Să vă spun direct: tot ce gândim și scriem noi – chiar și ce predicăm – despre Dumnezeu este un fel de cădere in ispită. Și vai de cei prin care a venit prilejul de păcătuire. Aceștia sunt (îmi permit să fac o enumerare grosso modo, deoarece inculpații au trecut de mult vadul Iordanului): Platon artistul ideilor, logicianul Aristotel, extaticul Plotin, de la care s-au contaminat ireversibil câțiva părinți greci și latini, pe la mijloc îl pun pe Toma de Aquino… și lista sucombă trist în raționalismul unor nemți însetați de a face „ordine” în lumea ideilor. Acesta este, pe scurt, traseul gândirii noastre, a lumii de azi, un fel de continuă mușcătură din pomul cunoașterii.
În stil răsăritean, urmând un fel de via negativa, iată ce aș putea spune:
Dumnezeu nu este un exercițiu în funcție de natura omului. Adică, spus pentru cultura populară: „Dumnezeu nu-i după capu’ tău.” Spectacolul definițiilor ambientale îmi ridică părul pe cap (vorba vine). Văd obsesia fundamentaliștilor, tradiționaliștilor – bineînțeles că tradiția e doar o cutumă veche de cel mult 100 de ani – și aerul lor supraceresc de a „propovădui” adevărul. Adevărul e doar înregimentare, doctrină, litera Scripturii, rigoare antimodernistă… și cam atât. Cei care apără „vechile cărări” nu știu că e vorba de cărări metafizice, nu de cultura bunicilor. Apropo de asta, știați că în occident, undeva la începutul secolului XIX-lea, ținuta pastorului era formată dintr-o pălărie ciudată și pantaloni scurți. Cică a venit la o biserică un pastor mai tinerel, îmbrăcat normal, cu pantaloni lungi, și unul dintre bătrâni a zis: „…cum vii așa în fața Domnului, tinere, ca o pușlama, în pantaloni lungi…” Poftim exercițiu de înaltă tradiție britanică! Dar, să nu cădem în registrul usturător al ironiei; una peste alta, a se reține că Dumnezeu nu are definiții după mediul cultural în care am crescut.
Mai mult, a se reține că Dumnezeu nu este tributar psihologiei noastre. Văd, de pildă, oameni superficiali, care nu se pot detașa de un Dumnezeu în alb-negru. Nu le poți explica că Dumnezeu e Ceva, mult mai mult decât scrie în Biblie. Ba, mai mult, e interesantă și partea cealaltă a baricadei, a oamenilor culturali. Ei cad în ispita de a-L găsi pe Dumnezeu în bibliotecă, undeva pe un raft cât mai aproape de tavan. Dumnezeu nu e „substanță”, „ipostază”, „concept”. Îi e greu rațiunii să se pună în genunchi, ea vrea să stea doar cu dicționarul în brațe. De aceea, unii nu vor îngenunchea decât în veșnicie.
E și definiția de jos, a omului religios până la bigotism. Pentru el, vorba unui eseist: „Dumnezeu este sub forma unui satrap cosmic, un soi de căpcăun metafizic, sensibil la mătănii și parastase, la lumânări și ofrande hipercalorice.”
Cu risc de concluzie prea scurtă: Dumnezeu nu e gândit, analizat, de făcut tratate savante (utile în ultima instanță șoarecilor), ci un mister cald, revelat unei ființe plăpânde și finite. Singura noastră șansă în raport cu El este următoarea: Isus a zis „Să nu vi se tulbure mintea (pentru occidentali), aveți credință în Mine…” Amin!
P.S. iertați că n-am găsit o coajă mai mică.
cetatea de piatră 
Nu-l cunosc pe Vasi Duma (Duma este un nume al unui alt arădean de care ne leagă multe amintiri frumoase). De aceea îl rog să-mi dea voie, fără să se supere, să reacționez la articolul lui.
Frumos spus, ca protest împotriva abuzurilor, dar soluția nu este cea corectă. Dacă ,,Dumnezeu nu e gândit, analizat, de făcut tratate savante (utile în ultima instanță șoarecilor), ci un mister cald, revelat unei ființe plăpânde și finite“, atunci El ne-ar fi dat numai Evangheliile. Epistolele sunt tratate care trebuiesc citite, înțelese și disecate pe muchia revelației dintre suflet și duh. Creștinismul adevărat are răspunsuri adevărate la probleme adevărate. Un creștin practicant este unul care pune în practică ceea ce a studiat, adică ceea ce a citit și înțeles.
,,Viața veșnică“ în esența trăirii ei aici pe pământ rămâne ,,să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Christos pe care L-ai trimis Tu“. O minte înnoită nu se poate desfîșura și maturiza decât în mestecarea continuă a gândurilor lui Dumnezeu, așa cum ne-au fost ele lăsate în ,,învățătura apostolilor“.
Dincolo de această părere personală, îl felicit pe autor pentru sensibilitatea care mărturisește o relație personală duioasă cu Tatăl său.
Fără a fi partizan, aş spune în primul rând că e mare păcat că (încă) puţină lume îl cunoaşte pe Vasi Duma!
Cât priveşte remarca, da, ea e valabilă dacă n-aş ştii că în fraza citată nu s-ar subînţelege un „în primul rând”. Astfel, fraza, aşa cum sunt convins că a fost intenţionată, ar suna mai clar: „Dumnezeu nu e în primul rând gândit, analizat, de făcut tratate savante (utile în ultima instanță șoarecilor), ci un mister cald, revelat unei ființe plăpânde și finite“ (am făcut nişte sublinieri intenţionat). Spun asta cunoscându-l (cred) foarte bine pe Vasi. Oricum, ştiind că îmi urmăreşte (în sensul bun, sper!) blogul, aştept să citesc un răspuns al său… Aşa, ca între păstori din generaţii (şi culturi) diferite… 🙂
P.S. Absolut sigur nu se va supăra! Tocmai datorită întâietăţii pe care o dă relaţiei calde, personale pe care o are cu Domnul! 🙂
Mulțumesc mult, frate Daniel. Mă îmbucură reacția dvs.
Unu la mână, articolul l-am scris un pic supărat (fără să știu că va apărea ca „postare” pe blogul preaiubitului nostru frate Marinel)
Doi la mână. Duhul meu mâhnit este principala cauză ce ar putea împinge – nejustificat, spun eu acum, justificându-mă – o catalogare a „neîncercatului” meu eseu în zona „iraționalității” mesajului creștin. Absolut fals. Știm prea bine că efortul „mintal” al creștinilor de la capadocieni și de la africanul Augustin încoace, e responsabil de „cultura occidentală”(Universitățile, bibliotecile Europei etc). Păcat că U.E. este amnezică. Demonul uitării, bată-l vina.
Trei. Cum să nu fiu supărat, frate Daniel, când „văd” cum tot felul de curente, mișcări, nici nu știu cum să le zic, și-L revendică pe Dumnezeu ca și cum ar fi stat cu El pe Sinai, în locul lui Moise. Sunt mai multe… dar „multă” să ne fie pocăința. Har în lucrare!
Halal credinta ! Domnilor, va rog sa’mi ingaduiti si mie o modesta intruziune :
Aici in State, influenta de „loby”, interesul pentru numarul ridicat in membri, prestigiu si capatuire, au eliminat bunacuviinta, si asta atat in lumea politica cat si pe fagas crestin-evanghelic . O multime de „invatacei”, mai mult ori mai putin „conservatori”, unii la ametitoare inaltime teologizati , „doftori” in biblie ,dar toti urmarind manipularea emotiilor contribuabililor, ce le eleveaza ascendent si constant bunul trai (sa nu-l numesc huzur !). In lumea politica a sosit buzduganul lui Trump! Pe cand oare soseste si in lumea neo-evanghelismului american un buzdugan ori macar un bici lung ,inter-confesional, care sa’i plesneasca nepartinic peste scoartza obrazului !. https://www.youtube.com/watch?v=blyu5f-kE6Q
Walden dragă, „intruziunea” am înţeles-o, ce n-am prea înţeles a fost clipul, la care prima reacţie pe care am avut-o, sincer, a fost… „Da, şi?” 🙂
.DIVIDE ET IMPERA . . . .un trecator flashback ai anilor cand „asa s-a calit otelul” , cand „iubitorul” Iosif Ton ,scriind de zor lucrarea ” Mitul Sangelui „, era pregatit TTT – „Tainic ,Tactic si Temeinic” pentru „Bunatatea” Occidentului !!! .Iar azi, revelator ,ajutati din plin de credulitate , vedem facto rezultatele UTOPICEI DRAGOSTE CRESTINA !
„La inceput era Cuvantul,si Cuvantul era cu Dumnezeu,si Cuvantul era Dumnezeu.
El era la anceput cu Dumnezeu.” (Ioan 1:1,2)
Cuvantul este privit doar ca instrument de comunicare,o insiruire de sunete produse de corzile vocale,asociate unui sens. „Cuvantul lui Dumnezeu este mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri.” El poate ucide sau sa dea viata,si are puterea transformarii caracterului mostenit genetic de la parinti.
Nu de putine ori ne lasam angrenati de stresul cotidian,depresii,suparari ce produc boli fizice si sufletesti,cu toate ca avem CUVANTUL,acest antidot (universal) care utilizat in DRAGOSTE SI ADEVAR,are putere vindecatoare si datator de VIATA AUTENTICA.
Cuvantul lui Dumnezeu,a fost ,este si ramane vesnic Energia creatoare si organizatoare a universului,perceput de capacitatea simturilor noastre limitate de perceptie.
CUVANTUL LUI DUMNEZEU are dimensiuni infinite,ce nu pot fi patrunse de entitatea limitata in timp si spatiu (OMUL ADAMIC).
„…inculpatii au trecut de mult vadul Iordanului.”
Fiti binecuvintati.
.
From Walden ,with LOVE :https://www.youtube.com/watch?v=lLgIIjnpZyU
. . .iar aici in State,dand cu regularitate lunara zeciuiala celor ce ne indruma si se roaga pentru noi ,mai mult decat in ori-si-ce alt loc,asteptam privind spre cer slvatoarea ‘RAPIRE” :https://www.youtube.com/watch?v=F7jzZTgPNXQ
Dumnezeu cu mila ! sincerely yours , Walden