Socrul cu trei gineri… o poveste pervertită


1LN_4248

imagine

Preambul: Trăim într-o lume în care totul e relativ. Ea nu mai e ea, ci un el. Dar nu un el care a fost dintotdeauna el, ci unul care a fost de fapt una frământată de ideea că ar fi trebuit să fie un el… Şi invers. Asta în ce priveşte genurile. Fiindcă mai avem şi pacea care e de fapt război rece, armonia care e de fapt luptă surdă subterană, dragostea care muşcă ori de câte ori are prilejul şi… cea mai nesigură siguranţă ce ni s-a oferit vreodată.
S-ar zice că n-ar trebui să fie aşa şi pentru creştin, dar se pare că şi aici avem de-a face cu relativitatea, căci unde se spune că există creştini dar toate cele de mai sus se manifestă, am putea spune că de fapt nu e deloc vorba despre creştini. Altfel spus, un soi de creştini… necreştini, de fapt.

Moto: „El le-a mai zis: «Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?»” (Marcu 4:13)

„V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde…” (Ioan 16:25)

Cam aşa şi cu povestea noastră. Din copilărie o ştiam sub forma de „soacra cu trei nurori.” Eh, nu mai e deloc aşa! Şi de aceea avem astăzi „socrul cu trei gineri.”

Dar să vă spun povestea. Care chiar e… de poveste!

A fost odată un om care avea trei fete. Pe una o chema Ideea. Ideea era mereu ciudată. Apărea de unde şi când nu te aşteptai şi era mereu îmbrăcată frumos, chiar dacă ea era uneori chiar urâtă (e drept, nu întotdeauna… depinde cum dormea!). Asta poate că n-ar fi fost ceva atât de grav, dar ce îi deranja cel mai mult pe cei care făceau cunoştinţă cu ea era faptul că era cel mai adesea surprinzătoare şi se credea „cea mai cea.” Deşi de prea multe ori era… hăis! Fiindcă mai mereu o lua razna şi nu mai asculta de tatăl ei, care îi dăduse, nu-i aşa, viaţă…

Cea mijlocie, pe nume Iniţiativa, era cea mai neastâmpărată. Se scula devreme dimineaţa în fiecare zi. Din păcate, doar atât, căci în rest… Iniţiativa era foarte frumoasă şi toţi o apreciau şi o lăudau pentru asta. Din nefericire, era de ajuns să intri în camera ei ca, privind dezordinea de acolo, să-ţi dai seama că doar frumuseţea era de ea. Mereu pornită să dea viaţă lucrurilor pe care i le băga în cap sora ei mai mare, Ideea, se împotmolea ori de câte ori trecea de pragul camerei.

Cea mai mică provoca şi cele mai mari dureri de cap tuturor. O chema Practica. Într-un fel nici ea nu era prea independentă. Ba, am putea spune chiar că era foarte… dependentă. Se consulta mereu cu surorile ei mai mari, Ideea şi Iniţiativa, dar ce ieşea după aceea din lucrurile pe care le puneau la cale, era jale! O brambureală de te apuca durerea de cap. Nemaivorbind de încurcăturile pe care le provoca, unele dintre ele făcând necesar ca tatăl lor să apeleze mereu la alţii ca să descurce ceea ce încurcaseră cele trei fete…

Tatăl nu mai ştia cum să se poarte cu ele. E drept, le iubea ca pe ochii din cap şi ţinea foarte mult la ele. Când o lua în braţe pe Ideea trăia cu impresia că e cea mai grozavă dintre toate fetele. Nu mai vorbim despre Iniţiativa, cea care îl făcea să se simtă mereu un om important, căci multă lume întorcea capul după ei când erau impreună. Cu Practica era puţin mai dificil, căci, aşa cum v-am povestit, avea mai mult treabă să descurce lucrurile încurcate de ea. Totuşi, o iubea în felul lui şi pe ea, căci îi alunga gândul că îmbătrâneşte. Şi-apoi, ce tată ar fi fost el dacă ar fi iubit doar Ideea şi Iniţiativa?

Dar, fiindcă problemele pe care i le creeau cele trei fete (cucuiete*) deveneau tot mai grave pe zi ce trece şi, pe de altă parte, de frică să nu îmbătrânească şi ele odată cu tata, omul nostru a aplecat urechea la sfatul nu ştiu cui şi şi-a spus că l-ar ajuta foarte mult dacă ar reuşi să le mărite.

A căutat mult… Dar a meritat efortul (cel puţin aşa a crezut la început!)

A găsit pentru Ideea cel mai potrivit băiat. Îl chema Supus. L-a ales special. Doar v-am spus că tatăl ei o credea cea mai grozavă. Aşa că l-a găsit foarte potrivit pe acest Supus, care să vadă în ea cea mai frumoasă fată. Nemaivorbind că, fiind Supus, n-ar fi ieşit sub nicio formă nici din dorinţele tatălui. Mai ales dacă îi ţinea Ideea tot timpul în braţe…

Pentru Iniţiativa a fost puţin mai greu. Îi trebuia pentru ea un băiat serios şi foarte săritor, ordonat, unul care să poată să aranjeze ceea ce împrăştia cât era ziua de lungă Iniţiativa, astfel încât casa să arate cât de cât a… casă. Mai mult, fiindcă aşa cum vă spuneam Iniţiativa era şi cea mai frumoasă, trebuia să-i găsească un bărbat care să-i fie devotat nu doar datorită frumuseţii. Şi l-a găsit pe unul pe nume Loial. E adevărat, nu era român, căci unde să găseşti un Loial în ţara aceasta (dar asta e altă poveste). S-a bucurat tare mult omul nostru, căci, nu-i aşa, un ginere plăcut e ca un fiu. Altfel spus, Loial pentru Iniţiativă şi Loial tatălui ei…

Eh, dar cel de-al treilea i-a dat cele mai mari dureri de cap. Greu de găsit. Ştia bine ce calităţi trebuia să aibă, dar cum să le găseşti pe toate la un singur om? Fiindcă acesta trebuia să fie suficient de tânăr şi de naiv ca să sfârşească (măcar onorabil!) tot ce se apuca să facă Practica, să fie foarte harnic, căci Practica nu se apuca niciodată de lucruri simple, dar trebuia să fie şi suficient de… prostuţ ca să nu pună întrebări. Unde mai pui că n-ar fi stricat să fie şi niţel surd, ca să nu fie deranjat de ceea ce i se spune de către cei din jur. Eh, dar când cauţi, găseşti. Şi omul nostru l-a găsit pe Încăpăţânat. Un băiat şi jumătate. E drept că ar fi fost de preferat unul întreg, dar… asta e!

Vă imaginaţi că ar fi trebuit ca omul nostru să se liniştească odată ce şi-a văzut fetele măritate. Dar… nu se spune că viaţa bate filmul? Filmul care are, de regulă, la bază o poveste. Cum ar fi povestea noastră…

Aşa că omul nostru n-a mai avut linişte.

Şi cum să ai linişte când, odată măritată, Ideea a născut alte… Idei, toate la fel de încrezute şi surprinzătoare ca mama? Iar tatăl lor, fiind Supus… Că doar aşa l-a ales…

Cum să fie linişte când Iniţiativa, aflând că nu poate avea copii, căci soţul ei era doar Loial şi-atât, a înfiat alte fete, cărora le-a dat nume după numele ei, adică Iniţiativa? Problema a devenit una gravă când şi-au dat seama că erau într-adevăr nişte Iniţiative cu ADN străin. Mare durere…

Cât o priveşte pe cea de-a treia, Practica, acolo tragedia a fost cu adevărat una mare! Ştiţi vorba aceea… „practica te omoară…” Fata asta chiar i-a dat bătăi serioase de cap. Ce brambureală şi încurcături lăsa în urma ei… să-ţi vină să o iei „pe păduri cântând…” Şi unde mai pui că nici pe soţul ei nu te puteai baza, căci o iubea mult, dar era… Încăpăţânat.

Acum, v-aş povesti eu mai multe, dar nu ştiu nici eu cum va fi sfârşitul poveştii. Poate că n-ar strica eventual ca omul nostru să mai plece urechea şi la prietenii adevăraţi. Care…

… i-au transmis Ideea că ar fi cazul să nu mai fie Încăpăţânat, ci mai degrabă Supus şi Loial principiilor sănătoase, astfel încât să ia odată Iniţiativa şi să pună în Practică şi sfaturile altora…

Nu închei cu clasicul „şi-am încălecat pe-o şa…”, nedorind să amintesc de şa şi să se creadă că bat aluzie la… „să priceapă iapa…”

* CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. Moțat;  căruia încep să-i crească coarnele. 2.  Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. Sursa: DEX ’09 (2009)

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Povestioare cu... mâlc, Zâmbet sau rictus? și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Socrul cu trei gineri… o poveste pervertită

  1. lidieluptx zice:

    Asa se intampla cand tatal ia decizii de unul singur, fara a consulta sotia mai inainte… 😀 😀 😀

  2. Daniel zice:

    Marinel,

    Cred ca am descoperit principalul motiv pentru care oamenii nu doar ca nu mai sunt interesati de spectacol, de arte, ci ei nu mai au timp sau chef nici sa se roage 1 minut, pe zi. Neimplinirile, frustrarile, supararile, umilintele… Sunt prea multe pe cap de locuitor, si prea putine bucurii, prea putine satisfactii. Cine este de vina pentru ca astazi, mai nimeni nu mai este interesat in mod real sa parcurga de la inceput pana la sfarsit, fie el si un eseu cat de mic? Mai nimeni, si asta incepand chiar cu aceia care sesizeaza acest fenomen! 🙂 Apoi, presupunand ca cineva ar fin totusi interesat de lectura de mai sus, acela trebuie sa aiba si niscaiva scoala a vietii, si de aici incolo, lucrurile se complica cu inca o masura! 🙂
    Azi, majoritatea detractorilor nesimtirii, de orice fel ar fi ea, se numara printre cei mai nesimtiti: dimineata, ei o incep prin a se privi lung in oglinda si prin a glasui de una si de alta pentru sine! Altii se inregistreaza domle, si apoi se asculta si se mira de ghiersul lor! Se mira singuri! Si totusi, acesti infami egoisti, nu rareori, strivesc inimile femeilor, fara vreo impotrivire din partea muieretului! In timp ce poetii, adulatorii femeii, sfarsesc intr-o hazna a decaderii morale si fizice, la propriu!
    Cat despre mine, eu am citit cu atentie… insa din prietenie pentru tine! 🙂 Si recunosc ca m-am pierdut totusi, intr-o anumita masura, desi niciodata nu am uitat cat am pierdut in viata aceasta si nici n-am sa uit vreodata, exact ca un putin credincios!

    Dumnezeu cu tine,

    Daniel

    • marinelblaj zice:

      Daniel dragă, cred că ţi-ai dat măcar seama că asta nu e doar o poveste inventată; ea e parte din experienţele mele de viaţă, o constatare amară despre un soi de „activism religios” din care, în final, rămâne prea adesea doar „activismul” fără nimic religios. De altfel, în „cheia” asta am scris aceste rânduri. Chiar spuneam astăzi la biserică faptul că atunci când ne privim în oglindă şi suntem nemulţumiţi de ceea ce vedem acolo, nu oglinda este de vină…
      Am pierdut şi eu mult în viaţă, dar, vorba lui Pavel: „Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos.”
      Fii binecuvântat!

  3. ion vizitiu zice:

    PAE – in loc de titlu?

  4. Iosif zice:

    Comica „povestea”,insa pare a fi,TRAGEDIA natiunii romane.

    Fiti binecuvintati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s