Trebuie să recunosc că toată povestea creată în jurul personajului de tip Elodia, pe numele său de poveste Titel Maghiar, mi-a stârnit interesul. Nu datorită caracterului de roman poliţist, ci datorită unui alt fapt. Cum menţionam în câteva răspunsuri date celor care au comentat la articolele precedente despre caz, m-a iritat la culme inconştienţa celor care au pus la cale toată această tevatură. Inconştienţă pentru că a demonstrat cât de uşor poate fi manipulată opinia publică, mai ales cea evanghelică. Dincolo însă de acest fapt deloc neglijabil, m-a durut faptul că prin toată această poveste sunt batjocorite câteva lucruri care ar trebui să fie tratate cu toată seriozitatea de către oamenii care se pretind credincioşi: rugăciunea, misiunea, jertfa.
Există lucruri care nu pot fi negociate.
Deşi încep să bănuiesc că toată povestea aceasta va începe să se stingă încet-încet şi să alunece în derizoriu, pentru mine rămâne important un lucru, ca un fel de concluzie: versetul care spune „cercetaţi toate lucrurile” devine din ce în ce mai actual. Nu cu caracter de circumspecţie extremă, ci cu înţelepciunea necesară unui copil al lui Dumnezeu.
Aseară stăteam de vorbă cu o persoană despre care am toate elementele să o consider foarte credincioasă şi onestă. Discutam pe chat-ul de la Facebook şi încercam să desluşim iţele acestei afaceri care, aşa cum spunea şi persoana respectivă, face mult rău mediului evanghelic.
În mintea mea se contura tot mai mult ideea unui soi de „meci” între cele două fundaţii împlicate în poveste: Misiunea Speranţa, cea cu care colaborase personajul real Titel Malnaşi, şi organizaţia FamilyToFamily condusă de Mike Olari, cel care a îmbrăţişat şi promovat personajul (încă fictiv) Titel Maghiar.
Am scris asta într-un comentariu de pe blogul prietenului meu Răsvan. Trebuie să recunosc că nu m-a mirat foarte mult faptul că o reacţie n-a întârziat să apară. am avut un scurt dialog cu Gabriel Gorcea, liderul Misunii Speranţa:
Gabriel Gorcea
on iunie 9, 2015 at 21:54
Dragii mei, noi nu avem „meci” cu nimeni, decat cu pacatul! Aceasta este lupta noastra!
marinelblaj
on iunie 10, 2015 at 0:27
Gabriel Gorcea, dacă nu aveţi „meci” decât cu păcatul, atunci daţi în vileag toată mascarada asta creată! Nu de alta, dar păcat e şi batjocorirea ideii de misiune, misionar, jertfă, rugăciune!
Gabriel Gorcea
on iunie 10, 2015 at 2:21
Am dat celor de la BNI informatiile care le-am avut, las pe ei sa prezinte aceste informatii impreuna cu ce au mai gasit, doar ca mai am asa zise „conversatii email cat si audio catre si de la presupusul Titel Maghiar, deasemenea videouri in care incerca sa isi confirme autenticitatea! Deasemene si modul in care i-am gasit pe adevaratii oameni! Probabil ca am sa fac un capitol cu cele intmplate. Acum sunt foarte ocupat!
Din discuţia avută aseară pe chat, despre care spuneam mai sus, reieşea că persoana în cauză a avut posibilitatea să discute într-o împrejurare cu Titel Malnaşi. Nu vreau să scriu despre opiniile exprimate. Nu bârfa e obiectul acestui articol. Dar, părea că se conturează ideea că nişte fete s-ar afla în spatele acestei întregi „făcături.” Mai mult, încercând să verific această ipoteză, am intrat pe pagina personală de facebook a lui Titel Malnaşi. Şi am dat peste un dialog foarte interesant.
Titel Malnaşi pare foarte sigur că personajul Titel Maghiar e un personaj fictiv creat de prietena acestuia, Geanina.
Acum, fără a minimaliza capacitatea intelectuală a femeilor, gândindu-mă la volumul imens de muncă necesar pentru a creea şi mai ales întreţine toată această poveste, cu mail-uri trimise, cu personaje fictive create şi păstrate active, care scriu, comentează relaţionează, dau telefoane, îmi este nu greu, ci imposibil să accept ideea că o singură persoană stă la baza acestei poveşti.
Din alte dialoguri reiese că au mai fost şi alte fete implicate. Atunci, permiteţi-mi să trag concluzia că toată această echipă ar trebui găsită, identificată şi folosită în scopuri bune, având în vedere capacităţile demonstrate.
Eu nu cred, totuşi, că e aşa. Şi asta mi se pare o pistă falsă. A, că o posibilă implicare a unora din acest grup „suspect” e posibilă, asta e o altă poveste. În viziunea mea, cu toate că există unele stângăcii (poate intenţionate – vezi trucajele photoshop puerile) la acest caz au lucrat oameni destul de profesionişti. Mai mult, ceva îmi spune că şi „explozia” cazului a fost una controlată. Adevărata enigmă nu sunt neapărat persoanele din spatele întregii istorii, ci scopul acesteia!
Pentru mine rămân câteva mari semne de întrebare, care mi se par mult mai importante decât povestea în sine:
– cu cine a vorbit personal, după cum relatează pe pagina harvestmetanoia, Cristian Barbosu? Cine e „doctorul” pe care Barbosu îl ia drept personaj real? Acolo apare şi un nume: Lucian Popescu.
– Mike Olari, proprietarul blogului FamilyToFamily, susţinea că are dovezi „zdrobitoare” privind persoanele implicate şi că a corespondat personal cu Titel Maghiar. Între timp, cum se aştepta şi un alt bun prieten, în buna „tradiţie”, paginile respective sunt şterse de pe blog. Motivaţia e tipică limbii de lemn cu care ne-au obişnuit unii. Păi, nu vă supăraţi, domnule Olari, dar cine se face vinovat de promovarea unui motiv fals de rugăciune? Nu dumneavoastră? Sau nu contează dacă ne rugăm pentru un motiv inexistent, ci important e să ne rugăm pur şi simplu? Aşa aţi învăţat din cuvintele Domnului Isus? Păi, atunci haideţi să ne apucăm să învăţăm nişte mantre! Penibil!
Spuneţi în articolul respectiv: „S-a reușit prin anchetarea cazului Titel Maghiar, să semănăm foarte multă îndoială în mintea și inima celor mai mulți credincioși, față de toți misionarii și nu numai.” Nu, stimate domn, nu prin anchetare s-a semănat îndoiala. Ea fusese semănată deja prin promovarea unui caz fals, a unui atentat inexistent şi a unui personaj dubios. Ghiciţi de către cine? Ancheta doar a cules „harvestul” a ceea ce semănaseţi deja! Sau aţi fi dorit ca minciuna să rămână minciună şi să ne mulţumim că ne-am rugat pentru un misionar inexistent?
Spuneţi că „Nu am nici un motiv să-mi cer scuze de la nimeni pentru acest lucru”. Ba da, trebuie să vă cereţi iertare de la Domnul măcar, căci în primul rând pe El L-aţi minţit! Nu cu povestea în sine, ci cu detaliile cu care, prins „la înghesuială”, aţi încercat să suţineţi povestea (există încă pagina de pe CreştinTotal cu o presupusă mărturie a unui presupus colaborator al celor de la IBN, de exemplu. Cine e acel personaj misterios?) Spuneaţi într-un articol pe care l-aţi şters de pe blogul personal că ştiţi numele tuturor celor implicaţi. De ce vă e frică să-l dezvăluiţi? Vă daţi seama că asta ar rezolva toată problema? Există şi alte motive pentru care bateţi în retragere?
– în relatări publicate pe paginile pe care le-aţi şters (ce ghinion, sunt persoane care le-au salvat „in cache”) se afirmă că Barbosu ar fi stat de vorbă şi cu tatăl lui Titel Maghiar şi cu logodnica din Graz. Cu cine a stat, de fapt, de vorbă Barbosu?
Aş lansa o ipoteză sub formă de întrebare: dacă eu l-aş suna acum pe Barbosu şi i-aş spune că sunt victima unui atentat în Siria, v-aţi grăbi amândoi să publicaţi ştirea? N-aţi verifica dacă ea e adevărată sau nu? O minimă verificare… Dacă eu sunt cu adevărat „Ion Gheorghe a lu’ Adomniţei”, să zicem? Dacă nu aşa aţi procedat, înseamnă că orice veţi publica de acum încolo pe paginile blogului trebuie luat cu maximă prudenţă. Ca în povestea cu lupul la oi…
– în ceea ce priveşte atitudinea lui Gabriel Gorcea… Dânsul pare că se spală pe mâini. Interesant, în dialogul de aseară, mi se sugera ideea că toată tărăşenia ar fi fost pusă la cale pentru a decredibiliza misiunea Speranţa. De ce? Şi, dacă ar fi aşa, căci insinuaţi şi dumneavoastră ceva similar în clipul video,care ar fi motivele? Nu spuneţi că nu ştiţi, căci cu siguranţă că măcar bănuiţi. În loc să procedaţi bărbăteşte, preferaţi să daţi „materialele compromiţătoare” celor de la IBN, sub pretextul că acum sunteţi „foarte ocupat.” Îmi pare rău, dar nu pot să nu întreb: pentru un credincios ce altă ocupaţie poate fi mai importantă decât adevărul?
Evident, sunt o mulţime de alte întrebări, majoritatea trebuind să fie adresate celor trei persoane cu impact în lumea evanghelică, oameni care, fie şi prin neglijenţă, au făcut dovada incapacităţii de a reacţiona înţelept la o „făcătură” penibilă şi apoi de a gestiona cu simţ de răspundere consecinţele. Unul pasează „rezolvarea” altora, altul tace ca şi când n-ar fi avut nici o tangenţă cu toată povestea, iar al treilea şterge urmele plângându-se că e victima celor ce vânează un senzaţional pe care, de fapt, l-a promovat cu mâna proprie.
Un lucru care m-a amuzat în discuţia de ieri seară a fost că mi s-a adresat avertismentul: „Marinel au scoala speciala si daca nu te dai la o parte, vor avea grija sa te scoata ei.”
Vă imaginaţi cum am tremurat 😀
De-acum se pare că nu avem altceva de făcut decât să aşteptăm să se spargă „buba”. Şi tot „puroiul” să iasă, căci altfel puţine şanse de vindecare.
Spunea bunul meu prieten, Răsvan, că „falșii Titeli sunt un exercițiu pentru apariția în lume a falşilor hristoşi.” Cu părere de rău trebuie să recunosc nu doar că are perfectă dreptate, ci să adaug şi faptul că, pe lângă falşii Titeli mai avem şi falşi şi penibili lideri care au pretenţia să revigoreze creştinismul. Dacă au reuşit să înghită cu atâta uşurinţă o poveste fabricată de nişte oameni, cum vor reuşi să evite minciunile tatălui minciunilor?
Sint „recunoscator” pentru toata aceasta inselaciune. Am avut ce invata din ea.
In principiu sint foarte sceptic. 30 ani de comunism cu toate minciunile lor m-au antrenat sa fiu asa. Sint crestin, cesationist, premilenist istoric si post-tribulationist. Cu toate astea am crezut si eu , citind blogul lui Daniel Brinzei, ca toata poveste este adevarata. De ce zic ca sint recunoscator? Pentru ca toata povestea m-a adus inapoi la realitate. Am fost destul de sigur ca nu pot fi inselat. In 2 Tesaloniceni 2 apostolul Pavel ne atentioneaza ca inainte de „…venirea Domnului nostru Isus Hristos si strangerea noastra laolalta cu El… ” acea zi nu va veni „…. inainte ca sa fi venit lepadarea de credinta si de a se descoperi omul faradelegii, fiul pierzarii”. O sa vedem si o sa auzim tot mai multe povesti de acest gen ” pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit placere in nelegiuire, sa fie osanditi.”
Octi, am „ratat” ocazia la prima ta intervenţie să-ţi spun bun venit în Cetate! O fac acum, cerând iertare pentru omisiune. Din nefericire lucrurile stau aşa cum spui. Într-un fel ar trebui să fim cu toţii recunoscători după experienţe de acest gen, fiindcă vom fi mai prudeţi şi înţelepţi când ni se vor „arunca” în faţă poveştile astea cu care unii lideri vor să ne „înroleze” în acţiuni ale căror dedesubturi numai ei le cunosc! Ei se supără acum că alţii „anchetează”, acuză acest act, dar nu au nicio remuşcare pentru că au promovat ei înşişi o poveste falsă, fără o minimă verificare. Şi se scuză penibil cu fraze de genul „şi ce dacă ne-am rugat pentru ceva inexistent.” Păi, după mintea lor pentru aşa ceva ne cheamă Domnul să ne rugăm?
Asta în vreme ce pe alte meridiane misionari adevăraţi suferă pentru Cristos… De aceea şi spuneam că prin toată această poveste a fost batjocorită ideea de rugăciune, de misiune, de misionar, de jertfă… Îmi vin în minte versetele din Ezechiel 34 în versiunea King James (cu precădere versetul 16!)
Pingback: Misionarul care nu există (3) Mofete pentru fete | Vindecătoru
Şi totuşi, Titel Malnaşi, dacã a ştiut despre Titel Maghiar, de ce nu a luat atitudine? Înţeleg cã ceilalţi s-au pãcãlit, duşi de nas, deşi e inadmisibil, de o femeie chipurile pocãitã (femei), totuşi el, care ştia ce face Geanina Gula, de ce nu a scris pe fb replicã ori lãmurire, fie ea de de câteva rânduri? Dacã a putut spune cine l-a inventat pe Titel Maghiar(ieri pe fb), nu îl durea gura sã explice şi celelalte pe fb ori superiorilor lui. Eu cred cã tãcerea asta este suspectã. Foarte suspectã!
Ca sã nu uitãm cã „atentatul” a avut loc în aprilie iar noi suntem deja, în iunie…timp berechet, sã se explice!
În rest, total de acord!
Ehei, Tabita, crede-mă că aş avea răspuns la întrebarea asta, dar nu e momentul să-l spun. Ai gândit bine şi există o explicaţie. Aştept însă să văd dacă dezvăluirile promise vor avea loc, căci lucrurile nu pot rămâne aşa. Dacă nu se dă totul pe faţă, promit că vin eu cu ceea ce am aflat deja! Nu vreau să fac pe enigmaticul, dar chiar nu e momentul, căci orice aş spune în plus de ceea ce am spus deja ar fi posibil să influenţeze eventualele dezvăluiri…
Cum sa ia atitudine impotriva lui insusi? Titel Malnasi este un iubitor de povesti din astea, cand a fost la noi ne-a povestit o gramada de „minuni”. El de fapt in grupul „speranta” este omul cu marturia. Sa-mi ierte Domnul suspiciunea asta dar eu una stiu – ca atunci cand te-a iertat Domnul, iti piere cheful de a mai povesti in amanunt tot ce ai facut inainte. Apostolul Pavel cand isi aducea aminte de trecut spunea „ca unei starpituri mi s-a aratat si mie” fara sa mai aminteasca tot ce a facut, ori se pare ca Titel Malnasi este erou din nastere. Deasemeni tocmai acum cand s-a dat in vileag povestea asta, el a plecat in misiune de urgenta(dupa o luna de la cutremur) in Nepal.
😉
deci, pana la urma avem sau n-avem meci?
ps: spunei bunului tau prieten ca daca tot veni vorba de adevar, sa nu mai preia stiri care nu sunt adevarate si sa cerceteze inainte ca sa le reproduca la el pe blog. Macar un update ceva in care sa specifice ca se pare ca nu e adevarat cum va papa ar fi spus ceea ce se aude.
Gabriel, nu obişnuiesc să fiu mesager când cineva poate să spună ceva direct! Şi-apoi, chestiunea cu papa e discutabilă. Dacă ar fi vorba doar de declaraţiile recente, aş înţelege, dar el face de multă vreme gesturi şi declaraţii care aruncă o grămadă de suspiciuni privind politica sa şi a Vaticanului (le-am scris separat fiindcă am din ce în ce mai mult impresia că vor exista curând două tabere foarte distincte la Vatican!). Aşa că bunul meu prieten n-a greşit în esenţă!
am scris la el pe blog, dar se pare ca nu vrea sa accepte comentul. Totusi, eu am pretentie cand vine vorba de asemenea enormitate sa se spuna cu mult mai multa exactitate. Nu tin partea papei, doamne fereste, dar adevarul trebuie spus asa cum este.
scuze, acum am vazut a a acceptat comentul. deci poti sa stergi conversatiile astea. multumesc
Stiu ca va intereseaza sa aflati adevarul in cateva momente, despre o poveste care s-a desfasurat ani de zile! Eu am fost singurul care a descoperit toate aceste falsuri din dorinta de ai ajuta pe acesti oameni si din unele suspiciuni care au reaparut cand sa intamplat presupusul eveniment in Aprilie, dar pana aceasta stire a aparut prin cei de la IBN, a fost o serie de discutii, cautari, mesaje…, cu cei care au promovat aceasta poveste si cu cei care se leaga de aceasta poveste! Am incercat sa rezolv aceasta problema la nivel „local”,timp de 3 saptamani, dar din pacate nu sa rezolvat! Am fost singurul care i-am confruntat cit pe promotori cat si pe cei care erau in spatele acestor povesti !Dorinta mea a fost ca cei care au promovat aceasta poveste, tot ei sa vina si sa o corecteze! Acest lucru nu sa intamplat, iar stirea a aparut prin cei de la IBN! Nu am vrut ca eu sa fiu cel care da de stire, din cel putin 3 motive! 1. Nu i-mi plac contrazicerile si nici nu le caut. 2. Nu am vrut sa dam impresia ca „luptam impotriva competitiei” ca sa ne facem un nume. 3. Am stiut ca acest lucru va starni un val de confruntari, iar noi chiar ca nu avem nevoie de asa ceva! Nu suntem noi cei care trebuie sa rezalvam acest caz! Cei care l-au creiat si cei care sunt in competenta va trebui sa o rezolve acest caz! Cei de la IBN raman in umbra ca sa nu poata fi „atacati” de cei din spatele acestor murdarii, asa cum am fost si eu! Acuzatiile lor au fost de a denigra misiunea Speranta, de a i-mi cere iertare de la toti cei in cauza, au creiat un site cu tot felul de minciuni despre noi, iar cand am vazut ca joaca un joc murdar, am dat informatia libera dupa ce m-am consultat cu pastori din Romania! Eu spun sa aveti rabdare caci vor iesi si alte materiale la mijloc iar daca va trebui sa completez ceva, o voi face! Ce ma bucur ca am gasit persoanele de la care au fost furate aceste poze, deoarece daca nu le gaseam probabil erau inca multe teori conspirative pe baza acestor „caractere”!
PS. Titel Malnasi nu a plecat in Nepal sa fuga de aceasta poveste! El avea programat acest lucru! Mai multe lucruri poate va spune cand vine inapoi!
Sunt foarte ocupat, dar vreau ca adevarul sa iasa la lumina, de aceia am semnalat toate aceste minciuni! Domnul sa va binecuvanteze!
NU ne interesează să aflăm adevărul „în câteva momente”, credeţi-mă! Ne interesează adevărul! Şi nu pentru că am fi curioşi, căci nu mai citesc romane poliţiste din adolescenţă…
Ceea ce spuneţi ridică foarte multe alte întrebări: cine sunt „aceşti oameni” pe care aţi vrut să-i ajutaţi? De ce aveau nevoie de ajutor? De ce n-au vrut să corecteze promotorii acestei poveşti? Dacă erau neimplicaţi, atunci ar fi trebuit să „explodeze” chiar ei! Ce trebuie să înţelegem din acel „Nu am vrut sa dam impresia ca “luptam impotriva competitiei” ca sa ne facem un nume”? În ce constă „competiţia”? Dacă cei din IBN pot fi „atacaţi”, să înţeleg că toţi cei care „îşi bagă nasul” riscă acelaşi lucru? Dacă ştiţi cine v-a ameninţat familia, de ce nu spuneţi acest lucru? Gândiţi-vă că dacă o spun alţii (IBN) poate exista bănuiala de neadevăr! Pastorii din România cu care v-aţi consultat, de ce nu iau atitudine?
Aş putea continua, dar şi eu sunt ocupat!
Har să aveţi!
Am sa va raspund la cele intrebate
1.cine sunt „aceşti oameni” pe care aţi vrut să-i ajutaţi?
# Nu am vrut sa „ajut pe nimeni” Atat am stiut ca nu e problema mea si am dorit sa semnalez pe cei care au scris articole ca sa reevalueze cele scrise prin ceia ce am „descoperit”
2. De ce n-au vrut să corecteze promotorii acestei poveşti?
# Nu stiu.. Vorbiti cu ei! Pot sa i-mi dau doar o parere. Probabil ca li sa parut prea de tot sa fie adevarat sau probabil ca au avut nevoie de mai mult timp sa se documenteze!
3.Dacă erau neimplicaţi, atunci ar fi trebuit să „explodeze” chiar ei!
# Probabil, nu stiu..!
4.„Nu am vrut sa dam impresia ca “luptam impotriva competitiei” ca sa ne facem un nume”?
# Simplu. Fiindca noi suntem misionari si ei ar fi misionari, exista aceast potentialdin partea comentatorilor, de a denigra pe cei care fac acest lucru ca si noi
5.În ce constă „competiţia”?
# In a demonstra ca esti mai bun decat celalalt.
6.Dacă cei din IBN pot fi „atacaţi”, să înţeleg că toţi cei care „îşi bagă nasul” riscă acelaşi lucru?
# Nu neaparat, dar a fost experienta mea cu acesti oameni!
7.Dacă ştiţi cine v-a ameninţat familia, de ce nu spuneţi acest lucru?
# Pentru ca stiu caci cei care m-au amenintat au facut-o in disperare ca sa ma faca sa opresc ca aceste informatii sa fie puse la dispozitia dumneavoastra!
8. Gândiţi-vă că dacă o spun alţii (IBN) poate exista bănuiala de neadevăr!
# De acord, dar tot asa oamenii pot sa gandeasca despre oricare dintre noi
9. Pastorii din România cu care v-aţi consultat, de ce nu iau atitudine?
# Nu stiu… Pot sa i-mi dau din nou o parere! Probabil asteapta deznodamantul sau sunt foarte ocupati, sau inca nu au un purtator de cuvant, sau, sau….. doar o parere!
Domnul sa va binecuvanteze!
Doar o clarificare la povestea cu „competitia” Ma refeream la competitia dintre noi si cei 4 tineri din Indonezia. Nu este vorba de alte misiuni!
Nu vrau sa mai spun nimic deoarece o vorba aduce pe alta! Interpretari se pot face destule! Eu am spus ce am avut de spus! Va multumesc!
Ps. E greu sa scri la mobil si sa si muncesti:))
O întrebare: spuneaţi că „au creiat un site cu tot felul de minciuni despre noi”. La ce site anume vă referiţi, că sunt mai multe implicate în toată povestea?
”În ce constă „competiţia”? # In a demonstra ca esti mai bun decat celalalt.”
Pe bune? 🙂
De mult n-am mai râs ca acum, domnule Gorcea.
O întrebare și am terminat: ați anunțat autoritățile canadiene că v-a fost amenințată familia?
Ați anunțat servicile canadiene de securitate că cineva încearcă să vă căpușeze misiunea?
Credeți că, din moment ce a apărut știrea falsă cu Titel Maghiar în presa centrală din România și a intrat pe fir Ministerul de Externe român, lucrurile vor rămâne ca la început?
Dați-mi voie să mă îndoiesc.
Iar acum, cu noile dvs. intervenții și postările de pe bloguri și facebook, nu credeți că sunt ochii ațintiți asupra drăgălașelor dvs. persoane, aflate în misiuni la concurență ”cine e mai bun, ia potul”, așa încât ar fi mai sănătos să lăsați exprimarea asta nefericită pe puncte și cu smerenia cuvenită să vă retrageți cât mai e timp?
Problema nu mai ține de biserică, ci de fals și uz de fals, de o rețea pusă să facă mai știu eu ce și cui, etc., cu alte cuvinte e normal să vă adresați forurilor competente ale statului să vă ajute. Mai ușor cu limba de lemn. Acum și aici, nu mai ține.
Părerea mea…
Domnule razvancristian, se pare ca nu aveti bunul simt, sau sunteti foarte obijnuit cu asemenea vorbe? Parca in ultimul coment spuneati ca mai aveti o singura intrebare dar au mai fost vre-o trei intrebari! Faceati afirmatia cum ca Titel nu este in Nepal! Prost informat! Totul suna ca o „moara stricata” care scoate „vorbe de orice fel” si ca un ca un caine care latra langa un tomberon de gunoi si latra in a intimida, in speranta ca cineva se va indura sa ii arunce ceva de mancare! Cu oameni cu bun simt sunt gata sa vorbesc, dar cu cei fara bun simt, ii ocolesc! Domnul sa va binecuvanteze!
Vă rog să-mi explicaţi în ce constă lipsa de bun simţ a lui Răsvan? Vă deranjează întrebările sale? Cel mai simplu ar fi să răspundeţi! Vă avertizez că limbajul acesta vă descalifică din postura de preşedinte de misiune creştină! Cu consecinţele de rigoare! Răsvan este un om respectabil şi singura sa vină e că nu înghite cu una cu două gogoşile! Îi datoraţi scuze!
Domnule Gorcea, și dumneavoastră o scăldați de mai mare dragul. Am senzația că ne luați drept tâmpiți. Cu ce pastori ați vorbit? De ce ați așteptat să vedeți ce va ieși?
De ce v-ați temut că vă va acuza cineva că e un soi de luptă între misiuni? (acolo ați numit asta competiție). Deci, există între domniile voastre un astfel de climat? Pe ce vă bateți, până la urmă? Pe fonduri? Pe ajutoare? Pentru că mi-e greu să cred că vă înghesuiți la care să fie martir primul…
Titel al dvs. nu e în Nepal, că nu l-ați trimis acolo. Dar unde e? Domniile voastre îl trimiteți? El ce părere are de toată tărășenia?
Excludeți ca toată cacealmaua să provină tocmai din curtea dvs., de la unul din subordonații dvs.?
Cum ați ajuns șef de misiune, când stați atât de precar la capitolul educație generală? Aveți probleme mari de ortografie. Cum puteți acționa atât de inteligent când e vorba de a culege informații?
Părerea mea e că vor urma nu atât dezvăluiri, ci dezinformări repetate, inclusiv prin comunicatele domniei voastre.
Spuneați că știți, sau bănuiți, cine se află în spatele afacerii.
Când ne spuneți și nouă numele lor?
erată: cacealmaua în loc de cacilamaua
Frate Razvan, iata ce declaratie face Titel Malnasi: Tabita nu am uitat conversatia noastra de la evanghelizare de pe Stadion… Tu esti una dintre cei care se ocupa cu falsuri in toata povestea Asta. Politia din Graz te va audia si va trebuii sa raspunzi de Sergiu Berci ” sau „Trebuie sa te aperi in fata autoritati smile emoticon te vor cauta i curand . Pentru toate falsurile”
Deci se pare ca e vorba pana acum de cel putin doua fete din Graz acuzate de Titel Malnasi ca s-ar afla in spatele acestui fals: Tabita si Geanina, daca sunt nume reale.
Declaratiile apar aici: https://www.facebook.com/sergiu.posteuca/posts/1099747790040882?comment_tracking=%7B%22tn%22%3A%22O%22%7D&pnref=story
https://www.facebook.com/titel.malnasi?fref=ts
Domnul sa va binecuvanteze!
deci se pare ca toate povestile astea sunt create de niste fete? Chiar asa de multe admiratoare are Malnasi de s-a ajuns in toata aiureala asta? Trebuie ca au fost foarte ranite de au ajuns sa scorneasca o asemenea poveste. Pacat frate Gabriel Gorcea ca nu spuneti direct despre ce este vorba ca sa nu se creada altceva despre toata aceasta tarasanie. se pare ca Titel Malnasi stie mai multe in aceasta privinta. Nu ar putea el sa scrie pe facebook ceea ce stie ca sa se mai lamureasca putin lucrurile. Sau chiar atat de mult au stiut fetele alea sa imbarlige lucrurile ca nici voi nu mai stiti a le descurca?
Ehei, Gabriel, să nu se supere femeile pe mine, dar dacă ai recapitula istoria omenirii de la Eva încoace… 😀
Foarte corect si la subiect, draga Rasvan! Sunt complet de acord cu modul in care ai pus problema.
Marinel, în sfârșit, asta e Gorcea, analfabetul care conduce o misiune în Canada. 🙂
L-am intrebat dacă a luat legătura cu autoritățile canadiene. N-a facut-o. Sau n-a răspuns.
Devine obraznic, mojic, agresiv. Are viziuni cu câinii care umblă pe la tomberoane.
Eu am o ipoteză care il privește direct pe românasul ăsta al nostru, dar o pastrez pentru blogul meu, pe mâine.
Cum ajunge un muncitor în construcții semianalfabet sa conducă o intreprindere atât de interesantă ca Speranta? 🙂
ehe, fratilor ati ajuns sa faceti din blogurile voastre un cancan evanghelic. Mi-e si groaza sa ma duc maine sa mai citesc noutatile de pe blogurile astea. Lasati rautatea oameni buni, banuiesc ca daca Gabriel Gorcea tacea nu va convenea, daca va raspunde il ametiti pana il zapaciti. Frate Gabriel Gorcea, cateodata tacerea e de aur, a folosit-o si Domnul Isus in procesul rastignirii. Mi-e teama ca nu i sa-i multumiti niciodata pe oameni, mai ales pe romani.
Sunt dezamagit!
Aşa se văd lucrurile din Seattle, Gabriel? Cine a făcut cancanul, noi? Sau cei care au „năşit” toată povestea asta din care vrem şi noi să înţelegem pentru ce „mor” unii „misionari”? Ţie îţi convine să fie târâte în invenţiile astea jenante ideea de misiune, misionar, rugăciune, cum au făcut oamenii aceştia! Şi dacă punem întrebări, de ce să ameţească? Eu n-am ameţit nici pe vremea când ne anchetau securiştii… Sau deranjează întrebările? Ciudate lucruri se petrec pe la voi pe acolo! Inclusiv logica…
Domnule Rasvan Cristian, si eu sunt de parere ca ati cam exagerat cu jignirile aduse fratelui Gorcea. Domnul nu s-a folosit intotdeauna de oamenii cel mai bine pregatiti, ba uneori s-a folosit de cei slabi, ca sa le faca de ras pe cele tari. De foarte multe ori oameni simpli au stat la dispozitia lui Dumnezeu si atat cat au inteles, au implinit. Lucrarea fratilor Gorcea (Marius si Gabriel) este destul de interesanta, cred ca puteti sa va informati mai bine inainte de a arunca cu noroi. Fratele Marius Gorcea a fost initial cel care conducea aceasta Misiune (ceva mai pregatit decat fratele lui, imi permit sa zic); Marius a murit acum cativa ani.. asa ca cine era persoana cea mai potrivita pentru a conduce Misiunea Speranta decat unul din cei care au infiintat-o? Nu neg, au gresit probabil de multe ori, chiar si in acest „scandal”, dar asta nu inseamna ca trebuie sa apelam la atacul la persoana.
Corneliu, acest presupus „atac la persoană” viza nu atât persoana, cât atitudinea. Ar trebui să înţelegeţi că s-a scurs timp destul de când persoanele implicate (cu voie sau fără voie) în toată această poveste urâtă o scaldă şi oferă informaţii aiurea! Aş fi curios să-mi explicaţi şi mie, de exemplu, ce rost are joaca asta de-a detectivul pe care o face domnul Gorcea când întreabă care este falsul din postarea domnului Vizitiu? Nu ar fi fost mai onest, chiar şi pentru un om simplu, să spună: „iată falsul”? Adică, ce facem, ne jucăm de-a enigma cu chestiuni serioase dar ne supărăm dacă primim un bobârnac când oamenii se satură de joaca aceasta de-a v-aţi ascunselea?
Si eu sunt de parere ca ati exagerat putin cu ofensele aduse lui Gabriel Gorcea, domnule Rasvan Cristian. Nu stiu in ce masura cunoasteti istoria Misiunii Speranta; cei care au infiintat aceasta Misiune sunt fratii Gabriel si Marius Gorcea, cu Marius Gorcea (intr-adevar, parca mai bine pregatit) ca lider. Dupa cum probabil cunoasteti, Marius Gorcea a plecat la Domnul in urma cu cativa ani. Cine era mai potrivit sa continue lucrarea ca lider al Misiunii Speranta, decat unul din cei care au infiintat-o, Gabriel Gorcea?
Sa nu uitam ca Dumnezeu nu de putine ori foloseste „lucrurile”/”persoanele” slabe ca sa le faca de ras pe cele tari. Gabriel si Marius Gorcea au avut o inima mare, si au actionat atat cat au inteles. Bineinteles, toti sunt supusi greselilor, dar cred ca nu aceasta este solutia, sa improscam cu noroi intr-o lucrare pe care o cunoastem destul de bine (zic eu).
Eroare, Corneliu! Nu aici se împroaşcă cu noroi în Speranţa! Altcineva a încercat să o facă şi, mai mult, lăsând în continuare ceaţa peste toată „afacerea” asta penibilă, mai vin şi ei înşişi să dea cu bâta în baltă şi să se împroaşte cu noroi…
P.S. Aş fi curios dacă există vreo legătură între tine şi cel ce semnează aici cu Gabriel. Întreb din cauza adreselor de e-mail care îmi apar mie… 🙂
Da, Gabriel este fratele meu. Mi-am dat seama de asta cand ati mentionat ceva de Seattle 🙂 Deocamdata eu il cred pe cuvant pe fratele Gorcea referitor la motivul implicarii… Aproape fiecare afirmatie pe care o facem poate ridica alte intrebari si discutii care pot continua la nesfarsit.
Mulţumesc pentru precizare. Cum spuneam şi Anei, încerc măcar aici să înlătur neclarităţile şi suspiciunile, că şi aşa sunt destule în cazul acesta! 🙂
Cît priveşte ridicarea altor întrebări şi discuţiile la nesfârşit, tocmai asta doresc şi eu: să se clarifice odată povestea. Cred că e important să se ridice vălul de ceaţă. Dacă vor fi identificaţi vinovaţii, măcar se va ridica umbra aruncată prin tot acest caz penibil de pe o mulţime de oameni, peste o comunitate, de fapt… Trebuie înţeles, şi precizez asta încă o dată, nu senzaţionalul mă interesează în toată povestea asta, ci adevărul !
Cred ca la origini, toata tavertura, a fost o poveste cu umor negru. Totodata a fost un concurs de imprejurari favorabil. Problema este ca tot incearca unii sa justifice o prostie. Treburile sunt destule de simple, in schimb justificarile si argumentarile o transforma intr-o penibilitate.
Romulus, din toate datele rezultă că toată povestea a fost o prostie, într-adevăr. Ceea ce mi se pare cel mai grav e implicarea în această prostie a unor persoane care sunt considerate lideri, formatori de opinie; avem un pastor care ori minte, ori a fost dus de nas în mod jenant şi doi conducători de misiuni considerate de impact. Aici e marea problemă!
Marinel, obiectivul a fost atins. Eu pot trage o concluzie(oricum stiam demult acest lucru) importanta intr-o astfel de poveste prosteasca. Aparitia pe scena comentariilor si argumentarilor formatorilor de opinii, liderilor etc. arata lipsa lor de pregatire in domeniu. Nu e ceva nou, dar acum o demonstreaza public. Sorry dar se vede lipsa de background robust.
sa nu cumva sa credeti ca suntem aceeasi persoana. Eu Gabriel sunt din USA pe cand Gabriel Gorcea din Canada.
Stai liniştit, Gabi! Tu ai „vechime” în Cetate şi, în plus, eu am posibilitatea de a identifica expeditorii comentariilor! Confirm, aşadar, că sunteţi persoane diferite!
Domnilor, am incercat sa va spun cateva lucruri si cam tot ce am spus, a fost luat la „bani marunti” si „pus la zid” oarecum! Deasemenea „jocul” cu intrebarimele mele cu privire la falsul din postarea domnului Vizitiu pare frustrant! Am vrut sa vad daca cineva are ochi sa vada ce nu a vazut nimeni! Stiu ceia ce Domnul mi-a dat si faptul ca am descoperit si demascat o „poveste” care a durat ani de zile, cred ca totus se putea vorbi mai frumos, sau macar un cuvant de bun venit, deoarece sunt nou pe aici! Nu am obligatia sa raspund oricui, dar totus vazand acest blog si discutiile care sunt, am considerat din respect pentru cei care au postat acest subiect, sa intervin! Nu voi zabovi ca sa nu mai atrag alte „suspiciuni”! Si acum revin la povestea cu „falsul” din postarea domnului Vizitiu! Este vorba despre poza din articol. Unde este umbra presupusului Titel Maghiar? Daca in spatele lui este acea balustrada din schelet metalic avand acele semicercuri la capete si o bara care transversala pe vertical, nu credeti ca ar trebui sa se vada umbra in dreapta presupusului Titel, privind imaginea din fata? Intrebarea mea privind aceasta poza a fost: de ce un om care face misiune ar avea nevoie de o poza trucata? O zi buna ca doresc tuturor!
Domnule Gorcea, v-aţi supărat degeaba! În loc de bun venit aţi fost găzduit cu acel clip video, ceea ce face mai mult decât orice urare. Dacă însă asta vi s-a părut o ofensă, iată, ca proprietar al acestui blog, vă cer iertare şi vă urez acum bun venit, deşi sunt convins că în viitor blogul acesta va ieşi din sfera dumneavoastră de interese!
Aş fi dorit mai multă transparenţă din partea tuturor, fiindcă, repet, aici nu e vorba doar despre oameni compromişi, ci despre idei creştine compromise! Faptul că toată lumea promite adevărul, dar continuă să-l „învelească” în tot soiul de „camuflaje” e normal să atragă iritare…
Aşteptăm în continuare adevărul…
Multi dintre comentatori lucreaza in diverse domenii cu competente foarte ridicate, astfel ca devine socanta prestanta din lumea evanghelica. Lucrurile par a fi facute „dupa ureche”, „dupa bunul plac”, „dupa firea pamanteasca”. Cred ca critica nu duce la nici un rezultat daca cei criticati raman la prestatia lor. O critica perceputa in mod reactiv este privita ca o jignire, privita in mod proactiv este privita ca o posibilitate de imbunatatire. Cred ca in astfel de functii trebuie o maturitate care sa depaseasca nivelul de persoana reactiva. Cred ca cineva reactiv nu poate coordona in mod obiectiv, pentru ca se incurca in propriile sentimente. Exista cu siguranta un procent consistent al evanghelicilor, al nostru care nu stiu cum sa faca lucrurile mai bine, dar au totodata, gresita parere, ca ce face este la un standard foarte ridicat. Tocmai de aceea trebuie folosite metode mai bune pentru a ridica nivelul de competitivitate. Nu putem face orice in numele Domnului, doar pentru ca Domnul este bun. Trebuie sa facem our best pentru Domnul. Am vorbit la modul general, fara a particulariza, pentru ca fenomenul este destul de generalizat.
Fratii mei! Nimeni din Speranta nu a creiat aceste minciuni! Cei din Speranta au descoperit aceste minciuni si le-am prezentat public! Am prezentat tot ce am crezut ca trebuie, iar celelalte lucruri le-am prezentat oamenilor in masura sa le razolve sau sa ia actiune! Nu vreau sa denigez pe nimeni iar daca domnul Razvan Cristian sa simtit jignit, imi cer scuze si iertare! Eu m-am simtit ofensat prin afirmatiile dansului, dar pot cu usurinta sa trec peste ele! Am incercat sa raspund la ceia ce am crezut ca trebuie sa raspund si nu cred ca trebuie sa dau raportul nimanui! Am contactat autoritatile canadiene si le-am spus povestea! Nu cautam sa ne afirman si daca suntem ceva suntem doar prin Isus! Daca avem lipsuri se datoreaza noua! Domnul sa va binecuvanteze! Imi cer scuze domnului Razvan pentru comentul meu! Multumesc
Domnule Gorcea, cu dvs. este o mare problemă. Părerea mea este că aveți un limbaj dublu. Eu v-am pus niște înterbări și domnia voastră m-a trimis la tomberon alături de câinii vagabonzi. Mi-ați spus că nu-mi dați o ciozvârtă de adevăr, pentru că nu latru frumos. Accept scuzele dvs., dar acum încerc să scriu postarea pe care v-am promis-o ieri, care vă va fi dedicată aproape în exclusivitate. Rămân la părerea că sunteți incult și agramat. Asta n-ar trebui să vă supere, pentru că dvs. ați spus că iubiți adevărul. Sau numai adevărul care vă convine?
S-auzim numai de bine!
Cand am descoperit caci in spatele acestei „povesti” defapt erau doar minciuni, am contactat pe cei care au promovat aceasta poveste, respectiv pe Mike Olari si Cristian Barbosu! Am dorit ca ei sa stie acest lucru, sa verifice dovezile false gasite de mine, iar mai apoi sa faca public acest lucru! De ce nu au facut-o, nu ma intrebati pe mine! De asemenea in turneul care l-am avut in Romania in luna Mai, am sesizat cativa pastori din bisericile baptiste si penticostale, de minciunile care le-am gasit in spatele povestirii, si i-am indemnat sa anunte bisericile, despre falsurile facute! Daca cei doi frati, respectiv Mike Olari si Cristian Barbosu vor face public aceste falsuri, atunci eu ma voi opri aici dar cu mentiunea sa se continue cercetarile si autoritatile sa ii gaseasca pe cei in cauza! Deasemenea voi pune la dispozitie persoanelor in drept, tot ceia ce am gasit ca fiind minciuna si neclaritate! Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Domnule Razvan, accept minusurile pe care le-ati prezentat in dreptul meu! Ce ati prezentat dumneavoastra sunt doar doua, dar am mult mai multe:)) Toate minusurile imi apartin, iar daca sunt si ceva plusuri, se datoreaza doar Lui Dumnezeu! Domnul sa va binecuvanteze!
se pare ca Titel Malnasi are dreptate. priviti la urmatorul link la data si la sursa pozei

nu am reusit sa copiez linkul asa ca am folosit metoda ponta
Îndemn la rugăciune: misionar român în comă în urma unei explozii suferite în Indonezia.
Aradul Evanghelic / 30 aprilie 2015
Titel Maghiar 1
Primim pe mail, de la Cristian Bărbosu, următorul mesaj:
Va rog sa publicati daca considerati acest mesaj si sa apelati la rugaciune. L-am primit acum cateva ore din Indonezia de la un medic romano-american misionar care este impreuna cu Titel Maghiar, misionarul roman care acum cativa ani a fost inchis pentru ca a impartit Biblii. Titel este in coma in urma unei explozii din partea unei grupari musulmane in timpul unei evanghelizari pe care el si colegii lui o sustineau pe o insula in Indonezia..In ultimul an a mai fost batut si amenintat de cateva ori dar de data asta i-au atacat din plin. Iata ce mi-a relatat medicul roman Lucian Popescu care a scapat cu viata, la intrebarea – ce s-a intamplat?
Am fost atacati de musulmani. A fost o seara de evanghelizare si cu 15 min inainte de terminare au intrat pe noi. Avem peste 34 raniti, 9 morti , restul sunt mai usor, altii doar speriati, Titel e in coma, a mai fost un misionat in coma dar acum 2 ore a murit, deja este 6 dimineata, toata noaptea am stat langa el dar momentan doar aparatele mai arata ca traieste.
Cristian Barbosu
http://www.harvestmetanoia.ro
Sursa fotografiei: FaceBook Geanina Gula
EmailFacebook2ListareTwitterGoogle
Mulţumesc. Cunoşteam postarea! Dar e bine să o vadă şi alţii…
In acest articol este un „fals”care l-am depistat printre primele cercetari! Stie cineva care este?
Dacă vă referiţi la acea pretinsă dezvăluire de pe CreştinTotal, cu „trădătorul pocăit”…
Bănuiesc că e vorba de misionarul mort, despre care nu se mai spune nimic apoi, deşi am dubii şi în privinţa datei şi orelor, având în vedere diferenţele de fus orar…
Nu, ci in articolul de mai sus, postat de ion vizitiu!
Nu e vorba de el!
http://bistrita.citynews.ro/eveniment/culisele-detentiei-si-eliberarii-misionarilor-romani-din-indonezia-1220105
Corneliu, bun venit în Cetate! Ştirea asta a mai fost folosită. NU ştiu cât e de credibilă, câtă vreme se pare că Titel Malnaşi susţine că Titel Maghiar e o invenţie. E ceva tare murdar în toată povestea asta!
Imi cer scuze.. am postat din greseala mesajul precedent. Sunt la curent cat de cat cu datele problemei.. si cel mai probabil asa este, cum sustine Titel Malnasi.. Totusi, a fost contactat acest domn Avram Gal (personaj real)? Sau acel pastor, Nelu Pop?
Cine mai ştie? Până una alta singurele personaje ale întregii tevaturi care sigur sunt reale sunt Barbosu, Olari, Gorcea şi… eu, care îmi bat capul cu prostiile lor! 😀
:))
discutati prea mult despre Titel Maghiar si deloc despre Metodiu Buzoianu, misionar al Bisericii Slavofile de Stil Vechi in Insula San Ambrosio. Casa in care locuieste el si familia lui (sotie, soacra, cumnata, un var de gradul doi si cei 17 copii) a fost atacata de aviatia si blindatele armatei chiliene, condusa de fanaticul general catolic Humberto Note Quiero. Metodiu s-a refugiat printr-un tunel care leaga Insula San Abrosio de Insula Pastelui si, de aici, incearca sa ajunga la Tokio folosind o pluta remorcata de un banc de meduze. Inaltati, va rog, un gand pozitiv si pentru Metodiu Buzoianu. Am vorbit azi cu el pe skype si e bine, multumiri fie aduse Sfantului Metodiu, protectorul sau. Soacra lui a fost lovita de o racheta sol-sol, are ambele picioare rupte, dar se simte inca bine cata vreme, ca orice soacra, mai poate vorbi. Domnule Blaj, de ce nu tratati in mod nepartinitor stiri de aceeasi anvergura? Fiti, va rog, mai interconfesionali, misionari ca Titel Maghiar mai au si altii.
Stimate reprezentant al Bisericii…, ne pare rău, avem deja destule bătăi de cap cu misionarii susţinuţi de Harvest! Am dori, totuşi, să evităm conflicte internaţionale şi, cum ne ajung americanii şi canadienii pe cap, nu vrem să mai adăugăm şi chilieni, japonezi şi mai ştiu eu ce… Mulţumim oricum pentru atenţionare. Am să transmit mesajul domnului Barbosu. Dânsul se ocupă de lucruri din acestea… 😀
Eu am văzut-o pe bunicuța lui Harvest în vizită la Barzilai. Trădare trădare, dacă o cer interesele creștinului, dar s-o știm și noi! 🙂
Multumesc pentru solicitudine si pentru onoarea pe care mi-o faceti! Noi, memebrii Bisericii Slavofile de Stil Vechi (antic si acceptat), il salutam pe F.: Barbosu cu Filocalia 3, Rasp. catre Talasie, Intrebarea 16.
Hopa!Deci nu numai Geanina ci si Tabita.Acum serios, eu as spune(ce coincidenta, dar pentru informare nu sunt din Graz, nici nu am fb si nu locuiesc in Romania) ca o cam scalda domnul Malnasi.Are timp sa raspunda la mesaje pe fb dar nu clarifica situatia in care cu voie ori fara este amestecat.
Care stadion? Ultima oara am fost pe stadion acum 10-12 ani la antrenamentul Astrei Ploiesti, stadionul fiind in spatele liceului in care studiam.Cazul asta e….penal!Cum o mai scoate camasa?
Dragă Tabita, nu de tine era vorba. Sunt multe Tabite în familia noastră evanghelică lărgită.
Oricum, majoritatea celor care postează acum pe blogul lui Marinel la subiectul ăsta sunt niște anonimi. Cine știe cine se ascunde în spatele lui Corneliu, a lui Gabriel sau mai știu eu cărui tip de acest gen.
Ei dau cu vorba. Marii curajoși ai lui pește.
Citește ce scrie așa-zisa ME: te apucă greața. O (sau) un puber care face mișto,
oameni buni, fiti seriosi!!! de ce tot vad ca este acuzat Gorcea?? Omul acesta a facut o fapta eroica, merita laudat ca a rapit din timpul lui sa demaste acest fals si il tot vad blamat mai peste tot. A aratat concret in final lincurile cu vestitul Titel Maghiar, gata e clar ca e furt de identitate, ca nu a existat niciodata decat in povestea vestitei logodnice si atat. De ce va luati de Gorcea??ce vina are???
Interesant ar fi daca baiatul fotomodel care a fost protagonistul intregii povesti ar afla cu cine este cuplat imaginar,ce ar zice?? eu rad de una singura, Cine stie poate daca ar vedea pozele cu ea s-ar indragosti orbeste si ar lua-o chiar de nevasta….atunci da poveste de film.
Pingback: Misionarul care nu există (4) Maghiaverlâcuri | Vindecătoru
mie lucrul care pare ca trece ignorat este legatura intre Olari si Titel. Olari a afirmat deschis ca Titel este o persoana pe care o cunoaste personal. Daca veti urmari dialogurile intre cei doi pe diverse bloguri, veti observa ca unde este unul prezent, este si celalalt, si converseaza intr-un stil in care par ca se cunosc de o viata, ca sa nu zic ca uneori mi-a creat impresia ca folosesc inclusiv aceleasi clisee sau formule in limbaj. Un alt aspect care este extrem de important, si pe care l-am mai mentionat, dar a trecut ca neimportant in analiza, este ca Olari are drept de administrator pe blogul lui Titel. Asta mie imi indica clar ca undeva parte din informatiile care ar putea clarifica enigma sunt la nimeni altul decat Olari. Nu vreau sa cred ca etimologic Titel vine de la Michael, dar sfarsitul pronuntiei celor doua catre o astfel de idee ar conduce. Cel putin pana o sa apara dezmintirea, care e de asteptat sa fie in nota cunoscuta de autovictimizare.
Alex, detaliul n-a trecut neobservat, să ştii! Poate pentru alţii… şi în mod intenţionat. Eu mă încăpăţânez să cred că o poveste atât de alambicată nu putea fi creată doar de nişte fete… Şi mă încăpăţânez să consider că în joc sunt interese mult mai mari decât o „miştocăreală” între nişte tineri. Ce ce mă face să cred asta? Nu pot spune. Deocamdată…
cum se schimba comportamentul idiotilor functie de imprejurari, Gorgea era facut in toate felurile ca nu zice adevarul pana la capat ca mai apoi sa citesc ingrozit ultima postare .
Aş fi vrut să-ţi pot ura bune venit în Cetate, dar cum se pare că dinspre ţările nordice oamenii sunt văzuţi idioţi, îţi spun că îmi pare rău pentru minutul consumat să citesc acest comentariu şi să scriu acest răspuns! Să ai parte de Lumină… Adio, tinere…