Între refugiaţi, invazie, samariteni şi… suicid (în loc de sâmbătă muzicală!)


Afiş

Trebuie să recunosc că în ultima perioadă de timp am fost (oarecum) leneş în ceea ce priveşte „Cetatea”. Este drept, aş putea găsi scuze, cum ar fi faptul că ne-am bucurat două luni de zile de prezenţa copiilor şi, mai ales, a nepoatei noastre, Gloria, dar, dacă e să fiu cât se poate de sincer, aş fi putut să mai „apar” prin Cetate.

Pe de altă parte, există şi alte motive…

Deşi sunt atâtea subiecte care nu-mi dau pace, unele dintre ele chiar „arzătoare”, atât de „arzătoare” încât mai că le-ai spune… „arză-le-ar focul”, m-am abţinut şi pentru că oricum e plină lumea virtuală de păreri şi opinii, majoritatea, să mă iertaţi, caraghioase (mă refer cu precădere aici la mult discutatul şi dezbătutul subiect al „invaziei islamice” în Europa).

Iată însă că azi vreau să vă aduc la cunoştinţă un eveniment organizat de biserica noastră pe care îl consider interesant, şi asupra căruia aş avea câteva consideraţii…

Ieri, în ceea ce numim „sală de festivităţi” sau, când e cazul, mai pretenţios, „sală de conferinţe”, a avut loc o dezbatere exact cu acest subiect… arzător: „Refugiatul – o provocare creştină.”

Acum, vă spun că de la început n-am prea fost de acord cu titlul dat. Din punctul meu de vedere, mai precis al ideii transmise, eu cred că Refugiatul e o provocare musulmană, eventual LA ADRESA creştinului!

Oricum, important este că am avut invitaţi de marcă, şi, când spun „de marcă” nu mă refer neapărat la poziţiile sociale ale invitaţilor, ci mai degrabă la ceea ce puteau opina pe marginea subiectului. Căci, invitaţi au fost (să fiu politicos şi să încep cu doamnele!) doamna deputat Claudia Boghicevici, apoi domnul primar al Aradului, Gheorghe Falcă (sosit în mod suprinzător între două deplasări politice importante), domnul avocat Silviu Raţiu, primul primar al Aradului de după 1989 şi nu în ultimul rând un fost misionar în ţări precum Kazahstan şi Uzbekistan, Narcis Vlaşin. Încercam prin această alegere a invitaţilor ca în moderarea lui Vasi Duma, pastorul nostru, să acoperim cât mai mult din plaja subiectelor ce trebuie abordate referitor la această „criză a refugiaţilor”, respectiv, latura socială, administrativă, politică, juridică şi aspectul misionar creştin.

Mai mult, am avut parte şi de prezenţa unui cuplu tânăr de refugiaţi sirieni, care încearcă să-şi (re)găsească un viitor în urbea noastră şi care au început prin a frecventa biserica Golgota!

Trebuie să vă mărturisesc că, deşi ideea acoperirii unui spectru cât mai larg a fost împlinită, am plecat mai degrabă dezamăgit. Deşi opiniile exprimate au fost în cea mai mare parte absolut corecte, am avut sentimentul (pe care l-am şi exprimat) că asist la o retorică absolut incredibilă. Toată lumea pare că ştie ce trebuie făcut şi, cu excepţia fratelui Raţiu, care a atras atenţia asupra faptului că asistăm practic la o degringoladă politico-juridică şi socială a Europei (culmea, în condiţiile existenţei unor legislaţii absolut suficiente), deci toată lumea pare liniştită. Un fel de idee (susţinută, evident, din belşug cu versete biblice) că ni s-a ivit o ocazie unică să creştinăm cam tot ce mişcă şi miroase a islam prin Europa!

Fără îndoială, această „invazie” (nu ştiu de ce am pus ghilimelele, căci arată cam aşa!) poate fi o oportunitate de a evangheliza o bună parte dintre refugiaţi, şi mă refer aici strict la adevăraţii refugiaţi, fiindcă ştim foarte bine, şi o ştiu şi invitaţii de aseară, nu toţi dintre cei care au invadat în ultima perioadă Europa sunt refugiaţi.

Ce am aflat, practic, din opiniile exprimate la această întâlnire? Iată câteva lucruri pe care le-am notat:

– am aflat de la domnul primar că guvernul nostru a fost pus în situaţia să afle de la ONG-uri că există suficiente legi care să fie aplicate în problema privind refugiaţii. Am apreciat disponibilitatea arătată de dânsul, disponibilitate care a mers până la „vă aştept să vedem ce putem face concret.” Şi am apreciat în cel mai înalt grad punctul de vedere foarte creştin arătat (acum, cât va putea fi de realizabil, rămâne de văzut…)

Dar…

– am aflat apoi de la cei doi veritabili refugiaţi că procedurile sunt extrem de greoaie, că procesul de identificare e extrem de dificil (lucru oarecum explicabil dacă ţinem cont că nu prea mai există în Siria cineva cu care să se poată dialoga oficial), că, deşi există centre pregătite în zona noastră pentru primirea refugiaţilor, încă sunt probleme în a le asigura acestora accesul la sistemul medical (lucru caraghios de constatat dacă ne gândim că, în acest caz, şi mulţi români par a fi… refugiaţi!), că până la urmă soluţionarea problemelor lor stringente stă tot la mâna cetăţenilor cu suflet samaritean etc… ş.a.m.d.

– din punct de vedere politic mi s-a confirmat faptul că suntem tot la mâna Bruxelles-ului, am dedus suficent de limpede că tonul îl dă acolo degringolada germană, că invitaţia făcută refugiaţilor de către doamna Merkel e un soi de „veniţi la noi, dar luaţi-i voi” adresat celorlalte state europene, că domnul Hollande tocmai a aterizat de pe Marte, loc din care se pot importa cele mai trăznite idei şi… aş putea continua, căci… mare-i grădina Ta, Doamne!

– aş putea spune (din prietenie şi politeţe) că punctul de vedere exprimat de fratele Vlaşin, om care a cunoscut „la el acasă” cultura musulmană, a fost unul absolut corect din punct de vedere biblic. Am primit şi o coală de hârtie plină cu versete care arăta care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de „străin” şi trebuie să recunosc (cu o oarecare maliţiozitate) că nu era necesar să ni le şi citească, întrucât toţi cei prezenţi eram alfabetizaţi suficient pentru a le citi singuri… Ceea ce m-a deranjat, şi nu doar pe mine, a fost poziţia incredibil de idilică prezentată. Ceva ca şi cum Dumnezeu a aranjat toată chestiunea asta cu „invazia” doar ca să ne pună la încercare atitudinea de smariteni şi de ascultători ai poruncii „mergeţi în toată lumea…” Altfel spus, tot ce avem de făcut este să mergem. Restul va fi o contabilitate victorioasă căci, nu-i aşa, „pot totul în Cristios”! Au dispărut brusc din Biblie versetele precum, de exemplu, cel din Levitic 24:22, unde mă gândesc că se face referire la o cu totul altă lege decât… sharia, sau cele care spun că „veţi fi urâţi”…

– aşa cum menţionam, cel mai coerent şi mai realist punct de vedere a fost cel al fratelui Raţiu (doar e avocat, nu?), care, pe lângă faptul că a oferit o informare foarte completă privind aspectele juridice ale situaţiei (cu multe puncte de referinţă atât la precedente istorice, cât şi la situaţii concrete actuale), a avut şi consideraţii foarte pertinente referitoare la atitudinea „celelilalte părţi”, respectiv a celor care au invadat practic Europa.

– aş remarca şi opinia foarte onestă a doamnei deputat Boghicevici care a spus, mai mult sau mai puţin direct, că doar la creştinii care mai există în Europa se mai poate găsi o soluţie viabilă pentru această criză. Lucru la care mai că-ţi venea să te întrebi cam câţi or mai fi dintre cei adevăraţi prin Europa (decreştinată legislativ, vorba fratelui Raţiu) şi câţi dintre ei ar dovedi asta prin implicare.

– între lucrurile care m-au deranjat a fost paralela care s-a făcut la un moment dat între asimilarea musulmanilor, dorită de Europa cel puţin la nivel declarativ, şi asimilarea (nereuşită) a rromilor. Foarte încurajator, ce să zic!

Apoi, m-a deranjat faptul că, într-o luare de cuvânt, o foarte simpatică soră… emigrată din Anglia (englezoaică get-beget!) în România făcea referire la atitudinea discriminatorie a românilor care, spunea dânsa, sunt cu adevărat discriminaţi în mai toate ţările europene. Nu ştiu de unde şi-a cules aceste informaţii privind atitudinea discriminatorie a românilor, dar dacă sunt luate din presă sau de pe internet… Realitatea este că românii sunt, în marea lor majoritate, prea lipsiţi de atitudine politică şi socială coerentă pentru a putea fi catalogaţi într-un fel sau altul în ceea ce priveşte discriminarea. E părerea mea…

Dar ceea ce m-a deranjat (dar m-a şi amuzat!) mai mult a fost faptul că s-a încercat chiar să se acrediteze ideea că românii, arădenii mai ales, sunt „exersaţi” în privinţa asimilării, în condiţiile în care în Arad sunt destul de mulţi medici sirieni (cunosc şi eu doi!), dar nu numai sirieni şi nu doar medici, care trăiesc şi-şi practică meseriile de câţiva ani în Arad. Mai rămânea să ni se spună că nici Everestul nu e mare lucru să fie escaladat de vreme ce au fost destui care au făcut-o de la sir Edmund Hillary încoace… În fine…

Am încercat să îndrept puţin atenţia, atunci când mi s-a ivit prilejul, asupra unui fenomen care nu a prea fost luat în considerare. M-am referit la tendinţa de ghetoizare a musulmanilor în foarte multe centre europene. Am încercat să arăt că această ghetoizare e oarecum inevitabilă pentru o populaţie care se simte alienată şi ameninţată de ideea asimilării şi, prin aceasta, implicit şi de scoatere din cutumele ei sociale şi religioase, căutând astfel un soi de protecţie şi izolare. Şi, cu referire la această realitate, am fost curios cum vede un misionar posibilitatea de a intra în aceste ghetouri cu Evanghelia. Aici am avut parte de cel mai suprinzător răspuns (recunosc, de-a dreptul şocant!): la fel cum au ajuns creştinii să moară în arenele romane. Mărturisesc că n-am avut replică şi, mai mult, mă şi abţin să comentez. Poate doar să reamintesc ceea ce scriam la început despre o anume retorică…

Poate că ar putea fi interesant punctul de vedere al surorii anglo-române, care ne-a explicat că majoritatea ghetourilor au fost formate din cauza atitudinii de respingere a băştinaşilor care, pe măsură ce au apărut musulmani în cartierele sau pe strada unde locuiau, au început să plece de acolo, să-şi vândă locuinţele la preţuri derizorii numai să scape de „compania” musulmanilor. Oare de ce mi-am amintit de felul în care au pus rromii stăpânire pe aproape tot centrul Timişoarei. Chiar asta să fie explicaţia?

Ar mai fi multe de spus despre această întâlnire. Între altele, foarte discreta şi eleganta moderare a pastorului nostru, Vasi Duma, care m-a încântat de-a dreptul pentru capacitatea de a nu reacţiona la unele vădite retorici deranjante, dar pe care le-a ştiut scoate oarecum ironic în evidenţă. Fără îndoială că întâlnirea a fost utilă. Nu ştiu cât o fi fost de lămuritoare pentru mulţi dintre participanţi.

M-a amuzat spre final o constatare, la care nu m-am putut abţine să nu replic. S-a spus la un moment dat ceva de genul: „e clar, toţi oamenii din Europa sunt neliniştiţi, şi e o aproape o certitudine că nu există pe tot continentul vreo persoană liniştită…”

Am replicat (cu vădită trimitere…): „Nu sunt de aceeaşi opinie. Ba mai mult, aş putea spune că majoritatea europenilor sunt cât se poate de liniştiţi. Singura problemă ar fi că aceştia care formează această majoritate sunt puţin cam… morţi!”

În rest, mi se pare interesant şi oarecum semnificativ (dar deloc întâmplător!) faptul că într-o Europă care pare să-şi fi pierdut aproape cu totul identitatea creştină şi care ar trebui ea întâi (re)creştinată, pentru ca abia apoi să spere la creştinarea refugiaţilor, noi vom organiza, în cadrul forumului Dialogos, o întâlnire având ca subiect… „un dialog despre realitatea şi prevenţia suicidului din perspectivă creştină.”

Să mai spună cineva că Dumnezeu nu are simţul umorului…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Politichie, Simţul civic și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Între refugiaţi, invazie, samariteni şi… suicid (în loc de sâmbătă muzicală!)

  1. Iosif zice:

    In ignoranta si naivitatea lui,omul,a ajuns sa se considere liber sa-si organizeze existenta efemera in aceasta lume dupa principii si rationamente de sine statatoare,incercind sa ignore complexitatea absolutului,si dependenta de multe alte aspecte ale acestuia,de relativitatea spatio-temporala,in care au loc anumite evenimente,ce urmeaza cursul prestabilit al istoriei scrise in CUVANTUL LUI DUMNEZEU,si ca toate evenimentele ce se succed in timp si spatiu,sunt anticipate si proiectate de MARELE ARHITECT al lumii,DUMNEZEUL DRAGOSTEI DESAVARSITE.
    Numai DRAGOSTEA este vesnica si desavarsita,iar daca avem in fiinta noastra efemera acest caracter dumnezeesc,vom beneficia de „UNGEREA” DUHULUI SAU CEL SFANT,care ne va descoperi tainele ascunse ale CUVANTULUI,si vom sti orice lucru,vom intelege chiar si aceasta …”invazie”,(„navala de lacuste”),profetite de Ioel.
    Istoria poporului Israel se repeta intr-o noua perceptie, duhovniceasca.
    Fiti binecuvintati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s