: „Acele lucruri trebuie uitate, nu zidesc, nu fac bine nimănui.” Aceasta este atitudinea din ultimii cinci ani în cadrul Cultului Baptist.

    O retrospectivă a deconspirării în cadrul Cultului Baptist

    Cum s-a ajuns aici? Oare ce a determinat această atitudine paradoxală, acceptarea delatorilor în poziţii de autoritate şi nepăsarea faţă de eroi? Până la această dată nu am informaţii despre vreo manifestare oficială în care să fie recunoscute meritele vreunuia dintre martirii baptişti (atâţia câţi sunt), printr-o placă memorială, un monument, un serviciu comemorativ, sau prin dedicarea vreunei săli cu numele respectiv. Poate că teologia noastră practică nu permite rememorarea victimelor în acelaşi fel în care are loc ea în bisericile istorice, dar cred totuşi că un gest minimal de respect ar fi fost cuvenit. Cum s-a ajuns aici? Istoria este simplă, cu date puţine şi nemiloase.”

    • marinelblaj zice:

      Ce mi se pare interesant şi demn de luat în seamă! Puneţi alături aceste două fraze:
      „Au existat două momente-cheie în istoria recentă a Cultului Baptist: reglementarea şi arondarea. În anul 1947, Cultul Baptist avea circa 250.000 de membri şi peste 2.000 de pastori. După acest an a început un declin atât în privinţa numărului, cât şi a moralităţii. Reglementarea însemna că nu mai era permisă ţinerea slujbelor de duminică seara sau a celor din timpul săptămânii. Prin procesul de arondare, un singur pastor primea în grijă mai multe biserici, în cazul în care se arăta dispus să colaboreze” (sursa: http://oglindanet.ro/baptistii-intre-colaborationism-si-rezistenta-ambigua/ – Fragment din conferinţa prezentată în cadrul colocviul „Martiriul creştin în Antichitate şi în secolul XX”, Sighet, 3-5 iunie 2011)

      şi

      „În urma unor studii teologice evanghelice făcute în Bucureşti şi a unor misiuni, am fost solicitat să predic ca Pastor neoprotestant în cinci biserici din fostul raion Alba Iulia, reg.Hunedoara, situate în localităţi diferite, la care mă deplasam prin rotaţie. Aveam asigurată găzduirea” (sursa: https://cetateadepiatra.wordpress.com/2016/02/15/walden-istorii-paralele-si-perpendiculare-i/ )

    • Dica zice:

      Doamne, Walden, cât poți fi de obiectiv, liniștit și … blând numind aceste lucruri ce altora le-ar da fiori! Adâncă a fost „valea umbrei morții” prin care ai trecut…

  7. iosif, zice:

    „Cei doi împarati nu vor cauta decât sa-si faca rau unul altuia,vor sta la aceeasi masa si vor vorbi cu viclenie.Dar nu vor izbuti,caci sfârsitul nu va veni decât la vremea hotarâta.”

    https://biblia.resursecrestine.ro/daniel/11

    Fiti binecuvântati.

  8. iosif, zice:

    „Sarpele era mai siret decât toate fiarele câmpului pe care le facuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii;”Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: ‘Sa nu mâncati din toti pomii din gradina’?”
    Femeia a raspuns sarpelui; Putem sa mâncam din rodul tuturor pomilor din gradina.
    DAR,despre rodul pomului din mijlocul gradinii,Dumnezeu a zis; ‘Sa nu mâncati din el nici sa nu va atingeti de el,ca sa nu muriti.”
    Atunci sarpele a zis femeii: „Hotarât ca nu veti muri,
    dar Dumnezeu stie ca,în ziua când veti mânca din el,vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu,cunoscând binele si raul.”

    Eu le-am cunoscut din plin pe amândoua ,însa de când am mâncat din Pomul Vietii,nu mai vreau sa am ochii deschisi decât spre binele meu si al semenilor mei,nedorind sa mai gust raul sa fiu ca Dumnezeu…

    Fiti binecuvântati.

  9. Pingback: WALDEN – Istorii paralele şi… perpendiculare (V) | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s