Titel Maghiar – erou de best-seller poliţist sau de roman de duzină?


Este limpede, tot mai limpede şi pentru cei care nu au crezut acest lucru de la început, că în cazul cunoscut drept „cazul Titel Maghiar” avem de-a face cu două componente şi, implicit, cu două direcţii de… investigare.

Avem în primul rând o componentă ce ţine strict de „romanul poliţist.” Identităţi false, relaţii false, acţiuni false şi evenimente false. Cu consecinţele de rigoare, atunci când cazul explodează şi oamenii încep să-şi pună întrebări: declaraţii ce falsifică realitatea în mod dea dreptul naiv sau declaraţii croite pentru a se potrivi unor alibiuri, construite cu o aparentă sinceritate care îţi ridică o sumedenie de întrebări suplimentare.

Recent, a apărut pe pagina celor de la International Breaking News (ar fi foarte interesant şi probabil şi edificator în privinţa celei de-a doua componente ale întregii poveşti să se ştie cine sunt aceştia!), a apărut deci un comunicat, un fel de rezultate ale investigaţiilor făcute, majoritatea elementelor din acest recent articol fiind cu siguranţă materiale furnizate de Gabriel Gorcea.

Există în acest articol o înregistrare la care, fiind publică, îmi permit să fac trimitere, pentru că în conţinutul ei sunt suficiente elemente care susţin ideea că în spatele întregii afaceri există un „ceva” mult mai murdar decât se doreşte a se cunoaşte. Ca unul care am petrecut foarte multe ore în studiouri de înregistrări, primul lucru care mi-a sărit în… urechi a fost falsul sonor al înregistrării, un alt fals decât cel generat de aparatele telefonice folosite. De altfel, cei de la IBN avansează şi o dovadă în acest sens…

Sunt în această înregistrare câteva detalii ce ridică întrebări:

– presupusul Titel Maghiar pretinde a fi vorbit cu Barbosu şi cu Olari. Când? La care convorbiri se referă?

– de ce crede „Titel” că Gabriel Gorcea ar vrea ceva de la el?

– cine sunt „băieţii” despre care vorbeşte la min.5:02 şi cine e acel Ionuţ de la min. 5:25? Vorbeşte despre ei ca şi cum ar fi de presupus că Gabriel Gorcea i-ar cunoaşte…

– cele spuse la min.9 sunt cumva o invitaţie la… negociere?

Dar cel mai revoltător lucru mi se pare faptul că persoana care se ascunde în spatele personajului în cauză dă lecţii de morală biblică, de spiritualitate după ce cu câteva secunde înainte tratează problema falsificării fotografiilor, a conturilor şi a întregii poveşti ca pe ceva banal, normal. Oare de ce mi se pare cunoscută această atitudine. Fariseii zilelor noastre?

Toate strădaniile celor care sunt implicaţi în acest caz par a se strădui să inducă în mintea oamenilor mai degrabă componenta aceea de roman poliţist prost, şi aici includ nu doar declaraţiile şi dezvăluirile persoanelor mai mult sau mai puţin implicate (articolul le menţionează pe câteva), dar şi comentariile unora, între care am avut şi eu câţiva (nu mai fac trimiteri…), care vor să îndrepte lucrurile spre o abordare spirituală, fără a-şi pune întrebarea „cum să transformi o mizerie omenească de asemenea amploare în motiv de abordare biblică?”

Cea de-a doua componentă a acestei poveşti este, după toate indiciile, „miezul” ei. Nu pot fi într-atât de naiv încât să cred într-o poveste stupidă a unor tineri care şi-au creat identităţi false şi nişte poveşti romantice false atâta vreme cât în toată povestea apar evenimente ce au stârnit reacţii atât de mari, inclusiv oficiale. Aici este vorba despre lucruri mult mai complexe. Cât de complexe sunt ele dacă luăm în considerare anumite tăceri şi anumite „piste false” către care suntem îndreptaţi prin spiritualizarea întregii istorii?

Întrebările pe care le pun cei de la IBN sunt în mare parte legitime. Sunt curios în ce măsură vom avea parte de răspunsuri credibile. Căci este mai mult decât evident că toate persoanele care se fac vinovate de acest „scenariu” nu vor fi dispuse să apeleze la adevăr şi sinceritate. S-au scufundat atât de mult în minciună încât adevărul devine pentru ei extrem de periculos.

Nu vreau să spiritualizez, dar nu pot să nu spun că el, adevărul, va fi periculos pentru ei privit din perspectivă pământeană. Căci din perspectiva lui Dumnezeu este singura lor salvare…

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

126 de răspunsuri la Titel Maghiar – erou de best-seller poliţist sau de roman de duzină?

  1. lidieluptx zice:

    Comunicatul IBN nu este decat praf in ochii celor ce vor sa afle adevarul. Mie imi este clar, ca aceasta investigatie a lor are scopul sa spele imaginea Sperantei, nicidecum aflarea fantomelor. Acest comunicat nu face altceva decat sa intensifice ceata. Nu stiu cine sta in spatele IBN, dar sant cu siguranta angajatii Sperantei. Atat timp cat nu se lucreaza cu maini curate, ne vom scufunda mai tare in mocirla. Aici probabil ca ar trebui sa intervina persoane specializate si nu amatori, care sa albeasca cu vopsea imaginea.

    • marinelblaj zice:

      Lidie, aproape totul e praf în ochi. Nu aş zice chiar că IBN sunt angajaţii Speranţei, dar cu siguranţă pledează în favoarea lor. Cred că acel „mâini curate” ar trebui să înceapă prin simpla dezvăluire a identităţii lor. Altfel… ceaţă totală!

    • Magda zice:

      Lidie, sunt curioasa daca la voi se canta melodiile acestea:

      Sunt convinsa ca fratele Marinel le cunoaste si la ei se canta aceste cantari.

      Domnul sa va binecuvanteze!

      • marinelblaj zice:

        Bine ai venit în Cetate, Magda! Şi mulţumesc pentru „pauza” aceasta muzicală oferită în toată agitaţia asta. Cunosc ambele cântări, dar, crede-mă, nu le-am auzit cântate de mult… A fost cu adevărat… Surprise! 😉

      • lidieluptx zice:

        Magda draga, nu se canta ca nu sant la moda, dar eu le cant in fiecare zi, fara cuvinte, doar prin traire. S-ar putea ca melodia si timpii sa fie diferiti, acestea variind de la o zi la alta, dupa alegerea Tatalui meu. Oricum multumesc. Cantarile spre lauda Marelui Domn sant intodeauna binevenite chiar daca le-am ascult deja.
        Domnul sa va binecuvinteze si pe voi!

  2. szromulus zice:

    Cine sunt cei din spatele blogului IBN? Este un blog relativ nou, are un nume sonor care indica existenta unei organizatii foarte mari in spate. Nu are o descriere, referinte, detalii despre echipa colaboratoare, adresa fizica unde isi au headquarter-ul, unde au filiale, etc. Domeniul siteului este un biet wordpress.com. Pentru cei care nu au cunostiinte IT si nu se invart intr-o astfel de lume, acest site nu imi prezinta maturitate si nicidecum nu poarta amprenta unei organizatii internationale de calibru. Cei care nu inteleg prea bine ce se intampla in lumea IT ma vor contrazice. Partea buna este ca articolul este scris decent.

    Inregistrarea audio spre care pointeaza linkul tau lasa extrem de mult de dorit. Limbaj, articularea vocii, modul de adresare, formularea frazelor, dezvoltarea ideilor nu sunt de bun augur.

    Suntem noi prea critici sau este vorba de un set de materiale de un amatorism dus la extrem? 😀

      • anonim zice:

        eu stiu o parte din persoanele de la IBN. Daca vrei Marinel pot sa iti trimit pe privat.
        Nu-mi dau numele din acelasi motiv care il invoca Gabriel Gorcea.

      • marinelblaj zice:

        Mulţumesc, Anonimule (noi ştim cine e „anonimul, nu-i aşa 😉 ). Eşti primul anonim pe care îl înţeleg. Aştept prin mail… (îl găseşti la rubrica „Contact”)

      • anonim zice:

        Rasvan, facem pariu ca am dat?

      • marinelblaj zice:

        Răsvan, îmi pare rău, ai pierdut pariul! Am primit şi mi s-a confirmat o informaţie pe care o aveam deja. Nu fac public. Încă. Nu de alta, dar sunt doar trei nume, iar eu sunt sigur, absolut sigur că sunt mai mulţi!

      • anonim zice:

        lasa-ma sa stiu daca vrei dovada mai clara marinel.

      • Paul M zice:

        P.L. si P.S sunt doua dintre persoane?

      • marinelblaj zice:

        Corect, Paul. Dar să aşteptăm… Greşim dacă facem pasul ăsta acum… 😉

      • anonim, am pierdut pariul. mi-a spus Marinel. dar de când știe, nu mai zice nici el nimic. parcă sunteți vrăjiți cu toții. 🙂

      • marinelblaj zice:

        Nu e vorba de vrajă, Răsvan. Crede-mă. Ştii că nu-mi plac prea mult supoziţiile şi că prefer adevărul ÎNTREG. Iar când întrevăd posibilitatea de a-l avea, prefer să par… vrăjit!

      • Marinel, vezi să nu te deturneze ăștia ca pe avioane. 🙂
        Cui a folosit Titel arestat, Titel explodat? Misiunilor care strâng bani pentru Titeii adevărați. Decât să o pățească unul real, mai bine inventez unul fals și măresc suspansul. Și cota.

      • marinelblaj zice:

        Fii liniştit! Sunt greu de deturnat 😉 Vorbim noi! 😉

      • Paul M zice:

        I-a folosit si lui Barbosu. In 30 apprilie la 8 seara a dat stirea cu Titel explodat, iar de 1 Mai la 7 dimineata o reclama la Believe, cand deja Titel ajunsese viral

    • marinelblaj zice:

      De acord cu tine, Romulus! Crede-mă, nu sunt deloc specializat în IT (ştii bine asta) dar, dacă aş fi dispus de timp şi de materialele puse la dispoziţie de Gabriel Gorcea, şi eu aş fi ajuns la aceleaşi rezultate. Plus că n-aş fi avut nevoie de dovada alterării vocii din înregistrare. Mie mi-a ajuns urechea. Mai mult, aşa cum spui, însuşi faptul că înregistrarea este în mod intenţionat alterată nu e un semn deloc bun!
      Cât priveşte amatorismul, eu îl regăsesc în produsul finit. Căci în „masterplan” e destul de elaborat. Deşi e posibil să fie şi o ilustrare a proverbului cu „ăla” care aruncă piatra şi cu „ăia” care se chinuie să o scoată! 😀

      • Marinel, facem pariu că anonimul nu dă nume de la IBN? 🙂

      • marinelblaj zice:

        De felul meu nu fac pariuri, Răsvan dragă! 🙂 Dar… ce nu fac eu pentru un prieten… 🙂

      • Paul M zice:

        Anonim-ul are IP de Austria? 🙂 Poate chiar de Graz? 😀

      • marinelblaj zice:

        Romulus, îmi pare rău (de fapt, îmi pare bine!), NU! 🙂

      • Te iert. 🙂
        Avansez câteva nume: fratele John Doe, John Smith, John Brown și alți frați pe care îi cunoști de pe vremea când ai vizitat America și ai dat mâna cu cosmonautul.
        Frații anonimi se tem. Gorcea, ar trebui, misionar fiind și mare cât dulapul cu instrumente de la biserica copilăriei mele de la Brăila, să fie curajos ca ursul grizzly.

      • cristi zice:

        Buna ziua
        astazi am ascultat de 2 ori inregistrarea audio. Si am inceput s ami pun cateva intrebari
        -sunetul de fundal, vocea metalica , nu pare a fi o voce naturala , ca si cum s ar fi intervenit asupra ei.
        daca este adevarat ce se spune despre cel care vorbeste , ca a trait in Sua ,o perioada de timp, si apoi Indonezia si restul, cu de vocea lui, nu are nici un acent strain , cuvintele sunt rostite intr o romana perfecta , intonatia lor, fara nici o influenta occidentala .

    • anonim zice:

      nu, nu are ip de austria. Sunt complet neutru in toata povestea asta.

  3. Iosif zice:

    Va veti rataci in hatisul retelelor de socializare virtuale,in dorinta d-voastra de a elucida acest scenariu ,regizat si pus in scena de Satan,in scopul de a adauga la multimea de rataciti de la ADEVAR,noi „membrii”,ademeniti si inselati de propriile lor orgolii,necunoscind nici SCRIPTURILE,nici PUTEREA LUI DUMNEZEU.
    Va indemn,cu toata dragostea ,PAZITI-VA BINE „cetatea”INIMII !
    Fiti binecuvintati.

    • marinelblaj zice:

      N-am apucat să-ţi spun bun venit în Cetate, Iosif! Iertare. Fii liniştit, nu ne rătăcim. Iar „cetatea” inimii e sigur păzită!

      • Iosif zice:

        Nici o problema. Harul si pacea lui Hristos Isus,sa va umple „Cetatea”de ADEVARUL ELIBERATOR.
        Fiti binecuvintati.

  4. durox zice:

    la fel cum in carul lui Titel au sarit personalitati bisericesti, oameni politici, si utilizatori de fb dornici de like-uri, asa au sarit si bloggeri. a fost o carutare lunga, lina si in vazul tuturor. 🙂 acum ca s-a imburdat carul, toata lumea a sarit jos. aproape toata lumea. :)))) mai sunt fraieri agatati…
    exista insa IP-uri.
    sigur ca da, cei care asteapta stiri si lamuriri detin raspunsurile… ele sunt insa sub forma de logguri si statistici si probabil asta este un impediment.
    eo am crezut ca ‘ancheta’ ii deja gata, exista harta cu IP-uri si device-uri, nume si conturi. :))

    propun o centralizare a datelor -logurile ce contin accesari, date, IP-uri, etc- care apartin articolelor cu referire la Titel Maghiaru. asa de fun!

    • marinelblaj zice:

      Dacă aşa se vede de la tine, aşa o fi! Unii par să refuze să înţeleagă că într-un caz cu implicaţii grave (regret că trebuie să-ţi spun, dar dincolo de povestea „poliţistă” există ceva mult mai dureros!) există un interes care trece de romanul de tipul „Misterele Parisului” (oricum, o capodoperă în comparaţie cu „Misterele Titelului”)
      Nu faci tu centralizarea? Eu nu dispun de prea mult timp… 😦
      Durox, Durox, totuşi, bine ai venit în Cetate, chit că n-o să stai prea mult (presimt)…

      • durox zice:

        stiu ce zici. mi se pare atat de tragica situatia incat aleg sa o consider o poveste comica. daca esti norocos si te uiti la penibil dint-un anumit unghi, el poate parea doar ridicol; si asta te face sa zambesti… 🙂

        nu cred ca este potrivit sa ma ocup de asa ceva.. daca sunt de fapt logodnicul lui Titel? 😀

        cine este doritor de IP de Titel, sa ma contacteze.
        IP-ul costa 2 like-uri la pagini ce le aleg eu, si 3 comentarii pe blog.
        nu este gluma! :)))

        https://durox.wordpress.com/

      • marinelblaj zice:

        Durox, chiar devii simpatic. Şi-atât. Nu te superi… 🙂

      • Paul M zice:

        Si ce faci cu IP-ul de Titel?

    • durox zice:

      deci nimeni-nimic? :]

      • marinelblaj zice:

        Of, Durox, nu mai încurca lumea! 😀

      • Paul M zice:

        pai durox explica-ne ce sa facem cu IP-urile? La ce ne folosesc? Il putem identifica pe Titel?

      • durox zice:

        cum ce faci cu ele?
        daca exista IP-uri asociate cu conturi de email si persoane reale, si ele exista, pot fi asociate atat cu identitati false cat si cu alte nume si persoane implicate.
        daca Titel a folosit aceleasi IP ca si mine spre exemplu, ce intelegi de acolo? dar daca dul Mike a folosit acelasi IP cu Titel, aia ce ar inseamna? doar zic, sa se inteleaga…

      • Paul M zice:

        Doar IP-uri de Titel aveti in oferta sau si ale altora?

      • durox zice:

        ma bucur ca intrebi asta.
        nu este nevoie sa mi te adresezi la plural. asta nu o sa scada ‘pretul’ pe IP. :)))
        mi te poti adresa cum iti vine. raspund la orice fel de provocare, atat timp cat ea contine umor… fa-ma oricum, dar fa-ma sa zambesc!

        avem in oferta tot felul de IP-uri nu doar de Titel.

        imi vine greu sa cred ca nu sunt cunoscute IP-urile persoanelor ‘de interes’.

        toate persoanele de interes ar fi trebuit deja puse pe harta cu IP, data, user….
        ce incercam noi aici -si zic ‘noi’ referindu-ma la ‘voi’- este sa reconstituim o daza de date, de unde deja s-au sters anumite elemente.

        ca exemplu concret, dul Mike a sters postari si comentarii. postibil ca datele au ramas, si printre comentatori se pot depista ‘fraieri’. le-a sters pt ca asa a considerat, si prost a facut.
        *cand dau nume, nu fac aluzii. cand dau IP-uri, dau si nume. 🙂

      • marinelblaj zice:

        Durox, vezi că s-ar putea ca unii să fi fost suficient de inteligenţi şi să fi salvat paginile şterse de Mike! 😉

      • durox zice:

        :))) sper ca macar atat!
        e bine ca paginile exista undeva salvate… eu ma refeream mai mult la datele si logurile ce s-au pierdut atunci cand apartinatorii au sters postarile sau comentariile. daca sunt doar mascate, atunci inca se poate vedea cine si cand a accesat paginile. se pot compara cu IP-uri ale persoanelor de interes. pt asta e nevoie de acordul si concursul tuturor partilor participante.

      • Paul M zice:

        deci durox ai ceva date concrete sau acum vi si spui ca e nevoie de concursul tuturor partilor participante? ca asta e la mintea cocosului. adica e normal ca daca am avea logurile de la blogul lui Mike Olari am afla multe, dar ma indoiesc ca ni le-ar pune la dispozitie.

      • durox zice:

        cand zic ‘partile participante’ ma refer la vietuitoarele care au comunicat cu Titel & Co, la cele care au scris pe subiect si eu adunat comentarii de la diferiti useri, samd

        fraierii la baza farsei nu vor coopera deloc. am fi naivi sa asteptam adevarul de la ei. :))

      • durox zice:

        blogul lui Mike e doar unul care a fost vizitat de Titel and Co… dar mai sunt si altele, nu?

      • marinelblaj zice:

        Cum ar fi… https://isussaunimic.wordpress.com/
        Cine se pricepe poate scoate informaţii şi de acolo… 😉

      • durox zice:

        „marinelblaj spune:
        iunie 17, 2015 la 22:51

        Cum ar fi… https://isussaunimic.wordpress.com/
        Cine se pricepe poate scoate informaţii şi de acolo… ;)”

        deci da! asa ceva! asta incercam sa zic… doar ca pe canale private, ca oamenii civilizati! pe direct si deschis or sa va indunde fraierii…

      • marinelblaj zice:

        Ok. Să vedem… 😉

  5. durox zice:

    merci! sub nici o forma!
    asta este rolul meu, descretitorul de frunti!

  6. szromulus zice:

    Marinel, afirmatia legata de cunostiintele de IT nu era adresata, voua – prietenilor mei, ci unora care iar s-ar fi luat de mine si care inca nu au aflat ca patratul are colturi si cercul e rotund 😀

  7. marinelblaj zice:

    Dragilor, îmi pare rău că voi dezamăgi pe unii. Sunt, în baza tuturor informaţiilor la care am avut acces fără a face anchete personale, ci doar punând cap la cap informaţiile vehiculate sau primite, convins că în tot acest caz se va face lumină deplină doar dacă există între toate persoanele implicate una care se simte curată şi care va cere o anchetă oficială! Altfel nu vor face decât să-şi şteargă reciproc toţi cei implicaţi urmele şi dovezile care îi incriminează! Acesta e tristul adevăr. La care nu s-ar fi ajuns dacă în sânul comunităţilor ar fi existat informare corectă, atitudine corectă şi transparenţă. Atunci, aşa cum doresc unii (şi ar fi de dorit!), s-ar fi putut aplica principiile biblice ale rezolvării conflictelor. Dacă s-ar mai fi ajuns la ele! Mă tem însă că nu există acea persoană care să poată cere aflarea adevărului, oricât de dureros ar fi el… 😦

    • durox zice:

      …sau se pot analiza logurile si nu mai mergem pe informatii vehiculate 🙂

      • Paul M zice:

        care loguri durox?

      • anonim zice:

        durox, tu chiar stii ceva sau ai chef de glume?

      • marinelblaj zice:

        Îţi spun eu cum stă treaba cu Durox… Ştie ceva, dar vrea să şi afle. În completare… 😉

      • durox zice:

        @marinel
        ne intelegem gresit! duroxul nu vrea sa afle nimic. el a oferit o pista de pornire, a vrut sa fie sigur ca oamenii au inteles ca se pot face inca faze si manevre, nu trebuie asteptata povatuire supranaturala…

        deci mai oameni buni, toata lumea cunoastea adresa de email a lui Titel, logodnica, verisoara, caine, amanta samd… si nimeni nu s-a gandit vreodata sa indexeze toate aceste conturi cu locatia si IP-ul aferent? nu chiar nimeni, sunt care or fost curiosi..
        poi cum se poate…? 🙂

      • marinelblaj zice:

        „Poi” se poate fiindcă nu toţi au fost interesaţi de „poliţie evanghelică”, ci de adevărul din spatele poveştii! Mă doare în cot dacă Titel e sau nu o persoană reală, dar nu pot spune acelaşi lucru despre eventuale fonduri colectate de la oameni sinceri prin „manevrele” celor care s-au folosit de caz! Capisci? 🙂

      • Paul M zice:

        durox, de ce eviti sa raspunzi la intrebari? astept sa-mi demonstrezi ca ai ceva date concrete precum te lauzi: nume si IP. si sa-mi demonstrezi ca sunt valide.

      • durox zice:

        imi cereti raspunsuri in 2 locuri si nu ofera nimeni nimic in continuare :)… sunt bizi.

        @Marinel: „poliţie evanghelică”, formularea asta ai gasit-o? se numeste verificarea informatiilor si a surselor. de aia sunteti blggeri, sa furnizati informatii vero, de oricare natura ar fi ele. nu trebuie facuta „poliţie evanghelică” in sensul in care folosesti tu expresia in context… dar trebuie facuta „poliţie evanghelică” in sensul aflarii realtatii inconjuratoare. yes?

        eu inteleg ca te doare in cot cine e Titel. ei eu cred ca identitatea lui este doar o curiozitate simpatica ce trebuie satisfacuta… sunt alte aspecte si alte manevre mult mai graitoare in toata povestea.

        @paul m: cate like-uri dai? ;]

      • marinelblaj zice:

        Eh, uite, aici greşeşti. NU de aia sunt blogger. De fapt, nici nu mă consider blogger în adevăratrul sens al cuvântului. Mi-am băgat nasul în povestea asta urâtă doar pentru că nu vreau să văd minciuna făcându-şi cuib în sânul comunităţii din care fac parte. Ştiu că poate ţi se va părea idealist, dar ăsta e adevărul…

      • durox zice:

        @Marinel nu am treaba cu tine, nici cu nimeni. sper ca ti-s in continuare doar un simpatic sau cum ai zis..
        scriu aici ca pe mIRC, canalul Titel. povestim si zicem lucurilor pe fata. avem voie sa ne infuriem si sa radem. depinde de noi. daca ma faci fraier te fac fraier cu cioc! si are sa fie o gluma.

        adevarul e ca minciuna Titel a fost atat de jenanta incat nu ar fi fost voie sa fie crezuta. amintind doar halul in care au fost prelucrate pozele este ceva demential…

        exista posibilitatea deschiderii unei ‘investigatii’ bazate pe accesarile si comentariile lui Titel pe mai multe bloguri. exista IP-uri asociate cu adrese de email.. tot ce vreau sa zic este ca suntem oameni mari, ar trebui sa se stie ce este de facut.

    • durox zice:

      @anonim intrebarea ta este gresit pusa. tot timpul am chef de glume.
      am facut ofera cu marfa si pret mai devreme… lumea e inca timorata. 🙂
      citeste linkul ce l-am postat mai sus.
      ce vrei sa-ti zic, ca IP-ul lui @#$$ este offline de 23 de ore? :))

  8. Corneliu zice:

    https://www.facebook.com/pages/Help-me-find-those-guys/363393203857324

    Se pare ca aici s-a aflat ca Titel Maghiar era de fapt Derek Watkins. Interesant de citit comentariile .. pentru cei ce inteleg limba engleza.

    • marinelblaj zice:

      Interesant mi se pare cât de slabe sunt cunoştinţele de engleză din dialoguri!!!

    • durox zice:

      Felicitari autorului!
      Daca se lua atitudine din prima, daca se cercetau lucrurile din bun incept nu se ajungea unde s-a ajuns.

      Mi se pare de prost gust faptul ca in loc sa fie incurajata atitudinea din spatele efortului, va cramponati in detalii. Nu-i momentul. Nu suntem la concurs!!!!!!!!!!!!!

      sa zic si io ce mi se pare interesant: nimic.
      haideti sa jucam la mica pe cine tine.. ;]]

      • Corneliu zice:

        Da, pai nu stiu de ce s-a crezut ca am folosit cuvantul „interesant” in sens negativ. Si eu felicit autorul. Aceasta pagina (si comentariile) nu face altceva decat sa confirme veridicitatea spuselor fr. Gabriel Gorcea, de aceea am spus ca este interesant.

      • marinelblaj zice:

        Corneliu, mie mi se pare mai degrabă normal. NU mă miră că Gabriel Gorcea a creat acea pagină de fb ca să afle identităţile celor patru. Cel puţin acesta a fost primul lucru pe care l-am constatat citind schimbul de comentarii. Dacă se desfăşoară toată conversaţia se mai descoperă şi alte elemente, cum ar fi bani trimişi celor patru în Indonezia prin intermediul fetelor etc… Dar, ca să desfăşori toată conversaţia trebuie să o iei pas cu pas, să deschizi „vezi mai multe răspunsuri”…

      • marinelblaj zice:

        Durox, lasă tu joaca „la mica” şi hotărăşte-te la un singur IP. Nu te tot juca aşa cu locaţiile, că va crede lumea că eşti ce nu eşti sau că nu eşti deloc! Sper să înţelegi mai mult decât ţi-am scris… 😉

  9. anonim zice:

    multumesc Marinel, acum se leaga de ce Gabi Gorcea s-a interesat de persoanele din spatele povestii.Se pare ca au fost ceva bani la mijloc acolo.

  10. Rev. Ioan Pop zice:

    NOTĂ: Am dat drumul acestui comentariu doar pentru că el conţine câteva elemente care sunt adevărate. Rămâne să realizaţi voi care sunt acestea. În rest… atenţie la elucubraţii – Marinel Blaj

    CINE SUNT DE FAPT CEI 4 MISIONARI ROMANO-AMERICANI ESCROCI DIN S.U.A., CONDUŞI DE TITEL MAGHIAR & COMP.

    A sosit momentul să fac nişte dezvăluri şocante despre TITEL MAGHIAR & Comp., să ‘despărţim apele de uscat’, să alungăm ceaţa şi confuzia create intenţionat de grupul celor 4 misionari Romano-Americani, contrafaceri devoalate, parţial, pe situl I.B.N., de investigatorii Misiunii SPERANŢA.
    Vă voi ajuta, în calitate de consultant al U.S.A. Justice Department, cu nişte informaţii noi, surprinzătoare pentru mulţi dintre Dvs..
    1. Internaţional Breaking News (I.B.N.) este o sub-redacţie a Misiunii/Asociaţiei internaţionale SPERANŢA, care are un sediu şi o baza logistică, umană şi materială, puternică aici în Cluj Napoca, oraşul natal al fondatorilor Misiunii SPERANŢA, Fraţii Marius şi Gabriel Gorcea.
    2. Cei 4(PATRU) tineri misionari sunt reali, sunt fugitivi refugiaţi de mult timp în SUA şi judecati ulterior tot pe teritoriul Statelor Unite pentru infracţiuni la Legea Immigraţiei din SUA. Trei dintre ei sunt ‘logodiţi’ cu fetele penticostale din Graz, Austria, Geanina Gula, Tabita Gabriela și Nadia Nady
    Cei 4 tineri au terminat, anterior, Şcoli de Misiune de scurta durată în Romania, de sub 2 ani, şi au participat apoi la acţiuni de plantare de noi biserici, în zone rurale din Transilvania si restul Romaniei. Într-una din aceste localităţi, de la limita judeţelor Sibiu şi Alba, tinerii misionari Penticostali au colaborat cu o Biserică penticostală şi cu cea baptista din zonă, dar au fost ulterior maltrataţi, la instigarea preotului din sat, de o gloată de ‘ortodocsi’ şi de beţivi ce au devenit violenţi. Urmare acestor incidente violente, tinerii au părăsit Romania, via Austria, şi apoi s-au îndreptat spre Statele Unite cu scopul de a obţine statutul de Refugiaţi şi apoi de Azilanţi pe motive de ‘Persecutie Religioasă’. Au apelat, în acest sens, la o Firmă de Avocatură din San Francisco,CA, la Firma ‘SEKHON & SEKHON’, care a întocmit şi falsificat parţial probaţiunea în cele 4 dosare de immigrare, dosare ce au fost apoi promovate, spre judecare şi aprobare, la o Curte Federală din Sacramento,CA. Traducatorii şi interpreţii angajaţi de firma de avocatură au fost doi Romani, Iosif Caza (acum arestat) şi Luciana Harmath (ce a primit o pedeapsă cu suspendare, fiind însărcinată).
    Firma respectivă a procesat în total aproape 600 de dosare de azil, din care cca. 500 de dosare pentru transfugi români, (majoritatea cu dovezi şi probe contrafăcute), dosare de ‘Refugiaţi pe motive Religioase, sau pentru aşa-zisă discriminare etnică (Rromi persecutaţi, de exemplu).
    Ulterior, fiind sesizaţi, U.S.A. Justice Department a cerut Ambasadei SUA din Romania şi Biroului de Informaţii din Cluj al Ambasadei SUA să ancheteze veridicitatea probelor de la dosarele de azil (majoritatea contrafăcute), iar în cazul celor 4 tineri misionari s-a cerut şi concursul unui pastor penticostal din Cluj şi a pastorului baptist zonal, Beniamin Poplăcean, din Sibiu. Detalii gasiţi în articolul publicat, la 12 martie 2009, în ziarul ZIUA DE CLUJ, sub titlul: ‘Un pastor penticostal i-a pus la treabă pe Agenţii Americani sub acoperire’.
    Avocaţii complici din SUA şi cei doi traducători-interpreţi Româno-Americani au fost judecaţi şi condamnaţi ulterior la diferite perioade de detenţie. Mai sunt unele procese pe rol, urmare unor acţiuni promovate în Apel. Vezi articolul de presă: ‘3 Sacramento attorneys receive lengthy sentences in asylum fraud scheme investigated by ICE HSI, https://www.ice.gov/news/releases/3-sacramento-attorneys-receive-lengthy-sentences-asylum-fraud-scheme-investigated-ice
    Cei 4 Tineri misionari escroci se află sub control judiciar de mai mult timp şi vor să păstreze anonimatul, pentru a evita expulzarea lor de pe teritoriu SUA.

    Rev. Ioan Pop, Human & Religious Rights observer in Romania

    http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/un-pastor-penticostal-i-a-pus-la-treaba-pe-agentii-americani-sub-acoperire–25271.html

  11. Robert Jurca zice:

    Pentru ca cititorii sa inteleaga mai bine cum a decurs firul evenimentelor, ar trebui sa consulte situl care se pare ca ori a fost infiintat cu scopul de-a prezenta cazul Maghiar, ori a fost facut ca de acum incolo sa prezinte, in termeni decenti, cazuri similare:

    https://internationalbreakingnews.wordpress.com/2015/06/01/ingeri-si-demoni-i-titel-maghiar-eroul-unei-povesti-inventate/

    Am citit si recitit reteta domnului Marinel Blaj de-a copta cu astfel de situatii. Sunt intr-adevar situatii care depasesc capacitatea bisericii locale. In plus, sunt de acord cu dvs ca in cazul Titel Maghiar avem de-a face cu escroci „cu acte in regula”, care au elaborat aceasta „schema” de falsificare pe o perioada de ani de zile, fara mustrari de constiinta, care sa ii determine sa renunte la aceste infractionalitati. M.C. spunea ca mania este singurul pacat in care poti sa cazi involntar. Pentru toate celelalte pacate trebuie sa planifici, sa alegi locul, oamenii, minciunile care sa para credibile etc. Oamenii acestia au operat ani de zile la escrocheria aceasta. Au avut grija sa apara despre ei in presa. Daca ar fi construit povestea aceasta pe marginea unui atentat real din Indonezia, poate nici domnul Gorcea nu ar fi banuit nimic. De acum incolo probabil se vor perfectiona. Vor crea alte scheme, la care nici nu ne asteptam. Vor veni cu materiale ptr studiu biblic de la autori crestini „incontestabili”, vor tese incet si sigur o panza care sa le permita sa-si intinda tentacolele pana in conturile bancare „chiar si a celor alesi”. Avem in mod cert de-a face cu indivizi care nu au niciun respect fata de ideea de misionar, rugaciune, dragoste frateasca, suferinta crestinilor din tarile in care exista persecutie. Ei isi urmaresc scopul calcand peste cadrave. Analizand „la rece” aceasta situatie imi dau seama ca ar fi necesar ca aceste persoane, care au actionat ani de zile in mod fraudulos din umbra, sa fie date publicitatii. Nu as dori insa sa ajunga pe mana oamenilor legii. Desi, in mod cert, ar merita.

    • marinelblaj zice:

      În sfârşit, domnule Jurcă, aţi realizat (sper!) că nu am alt interes în toată povestea asta mizerabilă decât eliminarea acestui „puroi” din sânul comunităţii evanghelice (mă refer la minciuna cu scopuri mercantile, în special) şi de a preveni în ce măsură e posibil ca astfel de poveşti să se repete. Asta în primul rând. În al doilea rând, mă doare să constat că oameni care se consideră lideri spirituali se dovedesc de fapt oameni ahtiaţi după publicitate, din interese (cred ei) doar de ei ştiute. Ceea ce explică uşurinţa stupidă cu care au înghiţit o asemenea „găluşcă” şi au mai şi „dospit-o”, oferind-o spre consum oamenilor. Ce bază se poate pune pe discrenământul spiritual al unor asemenea lideri?
      Poate că v-aţi convins, în sfârşit, de sinceritatea demersului meu. Măcar acum…
      Binecuvântări de sus!

      P.S. Ca o informaţie (verificată personal): IBN e o organizaţie de casă a celor de la Speranţa. Cunosc şi nume implicate, cu locaţie, ocupaţie… Dar nu e rolul meu să fac poliţie, chiar dacă pentru a ajunge la adevăr am făcut într-o oarecare măsură. Rămân la convingerea tot mai fermă că aici e nevoie de o luare de poziţie oficială. Altfel vom fi fraierii de serviciu ai escrocilor, spus direct, româneşte!

  12. Robert Jurca zice:

    As mai vrea sa adaug ca autorii megainselatoriei „Titel Maghiar” nu au niciun fel de respect nici fata de notiunea de martir. In spatele numelui „Gianina”, de exemplu, putea sa se ascunda foarte bine un barbat sau mai multi. Desi, la inceput am fost un sustinator vehement al ideii de-a nu le face rau acestor impostori, incep sa va dau dreptate cand afirmati ca acest caz sa nu poate fi elucidat decat cu ajutorul politiei si a Interpolului. Aici, insa, e nevoie ca pagubitii sa se exprime, sa nu se lase intimidati. Altfel s-ar putea sa se acrediteze ideea ca la pocaiti lucreaza orice fel de „schema”.

    • marinelblaj zice:

      Apreciez că aveţi tăria să recunoaşteţi. Păcat că sunt puţini care fac asta! Nici eu nu sunt scutit de greşeli, oricum. Durerea mea rămâne prin faptul că sunt alţii, nu atât de neînsemnaţi ca mine, care „au girat” o asemenea escrocherie deşi poziţia lor îi obliga la mai multă prudenţă!

  13. Robert Jurca zice:

    Demersul dvs este unul util si laudabil, atata timp cat prezentati adevarul in mod obiectiv, cum am inceput sa cred ca o faceti. Daca intr-adevar e vorba de 4 persoane care activeaza ca misionari dar s-au pretat la mizeria aceasta, lucrurile sunt foarte grave. In primul rand, cine i-a trimis pe respectivii ca misionari? In al doilea rand, in toata povestea aceasta s-ar putea sa se descopere si alti mincinosi cu fata umana. Ma refer aici daca exista persoane „credibile” care au sustinut ca l-au intalnit pe Titel in carne si oase si au incurajat donatii spre „Titel”. Daca as fi fost in locul lui Gorcea, dupa ce as fi descoperit acest fals, in loc sa fac publica descoprirea si sa trimita emails celor doi, l-as fi sunat pe Cristian B sa-l intreb ce mai stie de Titel si asa finut l-as fi intrebat cum l-a cunoscut, daca l-a intalnit etc, fara sa-i spun ca inregistrez convorbirea. Apoi l-as fi sunat pe Mike O., Acum toata lumea o scalda ca a fost totul o conectie virtuala, toti se leapada de Titel. Inainte pareau ca sunt prieteni cu el. Cred ca au mai ramas cateva articole pe crestintotal.ro
    P.S. Am banuit ca „IBN” este un site creat de grupul lui GG sau la dispozitia lor, pt a evita confruntarea directa cu impostorii.

    • Paul M zice:

      Aveti dreptate, cei de la IBN s-au cam grabit. Lucrurile puteau fi facute mult mai cu cap. Trebuia comunicat cu acesti impostori si stors cat mai multe informatii de la ei astfel incat sa nu avem parte de acest serial politist si adevar cu picatura. Trebuiau identificati si apoi dati pe fata din prima. Sau poate ca au aceste date dar amana sa le publice din diferite motive.

      • marinelblaj zice:

        Paul, nu uita că au şi ei interesul de a „cântări” ce dau în vileag! După cum s-a văzut până acum în cazul altora, imprudenţa şi graba costă! Apoi, publicitate se face şi când poţi împărţi informaţiile… în serial 🙂

      • Paul M zice:

        Pai investigatia trebuia facuta cu prudenta si fara graba. Dar datul lucrurilor pe fata trebuia facut scurt si direct, bazandu-se pe niste dovezi incontestabile adunate in timpul investigatiei. Eu asa vad lucrurile.

      • marinelblaj zice:

        Da, Paul. Dacă ai fi fost un investigator neutru, lipsit de alt interes…

    • marinelblaj zice:

      Să vă spun un lucru. Deşi au procedat în multe lucruri ca nişte adevăraţi ageamii, oamenii implicaţi în construirea acestei poveşti n-au fost proşti. Au mizat pe câteva lucruri. Între ele, cu durere o spun, au mizat pe naivitatea şi sinceritatea unor oameni credincioşi care, atunci când au văzut că lumea se agită şi bănuieşte escrocheria, au sărit ca arşi. Toţi aceşti escroci au mizat pe revolta asta a oamenilor sinceri ca pe un fel de „masă de manevră” care să le permită să iasă onorabil din încurcătură. Din fericire au fost oameni care au rezistat „oprobiului public” şi au mers mai departe în căutarea adevărului, şi mă bucur că am fost unul dintre ei. Dar, dincolo de asta, aştept în continuare ADEVĂRUL. TOT ŞI CU ORICE PREŢ !

  14. Rev. Ioan Pop zice:

    NOTĂ: AM DAT DRUMUL ŞI ACESTUI COMENTARIU. DACĂ AJUTĂ. MI-AM PERMIS SĂ ŞTERG NUMERE DE TELEFON ŞI ADRESE DE MAIL ÎNTRUCÂT NU VREU SĂ DAU CURS ÎNCĂLCĂRII DREPTULUI LA INFORMAŢIE PRIVATĂ (am salvat, totuşi, o copie a originalului… just in case). ÎN REST, NUMELE DEZVĂLUITE LE-AM LĂSAT, PE RĂSPUNDEREA DUMNEAVOASTRĂ.

    Domnule Blaj,
    Iată, voi desecretiza o parte din corespondenţa avuta cu fostul Consul general al SUA în Romania, Hon. Michael Mates, şi cu pastorul baptist Beniamin Poplăcean, preşedinte al Comunităţii (Regionale) Baptiste Sibiu (la acel moment)
    –– Original Message ––
    Received: Mon, 14 Apr 2003 07:47:56 AM EEST
    From: xxx
    To: „‘Ioan POP'” acsiro@usa.net

    Has anyone heard anything to confirm or deny the following report?
    A building being used as a Baptist Church/place-of-worship in Sugag, Judetul Sibiu or Alba ?. The story goes like this:
    In April 2002 Orthodox villagers, led by the local Orthodox priest and supported by the local police, burst into the building, dragged the Baptist worshippers outside, beat them, and then
    torched the church.

    Michael Mates, Officer in Charge
    U.S. Embassy Information Office
    Str. Universitatii 7-9
    Cluj, Romania
    ––––––––––––––––
    –– Original Message ––
    Received: Mon, 14 Apr 2003 04:56:45 PM EEST
    From: „Mates, Michael, U.S. Diplomat”
    To: „‘Ioan POP'”
    Cc: „Pastor Beniamin Poplacean”
    Subject: RE: Baptist Church/place-of-worship violated

    Thanks very much. Could you or Pastor Poplacean give any more details
    regarding the exact types of persecution, and, if possible, the names of
    those who were persecuted?

    God’s best,

    Michael

    Michael Mates, Officer in Charge
    U.S. Embassy Information Office
    Str. Universitatii 7-9
    Cluj, Romania

    ––Original Message––
    From: IOAN POP [mailto:acsiro@usa.net]
    Sent: Monday, April 14, 2003 4:48 PM
    To: H.E. Michael MATES
    Cc: Rev. Beniamin POPLACEAN
    Subject: Re: Baptist Church/place-of-worship violated
    Importance: High

    Dear Sir,

    I have made many researches, this morning, of this issue. Here are the preliminary
    findings(results).
    Three young Romanian missionaries – who have studied before into a Pentecostal Bible Seminary in Timisoara – came to Sugag village, Alba County, at the border with
    Sibiu County, and started an evangelistic mission amidst the people of this
    village. They had a good co-operation there with the deacons of the
    Pentecostal Church from Sugag, the brothers Ioan CERNAT,(phone:
    xxx) and Ioan ALEXANDRU(phone: xxx)

    After a while, these three young Romanian missionaries started a new evangelistic mission in the next village of Sugag, named JINA, belonging to Sibiu County. In the beginning they were
    helped by the Baptist Church from JINA and the three young missionaries succeding to convert also many Gipsies to Christ.
    Soon, they decided to start a new independent Church and a house was rented there.
    But they have lost the support and the legal coverage of the Baptist Church
    from Jina and were exposed to the angry of the Orthodox priest and of the
    Orthodox community who started to persecute them.
    Finaly, two of these young misionaries have run in Austria and one is still
    in Alba-Iulia city asking for USA asilum.

    More detailes are to be given to you by the Rev. Beniamin POPLACEAN, the
    secretary of the Baptist Regional Comunity headquarters from Sibiu
    city,(mail to: xxx), phone: xxx

    Best regards,
    Rev. Ioan Pop
    Cluj-Napoca

    • Marinel, și eu am primit de la dl. Pop comentariul ăsta. Eu cu nea Poplăcean am mai avut câteva confruntări, tipul fiind bun amic al lui Iosif Țon și practicând, la Sibiu, exorcizarea unui credincios atipic. Întâmplător sau nu, atât Poplăcean, cât și Țon au fost amestecați în scandaluri de colaborarea cu securitatea.
      Când văd apărând aceste nume mă umplu de greață, drept să-ți spun.
      Pop combină două chestii diferite și trage iepurașul din joben. Ăsta e defectul lui. Îi lușează mintea. 🙂 El crede că misionarii falși există, dar că se află în arestul americanilor. Cel puți așa am dedus eu dintr-o informație de-a lui mai veche.

  15. Paul M zice:

    Repostez si aici un comentariu ce l-am postat pe blogul fratelui Rasvan:

    [quote]
    Frate Rasvan, daca nu e un secret as vrea sa va intreb de unde aveti informatia ca pastorul Cristian Barbosu facea investigatii asupra lui Titel inca din luna aprilie? In data de 30 aprilie in jur de ora 8 seara pe pagina Facebook Harvest-Metanoia apare anuntul de rugaciune pentru Titel. Deci ultima zi din luna aprilie. Apoi pe data de 1 mai la ora 7am oamenii se grabesc sa bage reclama la BELIEVE iar pe la 9am o alta reclama la Harvest Metanoia. Chestia asta poate fi verificata pe Facebook.

    Plus ca intr-o intalnire din Spania din data de 30 aprilie Barbosu le spunea oamenilor sa se roage pentru Titel. Inregistrarea aici: https://www.youtube.com/watch?v=i_z6RXma0bY

    Daca pastorul Barbosu avea banuieli inca din luna aprilie de ce a mai chemat oamenii la rugaciune pe 30?

    Un alt amanunt interesant e ca in data de 17 mai Mike Olari impreuna cu un pastor Harvest din Arizona au fost prezenti la programul de dimineata de la Harvest Arad, M.O. fiind prezentat ca prieten si sustinator Harvest-Metanoia. Probabil aici stiau deja de ancheta lui Gabriel Gorcea.

    http://original.livestream.com/perspectiveeterne/video?clipId=pla_06882b0a-a6eb-4fea-9c88-2ede6d2400fc

    [unquote]

    • marinelblaj zice:

      Hm! Interesant e puţin spus!

      • Am răspuns fratelui Paul pe blogul meu. Ca de fiecare dată, el are un simț de observație deosebit și e de o bună credință indiscutabilă. Problema e că și Gorcea știa de investigațiile lui Barbosu. Cel puțin așa cred eu. Erau ca pisica și câinele, ca să aduc și un personaj canin în discuție, să mă înțeleagă și domnul Gorcea, dacă n-a uitat să citească, între timp. Mi-e dor de metaforele lui. 🙂

      • marinelblaj zice:

        Niciunul dintre cei trei nu are interesul să-şi combine eforturile în cercetarea cazului. Prietenii ştiu de ce… 😉
        Cât îl priveşte pe fratele Paul, chiar se poate conta pe el din toate privinţele!

      • Paul M zice:

        Multumesc! Si eu ma simt onorat sa am asemenea prieteni (ce-i drept doar in mediul virtual, dar nu virtuali) de la care am avut multe de invatat. V-am descoperit tarziu, dar mai bine decat niciodata. Sper sa scrieti cat mai mult si cat mai des in asa fel incat sa spuneti lucrurilor pe nume, fara ocolisuri si fara joc la doua capete, asa cum o fac altii, ca si pana acum. Sunteti printre putinele voci care au curajul sa atinga tot felul de subiecte delicate. Pacat ca nu va citesc mai multi din generatia mea, altfel la BELIEVE sau alte manifestari sociale de masa pe „stadioane sfinte” ar fi fost multe locuri goale…

      • Paul M zice:

        Frate Marinel, va rog sa corectati „Sper sa scrieti cat mai mult si cat mai des in asa fel incat sa spuneti lucrurilor pe nume, fara ocolisuri si fara joc la doua capete ca si pana acum” in asa fel incat sa se inteleaga ce am vrut sa zic… unii pot intelege cu totul altceva 🙂 E usor sa te incurci la romana cand stai in Germania si vorbesti cel mai mult engleza….

  16. Pingback: Misionarul care nu există (8) International Breaking News, sarea amară din mâncare | Vindecătoru

  17. Corneliu zice:

    Fratele Gabriel Gorcea a mai postat niste video, in 5 capitole:
    https://www.facebook.com/gggorcea?fref=nf

  18. Flop zice:

    Fr. Marinel, este dovedita existența celor trei fete din Graz Austria ? Nu de alta dar chiar si numele lor este suspect!
    Dubios este si faptul ca Gorcea încearcă sa convingă lumea, ca ele ar sta in spatele întregii povesti. Parerea mea este ca ele nu puteau sa coordoneze o asa de mare înșelăciune. Cea mai plauzibila varianta mi se pare, după tot ce am citit pana acuma, ca cineva din cadrul misiunii „speranța” au organizat mega-inseleciunea desigur cu un anumit scop. Cei trei ( Gorcea, Olari si Bărbosu ) au fost in mod cert complici la toată acțiunea. Daca au fost sau nu in cunoștința de cauza, sper sa se afle cât mai curând …
    Poate in contextul in care scriu, nu este lipsit de importantă sa spun, ca un urma cu ceva timp (nu stiu exact data dar oricum după 2012), Titel Malnasi (personaj real) a fost la noi la biserica si a avut un timp in care ne-a spus câte ceva din activitatea lui de misionar. Îmi aduc bine si sigur aminte ca printre altele a spus ca trece prin multe pericole, ca a fost arestat si i sa luat pașaportul …
    Nu vreau sa trag nici o concluzie…rămâne la aprecierea fiecăruia …

    • marinelblaj zice:

      Flop, se pare că nu există dubii în privinţa fetelor. Pe site la IBN le sunt date şi numele, chiar dacă unele par ciudate, fiind nume de fb şi de alte reţele de socializare. Cel puţin Geanina Gula este categoric reală, existând şi persoane care o cunosc foarte bine. Sunt de acord în mare parte cu acea complicitate de care vorbeşti, dar cred că e una indirectă. Oricum, vinovăţia e comună…

  19. lidieluptx zice:

    Eu, sa fi fost in locul lui Gabriel Gorcea, nu m-as fi grabit sa arunc cu pietre in piata publica spre aceasta nefericita fiinta feminina, mai ales ca informatiile publicate de IBN nu dovedesc vinovatia ei. Este doar o concluzie pe care o trag ei, in urma presupusei investigatii, fara dovezi palpabile. Asta nu inseamna ca n-ar avea nici una…, dar se pare ca nu dau bine protejatilor.
    Ce ma uimeste pe mine, e ca ei din start pornesc nu cu scopul de a scoate la iveala adevarul, ci de a dovedi vinovatia acestui principal personaj feminin & Co. si de-as curati imaginea misiunii. Aceasta ma duce cu gandul, ca ea mai intai de toate ar fi victima cazului Titel Maghiar, presimtire pe care am avut-o inca de la inceputul investigatiei IBN. Daca unul de talia lui Cristian Barbosu, un reprezentant ales al unei miscari de scara mondiala, Harvest-Metanoia, a reusit sa fi pacalit in acest hal, cu atat mai mult Geanina, care avea pe fata valul fiintei indragostite de „titei”. Din informatiile citite pe internet, se pare ca aceasta Geanina, in misiunile ei, la intalnit pe realul „misionar” Titel Malnasi si el ar fi fost in relatii de prietenie cu ea. Apoi din spusele lui T Malnasi si el a fost intr-o legatura de prietenie cu o fata, care s-ar fi incheiat prin interventia apropiatilor parti feminine. A fost cumva Geanina implicata in aceasta prietenie? Pina unde au ajuns si cand s-au terminat, nu spune nimeni. De ce? Care este misterul? De ce nu recunoaste ea pe fata acest lucru? Nu cumva a fost amenintata? Poate pentru ca, cu voia sau nevoia ei, a fost implicata intr-o retea de falsuri si va trebui sa plateasca repercursiunile cu care este amenintata? Nu uitati, si GG spunea ca i-a fost amenintata familia. De cine?
    Deci, are si ea vina ei, dar principalul vinovat, unde e prealuminati investigatori IBN? Chiar daca voi il ascundeti, Dumnezeu la vremea Lui il va da pe fata, ca sant multi care se roaga pentru descoperirea adevarului.

  20. yup zice:

    Marinel, daca in spatele povestii se afla altfel de persoane, la care nu ne gandim? Am observat ca cineva se ocupa cu furt de identitati intr-o alta forma. Pe blogul lui Marius Cruceru este o persoana care scrie in numele lui CI. Nu ar fi rau daca cineva l-ar anunta pe Marius de asta ca sa nu se creada ca el e de acord cu persoana respectiva

    • marinelblaj zice:

      Pa Marius Cruceru l-am anunţat. În rest… eu încă mai solicit o anchetă oficială. Toate celelalte sunt, aşa cum scriam în postarea de azi, simple SF-uri.

      • yup zice:

        si cine anume sa faca ancheta Marinel?

      • marinelblaj zice:

        Eu mi-aş dori să fie cineva care să sesizeze instituţii oficiale. Dar asta trebuie să o facă o persoană care a fost lezată în drepturile ei, altfel nu te bagă nimeni în seamă. Crede-mă, dacă aş fi la conducerea penticostalilor (căci majoritatea celor implicaţi de acolo provine) aş angaja o firmă specializată care să le pună „pe tavă” toţi vinovaţii. Pe care apoi i-aş da pe mâna justiţiei, după care aş face cât mai publică rezolvarea cazului ca un fel de aviz amatorilor!

    • marinelblaj zice:

      Fain! Cineva se amuză, probabil. Speră în încăierări. Le doreşte. Probabil ca o răzbunare… Ah, şi când va da Domnul de pământ cu el (ei)…

      • No name zice:

        Sunt total neutru in povestea asta, am o singura întrebare: IBN,voi de fapt cine sunteti?! cum de a-ti apărut peste noapte si v-ați mai si tras un nume sonor :))) doar in speranta ca lumea vă va da mai multa crezare… daca tot cereti transparentă in cazul acesta, ce-ar fi sa fiti si voi transparenți, sa stie lumea cine este in spatele asa zisului IBN:)) de ce nu ati ales un nume cu rezonanta mai mica? nu de alta,dar blogusorul asta nu e in măsura sa poarte acest nume
        Multumesc

        Apreciază

        Comentariul tău e în așteptare.

        Seara buna,am pus acest coment pe asa zisul IBN ,in așteptare,vrea sa zica ca nu il vor posta?!
        Ma astept la asa ceva:)))
        Ceva pe linga Gorcea nu miroase bine:)

      • marinelblaj zice:

        Bun venit în Cetate, No name! Îţi dau dreptate, ar fi corect să se ştie cine se află în această echipă IBN. Deşi mă îndoiesc că se va afla, chiar dacă unii cunoaştem câteva persoane! 😉
        Pe de altă parte, dă-mi voie s-ţi spun că mă amuză faptul că tu ceri transparenţă, dar semnezi cu… no name! 😀
        P.S. Cred că-ţi dai seama că pentru mine, proprietarul blogului, nu eşti no name decât pe jumătate! Cei ce au blog ştiu de ce! 😉

  21. Gina zice:

    Multumesc de primire:)
    Dap,stiu bine ca las urma in ‘urma’mea:)))
    Ce ironie,cer transparentă si fix eu nu vreau sa fiu văzută :))
    Ma aliniez;)

    • Gina zice:

      Pai daca voi știți cine sunt persoanele,noi de ce nu am avea dreptul?;)
      Poate facem un puzzle complect pina la urma;)

      • marinelblaj zice:

        Gina, dacă eu spun acum două nume există riscul să nu le aflăm niciodată pe celelalte, de aia! Răbdare! Nu poţi face un puzzle fără să ai toate piesele… 😉
        Toate la timpul lor…

      • Gabriel zice:

        gina, de fapt persoanele in cauza sunt oarecum facute publice. In schimb eu personal nu as face public numele lor pt ca apele se vor tulbura si va fi mult mai greu de „pescuit”. Deocamdata eu personal il cred pe cuvant pe Gabi Gorcea si sper ca intentiile lui au fost de a rezolva ceva ce ne poate afecta in viitor. Cineva spunea ca „În spatele acestui fenomen se poate situa un serviciu secret. În cel mai bun caz cineva care face o cercetare sociologică.”

  22. Iosif zice:

    „…veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi .”(Ioan 8:32) Dar voi ati primit ungerea din partea Celui sfint ,si stiti orice lucru.
    V-am scris nu ca n-ati cunoaste addevarul,ci pentru ca il cunoasteti,si stiti ca nici o minciuna nu vine din adevar.
    Cine este mincinosul,daca nu cel ce tagaduieste ca Isus este Hristosul ?Acela este Anticristul,care tagaduieste pe Tatal si pe Fiul.(1Ioan 2:20-22)
    „Duhul lui Dumnezeu sa-L cunoasteti dupa aceasta/ Orice duh,care marturiseste ca Isus Hristos a venit in trup,este de la Dumnezeu;
    si orice duh,care nu marturiseste pe Isus,nu este de la Dumnezeu,ci este duhul lui Anticrist,de a carui venire ati auzit.El chiar este in lume acum.”(1Ioan 4:2,3)
    „Dar cine pazeste Cuvintul Lui,in el dragostea lui dumnezeu a ajuns desavirsita;prin acesta stim ca sintem din El.
    CINE ZICE CA RAMINE IN EL,TREBUIE SA TRAIASCA SI EL CUM A TRAIT ISUS.”(1Ioan 2:5,6)
    Fiti binecuvintati.

  23. Angela zice:

    Buna cand aflam si noi adevarul din toata povestea asta ? caci vad ca se tot lungesc articolele dar nimic concret….

    • marinelblaj zice:

      Bun venit în Cetate, Angela. Bună întrebarea! Mi-o pun şi eu…
      Câtă vreme aceşti oameni care sunt implicaţi în povestea aceasta nu au de gând să-l spună sunt şi eu nevoit să relatez „cu picătura.” Se pare că ei nu pot sau nu vor să dea totul pe faţă… O fi incomod? 😦

  24. Iosif zice:

    Aveti mai jos ,ultima conversatie a lui Mike O. cu Titel si respectiv, cu Geanina.
    http://family2fam.com/2015/06/26/titel-maghiar-misionarul-impostor/
    Fiti binecuvintati

  25. szromulus zice:

    Adevarul probabil nu il vom afla niciodata. Proiectele scam, cu e si „bomba din Indonezia” au radacini mult mai adanci decat ne imaginam. Cred ca este o combinatie intre actiunile unor oameni versati in astfel de proiecte si contributia unor naivi fara discernamant. In fond daca proiectul nu se mediatiza, totul decurgea bine si ar fi fost buzunare pregatite pentru un load consistent.

  26. Iosif zice:

    „Ridica semne pe drum,pune stilpi,ia seama la cale,la drumul pe care l-ai urmat…Intoarce-te fecioara lui Israel,intoarce-te in cetatile acestea care sunt ale tale !
    Pina cind vei fi pribeaga,fiica ratacita ? Caci Domnul face un lucru nou pe pamint : femeia va peti pe barbat.”(Ieremia 31:21,22)

    „Intoarceti-va,copii rasvratiti,zice Domnul,caci Eu sunt Stapinul vostru,Eu va voi lua pe unul dintr-o cetate,pe doi dintr-o familie si va voi duce inapoi in Sion.”(Ieremia 3:14)

    Fiti binecuvintati

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.