SINE IRA ET STUDIO – Răul din noi (IV)


old-young

foto

 

Când îmbătrâneşti?

Când îţi apar primele riduri? Privesc la ridurile unora mult mai tineri şi încep să mă îndoiesc…

Când ţi se spune că eşti bătrân? Mi s-a spus asta şi acum douăzeci de ani… Eram deja?

Când nu-ţi mai găseşti locul printre cei mai tineri decât tine sau ei se simt stânjeniţi în prezenţa ta? O, câţi nu-şi găsesc locul în propria generaţie!

Când orice ai spune provoacă o reacţie de genul „Ei, na! Uite şi la ăsta! Acum şi-a găsit şi el…” Să fi fost Domnul Isus bătrân la cei treizeci de ani? (fără pretenţii de comparaţie, evident!)

Spunea Andrei Pleşu în 2013: „Bătrîneţea nu este, prin ea însăşi, un paradis. Ar fi iluzoriu – şi, aş spune, necreştinesc – să trecem euforic cu vederea neajunsurile, suferinţele, cearcănul de dramă omenească pe care orice bătrîn, oricît de tonic, le resimte mai devreme sau mai tîrziu. Nu poţi lua, în mod ipocrit, decrepitudinea drept binecuvîntare. Nu poţi trăi, fără amărăciune, veştejirea intelectuală şi trupească. A încerca să înţelegi, edificator, aceste „accidente“ e a te apropia de o temă străveche, complicată şi riscantă: tema răului.”

Apoi conchidea: „Altele sînt, totuşi, soluţiile bătrîneţii creştine: răbdarea, rugăciunea şi, oricît ar părea de îndrăzneţ, umorul… E „rîsul înţelepţilor“, de care se ocupă Clement din Alexandria în capitolul 5 din cartea a doua a Pedagogului: un rîs „măsurat“, „educat“, mai aproape de armonia surîsului, decît de veselia tîmpă şi zgomotoasă, sau de acreala celui iremediabil mohorît.” *)

Şi nu poţi să nu te întrebi citind cele de mai sus, să fie „veştejirea intelectuală” şi lipsa umorului semnul îmbătrânirii?

Să-mi fie iertată lipsa de modestie, dar atunci eu când îmbătrânesc?

Mă tem că şi în acest caz, vorba maestrului, ne cam apropiem de… tema răului.
Din noi…

 

*) Fragmente din conferinţa care a deschis Festivalul Dilema Veche din Cetatea Alba Iulia, 30 august 2013

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Trecător prin lume, Zâmbet sau rictus? și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la SINE IRA ET STUDIO – Răul din noi (IV)

  1. szromulus zice:

    Inca din anii studentiei m-am simtit neinteles, ma simteam batran pentru subiectele si dialogurile pe care le aveau cei de varsta mea.

    Umorul nu cred ca se pierde odata cu trecerea anilor, dimpotriva. Umorul trebuie antrenat altfel se atrofiaza ca muschii unui sportiv.

    Raman la ce zicea Rasvan acum cativa ani … i s-a nascut lui Marinel o nepotica, sau i s-a nascut Gloriei un bunic? 😀

  2. eu zice:

    bine ca ai dispoziția lui Clement!

  3. mitica zice:

    Marinel, uite ca mi-ai amintit de ocazia cand cineva m-a facut sa gandesc ca am trecut printre batrani…
    Primele semnale au fost atunci cand eu care am fost invatat de mic sa salut pe oamnei ,am realizat ca eu sunt cel salutat.
    Dar , cel mai interesant mi s-a parut cand m-am dus la magazinul de piese pentru biciclete.
    Am cerut o rotita pentru ,,manator”.
    Vanzatorul ma intreaba despre acea rotita cu cati dinti sa fie .
    Eu incurcat oarecum nu stiam ca ele , rotitele, sunt de mai multe feluri .
    Vazand ca e greu s-o scoata la capat cu mine m-a intrebat pentru cine o cumpar.
    Odata ce i-am spus ca e pentru mine , mi-a zis :
    -este rotita cu 22 de dinti -asta va trebuie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s