Pilda fiului risipitor sau a cui ?…

sursa

Unul dintre cele mai folosite subiecte pentru predici, din câte mi-a fost dat să ascult, a fost „Pilda fiului risipitor”.

Am auzit predici care au pus accentul pe risipă, altele care au subliniat neascultarea, unele axate pe tema invidiei, cele mai multe subliniind ideea iertării, câteva despre preţul libertăţii… mi-ar fi greu să recapitulez din câte unghiuri a fost privită de predicatori această celebră pildă a Domnului.

Unii s-au străduit să extragă din această pildă tot felul de avertismente, legate de ispita nepăsării, ispita nerăbdării, ispita îndestulării sau cea a destrăbălării chiar.

Alţii au fost, să zicem, mai pragmatici şi au pus accentul pe modul de administrare a moştenirii.

Evident, cele mai multe predici s-au axat pe tema pocăinţei, neuitând să aducă în atenţie şi răsplata care o însoţeşte.

Duminica trecută am avut un oaspete la amvon. Pe fratele Andrei Ştefan, cel care în viaţa de zi cu zi ne slujeşte pe undele radio ale postului Joy FM. Am apreciat capacitatea de a aduna într-o singură predică aproape toate aceste unghiuri de vedere. Şi mai ales o concluzie de final care, în contextul zecilor de predici pe marginea acestui subiect, mi s-a părut a fi inedită. Poate doar pentru mine. Concluziona fratele Andrei cam aşa: „să vrei lucrurile tatălui, dar să nu-l vrei pe tatăl…” (şi, bineînţeles, cu gândul la „tată” scris cu majusculă!). Da, am plecat de la biserică aproape cu o recapitulare a pildei, binevenită la început de an…

Dar…

Majoritatea predicatorilor care au folosit această pildă s-au străduit să-i dea şi un titlul adecvat abordării ei. Aşa am auzit despre „pilda fiului risipitor”, „pilda tatălui iubitor” (cu varianta „iertător”), „pilda fiului invidios”, „pilda…”

M-am gândit de multe ori la două lucruri, ascultând aceste predici. În primul rând la faptul că puţini dintre predicatori au scos în evidenţă sensul pildei la vremea în care a fost rostită şi în contextul culturii respective. Apoi, în unele cazuri, m-a deranjat de-a dreptul „inventivitatea” abordării, mai ales atunci când se vedea limpede strădania vorbitorului de a prezenta un punct de vedere neapărat sută la sută inedit.

Şi, deşi nu a fost cazul în această duminică, întrebarea „oare de câte abordări… originale voi mai avea parte?” mi-a venit iarăşi în minte. Mi-am amintit că mă gândeam odată chiar să ofer nişte sugestii. Pe care, iată, le împărtăşesc cu voi…

Cum vi s-ar părea, de exemplu, o predică despre… „pilda fiului rispitor privită din perspectiva… porcilor.” Idei de subliniat? Să zicem: dacă nu-ţi preţuieşti cum se cuvine moştenirea ajungi să ai „părtăşie” cu… porcii. Sau, când setea ta de independenţă e prea mare şi o transformi în „fac ce vreau şi ce-mi place”, precum fiul din pildă, rezultatul nu poate fi decât o… porcărie.”

Ar mai putea fi privită pilda şi din perspectiva… viţelului. Cu idei de genul „greşelile tale au întotdeauna… victime colaterale.” Ori, „iertarea ta poate să coste pe altcineva mai mult decât pe tine.”

Nu-i aşa că e greu să nu sacrifici omilia de dragul omileticii ?