Cercurile din apă…


e21

foto

De mic copil am fost fascinat de cercurile care se formează la suprafaţa apei atunci când aruncam o piatră în apa respectivă. Mă întrebam în neştiinţa mea cum se face că deşi apa pare să se deplaseze dinspre locul impactului apei cu piatra aruncată spre margini, un lemn sau o frunză aflată la suprafaţa apei în zona respectivă părea mai puţin afectată, deplasându-se puţin sau aproape insesizabil, parcă insensibile la cercurile ce se mişcau.

Nu vreau să aduc în discuţie un fenomen fizic, dar mi-am amintit de acest lucru în urma discuţiilor stârnite de un articol precedent şi de reacţia generată de aceste discuţii.

Pentru o mai bună lămurire, am să reiau pe scurt firul evenimentelor care au generat discuţiile acestea:

Într-un interval de patru zile, un grup de tineri, împreună cu pastorul bisericii, răspund unei invitaţii făcute de Biserica Baptistă din Milano, pentru a participa la o seară de tineret cu tinerii din zona de nord a Italiei şi la serviciile divine din acel sfârşit de săptămână. Ce a însemnat acest lucru?

– în primul rând, o pregătire făcută cu seriozitate şi cu conştiinţa reprezentării nu doar a bisericii din care provenea grupul, ci mai ales a Celui căruia I se dedică închinarea. O pregătire care avea să însemne ore multe sacrificate cu dragoste şi responsabilitate.

– în al doilea rând, un efort financiar substanţial din partea organizatorilor, oameni care… nu învârt deloc banii cu lopata!

– în al treilea rând, deloc neglijabil, efortul fizic al celor care au făcut deplasarea. Cum scriam mai sus, a fost o deplasare de patru zile. Din care două petrecute pe drum. Peste 2500 de km parcurşi. 13 ore de mers cu maşina la fiecare drum. Cui i se pare puţin acest lucru îi recomand să încerce…, iar după ce parcurge 1300 km cu maşina să vadă cum e cu… cântatul…

– nu în ultimul rând (dar mă opresc aici cu enumerarea), un „maraton” de slujire, cu o seară de tineret începută la ora 15 (asta presupunând instalarea, probele şi repetiţiile finale dificile datorate ambientului sonor – locaţia bisericii este într-o incintă de biserică veche, de tip catolic) şi terminată undeva în jurul orei 21, o slujire din partea unui grup restrâns, cu deplasările de rigoare, a doua zi – duminica dimineaţa – la Biserica Baptistă din Brescia, totul încheiat cu participarea la un serviciu divin prelungit duminica după amiaza la Milano. Pentru ca apoi, după tot acest efort, să urmeze o deşteptare la ora 5 luni dimineaţa şi plecarea spre casă la ora 6!

Care au fost reacţiile după acest eveniment?

Trei feluri de reacţii. Prima reacţie a fost a celor slujiţi de grupul de la Arad. În condiţiile în care biserica din Milano are undeva în jur de 30 de tineri, la acea seară de tineret au participat peste 100 de tineri (cineva a numărat 120!) veniţi din multe localităţi din nordul Italiei (Torino, Brescia, Verona etc). Tineri (şi nu numai) care s-au bucurat cântând împreună cu noi şi s-au hrănit efectiv din Cuvântul predicat de pastorul Vasi Duma.

A doua reacţie a fost a grupului plecat de la Biserica Baptistă Gloria din Arad. O bucurie extraordinară a unei slujiri făcute cu responsabilitate şi în pofida unui efort remarcabil. Deloc de neglijat, în condiţiile în care majoritatea tinerilor sunt stresaţi de servicii solicitante, iar unii chiar de o perioadă a examenelor. Şi-apoi, nu trebuie uitat că pentru a face posibilă o asemenea acţiune au fost necesare alte pregătiri suplimentare pentru a nu lăsa „biserica-mamă” fără o slujire adecvată chiar în Sărbătoarea Rusaliilor!

Cea de-a treia reacţie…

Ei bine, pentru a elimina orice fel de interpretări, am să reproduc întocmai comentariile care au generat articolul meu:

„fain! daca veniti si la Roma, am sotia care candva era croitoreasa, as putea aranja o prelungire a fustelor surioarelor care ies in fata. Daca-mi stergeti comentariul, n-aveti decat, dar mie mi-ar fi rusine sa ies la slujire in halul asta(ca in poza de mai sus). Oare ce-o fi insemnand pentru cele doua din mijloc „sa se imbrace cu rusine si sfiala” si, ce-o fi insemnand pentru dumneavoastra si pastorul Vasi „Vegheaţi asupra voastră şi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori” ?…Ei fratello, au trecut multi pe aici in dorinta de costum, numai ca la unii in loc de costum le-am facut papucii. Cu cativa ani in urma ne-au vizitat Mia si Costel Oglice si ni s-a spus ca sunt misionari. Am crezut ca sora ne va prezenta misiunea, iar fratele Costel ne va predica, dar n-a fost asa. Fratele a citit din cuvant iar Doamna a inceput sa ne „lumineze” prin metoda ei „superioara de studiu inductiv”. Colac peste pupaza, doamna era imbracata intr-o fusta scurtuta si cu cizmulite rosii, si eram in plina vara. Fiind vie , adunarea a reactionat si doamnei i s-a facut semn sa ia loc, nefiind cuviincios ca femeia sa dea invatatura bisericii ci sa asculte in tacere asa cum ne invata Cuvantul. S-a plans dansa ca asa ceva nu a mai patit in viata ei, dar nu-i problema, aici este o zicala „Vedi Roma e poi mori”. Nu observasem ca Vasi e nebarbierit dar oricum e irelevant in contextul celor discutate, ma impresionase insa cealalta poza in care Vasi e cu mainile pe sus, se pare ca plonjeaza si ma gandeam ce va fi cand va ajunge cu picioarele pe pamant!! Nu am afirmat ca voi ati fi prosti si nici nu am insinuat aceasta ci doar ma intrebam asa intr-o doara cum veti fi interpretat anumite texte din Scriptura. Dealtfel cum as putea eu sa va lamuresc pe dumneavoastra? Am sa incerc totusi sa va dau un citat din memorie(parafrazat) de al lui Marius Cruceru. Dansul spune ca surorile ar trebui sa se imbrace in asa fel ca fratii tineri (si mai putin tineri) sa nu trebuiasca sa numere neoanele din biserica. Nu nu cred ca surorile trebuie sa se imbrace ca musulmancele sau ca maicutile, tot la fel cum nu cred ca trebuie sa se imbrace cu fuste din ce in ce mai mini ca femeile usuratice. Jenant? Sigur ca-i jenant. Sa-si indrepte purtarea si va fi bine , dar cum vor face asta cand cei care ar trebui sa le ajute sa inteleaga s-au deghizat in avocati ai pacatului!”

Ce anume m-a iritat?

În primul rând, nu observaţia în sine! După cum se poate citi în articolul-răspuns, făceam referire clară la faptul că nu sunt adeptul îmbrăcării „ca femeile uşuratice” a surorilor. Redau replicile mele: „Să fim bine înţeleşi, nu pledez absolut deloc spre o libertate neîngrădită în ceea ce priveşte felul în care ne îmbrăcăm” sau „Bineînţeles că este de dorit ca o tânără să ajungă la acel grad de maturitate creştină la care să-şi dea seama că felul de a se îmbrăca, de a se împodobi trebuie schimbat pentru a arăta gradul de modestie al unei femei cu adevărat pocăite…”

Articolul meu făcea trimitere la cu totul altceva, lucru care, se pare, scapă sau este intenţionat nesesizat: felul în care facem (sau pretindem că facem!) educaţie tinerilor noştri!

Chiar să nu se fi sesizat acest lucru? Mă îndoiesc…

De la cineva care se pretinde a fi un creştin în vârstă, capabil să educe pe cei mai tineri, mă aşteptam să aud ceva mai mult decât ironie ieftină. Când faci educaţie unui tânăr este inadmisibil să nu-i dai de înţeles că vezi la el şi lucruri pozitive, nu să-l faci să se simtă… diavol în persoană!

Nu pot să nu mă întreb cum ar fi trebuit să procedeze Domnul cu femeia prinsă în adulter (!), nu cu fusta puţin mai scurtă, dacă ar fi folosit metoda fratelui respectiv?

Era cât se poate de evident (pentru cine era dispus să vadă!) că articolul meu se dorea o pledoarie împotriva sistemului radical, dictatorial, de tip „patul lui Procust” şi, totodată, o chemare la îndreptare cu dragoste, cu tact şi bun simţ.

Iar trimiterea la „musulmanizare” se dorea a fi una făcută cu aluzie la tendinţa spre un soi de absolut absurd în care se aplică principiile (ce auto-ironie se ascunde în acea referire – greşită de altfel – la… „video Roma e poi mori”!).

Ce a rezultat de aici?

Un soi de „victimizare” (citiţi comentariul la care fac trimitere la începutul acestui articol!). Un fel de „n-am spus asta, iar aluziile făcute sunt pur şi simplu… întâmplătoare.”

Ba da, frate, aţi spus! Şi aţi spus-o într-un fel miştocar şi chiar abrupt (recitiţi-vă onest comentariile!). Mi-ar place să-mi puteţi arăta măcar un (unul singur!) lucru pozitiv şi încurajator pe care l-aţi scris. Evident… nu există! Şi apoi vă plângeţi că vi se răspunde în aceeaşi manieră (normal, nu sunt de acord cu unele formulări din răspunsurile primite, dar vi le-aţi atras singur!). Oare cum e cu acel „cei ce scot sabia de sabie vor pieri”?

Mă voi opri aici… Vreau însă o lămurire (asta ca să nu mai existe alte acuze!). Trimiterea pe care o făceam la cercurile din apă se vrea a fi un fel de presupunere-concluzie a mea. Respectiv, degeaba toată această „furtună”, nu cred că se va schimba ceva în gândirea de tip „jihadist” a unora.

Poţi face oricâte cercuri în apă, lemnul sau frunza tot nu ajunge la marginile ei…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s