In memoriam Cristian Moisescu


 Cristi 1Vineri, 7 ianuarie 2016, a plecat în veșnicie Cristian Moisescu, la vârsta de 69 de ani, soț, tată, bunic, frate, un intelectual remarcabil, scriitor, profesor de limba engleză, fost consilier local, consilier județean, primar al Municipiului Arad. Dar mai presus de toate acestea, Cristian Moisescu și-a câștigat cu prisosință titlul de părinte al comunității arădene, prin roadele bune ale trăirii sale: credința în Dumnezeu, bunătatea, îndelunga răbdare, dragostea jertfitoare pentru semenii săi, gata oricând de iertare, cu o blândețe și gingășie sufletească nemaintâlnite.

Cristian Moisescu s-a născut la Covăsânț, județul Arad, în 9 iulie 1946. A fost fiul lui Vasile și al Sânzianei Moisescu.

Tatăl său, profesor de limbi clasice, filosof și scriitor, strălucit reprezentant al elitei intelectuale din secolul trecut, format în efervescența intelectuală a vremii sale, exponent al generației de aur a culturii românești interbelice, este cunoscut nu doar în mediile academice din țară și internaționale, pentru studiile sale filosofice și cercetarea științifică în domeniul piramidologiei, decodificând misterul Piramidei lui Keops, ci mai ales ca slujitor devotat al lui Dumnezeu, fiind condamnat de statul comunist la 25 de ani muncă silnică doar pentru credința sa. S-a căsătorit cu Sânziana Mladin, din Arad, absolventă a liceului comercial, împreună cu care a avut 4 copii, doi băieți și două fete. A fost arestat în decembrie 1958 și încarcerat în cele mai dure temnițe, în care se practica un regim de exterminare. A fost grațiat în 1964. În timpul detenției politice a lui Vasile Moisescu, soția sa a luptat cu statul comunist care dorea să instituționalizeze copiii condamnatului. Cu o perseverență demnă de eroii credinței, mama și-a crescut copiii lângă ea, hrănindu-i cu pâinea credinței în Dumnezeu și dăruindu-le o educație care a constituit temelia caracterelor care au devenit mai târziu. În sărăcie materială și cu anatema detenției politice a tatălui lor, toți cei patru copii au reușit să se ridice prin harul Lui Dumnezeu, prin muncă, perseverență, credință și învățătură, absolvind toți o facultate. Bucur Moisescu, unul dintre cei patru, a fost fizician și a lucrat la N.A.S.A.

Atât înainte, cât și după detenția sa, Vasile Moisescu a fost mentorul multor arădeni și români din țară și străinătate. În jurul său se adunau cei însetați de cunoaștere, de spiritualitate, de Dumnezeu, creând o adevărată școală de discipoli, animați de o credință sinceră și neprefăcută în Dumnezeu, credință în care s-au regăsit cele mai profunde sentimente de patriotism, iubire de semeni, sete de cultură. În grupul acesta se regăseau nu doar români, ci și maghiari și sârbi, nu doar arădeni, ci și alți intelectuali și oameni simpli din țară și din străinătate. Astfel de oameni nu puteau fi dușmani ai poporului lor, dar, paradoxal, statul comunist i-a prigonit tocmai pentru felul lor de a fi altfel, de a gândi liber și în conformitate cu voia Lui Dumnezeu. Un stat ateu vedea în astfel de trăire un pericol și nu o șansă pentru viitorul națiunii. Și după detenție, Vasile Moisescu, familia sa și apropiații lor au fost în continuare urmăriți și prigoniți.

Într-un astfel de context, a crescut și s-a format Cristian Moisescu. Între anii 1964 /1968 a fost elev la Liceul Moise Nicoară, dar la seral, pentru că la zi nu putea fi primit fiul unui deținut politic. A urmat Facultatea de Filologie la Timișoara, specializarea limba engleză. A devenit profesor de engleză la Arad și, prin forțe proprii, a înființat primul laborator fonic pentru învățarea limbilor străine. În 1972 s-a căsătorit cu Liliana Rusu, profesoară de engleză, împreună cu care a avut două fiice gemene, Alciona, astăzi medic și Ariana, profesoară de arte plastice. Cu excepția perioadei în care a fost primar al Aradului, Cristian Moisescu a fost profesor de școală generală, de liceu și, mai târziu, lector universitar. A fost doctor în filologie și a fost cunoscut, admirat și iubit în mediul intelectual în țară și în străinătate. Una dintre cele mai alese prietenii cu intelectuali români este cea cu credinciosul poet de geniu, Ioan Alexandru.

Dar a fost deopotrivă prietenul devotat al oamenilor simpli, fără pretenții și fără școală, a rămas un iubitor prieten al celor cu care a copilărit și al tuturor oamenilor obișnuiți pe care i-a cunoscut.

Ca și profesor, rămâne emblematic pentru promoții întregi de elevi și studenți, pentru extraordinara sa dragoste pentru ei. Le organiza excursii și tabere în Munții Retezat, Făgăraș, Apuseni, Rodnei, Piatra Craiului etc. Le-a predat engleza într-un fel unic, considerându-se responsabil atât pentru performanțele lor lingvistice, cât mai ales pentru formarea lor ca oameni, ca iubitori de țară și de Dumnezeu, fiind mereu preocupat să le insufle pasiunea pentru valorile eterne ale spiritualității universale și ale Lui Dumnezeu. Și-a ilustrat întotdeauna mesajele cu cele mai gingașe poezii, nuvele, scrieri clasice, pe care le copia cu sârg și le împărțea în timpul cursurilor bilingv. Nimeni dintre cei care au trăit în jurul său nu a rămas neatins de personalitatea sa plină de dragoste, căldură și blândețe.

Având excelente relații în străinătate, cu personalități însemnate, a organizat simpozioane, manifestări științifice, conferințe, tabere internaționale pentru studenți și elevi, tabere de vară, a invitat profesori din străinătate, mai ales din Olanda și Marea Britanie, pe teme de integrare europeană, democrație, dar mai ales, dedicate formării caracterului tinerei generații. A fost președinte al Fundației Bobul de Grâu și al Fundației Veritas, prin intermediul cărora a sprijinit și promovat educarea tinerilor, prin diferite programe.

A fost distins cu diferite premii: Titlul de prieten al artelor, decernat în 1994 de Uniunea Artiștilor Plastici din România, titlul de susținător al artelor, în 1995, decernat de aceeași instituție, titlul de luptător cu merite deosebite în Revoluția din Decembrie 1989. În baza acestor merite recunoscute, a primit în folosință, ca și alți revoluționari, un mic spațiu pe Bulevardul Revoluției. Acolo a amenajat o librărie de carte creștină, promovând alături de Biblie, cele mai semnificative scrieri din toate confesiunile creștine, neurmărind profitul, ci un scop nobil, spiritual, de răspândire a Cuvântului Lui Dumnezeu și de chemare la iubire frățească a tuturor credincioșilor creștini.

Ca scriitor, a publicat: Devieri de la Calea vieții, în 1990, Vremea sfârșitului -Tratat de escatologie și ediții îngrijite de Cristian Moisescu- Antologie de poezie Ioan Alexandru și scrieri ale tatălui său, tipărite prin grija sa. A lucrat cu pasiune și efort deosebit, simțind parcă un sfârșit prea grabnic, la lucrări care acum sunt în curs de tipărire: V.V. Moisescu – Fascinația Armoniei Universale, Apocalipsa pe înțelesul tuturor, V.V. Moisescu, Armonia universală, Firesc, sufletesc sau spiritual de V.V. Moisescu, editii îngrijite de Cristian Moisescu.

Un astfel de om a ieșit cu îndrăzneală în Piața Primăriei la Revoluția din Decembrie 1989, cu bucurie și cu dorința de schimbare a orașului și a arădenilor. A fost ales președinte al Comisiei de învățământ din cadrul C.P.U.N., perioadă în care s-a implicat în dezvoltarea acestui domeniu în Arad și pentru înființarea învățământului universitar la Arad.

În pofida așteptărilor, Cristian Moisescu nu a folosit puterea pentru a se răzbuna, ci a rostit și a trăit precum a rostit memorabilele cuvinte: Trebuie să urâm comunismul, dar să-i iubim pe comuniști, să urâm păcatul, dar să îi iubim pe păcătoși. Toți sunt creația Lui Dumnezeu și El vrea să trăim în iertare și dragoste și așteaptă să ne schimbăm după chipul Său.

Cristi 2

A fost membru fondator al Universității de Vest Vasile Goldis și a sprijinit ambele universități și în mandatul său de primar. Era profesor de engleză la Liceul Ghiba Birta când a fost ales, în februarie 1992, cu ocazia primelor alegeri libere, primar al Aradului. A fost primar în mandatul 1992- 1996. Între anii 1996-2000, a fost consilier județean, iar în perioada 2004 – 2011, consilier local, președinte și apoi membru în comisia de cultură, învățământ, sănătate, protecție socială, familie.

În activitatea sa publică, încă de la început, s-a dedicat arădenilor, cu toată puterea sa de muncă și cu toată bogăția inimii sale mari. Pentru că toată viața a fost caracterizat de o mare modestie, multe din roadele activității sale au rămas necunoscute îndeajuns și de aceea, puțin apreciate. A impus în Primărie o extraordinară atenție pentru cheltuirea banilor publici, un control deosebit pentru lucrările publice care s-au realizat atunci. Deși imediat după Revoluție, bugetul Municipiului Arad era mai mult decât precar, puținul a fost gestionat cu înțelepciune și orașul s-a bucurat de extinderea retelei de drumuri, de canalizare, de finalizarea unor blocuri de locuințe rămase neterminate de dinainte de 1989, de aplicarea corectă și fără diminuări a Legii fondului funciar, dar mai ales de investiții în domeniul social și comunitar. Puțini știu că pentru edificarea noii Catedrale Ortodoxe de la Podgoria, municipalitatea a investit sume semnificative în devieri de retele și canale, de linii de tramvai și în lucrări de investiții. Primarul însuși a contribuit cu o parte din salariul său lunar și a îndemnat comunitatea să doneze pentru acest important edificiu.

A realizat și dotat cu ajutoare din Olanda Cantina socială a Municipiului, transformând un spațiu în care se promova promiscuitatea în rândul tinerilor într-un loc curat și modern în care familiile nevoiașe au și astăzi o masă caldă.

A finalizat și dotat tot cu ajutor din străinătate Căminul social din Alfa, dedicat tinerilor care proveneau din orfelinate și care la 18 ani rămâneau pe drumuri. Acolo au fost găzduiți, crescuți și educați pentru o viață independentă și onestă. Au primit cu timpul locuințe de la Primărie, au fost sprijiniți cu găsirea unui loc de muncă și încurajați să-și întemeieze o familie. Cei capabili și gata să învețe sunt astăzi absolvenți de liceu și chiar de facultate, sunt soți, tați și mame, angajați responsabili. Tot în mandatul său s-au pus bazele înființării căminelor de zi pentru vârstnici.

În tot ceea ce a realizat ca primar, într-o lume desacralizată, care tinde tot mai mult să înainteze pe contrasensul adevăratelor valori, s-a reflectat preocuparea sa pentru o restaurare a valorilor fundamentale care să rămână o temelie trainică pentru orice edificiu. A crezut cu putere în restaurarea spirituală a națiunii sale și a orașului Arad, pe care l-a iubit din toată inima.

Pentru ceea ce astăzi am numi pretențios trainninguri de comunicare și PR, Cristian Moisescu a inițiat și întreținut reuniuni de dialog cu funcționarii publici, pentru a schimba mentalități și comportamente în relațiile dintre ei și mai ales în relațiile cu publicul. A recrutat și selectat cu grijă funcționari competenți profesional și dedicați iubirii semenilor. A abordat curajos, din perspectiva credinței creștine, conceptul de slujire a publicului. Împreună cu senatorul de Arad și poetul Ioan Alexandru aveau loc întâlniri cu funcționarii pentru a le deschide inimile pentru oamenii care treceau pragul Primăriei cu multe nevoi. A promovat onestitatea și bunătatea în toată activitatea sa și i-a considerat prietenii săi pe toți funcționarii din instituție și pe toți colaboratorii. A primit în audiențe pe oricine și omul nevoiaș a avut întotdeauna o ușă și o inimă deschisă. Orfanii și săracii s-au bucurat de o grijă părintească și toți arădenii, de sincera lui prețuire. Am simțit pe viu ce înseamnă empatie și stil asertiv de comunicare.

Mesajul moral al mandatului său s-a concretizat și în lupta sa pentru interzicerea comercializării revistelor pentru adulti și a magazinelor care promovau pornografia.

A încurajat deschiderea Aradului spre Europa și SUA.S-au pus atunci bazele parteneriatelor și înfrățirii cu orașe din Ungaria, Israel, Italia ș.a. În 1994 s-a semnat tratatul de înfrățire cu orașul Gyula din Ungaria, intitulat Strângeri de mâini. În 2014, prezent la cea de-a douăzecea ediție, la Gyula, evoca, în cuvântul său, că cei 20 de ani de colaborare sinceră au transformat strângerea de mâini într-o îmbrățișare și a îmbrățișat simbolic pe domnul Pocsai Gabor, primarul cu care a semnat tratatul de înfrățire. Știm cu toții că nu a fost doar un discurs emoționant, ci reflectă realitatea fericită a acestei înfrățiri.

În mandatul său, Aradul a fost printre fondatorii Asociației Municipiilor din România, o structură asociativă în care Cristian Moisescu a fost deosebit de implicat și activ, fiindu-i recunoscute meritele în demersurile perseverente pentru a cere Guvernului și Parlamentului o respectare adecvată a principiilor autonomiei locale și a descentralizării serviciilor publice, libertatea colectării impozitelor și taxelor locale, fiind de notorietate protestul său local și național de genul Banii arădenilor să rămână la Arad! A militat cu obstinație pentru legea patrimoniului, legea cadastrului, legea finanțelor publice locale ș.a, dorind ca orașul să se poată bucura efectiv de garanțiile constituționale, într-o perioadă în care, în pofida Constituției, nu exista o delimitare între proprietatea Statului Român și cea a unităților administrativ-teritoriale și nici o autonomie locală și gestionară reală.

În dragostea sa pentru semeni, nu a făcut distincție între oameni, respectându-i deopotrivă. Nu o dată spunea că și rromii sunt creația Lui Dumnezeu și nicio făptură nu este atât de umilă încât să fie tratată cu dispreț și înjosire de oameni când Dumnezeu însuși o iubește.

Ca și consilier local, a promovat demersuri și inițiative dedicate în special sprijinirii învățământului, culturii și celor nevoiași. A rămas încă vie amintirea revoltei sale manifestate public de la tribuna mandatului său, împotriva unor spectacole de teatru orientate spre ținte comerciale, mult prea moderne, într-o perioadă, din fericire, destul de scurtă, spectacole care erau un adevărat atac la pudoare și bun-simț. Ca om de cultură, filolog și dascăl ca formare profesională, a cerut cu vehemență ca, din banii publici, ai arădenilor, să se promoveze valorile clasice ale dramaturgiei românești și universale și că autoritatea publică trebuie să se manifeste nu doar ca un simplu finanțator, ci ca un părinte responsabil al comunității, gata oricând să se solidarizeze cu părinții, cu școala, cu biserica, pentru creșterea și educarea copiilor și tinerilor la școala adevăratelor valori.

Motto-ul său preferat:

„Totul pentru alţii. Pentru el – nimic.”

Aceste cuvinte sunt săpate în soclul statuii lui J. Pestalozzi, un mare pedagog şi slujitor creştin.

Aş vrea să mă pot ridica şi eu la înălţimea morală a acestui om, care mi-a fost, de-a lungul anilor, model şi călăuză întru slujirea semenilor”.

Nu ar fi un portret clar al domnului Cristian Moisescu dacă am ocoli referirea la credința sa în Dumnezeu pentru că aceasta a fost temelia existenței și întregii sale activități. Și pentru că, în tot ceea ce a trăit, l-a recunoscut în toate căile sale pe Dumnezeu, convins fiind că, de credința în El, atârnă renașterea spirituală a țării și propășirea și că nimic nu se poate clădi decât pe credință, a îndemnat atât orașul, cât și funcționarii, la rugăciune neîntreruptă și la fapte după voia Lui Dumnezeu. Pe frontispiciul Primăriei stă scris încă din timpul mandatului său   VIA VERITAS VITA, cuvintele Domnului Isus Hristos: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, ca un far călăuzitor peste timp pentru arădeni și pentru toți cei care doresc să intre în slujba publică.

Cristi 3

Deși a plecat la Tatăl ceresc, pe care l-a iubit și l-a slujit o viață, rămâne încă prezent printre noi, mai mult zâmbitor decât apăsat și trist, mai mult plin de gingășie și candoare de copil decât revoltat, gata oricând să dea speranță, să răspândească umor, bucurie și mireasmă de rai, să distribuie istorioare scrise pline de tâlc, pe care, după ce le citești, nu mai ești cel de dinainte.

Vă spunem Bun-rămas, Domnule Primar, deși rămâneți printre noi. Vă vom recunoaște în orice biciclist din oraș și în orice om și loc în care ați sădit bunătatea și dragostea. Și pentru că, atunci când ați fost printre noi și eram prea grăbiți să vă ascultăm, nu v-am dăruit niciodată și noi o poezie, vreun vers, o istorioară cu tâlc, vă dăruim astăzi un gând care a rămas pentru noi desprins din întreaga Dvs. existență:

Fiecare dintre noi suntem un înger cu o singură aripă și nu putem zbura decât îmbrățișându-ne unul pe celălalt.

Bun-rămas!

Arad, 8 ianuarie 2016, acris şi prezentat în ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad de doamna Lilioara Stepanescu – secretar C.L.M.Arad.

Cristi 4

 

(publicat prin amabilitatea şi cu permisiunea doamnei Lilioara Stepanescu)

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Biserica, Frumuseţi, Jurnal de luptă şi... de pace, Politichie, Prieteni, Simţul civic, Trecător prin lume, Zidul plângerii, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la In memoriam Cristian Moisescu

  1. lidieluptx zice:

    Multumim! Frumoasa prezentare, dar mai presus, frumoasa traire. Dumnezeu sa mangaie familia si pe toti cei ce scapa o lacrima, la plecarea lui Cristian Moisescu acasa. Pentru un asemenea om, cred ca este pregatit de Tatal un mare ospat, care i-a asteptat cu multa rabdare sfarsitul felului de vietuire pamanteasca. Nu l-am cunoscut prea bine. L-am intalnit doar cand l-a vizitat pe fratele lui, Bucur Moisescu, in Texas. In schimb, pe Bucur l-am cunoscut bine. Am fost prieteni de familie. Si despre Bucur se pot spune multe lucruri frumoase, chiar daca el a plecat acasa mult mai devreme. Se vede ca au avut radacini sanatoase, infipte trainic in Stanca de unde au primit intelepciunea.

    • marinelblaj zice:

      Aşa este, Lidie! O familie absolut deosebită, cu oameni cu adevărat ai lui Dumnezeu! L-am cunoscut bine pe Cristi… aştept revederea cu el cu aceeaşi bucurie pe care mi-a produs-o fiecare întâlnire de aici…

      • lidieluptx zice:

        Draga Marinel, ma bucur ca mai sant inca oameni adevarati, chiar daca sant foarte rari in aceste vremi tulburi. Sant mai mult de zece, ca altfel s-ar revarsa pedeapsa Sodomei peste noi. Se pare ca mai putem sta la poarta cetatii acestei lumi, unde se mai poate vedea trairea noastra buna, dar va veni ziua cand ni se va inchide usa casei. Nu va mai fi nevoie de cuvintele noastre, ci vor intra in actiune ingerii Domnului, care ne vor pazii casa si ne vor ajuta sa ajungem in Cetatea Salvarii. Astept cu nerabdare ziua aceia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s