Ei, na, că m-am enervat!


moses460

Oare de ce seamănă unii pastori cu politicienii? Mă refer la aceia care şi-ar dori să fie înconjuraţi doar de „yesmani”… Sau, mă rog, măcar de câţiva.

De ce deranjează critica? Sau, ca să fie întrebarea mai corectă şi mai completă, cum ar trebui să fie critica pentru a nu deranja?

Îmi pun aceste întrebări după ce am citit episodul doi al (de-acum) seriei privind o anume „stare jalnică.”

Fiindcă ne ştim destul de bine şi fiindcă eu am crezut întotdeauna în dialogul civilizat. fie el şi la distanţă, îmi permit să pun câteva întrebări. Voi începe cu cea mai directă şi abruptă:

– pe când episodul despre starea jalnică a unor slujitori?

Să mă explic, tot sub forma unor întrebări (evident, vorbesc la modul general, dar cu gândul la cazuri particulare!):

– Mireasa, care este Biserica, este Mireasa Domnului, sau mireasa celui care o… păstoreşte? Căci, dacă este Mireasa Domnului, îngăduie-mi să spun, chiar că numai un om fără minte s-ar apuca să o critice. Dar, atunci când e mai mult decât evident că biserica devine mireasa unui om, fie el şi justificat oarecum de studii de specialitate, trebuie să fii cel puţin superficial să crezi că nu este loc de critică. Oare de ce uităm că însăşi Biblia conţine sumedenie de critici? Oameni mari ai Scripturii au avut parte de critică şi n-au făcut… icter! Sau, de ce uităm că, aşa cum spunea George William Curtis, „dragostea este criticul cel mai rece”? Sau, dacă tot mi-am amintit lucruri inteligente spuse de oameni mai inteligenţi decât mine, ce părere avem despre ce spunea Alexander Pope: „Cei care merită să fie lăudați suportă mai uşor să fie criticați” ?

Pot fi considerate biserici acele instituţii care au cu totul alte priorităţi decât propovăduirea Cuvântului (nu că n-o fac, dar să nu uităm cu ce scop o fac!)?

Da, este adevărat, nici eu nu sunt de acord cu felul în care au ajuns foarte mulţi să critice fără să aibă motive temeinice, justificate, să o facă. Doar de dragul criticii. Dar, a-i pune pe toţi cei care critică „în aceeaşi oală” şi a ajunge să exagerezi în aşa măsură încât să asociezi critica la adresa unor fenomene pe care numai intenţionat nu le observi cu critica adusă Miresei Domnului, creând în felul acesta o culpă monstruoasă, mi se pare cel puţin nedrept.

În fond, întrebarea de căpătâi, şi cea mai importantă, cea mai dureroasă, este dacă există biserici aflate într-o stare jalnică. Poate nega cineva aceste lucruri? Faptul că politica a ajuns să-şi bată joc în asemenea hal de creştinism şi de biserici cum o face astăzi în multe locuri din lume se datorează doar enoriaşilor care n-au ştiut să-şi trăiască viaţa creştină în aşa fel încât mărturia lor să provoace insomnii oricăruia i-ar fi dat prin cap să îi atace principiile, sau se datorează şi celor care, aflaţi în poziţii de decizie, au făcut ceea ce foarte plastic numeai în articolul precedent „culcat în pat cu duşmanul”?

Sau, acolo unde Biblia nu pare a fi suficientă pentru omul de rând ca să-l ferească de capcanele lumii, ce-au păzit cei puşi tocmai să explice ceea ce trebuie explicat?

Nu vreau sub niciun chip să culpabilizez doar pe unii. De altfel, nici nu vreau să culpabilizez. Ideal ar fi ca fiecare, la fel cum mă străduiesc să fac şi eu, să vadă unde a greşit, nu-i aşa? Dar, după cum pentru unii pare nedrept să critici, la fel de nedrept e să critici şi… criticii doar pentru că au „tupeul”… să critice!

Da, starea multor biserici este jalnică! Din multe, prea multe motive…

Oamenii au ajuns să facă incredibile compromisuri cu lumea. Din mercantilism, din dorinţa de a fi „ceva” sau „cineva.” S-a uitat de multă, prea multă vreme, smerenia creştină. Dar, iarăşi întreb incomod, de la cine să o înveţe? Doar din Biblie? Dar… nu avem cu toţii aceeaşi Biblie?

De ce suntem gata să invităm la masă oameni „grei” sau „de perspectivă” din biserică, dar ne e greu să-l chemăm la aceeşi masă pe unul mai… rupt în fund?

De ce să nu critici un slujitor care propovăduieşte o evanghelie a prosperităţii, când singura dovadă a posibilităţii acesteia este el însuşi şi gaşca din jurul său?

Nu, dragul meu interlocutor, oamenii nu vin la Cristos pentru că există bloggeri care scriu critic despre unele biserici, ci pentru că văd felul în care se comportă în lume oameni din biserică. Nu degeaba spunea cineva că „cea de-a cincea Evanghelie eşti tu”! Sau ar trebui să-i minţim pe oameni, doar ca să vină la biserică? Iată, la biserica unde Îi mulţumesc Domnului că m-a aşezat de atâţia ani vin oameni pentru că ne străduim să dăm la o parte orice formă de făţărnicie, orice formă de extremism, pentru că ne asumăm riscul de a fi blamaţi de unii care înţeleg mai greu cum e cu adaptarea culturală, dar nici nu exagerăm transformând biserica în… cămin cultural! Poate că nu vin în număr atât de mare ca acolo unde li se oferă mai mult circ, vindecări instant, libertăţi vestimentare ce-ţi amintesc de cluburi, dar… vin la biserică având sentimentul că vin într-adevăr nu la o organizaţie, ci la o familie al cărei cap este Cristos! Fără adeziuni şi declaraţii, ci cu suflet şi cu dragoste!

Da, m-am enervat, într-adevăr! M-am enervat amintindu-mi de o biserică mică, de la sat, în care am văzut oameni în vârstă privind ca la nişte îngeri oameni „de la oraş” care au venit să le vorbească, pe limba lor, nu cu „filozofii teologice”, şi să le cânte. Acelea sunt biserici care mor odată cu bătrânii lor! În vreme ce alte biserici de la oraş îşi fac planuri… solomonice!

M-am enervat gândindu-mă la tinerii care părăsesc bisericile din ţară de dragul unui Eldorado şi, ajunşi în biserici din diaspora trebuie să plătească din greu din truda lor ca să aibă parte de Cuvânt „pe limba mamei.”

Da, m-am enervat şi de aceea cred că e mai bine… să tac!

Cu dragoste… critică,
Marinel

P.S. Ei bine, fiindcă şi eu vreau soluţii la „starea jalnică”, ce-ar fi dacă le-am căuta şi nominaliza? Aş începe cu prima şi, cred eu, cea mai importantă: să mă pocăiesc eu mai mult decât cred personal că e suficient! Dar… ce-ar fi să nu rămânem doar la asta?
Vorba aceea… caut colaboratori!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Sare... amară, Zidul plângerii și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Ei, na, că m-am enervat!

  1. szromulus zice:

    Draga Marinel, tu ai inteles ceva din scoala pe care a urmat-o Moise in pustie, iar apoi 40 de ani alaturi de un popor greu de cap. Ai inteles scoala de viata a lui David. Biserica devine camin cultural, foarte potrivita expresia. Este atata erezie in trendul bisericilor moderne. Ba le transformam in discoteci, ba in camine culturale, dar uitam ca oamenii gasesc distractie mai buna in lume decat pot gasi intr-o biserica stearpa de tip camin cultural. Vad in prea multe biserici lipsa prezentei si slavei Mantuitorului. Este o „aroma” unica, incomparabila cu orice ne-ar oferi societatea moderna. Ma plictisesc „scolatii” de la amvoane pentru ca vin cu teorie stearpa. Se confunda trendul academico-teologic cu prezenta lui Dumnezeu. Vad zilnic oameni mai talentati si mai bine echipati teoretic decat teologii nostri, totusi ei cred ca au descoperit Atlantisul, dar asta pentru ca se invart intr-un cerc limitat narcisist. In lumea specialistilor in care ma invart, prestatia teologilor nostri ar avea un rating mediocru. Dar cum sa explici asta unor teologi care inspira si expira doar filosofie lipsita de prezenta Mantuitorului. Ma refer aici la un fenomen general nu la un caz particular anume, sau un pastor anume. Imi place teoria, nu sunt impotriva ei, la urma urmei zilnic de teorii ma ocup, dar sa regasesc doar filosofii, camine culturale si la amvoanele bisericilor, asta dupa ce vreau sa ies din rutina saptamanii, nu mi se pare potrivit.

    • marinelblaj zice:

      Romulus, problema nu e doar a păstorilor sau predicatorilor, fără îndoială. În fond, a trăi după Cuvânt e o chestiune de opţiune, nu neapărat de „şcoală”. Dar când citeşti reacţii la critici în general şi îţi dai seama că se manifestă un soi de culpabilizare unidirecţională, cum să nu te enervezi. Categoric, critica aiurea, obsedantă, care vede doar conspiraţii şi scenarii, e deranjantă şi pentru mine. Eu sunt un om orientat spre un creştinism practic. Dacă e nevoie de slujire undeva şi mă simt în stare, o fac, indiferent de nivelul ei. Deşi, fără îndoială, am şi eu minusurile mele (şi nu puţine!). Dar mă doare să văd manipulată noţiunea de slujire, transformarea bisericii în srl, cu strategii de marketing în loc de strategii duhovniceşti şi când până şi calităţile duhovniceşti fac obiectul ambiţiilor (a se vedea cazul celui care se retrage din biserică fiindcă nu i se dă cuvenita „onoare” datorată darurilor pe care le crede exclusive), atunci dă-mi voie să mă enervez! Vorba ceea, teorie creştină ştim cu toţii, cu practica stăm mai rău! 😦
      Dar, fiindcă vorbeam despre soluţii, iată, adaug eu una: pastorul nostru merge periodic şi slujeşte în biserici mici, de la sate. Câţi slujitori ştii tu că fac asta cu regularitate? Asta ca să vorbim doar de situaţia bisericilor mici care se sting odată cu bătrânii lor…

  2. Pingback: Sâmbăta muzicală spre liniştire sau… neliniştire | cetatea de piatră

  3. Liviu M. zice:

    Frate Marinel,

    Am crescut intr-o familie de pocaiti penticostali. Tata ne-a invatat ca noi mergem la Adunare, si ca parte din cei care sunt membri in Adunare sunt si madulare in Biserica, Mireasa Domnului. Obisnuiam deci sa spunem: „Mergem la Adunare”. Dupa ce am mai crescut ne-am modernizat si am inceput sa „Mergem la Biserica”. Totusi in urechi imi suna vorba tatalui meu „Mergem la Adunare, …”.
    Cred ca ar trebui sa revin la vorba lui.
    Ar mai atenua putin discrepanta dintre ceea ce cred ca ar trebui sa se intample in adunarile pocaitilor si realitatea de zi cu zi.
    Asa poate ca si critica s-ar indrepta spre adunari si conducatorii lor, nu spre Biserica si slujitorii ei. E drept ca nu-i frumos sa critici niste oameni cu adevarat pocaiti (care sunt de fapt Biserica) cand practic ne referim de obicei la ceilalti de prin „adunarile pocaitilor”.

    PS. Tata nu ne permitea noua sa criticam ceva de prin Adunare, desi uneori era evident. Si nici el nu o facea in auzul nostru al copiilor. Probabil de asta acum cand fiecare suntem casatoriti, toti noua copii suntem parte a cate unei Adunari (care isi spune Biserica …).

    • marinelblaj zice:

      Frate Liviu, în primul rând bine ai venit în Cetate.
      Şi eu am crescut într-o familie mare, în care erau şi baptişti şi penticostali. În bună armonie întotdeauna. Nici eu n-am auzit discutându-se de faţă cu noi, cât am fost copii, probleme din biserică. Dar e la fel de adevărat că la vremea aceea nici nu existau probleme atât de grave cum există astăzi. Ceea ce doream eu să atrag atenţia este faptul că, pe de o parte, confundăm Biserica (aceea formată din oameni pocăiţi cu adevărat) cu o biserică devenit instituţie (cea care a ajuns să facă atâtea compromisuri cu lumea încât nu se mai califică drept Mireasă. Ori, şi în aceste biserici „vândute” lumii există oameni sinceri şi pocăiţi. Pentru ei mă doare inima! Iată, întreb şi eu, cum vor rezista bisericile din Tennessee când va veni valul de opresiune în urma ultimelor mişcări ale statului american. Vă spun eu: cei cu adevărat credincioşi vor prefera să sufere, cei pe care, vai!, îi mai criticăm, vor cădea „la pace.”
      În plus, ce-ar fi fost dacă Petru sau Pavel ar fi tăcut la vremea lor? Ce-ar fi fost dacă ar fi închis ochii la ceea ce se întâmpla în Corint sau Efes, de exemplu? Şi iată, scrisorile acestea sunt… publice!
      Mă bucur ce aud despre copiii dumneavoastră. Fiţi binecuvântaţi!

  4. lidieluptx zice:

    Eu nu ma enervez, ci ma bucur ca s-a golit un sac care era plin „de mult”, cum spune cel ce il purta. 🙂
    Marinel, e de bine pentru cei care indraznesc sa-i critice chiar si pe „mariile lor”, ca cel putin stim ce strange in desaga si poteca pe care calatoreste. Poate ca acum, dupa ce s-a descarcat purtatorul de sarcini, se va opri si va cerceta cu atentie chiar si ce spun acesti „critici dinafara”.
    Bucura-te ca este ferice! Un sfarsit de saptamana plin de bucurii iti doresc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s