PODUL – o amintire potrivită

Mi-am amintit poezia aceasta publicată anul trecut, prin luna mai, şi nu întâmplător. Poate că ar trebui să o public periodic. Spre luare aminte. Spre memorare şi re… memorare. Şi, de ce nu, şi pentru încurajare…

S-a construit cândva un pod,
Un pod să lege două sate.
Iar la deschidere – norod,
Se-nveseleau bătrâni şi plozi
… pe săturate.

Discursuri, muzică, onor,
Într-un cuvânt – o sărbătoare.
Ce pod ! ! ! Se minunau în cor
În timp ce aşterneau de zor,
… pe el covoare.

Dar n-a durat decât puţin.
O săptămână, poate două,
Iar podul cel de laude plin,
În sate a fost uitat deplin,
…în amândouă.

Treceau ce-i drept pe el destui,
Pe jos, cu carul ori cu turme,
Căci omu-şi are treaba lui.
Dar să le pese, nimănui !
… doar urme, urme…

Şi bietul pod răbda tăcut
Să-l calce lumea în picioare.
Dar dacă el ar fi putut,
Ar fi strigat, s-ar fi zbătut…
spunând că-l doare !

Nu pentru că îl calcă toţi.
E pod, şi trebuie s-o facă.
De vor … cu pasul, ori pe roţi,
Dar un cuvânt măcar nu poţi
rosti să-i placă ?

Sărmanul pod ! El nu ştia
Că sărbătorile-s puţine.
Şi-atunci când lumea se-aduna
Nu pentru el se-nveselea,
ci pentru sine !

De eşti cumva vreun lucrător uitat,
Să nu te pierzi cu firea.
Tu eşti un pod, eşti podul lor,
La îndemâna tuturor…
Dar lauda-i pentru popor .
A ta-i slujirea ! ! !