Noi, Europa, Merkel, sirienii şi credinţa creştină…


Am citit o mulţime de articole despre invazia islamului în Europa. Iniţial mi-am spus că nu voi scrie despre acest subiect. Mai ales că subiectul acesta e, într-un fel, asemeni… diamantului. Cu multe feţe. Fiecare dintre autori a văzut o anume faţă a pietrei. Unii au încercat să vadă mai multe. Alţii au privit prin piatra aceasta ca printr-o lupă, văzând lucrurile de dincolo de ea…

Previziuni sumbre, îndemnuri creştine, realităţi crude, viziuni fatidice, compasiune…

Sunt mulţi care văd în această invazie împlinirea unor vremuri prezise. Alţii văd doar raţiunile economice şi politice. Foarte mulţi spun că e începutul victoriei islamului asupra unei Europe care a încetat de mult să mai fie creştină, alegând să fie multiculturală. Şi a reuşit să fie multiculturală cam la fel cum reuşise Ceauşescu să construiască societatea socialistă multilateral (sub) dezvoltată!

Personal, mă alătur celor care, deşi n-o spun direct, consideră că nu e vorba despre o victorie a islamului, ci de un eşec al creştinismului.

Puneţi faţă în faţă cele două atitudini ale celor două mari religii ale lumii actuale. Islamul nu doar că îşi proclamă cu glas tare crezul şi regulile, dar îl impune cu curaj (ca să nu spun tupeu) chiar în sânul comunităţilor (încă pretins) creştine. Islamul îşi respectă legile, bune-rele, indiferent cum le considerăm noi. Deşi mă întreb adeseori cu ce legi creştine le mai comparăm pentru a le cataloga drept bune sau rele, de vreme ce la majoritatea am renunţat? Căci, pe de altă parte, creştinii au ales să-şi încalce propriile legi. Cele referitoare la procreare, cele referitoare la căsătorie, cele referitoare la rolul bărbatului şi al femeii, la educaţie… şi lista e lungă, trist de lungă.

Evident, nu lipsesc cei ce încearcă să minimalizeze impactul demografic al acestei invazii. Ei spun că numărul de imigranţi ce vor pătrunde în Europa va fi de cel mult un procent din totalul populaţiei continentului. Da? Păi, să ne amintim atunci că şi Troia a căzut datorită unui mic grup de soldaţi ascunşi în pântecele unui cal din lemn!

Şi, la fel de evident, nu lipsesc cei ce văd raţiuni economice în spatele îngăduinţei faţă de o asemenea dislocare de populaţie! Frau Merkel s-ar fi gândit, în opinia unora, că e nevoie de forţă de muncă proaspătă într-o Europă în care natalitatea e în cădere liberă, speranţa de viaţă creşte, iar pensionarii devin tot mai mult o povară pentru bugetele ţărilor. Ei, aici mă tem că socoteala e dintre cele mai greşite! Mă tem că va creşte mai degrabă nivelul ajutoarelor sociale!

Dintre toate articolele pe care le-am citit de când a început invazia, două mi-au atras în mod special atenţia:

prietenul meu, Răsvan, care m-a obişnuit să „taie” fără anestezie în asemenea subiecte, a preferat să ne pună să privim într-un soi de oglindă. Şi abia apoi, îmi pare că spune el printre sau dincolo de rânduri, să ridicăm piatra!

– un alt frate, pe care îmi place să-l consider şi prieten, în pofida unor opinii diferite, e şi mai concesiv. Cu blândeţe, el ne aminteşte că trebuie să fim primitori de oaspeţi. Cu blândeţea pe care i-am remarcat-o la prima noastră întâlnire, el vede îngerii ca oaspeţi. E drept, acceptă că se pot strecura printre ei şi unii mai negri. Dacă aş fi avut posibilitatea să stau faţă în faţă l-aş fi întrebat câţi îngeri ar găzdui în propria casă şi care ar fi criteriile de selecţie (dacă ar fi vreunele!).

Trebuie să recunosc că în privinţa acestui subiect arzător al invadării Europei eu nu subscriu nici la teoria conspiraţiei, nici la multiplele raţiuni economice, nici la scenarii politice avansate şi, poate surprinzător, nici la lozinci creştine aplicate.

Părerea mea e că ne-am trezit târziu, deşi niciodată nu e prea târziu! Dar măcar de ne-am trezi! Şi, dacă tot o facem, să ne trezim la realitatea care trebuie.

Întrebările mele sunt multe. Între ele e şi aceea care ridică, după cum cred eu, problema curajului creştin. Au existat până acum misionari care au mers cu Evanghelia în lumea musulmană. Din nefericire, constatăm abia acum cât de puţini au fost aceştia şi cât de puţin ne-a păsat de ei multora dintre noi, fapt ce a permis şi batjocorirea ideii (amintiţi-vă de un Titel!)

Să admitem că am eşuat la acest capitol şi că ne-a interesat pe noi, creştinii, mai mult petrolul lor decât sufletul lor. Acum îi vom avea printre noi. N-am mers destul noi la ei, iată că au venit ei la noi. De aceea vorbeam despre curaj…

Iar celor care se grăbesc să le plângă de milă miilor de refugiaţi ai acestor zile, o milă care are în vedere trupul acestora şi mai puţin sufletul, le pun la dispoziţie două fotografii. Ele arată două realităţi total diferite. Nu pentru ambele s-au vărsat lacrimi. Şi nici nu s-au gândit strategii pentru ambele.

refugiati-2

sursa

11986394_10207440002828926_7716165893909349130_n

sursa

Să mă iertaţi, eu sunt mai sentimental de felul meu şi, înainte de a mă gândi la „îngerii” pe care ar trebui să-i găzduiesc în virtutea principiului creştin absolut valabil, eu mă gândesc la îngerii care continuă să ude cu sângele lor pământul părăsit de cei dintâi pomeniţi. Nu-i detest pe cei veniţi, mi-e milă de mulţi dintre ei, dar nu-mi pot reprima revolta faţă de făţărnicia celor care continuă să ignore că unii dintre cei ce strigă prin Grecia, Macedonia, Ungaria şi Austria cât îi ţin plămânii: „Germania!”, au aruncat peste bordul vaselor cu care au traversat Mediterana tot ce a fost creştin în acea barcă. Între ei şi copii. Asta pe lângă miile de creştini pe care confraţi de-ai lor îi lasă să putrezească, în cazul în care nu le dau foc de vii.

Şi, îngăduiţi-mi să cred că cea mai dulce „răzbunare” ar fi propria lor căinţă din momentul în care Îl vor cunoaşte pe Mântuitorul. Dar până acolo e nevoie să re-creştinăm Europa. Şi, odată cu ea şi noii „locatari”…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Politichie, Simţul civic și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Noi, Europa, Merkel, sirienii şi credinţa creştină…

  1. Walden zice:

    Iosif, problema ramane legata strans si indivizibil de sloganul evanghelic numit „Nastere din Nou „. Religia ,da, opium pentru mase , la mai toate popoarele, dar aici este vorba de Credinta.De Credinta in Mantuitorul omenirii ,in Cel ce este Calea, Adevarul, Viata !. Oare „MItul Sangelui” conceput de raspopitul si tradatorul de neam numit Iosif Ton , azi a prins la mase ??!!. De ce, daca un asa zis credincios-evanghelic crestin „nascut din nou ” ,la nastera lui fizica dobandind (imprumutand ) in genele lui anumite particularitati strabune ,distructive ,nesanatoase ,ce vin mereu si mereu in defavoarea lui, de ce , dupa asa zisa „noua nastere” definitivata printr’un botez in apa si duh, „prin marturisirea unui cuget curat” in fatza martorilor vazuti si cei nevazuti , de ce aceste defecte ori malformatii neuro-congenitale,persista, apar, raman mutate in el, mutilandu’i mereu caracterul ??!!.De ce nu sunt eradicate ??!!. „Nasterea din nou ” a neo-evanghelicilor de pe Mapamond nu reuseste cu nimic sa anihileze din genele lor negativismul urii, cel al invidiei si gelosiei si. . . cel mai morbid, VICIUL TRADARII ,SUB TOATE FORMELE LUI ??!!. Fara sa reuseasca nicicand sa aplice practic Porunca Cea Noua data de Hristos, sa materializeze prin DRAGOSTE CRESTINA , UNITATEA ,primordiala cerinta, unica cale de success a Crestinismului ??!!De ce , musulmanii ,chiar in lipsa actului „nasterii din nou ” reusesc sa ‘si contureze atat de reliefat , de radical ,uniti in masa, devotamentul credintei lor ??!!. Si pentruca moartea ramane O MARE TAINA doar pentru cei vii,personal am ajuns sa cred ca la asemnea intrebari pot sa raspunda in exclusivitate ,doar MARTIRII CE SI’AU SACRIFICAT VIATA DIN DRAGOSTE PENTRU ADEVAR !.EI AU GASIT CALEA , DOBANDIND VIATA !
    Restul „crestinilor zilelor noastre „,contaminate cu iudaic spirit mercantil, au devenit si sunt doar vicleni negustori ,comercianti de emotii si sentimente , ce speculeaza pe toate caile un egoist profit ! cu profunda dezamagire , Walden

    • Iosif zice:

      Draga Walden .
      Oamenii intotdeauna te vor dezamagi,deoarece sunt extrem de diferiti si ceea ce-i uneste (uneori),sint putinele puncte comune caracteristice fiecarei rase.
      Singurul care nu a dezamagit si nu va dezamagi pe nimeni niciodata,este FIUL omului,si cine-L cunoaste si-L are ca prieten,va calatori cu El prin „vale”,doar pe o singura CALE,in ADEVAR spre VIATA autentica ,mort in trup si inviat in duh,eliberat de povara acestui trup muritor ,efemer ,ce n-are nici o perspectiva,in dimensiunea duhovniceasca,ba dimpotriva,daca nu-L sacrificam,nu vom cunoaste adevarata viata,ce trece (musai) pe la GOLGOTA. (1 Timotei 6;10-16)
      Fiti binecuvintati

    • Iosif zice:

      Walden,dragul meu frate in Hristos,cred ca avem multe puncte si experiente comune,care ne-au format caracterul (solitar ),izolat si indepartat de societatea corupta,a vinzatorilor de neam si frati,iubitori mai mult de placeri decit de neprihanirea oferita de Dumnezeu,prin Cuvintul Adevarului,intrupat in Hristos Isus,Unic reper si model de Fiu autentic.(Ioan 3:16)
      Cea ce ne uneste insa,cu adevarat este ADEVARUL ,si atita vreme cit vom umbla in ascultare de Cuvintul lui Dumnezeu,Duhul Adevarului,ne va lega si mai strins,ne va uni prin legatura Duhului si impreuna cu multi altii,ce iubesc Adevarul,Dumnezeul cel viu si Adevarat,va schimba toate aspectele intunericului ,aprinzind in noi flacara Duhului Sau ,ce va lumina peste tot pamintul.(Ioan 8:31,32)
      Aceasta „slobozenie”(eliberare ) autentica,ce ne-o ofera Cuvintul lui Dumnezeu,depaseste bucuria ce o resimti cind dupa ani grei de penitenciar,esti lasat in libertate,e un sentiment ce-ti da aripi si te inalta intr-o dimensiune a existentei ce nu se poate descrie in cuvinte,si o poate cunoaste oricine doar experimentindu-o,prin „lepadarea de sine”si – indiferent de prêt – urmindu-l pe Hristos.Unde ?…La GOLGOTA. Fara o moarte prealabila,nu e posibila „nasterea din nou”.
      De circa doua milenii,crestinii autentici,traiesc prin credinta in Cuvintul scris,iar acesta reprezinta (hrana zilnica )necesara pentru ca noua faptura sa poata supravietuii.Acrst Cuvint contine toate substantele nutritive necesare dezvoltarii (noului nascut),ce se va dezvolta armonios ,crescind spre maturitate si desavirsire.

      Fiti binecuvintati.

      • Walden zice:

        Draga Iosif ,afisez mai jos un articol de „disecare crestina” , tradus din engleza de D.M.”,Persona”. Domnul D.M. la cunoscut personal pe tatal meu ,pastor raspopit ,mascat veteran de razboi,fost agent al coruptei Sigurante, securist sub acoperire , vanzator de frati, lipsit de spirit patern ,lipsit de dragoste cristica si spirit de sacrificiu si . . . membru activ in Clubul Vanzatorilor MANTUITORULUI NOSTRU ,fost membru in clubul tradatorilor de neam si tara ! .
        Citeste articolul si vei vedea ca aceasta DISECARE EVANGHELICO- ANALITICA ESTE COMPUSA DIN SLOGANE BINE INCADRATE IN AUTENTICA UTOPIE !
        http://clujulevanghelic.ro/despre/cine-sunt-evanghelicii/

      • Iosif zice:

        Asculta textul acestei cantari…

        Fiti binecuvintati.

      • Iosif zice:

        Originea raului depaseste perceptia noastra fireasca si poate fi identificat doar de cei ce beneficiaza de „ungerea Duhului Sfint”,iar cei chemati si „alesi”,sint desemnati de Dumnezeu in scopul indeplinirii planului Sau ,conceput inainte de intemeierea lumii.
        Lumina si intunericul,se succed inca de la inceputul creatiei si vor continua sa coexiste pina la sfirsitul veacului acestuia,si noi stim ca intunericul va fi biruit in final de Fiul omului,Lumina lumii.iar noi insine vom fi imbracati in lumina Lui ,stralucind si invingind intunericul,traind vesnic in Lumina lui Dumnezeu.
        In Imparatia Lui Dumnezeu,nu va mai fi noapte. (Apocalipsa 22:1-7)
        Fiti binecuvintati.

  2. Walden zice:

    Amintiri din Cetatea Gherlei . In seara zilei de 22 ianuarie 1977,inainte de apel si de ora stingerii, comandantul inchisorii Gherla ,colonelul Trocaru, a dat ordin sa fiu scos din celula, sa fiu dus la camera de „eliberare”. Dupa ce mi-au descuiat celula si am primit ordin sa-mi iau zeghea, galentii si cana cazona de aluminiu , doi gardieni m-au escortat pe culoarul lung ,spre parter. Priveam pentru ultima oara acele plase uriase ce divizau etajele celularului . Ies. La parter, in dreptul celulelor de izolare, plutonierul Somlea, cu fluierul lui de arbitru penal, anunta liber acces pe scara de coborare. Priveam peste umar,in spate numerele celulelor: 52,53, 55,65, 67,68 . In anii scursi dupa gratii, memorasem fiecare celula cat si numele detinutilor inchisi in ele. Cu un oftat profund ma desparteam de ei .De cei mai inimosi, mai loiali oameni deprinsi cu suferinta. Lasam acolo intre ziduri camarazi ce purtau cu demnitate in inima si-n piept simtaminte de dragoste pura pentru Dumnezeu, nobile simtaminte pentru fratietatea in Hristos, profunde sentimente de compasiune pentru sarmana tara ocupata de comunisti. Lor le datoram profunda mea recunostinta pentru zeci de lectii si ipostaze bine invatate, bine memorate, in care am inteles relatia cu Dumnezeu si ce este si cum se comporta un crestin autenic. L-am cunoscut pe Dumnezeu datorita atitudinii lor in teascul suferintei, luptand din rasputeri cu diavolul transformat in fiara turbata de ura. O fiara plina de sadism, ce musca si loveste fara retinere. In acesti detinuti am vazut credinta pura, altruismul cristic inundat de fierbinte fervoare. Fervoare demonstrata practic in cele mai reliefate ipostaze. Credinta in clocot, sublima, ce sfideaza in permanenta moartea ! In Gherla trecusem deabia primul teasc, prima filiera. Nu stiam nimic din ce imi harazeste viitorul, ce imi rezerva. Miraculos, eram stapanit si impresurat de o incredere neclintita, de siguranta absoluta ca Dumnezeu Tatal ma iubeste neconditionat, asa cum sunt. Ca El, Stapanul Universului merge cu mine,este alaturi de mine in permanenta. Gandul meu era fix, neclintit. Iar in piept purtam in clocot apriga dorinta lipsita de valoarea pretului, lipsita de spirit de conservare, dorinta nestavilita de a parasi pentru totdeauna R.S.R.-ul, dorinta a trece clandestin Cortina de Fier spre Apus.
    (va urma )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s