Cum poţi să critici pe principiul… inside out

sursa

Într-o foarte ciudată şi interesantă diatribă legată de starea jalnică a bisericilor, un frate pe care îl respect şi pe care îl consider prieten (deşi ştiu că l-am supărat de câteva ori!), scrie că se teme că „ne vom stinge într-o generaţie.” Acum, ce-i drept, la nivel individual aşa şi este. Rari sunt cei care ajung la vârsta unei generaţii şi jumătate! Evident, glumesc, căci mi-am dat seama că referirea era la biserică. Dar, când o asemenea afirmaţie e făcută de un pastor, atunci chiar nu e loc de glumă!

În aceeaşi zi, pastorul respectiv pune o întrebare… cu adresă. Deloc retorică.

Ei bine, pornind de la articolul privind starea jalnică a bisericilor, am şi eu câteva întrebări.

Nu fără a face câteva consideraţii pe marginea articolului respectiv…

Paralela făcută cu bisericile Noului Testament din vremea lui Pavel e cât se poate de limpede. Şi la fel de adevărată. Dureros de adevărată.

Dar…

Aş lua câteva afirmaţii, pe rând.

„Mărturia bisericilor este instrumentul pentru mântuirea oamenilor.” Corect. Dar ce ne facem, frate, cu mărturiile transformate în instrumente pentru… MÂNUIREA oamenilor? Mă refer la acele „biserici”, apărute precum ciupercile după ploaie, care şi-au modelat în aşa fel “mărturia” încât acolo nu mai e nevoie ca oamenii să plece ca „să se bucure pe față de păcerile lumii de acum.” Chiar aşa, acolo e sau nu e vorba de ipocrizie?

„Nu-i poți face să se înțeleagă doi cu doi, iar acolo unde-s patru trebuie neapărat să se despartă și să meargă pe căi diferite. Nu-i vorba despre principii, ci doar de «personalităţi»“ Constatare cât se poate de adevărată. Dar… cu câţiva ani în urmă o biserică se rupea în două. Se năştea o alta. Care s-a rupt şi ea la rândul ei. După acelaşi model s-au rupt şi altele, prin te miri ce colţuri de ţară. Şi încă se mai pun la cale rupturi din acestea. O fi de la… personalităţi? Trebuie ştiut, căci despre personalităţi e necesar să ai grijă ce afirmi. Se pot supăra şi prietenii…

„Bisericile dintr-o anumită zonă, … au început să cadă victime unor predicatori prăpăstioși care, nici mai mult nici mai puțin, propovăduiesc ,,circumcizia târzie“, ca un regret că n-au avut privilegiul să se nască … evrei. Poporul ăsta chiar crede că ei conduc lumea! Nu m-ar mira ca ei să se afle și în spatele mișcării pentru noua ordine mondială …” Ei! Măcar oamenii aceştia au un scop. Chiar şi fără… circumcizie. Un soi de… Purpose driven Church. Ce, biserica nu trebuie să aibă scopuri? Acum, e drept, şi scopurile pot fi manipulate, dar să nu ne pierdem în detalii, nu-i aşa?

„Se trăiește în curvie pe față. Cei ce conduc biserica de acolo nu numai că nu i-au disciplinat, dar i-au lăudat înaintea tuturor! Tot acolo, unii vin beți la Cina Domnului.” Partea proastă e că uităm că şi curvia e de mai multe feluri. Poate fi şi cu implicare de… idoli. În carne şi oase. Iar cu venitul în stare de ebrietate la Cină, ăsta e obicei deja perimat. Starea de beţie se induce „la faţa locului”! Tunele de „umplere cu duh” (cum să scrii aici duh cu majusculă?), măsele care cresc într-o stare de beatitudine generală, mega-concerte cu fluturări… beatnice de mâini… eh, evoluează şi „beţiile” astea!

„Toți se ceartă și a apărut o tendință nouă: se dă cinste în adunare celor ce sunt mai bogați. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atâta li se dă mai multă cinste și sunt puși pe scaunul din față. Probabil că banii lor ,,ung“ roțile pe care se face lucrarea lui Dumnezeu.” Mi se pare mie sau atunci când scriam despre aşa ceva cineva se supăra pe mine? Chiar aşa… liderii noi care se lăfăie în vile de lux, care conduc maşini de lux, care călătoresc pe bani grei, unii cu avioane particulare etc, or fi binecuvântaţi sau doar foarte cumpătaţi şi mănâncă la micul dejun covrigii şi la cină gaura rămasă de la aceştia? Din păcate nu poţi să îi critici, căci au pornit de la… fapte bune. Aşa că taci. Doar au şi pietrele gură…

„Există unele biserici «super-spirituale». Ele sunt preocupate cu «lupta duhovnicească» cu ,,căpeteniile demonice“ care stăpânesc străzi, sate, orașe și țări întregi. Pasiunea lor este «scoaterea de draci», și «luarea în stăpânire» a caselor, străzilor, satelor, orașelor și țărilor «în numele lui Cristos» …” Doar atât e lista? Oho! Nici vorbă! Unii au deschis „clinici” de vindecare. Dar nici despre ei nu e bine să vorbeşti, căci poţi fi suspectat de „somn al rațiunii plus ambiții revanșarde și pică deşănțată.” Ce să mai spui despre cele… de peste baltă! Să vezi acolo deşănţare! Fără pică! Deşi, într-o zi, tot… PICĂ şandramaua asta!

„Ce să mai spun de celelalte biserici? Este clar că ne-am pierdut dragostea dintâi și nu vrem să ne mai întoarcem la Dumnezeu cu pocăință. Oare ce se va alege dintr-un astfel de creștinism? Unele biserici au dat mâna cu dracul și s-au aliat cu puterea politică, devenind un fel de «biserici naționale» sau «de stat». Am ajuns că statele lumii care zac în cel rău se pretind a fi «creștine». S-a instaurat o formă parșivă de curvie cu puterea politică. Biserica este «în pat» cu mai marii lumii.” Vai, vai! Dar se poate să spui aşa ceva, frate drag? Păi, se supără cei ce cochetează cu mai marii zilei în spiritul noţiunii de political correctness. Aş da nişte exemple, dar iarăşi supăr vreo duzină de oameni! Şi poate că biserica nu e „în pat” din pricină de… curvie. Poate că vrea doar să doarmă. Liniştită şi la adăpost…

„În zonele afluente, bisericile se lăfăie în lux și nu există pofte pe care să nu și le satisfacă. Sunt pline de un complex de superioritate față de bisericile din provinciile sărace…” Eh, aici avem o problemă! Dacă zici ceva despre mercantilismul unora sau despre megalomania bisericilor-mall eşti răutăcios! Ăla nu e lux, aia e… necesitate şi reflectare a pasiunii pentru lucrare! Măi, să fie! Să fie oare acestea bisericile care „nu mai sunt «ale Domnului», ci au încăput pe mâna unor oameni mândri, orgolioși și închipuiți, care se poartă asemenea unor ,,dictatori“, izolâdu-se de celelalte biserici și ,,excluzându-i“ pe cei ce îndrăznesc să aibă o părere deosebită de a lor”? Sau o fi vorba despre locul în care „Nimeni nu vorbește despre ce fel de închinare este plăcută Domnului! Nimeni nu reglementează problema muzicii din biserici”?

Finalul e apoteotic. Şi, poate involuntar, ironic, deşi nu-mi pot suspecta prietenul de ironie involuntară nici în ruptul capului! „Nu mai poți avea încredere în nimeni. Trăim într-un climat de totală suspciune și fiecare îl bănuiește pe celălalt de ceva rău, de o ,«conspirație» ocultă.” Păi, chiar aşa! Căci, „Unde se va ajunge, fraților? Ce șanse are un astfel de creștinism să mai câștige suflete pentru Christos? Nu-i de mirare că ne disprețuiește lumea.” Te şi miri că mai eşti considerat frate!

Oricum, sfatul final e de-a dreptul… pastoral: „Ar fi mai bine dacă am ieși din bisericile organizate și fiecare s-ar strădui să ,,umble cu Domnul“, așa cum îi dictează propria conștiință.” Şi în concordanţă cu Evrei 10:25… Chiar aşa, cum ar suna o predică pornind de la acest verset?

Ceea ce mă frământă pe mine, ca simplu enoriaş, e ce o fi vrut să spună Domnul când a declarat că „porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui”, vorbind despre Biserica Sa?

Da, este adevărat, n-am pregetat să îndrept atenţia spre derapajele care se petrec în lumea evanghelică, spre „manevrele” care se fac pe seama credulităţii omului de rând. Şi, mai mult ca oricând, sunt convins, absolut convins că adevărata Biserică nu va muri atâta vreme cât se vor găsi oameni care să o iubească, atât pe ea, dar mai ales pe Domnul ei, total dezinteresat, oameni care vor găsi că slujirea e o onoare, că sufletul, înainte de a se întoarce la Creator trebuie consumat în trupul care este tot biserica!

Am pus multe întrebări în comentariile de mai sus. M-aş bucura să primesc un răspuns onest. Măcar la ultima…

Şi atunci, dragul meu prieten, am să-ţi răspund şi la întrebarea ta…