Cazul şi… necazul Titel Maghiar – UPDATE


edb460foto

Cu vreo două zile în urmă îmi punea cineva întrebarea următoare: „Ce ştiţi despre cazul Titel Maghiar?”

Grea întrebare…

Am aflat despre cazul respectiv în perioada în care mă aflam în plină pregătire pentru deplasarea din Italia. Fiind abonat la Newsnet creştin, primesc regulat informaţii despre ce se petrece în lumea creştină. Ştirea aceasta se afla printre ştirile unei zile anume. Fiind implicat numele faimosului pastor Cristian Barbosu, am fost curios despre ce este vorba. Nu de alta, dar se insistă mult printre susţinătorii mişcării Harvest din estul Europei (vă rog să remarcaţi că n-am scris doar România – prietenii ştiu de ce!) asupra faptului că Harvest şi liderul ei nu se ocupă decât de lucruri măreţe.

Nu ştiu de ce, şi chiar nu-mi pot explica, dar de la început am fost cuprins de o oarecare circumspecţie. Prudenţa cu care m-am obişnuit să privesc fiecare „mutare” făcută de Harvest şi Cristian Barbosu m-a făcut probabil să amân aflarea de detalii. Evident, la aceasta a contribuit şi lipsa din ţară şi implicarea în lucrarea de la Milano. Dar…

Întors acasă şi răsfoind mailurile primite în absenţa mea, nu mare mi-a fost mirarea să descopăr un adevărat „scandal Titel Maghiar.”

Nu intenţionez să reiau toată povestea. Sunt convins că mulţi sunt deja la curent cu evoluţia „cazului.” Oricum, pentru o recapitulare, vă invit să citiţi articolul de pe blogul fratelui şi prietenului meu, Paul Morar.

Pentru cei care doresc mai multe detalii, le recomand să citească trimiterile din articolul respectiv, după ce vor fi citit primul articol al celor de la International Breaking News AICI. Asta pentru a avea o succesiune corectă a evenimentelor şi investigaţiilor făcute.

Ce mă frapează pe mine în toată această tevatură?

Nu am veleităţi de detectiv, dar primele lucruri care mi-au sărit în ochi, comparând informaţiile din cele două tabere oponente (IBN şi Mike Olari) au fost următoarele:

– în vreme ce cei de la IBN (nu ştiu cine sunt, dar tare aş fi curios să aflu!) vin cu foarte multe informaţii concrete, multe minuţios documentate, Mike Olari et comp. începe prin a „ameninţa” cu aducerea de „dovezi zdrobitoare”, dovezi care… întârzie să apară.

– evoluţia atitudinii apărătorilor „cazului Titel Maghiar.” De la „ameninţările” cu dovezi concrete de care pomeneam mai sus se trece la o atitudine defensivă, de genul „şi ce dacă acest caz nu e real; mii de oameni s-au rugat, ceea ce e un lucru bun.”

Apoi, aşa cum încercam să atrag atenţia în câteva articole scrise recent, există o adevărată campanie de promovare extrem de agresivă a liderului „Harvest de România.” Oriunde există posibilitatea „agăţării” numelui acestuia de un eveniment cu impact, hop şi participarea şi alăturarea numelui său (vezi cazul recent cu BELIEVE!). Asta ca să nu mai vorbim despre osanalele periodice de pe blogul lui Mike Olari, unde, de asemenea, se încearcă din răsputeri relansarea „pe orbită” a unui alt personaj controversat în ultimii ani.

Nu mă grăbesc să trag concluzii…

Pun, totuşi, câteva întrebări:

– dacă acuzaţiile clare de manipulare a opiniei publice (cu precădere evanghelice) de către cei de la IBN sunt false, cum de nu apelează Mike Olari et comp. la justiţie? Aici nu mai e vorba doar despre persoane, ci despre credibilitatea evanghelică! Sunt atâţia misionari care suferă în multe zone ale lumii şi pentru care se roagă foarte puţini, dar care chiar au nevoie de susţinere în rugăciune. A oferi un caz fals, un motiv fals de rugăciune mi se pare un act incalificabil. Asta dacă acuzaţia celor de la IBN e adevărată. Iar dacă nu e adevărată şi cei de la IBN denigrează un caz real, atunci acest lucru trebuie pedepsit, fiindcă aruncă o pată inacceptabilă pe o întreagă comunitate, nu doar pe două sau trei persoane. Afirmaţia că „Dumnezeu va judeca”, deşi reală, mi se pare atât de penibil defensivă încât îmi crează senzaţia de milă.

– scuza că „n-am făcut decât să ne rugăm şi să chemăm la rugăciune” nu stă în picioare, câtă vreme există afirmaţii clare de genul „am luat legătura cu… am stat de vorbă cu… am primit informaţia că…” De la cine? Simpla enunţare a unor nume într-o poveste în care se pare că există personaje bănuite a fi fictive e uneori penibilă.

– de ce nu vin Mike Olari sau Cristian Barbosu cu dovada CLARĂ a existenţei reale a lui Titel Maghiar şi a întregii istorii cu atentatul căruia i-ar fi căzut acesta victimă?

– întrucât îmi este greu să cred că un om precum Barbosu, care şi-a calculat atât de atent şi minuţios toate mişcările, începând de la formarea asociaţiei Metanoia şi până la stadiul actual de… Harvest, a putut să cadă victimă unei manipulări, mă întreb atunci, ce se ascunde de fapt în spatele acestei întregi poveşti?

– toată campania asta a celor de la IBN este una menită să distrugă mitul cazului Titel Maghiar, sau e un atac la campaniile de promovare a lui Ţon şi Barbosu?

– ce stă în spatele campaniei tot mai susţinute a lui Mike Olari în favoarea acestor două persoane care au făcut şi încă fac obiectul atâtor controverse: Iosif Ţon şi Cristian Barbosu?

Sunt multe alte întrebări care pot şi trebuie puse. Sunt convins că unii şi le-au pus deja, după cum cred că vor fi şi altele puse. Sunt curios unde vor duce investigaţiile celor de la IBN.

Până una alta, iată că teoriile conspiraţiei sunt alimentate dintr-o zonă… surpriză! Oare ce ne mai rezervă viitorul?

P.S. Sincer să fiu, mi-aş dori ca acest caz Titel Maghiar să fie unul real. Aş prefera să iasă drept acuzatori pe nedrept cei care neagă cazul decât să constat că avem printre noi oameni care ori se pretează la manipulări penibile ale opiniei publice, ori sunt de o naivitate şi credulitate care îi descalifică de la statutul de lideri şi formatori de opinie…

UPDATE: Devine din ce în ce mai ciudat cazul acesta! Iată că cei de la International Breaking News vin cu un material foarte interesant. Îl puteţi urmări aici: https://internationalbreakingnews.wordpress.com/2015/06/08/ingeri-si-demoni-iii-titel-maghiar-eroul-unei-povesti-inventate/

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Biserica, Disperări, Mioritice, Pe gânduri, Simţul civic și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

51 de răspunsuri la Cazul şi… necazul Titel Maghiar – UPDATE

  1. Rev. Ioan Pop zice:

    ​MARELE FALS/TRUCAJ, MAREA MINCIUNĂ A AŞA-ZISULUI ‘ATENTAT TERORIST DIN AMBON, INDONEZIA, ÎMPOTRIVA GRUPULUI DE MISIONARI CONDUŞI DE TITEL D. MAGHIAR’ !. ​

    INVESTIGAŢIILE MELE, ALE AGENŢIEI DE MISIUNE EXTERNĂ A CULTULUI PENTICOSTAL (APME) ŞI ALE MISIUNII ‘SPERANŢA’ AUSTRALIA-CANADA AU DOVEDIT MARELE FALS/TRUCAJ, MAREA MINCIUNĂ A AŞA-ZISULUI ‘ATENTAT TERORIST DIN AMBON, INDONEZIA, ÎMPOTRIVA GRUPULUI DE MISIONARI CONDUŞI DE TITEL D. MAGHIAR’ !. VEZI COMUNICATUL A.P.M.E., AICI: http://apme.ro/2015/06/05/noi-date-in-legatura-cu-stirea-referitoare-la-atacul-din-ambon-indonesia/

    DE ASEMENEA, ANTERIOR, AMBASADELE ROMANIEI ŞI ALE S.U.A. DIN INDONEZIA AU VERIFICAT ŞI AU DOVEDIT FALSITATEA ŞTIRII DESPRE ATENTATUL TERORIST ANTI-CREŞTIN DIN ALBON, ‘ÎMPOTRIVA CELOR 4 MISIONARI ROMANO-AMERICANI’.
    SUTE DE MII DE DOLLARI AU FOST ASTFEL CERUŢI ŞI VIRAŢI, ‘ÎN ORB’, CĂTRE IMPOSTORII TITEL DUMITRU ŞI IONUŢ MAGHIAR, CARE AU SIMULAT UN ATAC TERORIST, CU MORŢI ŞI RĂNIŢI, INEXISTENT ÎN FAPT !
    ESTE ÎNSĂ SUSPECT ŞI CONDAMNABIL FAPTUL CĂ DOI EVANGHELIŞTI NOTORII, CRISTIAN BĂRBOSU DIN ARAD, ŞI ARĂDEANUL MIKE OLARI DIN PHOENIX, AZ, ŞI-AU FĂCUT IMAGINE ŞI PUBLICITATE PENTRU MĂRIRI DE RAISING FUNDS CĂTRE O DESTINAŢIE NEVERIFICATĂ ! LA FEL ŞI ADMINISTRATORII SITE-ULUI AMERICAN https://rodiagnusdei.wordpress.com
    PARCHETUL D.I.I.C.O.T. POATE ŞI ESTE GATA SĂ INVESTIGHEZE ACEASTĂ MEGA-ÎNŞELĂTORIE A CELOR DOI CLUJENI, DUMITRU ‘TITEL’ MAGHIAR ŞI IONUŢ MAGHIAR, DACĂ DONATORII REALI VOR SOLICITA PEDEPSIREA ACESTOR ESCROCI SENTIMENTALI RELIGIOŞI.
    VĂ STAM LA DISPOZIŢIE PENTRU ASISTENŢĂ JURIDICĂ.
    REV. IOAN POP, OBSERVATOR ŞI JURNALIST DE INVESTIGAŢII
    CLUJ, ROMANIA – TELEFON +40.721.984.000

    • marinelblaj zice:

      Uşurel, domnule Pop! Chestia cu „sute de mii de dolari” e deja prea mult! Să rămânem la faptele existente!
      Până una alta, un lucru rămâne valabil: suntem datori să susţinem misionarii adevăraţi. Acesta este un lucru care nu se negociază… Dacă acest caz se va dovedi un fals, vor răspunde cei care l-au generat, dar nu avem dreptul să transformăm cazul într-unul generalizant, lansând acuzaţii ce nu pot fi dovedite! Punct.

  2. Pingback: Misionarul care nu există | Vindecătoru

  3. Marinel, în timp ce exploda Titel, unde era madam Maghiar? Tu ce crezi? 🙂
    Fotografia aia cu umbra pe cucoană imi aminteste de scandalul pozelor de la aselenizare. Și acolo tot de la umbre li s-a tras. 🙂
    Dar după ce si-a revenit din coma, de ce nu a aparut Titel? Asa, facut bucati cum era?
    Barbosu și Olari trebuie să dea niste explicații.
    Barbosu trebuie cercetat rapid in laboratoarele din America, pentru că sigur i s-a clatinat cipul ăla pe care i l-au semanat ăia de la Harvest.
    Olari e ciobit rău, la gură. 🙂

    • marinelblaj zice:

      Răsvan,
      1. În laboratoarele… Photoshop!
      2. „Ai ochii negri, mincinoşi si răi…” – Lumini şi umbre, Otilia Cazimir. Mie asta mi-a amintit 😀
      3. Au apărut bucăţile. Separat. De aia nu se leagă nici informaţiile…
      4. N-o să dea. Nu e caracteristic.
      5. E vorba despre un cip greşit. Cu misiunea pe Marte…
      6. Nu-i problemă, se pricepe la restaurări (vezi cazul Ţon).
      În rest, trist că se folosesc de o asemenea gogoaşă în vreme ce misionari adevăraţi chiar îşi pun viaţa în pericol pentru Domnul. Dacă şi asta s-a ajuns să se falsifice… Avem în biserică o familie care şi-a petrecut câţiva ani în misiune în Uzbekistan şi Kîrghistan, printre islamişti. Cred că s-ar simţi stânjeniţi, cel puţin, să afle tot acest circ… 😦

    • Paul M zice:

      Se pare ca madam Maghiar a stiut ce sa-si aleaga. Ati vazut ce patretele avea Titel, nu?

      Dar sa va mai zic una tare. Ii trimit la sora-mea linkul cu investigatia celor de la IBN si ea dupa ce il studiaza imi zice: mi se parea mie de la inceput ca Titel era prea frumos pentru un misionar 🙂

      Oarecum ma gandesc ca suspiciunea celor de la Speranta cum ca in spatele acestor conturi s-ar afla un grup de fete pare destul de plauzibila. Eu as fi ales niste misionari mai urati :)) Ar fi chiar tare ca o mana de fete sa fie in spatele unui personaj fictiv despre care s-au scris pe Internet peste 12.000 de articole pana la ora actuala.

      Lasand gluma la o parte, chestia asta o sa ne coste mult ca si comunitate evanghelica la capitolul credibilitate. Prea multi impostori au ajuns in pozitii de formatori de opinie din care incearca sa influenteze multimile spre tot felul de interese mai mult sau mai putin dubioase. Iar daca cineva se ridica sa critice o stare sau o atitudine atunci o suta ii sar in cap ca „de ce judeci?”, „de ce defaimezi?” Astazi totul trebuie sa fie pozitiv. Trebuie sa ai cuvinte de lauda pentru toti impostorii si toate balivernele… totule e MEGA-SUPER-FAIN! Daca nu… „faci dezbinare intre frati”…

      • yup zice:

        oricine ar fi, daca se dovedeste ca a fost un fals, vor fi pedepsiti. E foarte usor sa afli unde s-au dus banii daca au avut cont in banca. Oricum, e strigator la cer pana unde ii duce mintea pe unii.

      • marinelblaj zice:

        Hm, nu ştiu… cred că vor fi pedepsiţi doar de Domnul fiindcă, aşa cum spunea cineva, acum vor începe să dispară încet, încet unele postări, se va aşterne tăcerea peste tot acest caz şi cu timpul lumea va uita. Doar cine are minte… va ţine minte!

      • marinelblaj zice:

        Iată, Paul, totul merge înainte! Un fel de „nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.” În weekend-ul ăsta Harvest are iar „porţi deschise”. Dar, cin ştie, poate intră prin aceste porţi deschise şi Barbosu de mână cu Titel Maghiar şi se termină toată povestea cu un happy-end de film american… 😀

  4. Gorcea Gabriel zice:

    Derek Watkins vs Titel Maghiar

    https://www.facebook.com/bigd.watkins

    Robert Brewster vs Ionut Maghiar

    https://www.facebook.com/robert.brewster.520

    Allison Brewster vs Ioana Maghiar

    https://www.facebook.com/allison.brewster.5

    Josh Grant vs Dennis Ross

    https://www.facebook.com/josh.grant.946

    Farrokh Pedram vs Viorel Maghiar

    https://www.facebook.com/farrokh.pedram

    Allen Pedram vs Ruben Maghiar
    https://www.facebook.com/allen.pedram

    • Me zice:

      I am avut in lista de prieteni pe amandoi.Pe logodnica o cunosc personal.DAr de cand a plecat din Ro nu am mai avut tangenta cu ea. SIncera sa fiu ma tot miram cum poate un baiat asa bine facut,vizibil mai tanar decat ea sa se uite la GEANINA. Se vedea clar ca nu se potrivesc de nici un fel.,da am dat vina pe noroc😀 Dubiul meu era torusi de ce nu mai fac vestita nunta si e tot logodnica de ani de zile….cine a mai vazut asa ceva? In fine
      ……

      • marinelblaj zice:

        Întâi de toate, bun venit în Cetate, Mira (?). Interesantă informaţie. Ar fi interesant şi de când o cunoşti personal pe Geanina. Rezultă din ceea ce scrii că Titel Maghiar ar fi totuşi un personaj real. Sau… a intrat cumva şi nordul Moldovei (nu dau locaţia exactă) în reţeaua de inducere în eroare? Să mă ierţi, dar la câtă informaţie falsă e în jurul acestui caz eu nu mai cred decât dacă mă întâlnesc faţă în faţă cu Titel Maghiar şi el are actul de identitate în mână! În lista de prieteni se pot afla tot felul de nume, asta neînsemnând că ele sunt şi personaje reale. Mediul virtual e foarte găzduitor…

  5. Pingback: Titel Maghiar – persoană sau personaj? | cetatea de piatră

  6. Alex zice:

    mie ce mi se pare interesant in toata povestea asta este mai degraba apropierea „distinsului pastor demisionar” Cristian Barbosu de intreg grupul – se pare ca se cunostea indeaproape cu mai multe persoane din grup – cu medicul, cu tatal lui Titel, cu logodnica lui Titel „din Graz”…adica fostul vames stia multe lucruri, multe persoane…Daca Titel si tot neamul lui in fapt nu exista, intrebarea e: Cu cine a corespondat Cristian Barbosu? Si daca e evident ca planeaza si asupra lui banuieli de implicare intr-o schema de genul asta, de ce nu vorbeste din nou Cristian Barbosu cu Titel, cu medicul, cu tatal lui Titel, cu logodnica lui Titel si asa mai departe, ca sa lamureasca faptul ca Titel exista, e chiar omul din poze, si asa mai departe? Un proverb vechi spune ca si tacerea e un raspuns…

  7. inca unu' :) zice:

    Ar mai fi si varianta ca Mike Olari, si Barbosul au fost amandoi pacaliti de un grup care ar vrea sa faca nimic mai mult sau mai putin decat sa demonstreze credulitatea altora…si probabil in sinceritatea lor i-au facut sa le ia de bune. Sa nu ne pripim la tras concluzii.

    • szromulus zice:

      Ok, ok, dar chiar asa? Oameni in pozitii importante sunt obligati sa verifice sursele de informatie si sa nu se ia dupa orice zvon naiv cules de la coltul strazii. Mi se pare o regula extrem de clara, usuala. Sa nu confundam totusi capacitatea de a prelua si transmite informatii eronate a unui frate simplu din biserica, care nu are nici un discernamant si oameni care sunt responsabili si constienti de importanta si gravitatea transmiterii informatiilor. Daca lelea Flore are o credibilitate indoielnica, datorita faptul ca toata lumea stie ca nu are discernamant, nu putem pune pe aceiasi treapta pe cei care au raspandit informatiile cu lelea Flore.

      • marinelblaj zice:

        Exact lucrul acesta încerc să-l lămuresc şi eu în articolul de azi. Sincer, îţi vine să dai cu căciula de pământ când vezi cine se pretind a fi lideri… 😦

      • szromulus zice:

        Foarte clar si explicit articolul de azi. Singura problema e ca lucrurile vor ramane la acest nivel, de problema deschisa, dar nerezolvata. Liderii cu pricina vor avea aceleasi salarii, activitatea lor nu va fi afectata cu nimic. Scopul conteaza, Marinel, nu mijloacele…

      • marinelblaj zice:

        Mă tem că ai dreptate, Romulus! Cum spuneam, lucrurile se vor stinge încet… fraierii vor rămâne fraieri…

    • marinelblaj zice:

      Încă unu’ la cre îi spun bun venit în Cetate! Nu tragem concluzii, în afară de aceea că dacă doi oameni de „talia” celor menţionaţi de tine pot fi aşa uşor păcăliţi, aia nu se mai numeşte sinceritate, ci cu totul altceva… 😦

      • inca unu' zice:

        Da, şi mai ales că unii lideri au pretenţii că au ‘linie directă’ şi ‘inspiraţie de sus’…oricum povestea asta e un exemplu bun de geneză a miturilor (precum Zamolxes, şi alţii pe care-i mai ştim mai bine). Ne dă de gândit. Eu am rămas puţin surprins, citind despre problema asta, cât de puţina bază pun unii pe logica si raţiune…şi asta in secolul XXI.

  8. George zice:

    „marinele”, atat tu cat si celelalt atarnator „razvan” mari jigodii mai sunteti. La razvan si fata lui este asa ilegala, ar trebui arestat asa fara motiv, dar nu am crezut ca si tu poti sa fii asa de mare hahalera, apropos esti pocait? stiam eu……

    • marinelblaj zice:

      Ţi-aş fi spus bun venit în Cetate, dar nu e cazul, George! Eşti de prin jurul ei… din păcate faci arădenii de ruşine. Probabil asta ai învăţat pe la cursuri de exprimare urmate la cei pe care îi aperi. Nu cred că ai întâlnit la mine cuvinte de genul „jigodii” sau „hahaleră”. Tu le-ai învăţat probabil la ultima întâlnire de educaţie harvest. Apropo, eşti pocăit sau doar membru la… ?

      • Marinel, încep să mă plac pe mine însumi, ceea ce nu e bine. 🙂
        După Liiceanu și Patapievici care au fost condamnați de Breban la împușcare, eu ar trebui să fiu arestat fără motiv, numai pentru moaca mea de jigodie. 🙂
        Că și tu ești o mare hahaleră, știam. 🙂
        E bine că dai comentariile astea pe blog. Se mai crucește lumea. 🙂

      • marinelblaj zice:

        Meritau lăsate aceste două comentarii. Oricum, au mai fost altele care au luat drumul coşului de gunoi. Nu spuneau nimic în afară de a înşirui injurii. Vorba lui George, tot nişte „pocăiţi”…
        Acum, pe ale lui le-am lăsat ca mostră. Sau… monstră, cum spun educaţii ca ei. Ştii tu, chestia cu… fuhrerul…
        În rest, ce să zic… în fond, nimeni nu-i perfect. Nici măcar noi! 😦

      • Marinel, am scris ultima postare în glumă, dar va urma alta în care acest Gorcea îmi ridică tot mai multe semne de întrebare. Nu știu dacă numele lui Natanael Costea îi spune ceva. Interesant este ce fel de misiuni fac domniile lor în România. Acest cavaler neânfircat al adevărului, Gabriel Gorcea, apare ca un izbăvitor. Eu nu cred nimic din chestia asta. Voi dezvolta cu alt prilej povestea. Cât despre coruri de înjurături de care ai parte, mai ales din pricina mea, trebuie să recunoști că sunt rupte din suflet. Măcar astea sunt sincere.

  9. George zice:

    nu zice nimeni ca ce a facut acesti oameni nu este demn de judecata, dar sa arunci cu noroi in ceilalti nu este ok, va sta oribil ca si pocaiti.
    (Barbosu și Olari trebuie să dea niste explicații.
    Barbosu trebuie cercetat rapid in laboratoarele din America, pentru că sigur i s-a clatinat cipul ăla pe care i l-au semanat ăia de la Harvest.
    Olari e ciobit rău, la gură. 🙂

  10. George zice:

    marinele, nu apar pe nimeni, cu atat mai mult Barbosu sau Harvest, dar zau asa parca sunteți „antena 3” Gadea și Badea vi se potriveste ca o manusa.
    Promit sa nu va mai deranjez, „APOLOGETILOR”
    PS cine e următorul?

    • marinelblaj zice:

      „Zău aşa” e din limbajul pocăiţilor? De ce trăieşti tu cu impresia că n-aş avea altceva de făcut? Dar nu e de datoria oricărui creştin să dorească stoparea minciunii şi să încerce să afle adevărul. Ţi se pare normal să apară pe aici unul care se semnează Gicu Moloz (ce nume potrivit şi-a ales după cum se exprimă!) şi să înjure în cel mai oribil mod doar fiindcă atât îl duce mintea (dacă o are!) ? Probabil că aşa se vorbeşte pe la el prin Missouri… L-am trecut la spam, normal. Eventual să înjure la el acasă pe cine vrea.
      Oricum, mulţumesc pentru promisiunea făcută. Vai, vai, ce-i mai deranjează pe unii să le cauţi în traista cu minciuni…

      • Marcel Goga zice:

        Marinel, vreau sa’ti spun ca George nu e evanghelic. Il cunosc personal, a vizitat biserici de toate nuantele dar a ramas ortodox, adica drept credincios. In ce priveste onestitstea si bunul simt, insa, ii depaseste pe multi „pocaiti”…

      • marinelblaj zice:

        Nu te contrazic! Păcat însă că are aşa bune cunoştinţe despre antena3. În rest, fie binecuvântat! Eu aştept în continuare adevărul despre această mare minciună „titeliană”…
        Ah, să nu uit ca în alte cazuri: fii binevenit în Cetate!

      • yup zice:

        din declaratiile lui Barbosu ma tem ca este vorba de niste profesionisti. O fi ceva legatura si cu fetele amintite de Titel Malnasi, dar e foarte posibil ca cineva a intrat pe fir in toate povestile lor ca sa faca rau.Oricum, malefic plan, fie el si acela de a denigra niste carismatici. Am o mica senzatie ca e mana unor dusmani de-ai lui Barbosu, si mike olari. Sper ca isi dau seama persoanele din spatele povestii ca se vor face de toata pomina, ba chiar vor avea probleme cu autoritatile.

      • marinelblaj zice:

        Yup, îmi pare rău, eu nu cred că e o conspiraţie împotriva lui Barbosu. Mai degrabă am sentimentul că el vrea să inducă ideea asta. Dar, stai liniştit, după cum îl cunosc va ştii să întoarcă totul în favoarea lui şi să pozeze în victimă. Ştii, uneori marii lideri câştigă simpatia mulţimilor şi prin milă… Think about!

      • anonim zice:

        probabil. trebuie sa recunosc ca sunt scarbit deja de toata cacialmaua asta.

      • marinelblaj zice:

        Aş vrea să le comunic asta, Anonimule, celor care au creat-o. Dar, cu atîtea identităţi false, adrese false de mail, fotografii false şi… nevinovăţii false, mă tem că n-am cui şi n-are rost. Sunt la fel de scârbit ca tine! Dar… adevărul poate fi uneori o pilulă amară. Folositoare însă întotdeauna! Fii binevenit în Cetate şi binecuvântat!

      • yup zice:

        marinel te rog sa ma scuzi ca am schimbat fara sa-mi dau seama cu anonim in loc de yup.

      • marinelblaj zice:

        E în regulă. Nici eu n-am avut timp aseară să verific adresele de mail şi să-mi dau seama. Mai bine că ţi-am urat bun venit de două ori decât niciodată, cum se plângea GG! 😀

  11. Alexandra zice:

    Cred ca e prima oara cand las un mesaj pe astfel de site-uri, dar nu ma lasa inima sa tac. Eu in viata aceasta (probabil in naivitatea mea cea mare) nu am crezut ca printre crestini se poate intampla asa ceva. Si ma refer in primul rand la cazul domnului Titel si in al doilea rand la modul si atitudinea atat de departe de ceea ce cred eu ca Dumnezeu asteapta de noi… Cum putea sa facem astfel de afirmatii (cipuri implantate si misiune pe Marte?!)? Cum putem sa spunem ca suntem urmasii lui Cristos cu astfel de vorbe si atitudini?

    • marinelblaj zice:

      Alexandra, eu îţi urez, totuşi, bun venit în Cetate! E adevărat, unele metafore pot să pară altfel, dar nu uita că şi Domnul a folosit metafore de genul „morminte văruite” (ca să dau doar un exemplu şi să nu apelez şi la apostolul Pavel). Uneori ele sunt necesare, dar e nevoie de un mic efort pentru a înţelege ideea din spatele lor. Mai ales că metaforele te scutesc de cuvinte multe. E adevărat, ar fi de dorit să putem folosi altfel de etichete, dar nimeni nu pune etichetă de „unt”, de exemplu, pe… iaurt. Minciuna necesită adevăruri uneori dure…
      Oricum, fii binecuvântată în sinceritatea ta! 🙂

  12. L. zice:

    Domnule Marinel,eu locuiesc in alta tara si spre „rusinea” mea abia azi am avut timp mai mult sa ma documentez cu privire la aceasta poveste.Am primit o data de la cineva un articol pe fb,cu privire la „atentat”,dar nu am mai urmarit apoi firul evenimentelor.Obisnuim sa ne rugam in familie si pentru cei plecati in misiune,pentru ca avem prieteni misionari.Dar nu asta era ideea.Trebuie sa va spun ca am auzit cateva predici ale pastorului Cristian Barbosu,dar mai mult nu cunosc despre acest om.E posibil sa fi gresit pe undeva foarte grav,din cele citite in articolul d-voastra,dar,terminandu-l,vreau sa va marturisesc senzatia cu care am ramas.Nimic altceva.Am vazut atata sarcasm si invidie incat nu am putut sa nu ma gandesc si eu ca poate fi lucrarea unor „dusmani”,(a fi implicat in lucrari mari si de anvergura iti atrage inevitabil impotrivitori).Repet nu il cunosc pe Cristian Barbosu,nu am fost niciodata in biserica lui,dar lasati-L pe Domnul sa judece toate aceste lucruri.Cand un om e cazut,gresit,pacatos,mincinos,cum vreti sa-i spuneti,sa nu mai aruncam si noi cu noroi.Pentru toti e clar ca a fost o minciuna,am inteles din ce au spus chiar ei,dar se pare ca dumneata tii mortis ca toti sa formeze un cor de denigratori la adresa lor,in frunte cu dumneata.Nu e nevoie sa repari dumneata minciuna lor.Pentru cei maturi spiritual,lucrurile capata deja alte conotatii.Va salut si promit ca nu mai revin cu nici o observatie.

    • marinelblaj zice:

      Stimată doamnă, în primul rând vă urez bun venit în Cetate! Impresia pe care o aveţi este greşită. Din două motive. Primul: nu am absolut nimic de împărţit cu persoanele implicate în această poveste, chiar dacă pe unii îi cunosc. Dar am „treabă” cu ceea ce fac, fiindcă unele lucruri făcute în acest „caz Titel”, lăsate la interpretarea celor care nu cunosc ce s-a petrecut, cu adevăruri spuse pe sfert sau pe jumătate, nu fac decât să arunce „noroiul” despre care vorbiţi asupra unei întregi comunităţi. Bănuiesc că ştiţi, o societate care are tăria să-şi asume erorile este categoric mai „predispusă” la supravieţuire decât una care şi le ascunde sub preş. Al doilea motiv este acela că am crezut şi cred întotdeauna în adevăr. În adevărul rostit cu voce tare, nu în cel învelit în staniol. Cunosc şi eu oameni care vorbesc aparent foarte frumos, avem parte de destui în politica românească, şi care… nu sunt ce par a fi. În privinţa lui Barbosu, repet, nu am absolut nimic de împărţit cu persoana sa. Dar am cu felul în care s-a folosit de „umbrela” baptistă pentru un plan care e cu totul altceva (am scris destul pe acest blog despre asta!). Şi nu sunt singurul care sesizează chestiuni discutabile. Ba chiar sunt destui… care au avut experienţe. Aş putea să vă dau exemple de oameni care „s-au fript” chiar, dar e vorba aici despre lucruri ce ţin de intimitatea persoanelor în cauză.
      Şi ar mai fi şi al treilea motiv pentru care mă revoltă acest caz. Ca şi dumneavoastră, şi eu am prieteni care au fost în misiune. În mijlocul pericolului. Susţinem, ca biserică, misionari. Mă rog şi ne rugăm pentru ei. Ori, în cazul acesta al lui Titel Maghiar, tocmai ideea de misionar, rugăciune, misiune, au fost batjocorite! Ceea ce e revoltător. E adevărat, Domnul va judeca. Dar nu cred că acest lucru ne poate îndemna să lăsăm minciuna să prolifereze.
      Sper că v-am lămurit, aşa că nu e cazul să promiteţi „abstinenţa” de la comentarii.
      Fiţi binecuvântată!

  13. Pingback: Revista blogosferei evanghelice de limbă română (9) | Aradul Evanghelic

  14. Simion Constin zice:

    Asa , din afara cutiei, Cristi s-a jucat cu voi toti , a avut ajutoare, tehnologia, in final ati muscat toti minciuna si na, da bine prin predici ,cuvantari cand adunci aminte ” uite ce sufera oamenii nostri prin tari straine, puscarii , misionari in domnul ,,,,,HAI sa ne rugam!! „.
    V-ati facut toti reclama. Acuma mai devreme sau mai tarziu tot se afla , cum o sa se afle despre multe alte intrebari fara de raspuns ca si intrebarea ca de ce trebuie sa ne rugam noi la un dumnezeu evreu cand la noi e dovedit ca am fost pagani de cand lumea si pamantul (dacii nostri se rugau la soare si cu toti stim sigur ca aia sigur o existat ca se bateau romanii cu ei si le plateau taxa pe vremea aia) sau de ce trebuie sa mergem noi sa impartim biblii in indonezia sau stiu eu unde tocmai acu ? De ce nu si-o facut treaba isus de prima oara sa dovedeasca la tot mapamondul ca el ii fiul lu celalalt? Incompetenta asta politica pan la urma ajunge si sus in ceruri ,se mai plictisesc si ei , se satura si de cand ii biblia asta, tot timpul , noi , creatia lui, ii dam planu divin peste cap si numa probleme ii facem:))). Gabriel acu o facut o investigatie , clipuri alea alea sa dovedeasca minciuna , eu in locul lui dadeam un telefon sus, ma luam de aia trei , cum sa te lase sa cazi asa in plasa cand tu esti mijlocitorul lui? sa cazi de fraier chiar asa…trist.

    • marinelblaj zice:

      Uite-aşa încep unii un comentariu aparent bine şi apoi dau cu bâta-n baltă… Doamne, cazul ăsta mişună de identităţi false! Cum e vremea prin Anglia, dacă tot foloseşti un IP de acolo, Simioane? Şi de unde ştii tu de „tehnologia şi ajutoarele” lui Cristi? Că de întrebarea „de ce trebuie să ne rugăm unui Dumnezeu… evreu” nu mai am ce comenta. Am mai auzit de expresia „Dumnezeul evreilor” dar de „Dumnezeu evreu”… Mare-i grădina Ta…
      P.S. NU te mai osteni să răspunzi. Nu-mi mai pierd vremea…

    • Alex zice:

      Simion, am o nedumerire, cum ai ajuns tu pe aceasta pagina daca te tragi din maimuta si nu creat de catre un Dumnezeu evreu? Razi tu Harap alb dar ai sa dai tu socoteala in fata Dumnezeul Evreu, tu esti inca un fugar, un fugar care nu are unde sa se ascunda, dar ca si strutul, iti bagi capul in „nisip” ca sa nu vezi, cat esti de mic si neputincios. Simion, sa nu uiti un lucru niciodata, Dumnezeu nu se lasa sa bie batjocorit.

  15. Simion Constin zice:

    frumos , elegant

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s