Musulmanizarea… creştinismului


chained-muslim-women

foto

Nişte comentarii recente la un articol de pe acest blog m-au provocat la gândurile ce urmează…

Pe care vi le împărtăşesc, cu speranţa unei dezbateri oneste, cu adevărat creştine, şi când spun asta mă gândesc la dragoste, calm, sinceritate… şi multe altele, care încep să dispară din peisajul creştinului român.

Sunt, sau mă străduiesc să fiu, după cum au putut constata toţi cei care au citit opiniile mele scrise pe acest blog, un creştin echilibrat, fidel învăţăturilor din Cuvânt, şi luând atitudine de fiecare dată când descopăr sau aflu acţiuni sau tendinţe de… manipulare a Cuvântului cu scopuri nebiblice. Atât cât pot pricepe eu, după o viaţă în care am cunoscut nu doar Cuvântul, dar şi manifestarea lui în propria viaţă.

Constat însă, pe zi ce trece, câteva tendinţe care, inevitabil, mă duc cu gândul la acel text din Galateni 5:13. Haideţi să ne gândim puţin la el. Ce spune apostolul Pavel?

„Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii”

Avem în acest text (care, evident, trebuie privit în… context!) câteva cuvinte „cheie”: slobozenie, fire pământească, dragoste, să iubeşti, vă muşcaţi, nimiciţi. Astea ar fi câteva…

Mereu m-am întrebat cum delimităm „slobozenia” (pentru cei mai puţini familiarizaţi cu termenii biblici, „libertatea”)? Am să pun o întrebare „ajutătoare”: după normele Vechiului Testament sau după cele ale Noului Testament? Mai simplu spus, după Lege sau după… har?

Nu vă grăbiţi să răspundeţi, căci trebuie neapărat să trecem şi prin subiectul numit „dragoste.” Ca un fel de filtru pe post de…frână!

Am să vă relatez o scurtă întâmplare (absolut reală!). Mă aflam în biroul pastorului când, fiind zi de audienţă, un frate a venit să discute ceva cu pastorul bisericii (era cu ani buni în urmă). Când a intrat, fratele respectiv a părut puţin jenat de prezenţa mea.

„Aş vrea să discut ceva cu dumneavoastră”, a spus fratele către pastor.

„Vă deranjează dacă rămâne şi fratele Blaj? Doar e din comitetul bisericii…”

Deşi puţin jenat, fratele a răspuns: „Oh, nu, nici vorbă!”

„Foarte bine”, a spus pastorul, „spuneţi, despre ce e vorba?”

În continuare, vizibil deranjat de conjunctura în care se trezise, fratele respectiv a izbucnit, parcă încercând să-şi acopere jena prin virulenţa exprimării:

„Nu se poate, frate păstor! E strigător la cer ca în timp ce dumneata vorbeşti din Cuvânt fratele X să mestece gumă!”

Să nu credeţi că am fost şocat! Aveam ceva ani petrecuţi în biserică…

Fără îndoială că a mesteca gumă nu e un act de bună purtare în public. Cu atât mai puţin în biserică.

Fratele era roşu la faţă. Era clar că tulburarea îi era mare…

Pastorul m-a privit o clipă, apoi a spus:

„Ei, frate Blaj, ce spuneţi de asta? Ce i-aţi răspunde fratelui?”

Deşi puţin surprins de apelare, am cugetat puţin şi apoi m-am adresat direct fratelui în cauză:

„Frate drag, aş vrea să vă întreb două lucruri. Înainte de a veni aici, aţi discutat cu fratele în cauză?”

„Ce să discut cu el? La aşa o nesimţire ce să mai discuţi?”

Netulburat de primul răspuns (deşi fusese absolut suficient), am continuat cu a doua întrebare:

„Fiindcă mi se pare foarte important, vreau să vă întreb care a fost subiectul predicii de duminică (era vorba despre predica în timpul căreia fratele fusese „tulburat” de… guma mestecată)?”

„Păi…”

Au urmat câteva momente extrem de jenante pentru toţi cei prezenţi…

E mai puţin important să relatez continuarea discuţiei. Oricum, a durat destul de puţin, având în vedere graba cu care fratele în cauză a dorit să plece, întrucât „trebuie să ajung neapărat în locul cutare…”

Nu doresc să iniţiez o dezbatere teologică, în care să ne „batem” în versete. Nu sunt nici eu îndreptăţit să mă aventurez într-un domeniu în care nu am o pregătire specială, şi nici nu cred că e neapărată nevoie să dovedim cât suntem de „teologi”, „tari” la teorie, dar cu o capacitate îndoielnică privind punerea în practică a teoriei.

Aşadar, ce înseamnă „slobozenia” creştinului? Fără îndoială că ea nu înseamnă a face tot ce-i place. Dar în niciun caz nici… a face tot ce nu-i place… După cum arată contextul din epistola aceasta a lui Pavel, referirea e cât se poate de clară: mântuirea versus legile ceremoniale. Cu alte cuvinte, eliberarea de rigorile unor legi care şi-au găsit împlinirea nu prin ceremonial, ci prin jertfa şi învăţăturile Domnului. De reţinut, aşadar, că acele „rigori” pe care încearcă unii să le ducă la extrem sunt foarte apropiate ca atitudine de atitudinea celor ce încercau să impună circumcizia, de exemplu, drept condiţie a mântuirii.

Pentru a înţelege cel de-al doilea termen folosit în textul nostru, „firea pământească”, e suficient să privim câteva rânduri mai jos în textul ales:

„Faptele firii sunt cunoscute ca fiind acestea: desfrâul, necurăţia, depravarea, idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, invidia, mâniile, ambiţiile egoiste, neînţelegerile, partidele, geloziile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri ca acestea” (am ales varianta aceasta de traducere pentru termenii mai greu interpretabili).

Ceea ce frapează de la bun început e felul în care nu suntem capabili să delimităm termenii.

Ce înseamnă „desfrâu”? Dicţionarele fac trimitere la o viaţă de plăceri uşoare, la depravare. În Efeseni, Pavel scrie că desfrânarea înseamnă „săvârşirea cu lăcomie a oricărui fel de necurăţie.”

Foarte curios felul în care suntem gata să punem eticheta de „desfrânată” în dreptul unei tinere care are fusta puţin mai scurtă (evident, nu e ceva recomandabil !), dar nu-l considerăm deloc desfrânat pe fratele care nu-şi poate dezlipi ochii de la genunchii acelei surori. Avem pretenţia să-i cerem acesteia să-şi înfrâneze dorinţa de a se îmbrăca într-un anume fel, dar nu suntem în stare să ne înfrânăm propria… poftă a firii.

Să fim bine înţeleşi, nu pledez absolut deloc spre o libertate neîngrădită în ceea ce priveşte felul în care ne îmbrăcăm, dar trebuie să recunoaştem că dacă ar fi să ne luăm după unii fraţi din bisericile noastre, idealul îmbrăcării unei femei din biserică tinde undeva spre îmbrăcămintea femeilor musulmane.

Este adevărat, Petru trimite la „scule de aur” şi „purtarea de haine fine”, dar e foarte interesant cum nu găsim deloc păcătos costumul nostru „de firmă” şi ceasul suflat cu aur pe care îl purtăm. Alea nu sunt podoabe! Nici maşina „ultimul răcnet”! Şi nu suntem capabili să sesizăm că Petru nu prezintă nişte interdicţii, ci nişte priorităţi!

Bineînţeles că este de dorit ca o tânără să ajungă la acel grad de maturitate creştină la care să-şi dea seama că felul de a se îmbrăca, de a se împodobi trebuie schimbat pentru a arăta gradul de modestie al unei femei cu adevărat pocăite, dar de ce nu avem răbdarea ca în dragoste să o ajutăm să înţeleagă asta, nu aşezând-o direct pe un soi de „pat al lui Procust”?

Am avut ani suficienţi în care am putut constata că pe unii fraţi îi deranjează la culme o fustă puţin mai scurtă sau un tricou mai mulat, dar nu sunt în stare să-şi vadă consoartele care au folosit tot materialul de plapumă sau perdea ca să-şi croiască rochia lungă până la călcâie şi care şi-au pus în piept o broşă de care nu eşti sigur că nu e cumva platoul metalic pentru fructe! Nemaivorbind de „sarmalele” de pe cap, acoperite, ce-i drept, cu un batic deloc… ieftin!

Suntem în stare să distrugem, efectiv, slujirea plină de dragoste a unei surori din cauza lungimii fustei, dar nu ne îngrijorează deloc somnul din timpul predicii al unui frate „îmbrăcat” după rigorile „smereniei” noastre!

Am avut şi eu discuţii cu tinere a căror îmbrăcăminte nu era cea mai potrivită pentru un creştin, dar le-am purtat în particular, cu delicateţe şi dragoste, fără să încerc să conving impunând şi legănând în mâna dreaptă… iataganul.

Mă opresc aici, căci discuţia este mult prea amplă. Cu siguranţă că vor exista comentarii care vor completa (sau vor complica?) subiectul. Totuşi, nu închei înainte de a mă opri puţin la cuvintele lui Pavel din 1 Timotei: „Vreau deci ca bărbaţii să se roage în orice loc, ridicând spre cer mâini sfinte, fără mânie şi fără ceartă. Femeile, de asemenea, vreau să se îmbrace în haine decente, cu modestie şi cumpătare, nu cu împletituri ale părului, nici cu aur sau cu mărgăritare, sau cu haine scumpe.” Asta cu referire la răutatea „mustrării” din comentariul la care am făcut trimitere la începutul acestui articol. Şi încerc să vă atrag atenţia asupra unui cuvânt anume al lui Pavel: VREAU. Ştia el de ce dorea, voia, acest lucru. Dar în niciun caz nu spune „să fie anatema” cei ce nu fac întocmai cum vrea el din dorinţa de a ajuta bărbaţii şi femeile să fie exemple de modestie cu adevărat creştină…

Dacă nu reuşim să păstrăm un echilibru în judecarea acestor lucruri, în transmiterea cu dragoste a principiilor trăirii creştine, chiar că riscăm, aşa cum sugerează titlul, să cădem într-un soi de „musulmanizare” a creştinismului nostru, în care ne vom îmbrăca femeile în aşa fel încât să nu fim capabili să ne-o alegem pe „a noastră” la ieşirea din biserică decât dacă îi ataşăm o plăcuţă de identificare, în care vom veni pe jos la „adunare” sau cel mult cu bicicleta (căci cămilele şi măgarii sunt totuşi mijloace de transport scumpe!) şi în care ne vom vâna unii altora orice mică abatere „de la lege” cu aerul că asta ne duce în ceruri.

Categoric că ne dorim cu toţii ca fraţii şi surorile noastre să fie mărturii frumoase în lumea aceasta. Şi, e la fel de adevărat că şi felul de a ne îmbrăca face parte din acest „tablou” pe care îl înfăţişăm lumii. Dar ce-ar fi dacă am „picta” aceste tablouri cu dragoste şi sensibilitate, încercând să ieşim din borcanul cu oţet şi temperând tendinţa de a înfiinţa azi-mâine adevărate ISIS-uri… creştine!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

57 de răspunsuri la Musulmanizarea… creştinismului

  1. szromulus zice:

    Faceam un studiu pe marginea unui subiect extrem de vast – metodologia Agile de dezvoltare software. In principiu e vorba de o strategie de lucru in echipe. Subiectul e fascinant pentru ca implica atat aspecte tehnice, de organizare, planing si inevitabil elemente de psihologia comunicarii. Pentru a eficientiza procesul de lucru este necesar implementarea unor elemente de baza, – respect, comunicare, feedback etc. Desigur respectul si comunicarea mi-au atras atentia in mod aparte, iar comunicare are la baza limbajele de comunicare ale lui Gary Chapman.

    In acel comentariu, la care faci referire, am observat ca exista o lacuna fundamentala la capitolul comunicare. Comunicarea are niste principii de la care, daca ne abatem, mesajul transmis se transforma si, in loc sa atinga tinta unde trebuie, rateaza. O informatie poate fi transmisa in mod badaran sau intr-un mod diplomatic, elegant. Comunicarea badarana are la baza lipsa de respect pentru valorile celuilalt si incalca libertatea de alegere.

    Pe de alta parte tot criticam garderoba doamnelor, bun, dar ce faci daca esti la job inconjurat de un peisaj multicolor? Daca ochii iti fug sub fustele acelora din poza, ce comiti la nivel de imaginatie cand esti in autobuz alaturi de o duduie extrem de provocanta? Eu cred ca, in fond, poticnirea de surori care isi permit o garderoba totusi decenta in raport cu societatea in care traim, indica faptul ca avem o imaginatie bine antrenata si erodata cu duduile provocante din oras, de la birou, de la mall.

    • marinelblaj zice:

      Foarte corectă observaţia, Romulus! Asta mă preocupă şi pe mine. Haideţi să fim puţin obiectivi. Din tot acel afiş fratele în cauză n-a văzut decât acele fuste! Nu l-a interesat scopul acelei acţiuni, subiectul, ci a reuşit să observe nişte fuste, aşa cum remarcai şi tu, decente totuşi în raport cu indecenţa lumii. Un detaliu dintr-o fotografie mare! Dă-mi voie să-ţi spun că mie asta mi-a indicat două lucruri: primul, că omul căuta, nemulţumit (de ce oare?) „ceva” de care să se lege; al doilea, că nu l-a interesat deloc subiectul, ci a dorit doar să-şi „afişeze” propria neprihănire. O, şi ce de texte biblice sunt la adresa acestei autoneprihăniri… 😦

      • szromulus zice:

        Am trecut si eu prin etapa de „modelare” a garderobei surorilor 🙂 . Eram indoctrinat cu acest fel de a vedea lucrurile. In schimb incepand sa facem orice gand rob lui Cristos incepem sa intelegem ca atunci cand ne deranjeaza ceva la cei din jur, exista ceva ce trebuie corectat si in noi. E adevarat ca folclorul evanghelic promoveaza o alta viziune, in schimb modelarea noastra personala este unul din punctele de maxima importanta ale relatiei cu Cristos.

  2. Marius zice:

    Pe de alta parte, desi sustin pozitia dvs Marinel, sunt de acord cu ce a spus un frate in domeniul imbracamintei- ” As dori ca atunci cand vin la Biserica, macar in domeniul acesta sa nu fiu ispitit”.
    S-ar putea sa fie unul din acele domenii in care „femeile mai in varsta sa invete pe cele tinere”.

    • marinelblaj zice:

      E corect ce spui, Marius. Dar cred că mai trebuie şi acel „Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!”, cu atât mai mult învăţarea celor mai tineri. Nu scoţând capul din borcanul cu oţet în care ne credem feriţi de… alterare, ca şi când ar fi un soi de formol creştin!

  3. cungurean zice:

    Ma bucur de abordările serioase și mature, doar că astea sunt mici sclipiri, pe alocuri înțelese de oameni care au și minte, și dragoste… Până ajungi să găsești atât de mulți oameni maturi încât să nu mai fie o problemă „accidentul” vestimentar, trebuie să ne gândim că mai sunt câteva categorii de oameni, de frați și surori afectați de o îmbrăcăminte nepotrivită. Sunt tineri care poate la viața lor au trăit foarte mult în curvie, poate asta a fost lupta lor intensa, nu știu cât de potrivit îi să trebuiască să se lupte și în biserică să-și tot întoarcă privirea. Trebuie, să ne gândim, deși nu ne place să acceptăm, faptul că între tinerele dintr-o biserică se duce un fel de bătălie surda a frumuseții, se pot disprețui foarte ușor dacă lupta devine neloiala printr-o îmbrăcăminte nepotrivită, iar apoi ne mai mirăm cum de nu „pot” să colaboreze în lucrarea Domnului. Mai trebuie luat în calcul că generația bătrână au avut câteva șabloane, vă zic doar unu, când eram copil, era un lucru josnic să-ți vopsești părul, femeile erau catalogate dintre cele ușoare, asta în lumea laică, ce să mai zic în biserică. Nu în ultimul rând să ne gândim la fata respectivă, care este viața ei, cu ce putem noi ca biserică să o ajutăm să înțeleagă anumite lucruri ca viața ei să fie sănătoasă, să nu devină doar o momeală a lumii în viitor, doar că nimeni nu a avut curajul în dragoste să-i spună anumite lucruri. Desigur că îi de ajuns să vină cineva străin în biserica ta și să vadă accidentul, iar eticheta este ca și pusă pe întreaga comunitate, pentru că doar trăim într-o țară numită România.

  4. yup zice:

    nu cred ca fratele in cauza a fost ispitit, pur si simplu a vrut sa spuna ca macar in biserica sa avem putin bun simt. Dar de, daca ochii nostri s-au obisnuit… ( celor mai in varsta). Ce te faci cu tinereii care inca se lupta cu ispite. Nu cred nici ca el a vrut musulmanizarea crestinilor ( care de altfel termenul l-a intaratat rau pe adrian) ci a cerut ceva care ar fi trebuit sa fie o normalitate in cadrul bisericii. Las ca e bine sa mai fie si persoane mai directe, ca asa se mai balanseaza putin lucrurile intr-o lume care accepta din ce in ce mai multe imoralitate. In alte cuvinte, imoralitatea a inceput acceptand putin cate putin din obiceiuri lumesti si nu va fi mult cand biserica v-a accepta si homosexualitatea.

    • marinelblaj zice:

      Şi ce te faci dacă ai afla că persoanele vizate sunt exact în procesul… invers, respectiv şi-au modificat îmbrăcămintea din rău în mai bine, chiar dacă acest „bine” mai suportă ajustări? Poate ar fi bine să ştii că extremele (şi extremismul – de orice natură!) nu rezolvă situaţiile. Iar dacă vorbim de bun simţ, atunci ar fi bine să ni-l amintim şi pe cel creştin, care ne obligă să facem observaţiile cu dragoste, nu miştocărind şi făcând trimiteri la talentele de croitoreasă ale soţiei. Punct.

      • yup zice:

        ok. e bine daca e asa.

      • marinelblaj zice:

        O, deja încep să simt o mulţumire! Când America e de acord cu opinia ta, pare semn bun… 😉

      • yup zice:

        totusi, nu stiu cata dragoste exprima Pavel cand spunea sa se scrijeleasca picioarele unora, sau Domnul Isus cand ii facea pe farisei morminte varuite etc. Sau pe Pavel care i-a statut impotriva cand a fost prins cu fatarnicia. Eu cunosc dragostea, dar stiu ca biblia vorbeste despre o dragoste a adevarului. Acolo e putin mai diferit. referinta este in 2 tesaloniceni 2:10.

      • marinelblaj zice:

        Ehei, Yup, ai grijă cu referirile astea, fiindcă ele se adresează mai degrabă celor care se considerau prea neprihăniţi (fariseii, de exemplu, la care se referea Domnul!) sau la adresa celor care voiau să impună rigorile fariseilor… Ceva mai multă prudenţă în folosirea trimiterilor, căci ele pot fi uneori adevărate… bumeranguri! 😀

      • yup zice:

        *Pavel care i-a stat impotriva lui Petru.

      • szromulus zice:

        Legatura dintre dragoste si adevar nu este un lucru chiar simplu de inteles. Pe net si nu numai observ de mult vreme o tendinta de a spune adevarul cu un ton rautacios. Presupun ca este o tendinta, la noi la romanii, imprumutata din talk show-uri. Se face o mixtura intre expunerea adevarului si rautate, pizma, ingamfare. Fiind o tendinta a societatii, noi crestinii am devenit brusc dornici de a aduce la lumina adevarul, dar in lumina unei tendinte rautacioase. Trebuie sa vedem ce motive ne anima dorinta de a expune un anume adevar.

        Foarte putini autori sunt atenti la a imbraca adevarul cu atributele dragostei. Comentariul de la care a pornit articolul de fata este unul plin de rautate, nu are nimic comun cu iubirea crestina, respectul, dorinta de a imbunatatii lucrurile. Ca sa transpun in termeni plastici acel comentariu e un fel de: „nah ti-am trantit adevarul in fata bah pacatosule”. Pentru ca traim intr-o societate in care expunerea adevarului este folosit ca o arma de distrugere, noi, crestinii imprumutam aceleasi stereotipuri fara sa ne punem intrebarile necesare.

        Nu cred ca Pavel imbraca afirmatiile lui in astfel de atitudini specifice societatii noastre actuale. Atitudinea lui Pavel nu se extrage din acel verset, ci trebuie facuta o exegeza intelengand atitudinea generala care il anima pe Pavel. Interpretarea acelor afirmatii ale lui Pavel reprezinta o capcana exegetica. Daca consideram ca Pavel avea o atitudine rautacioasa lipsita de iubire, trebuie sa argumentam analizand literatura Paulina, nu sa luam o afirmatie si sa o raportam la contextul mintii noastre.

      • szromulus zice:

        Cum i-a stat Pavel impotriva lui Petru? Ce atitudine avea? I-a stat impotriva ca Vadim oponentilor lui? Ce vroia autorul scrierii sa exprime cu „Pavel i-a stat impotriva lui Petru”? Sunt chestiuni de finete exegetica, chestiuni care au o interpretare complet gresita in folclorul evanghelic.

  5. L.I. zice:

    pocaitii continua sa aibe probleme, vad. : ))

  6. cungurean zice:

    La urma urmei mai bine să existe dezbateri între creștini, că dacă totul este perfect și înțeles ajungem la înțelegerile la care a ajuns Irlanda….

  7. Marinel, vin cu povestea.
    Eram la o manastire din Bucovina. De maici.
    O dama trecută de prima tinerețe, in parcare, cu un tip de varsta ei. Mașină elegantă, țoale de firmă. Femeia cu pantaloni extrascurti. Roz. Picioare frumoase, dar cu semnele varstei prezente. Nu intru în amănunte.
    Am asteptat sa vad daca va intra la manastire asa cum era îmbrăcată. N-a intrat. I-au dat o fusta ca de sac, de culoare albastră, ca hartia cu care imbracam caietele pe vremea copilariei mele.
    Femeia a acceptat tinuta impusă de regula locului. Când a ieșit, a rămas in pantalonașii ei scurți și roz de firmă, cu picioarele ei lungi și frumoase, dar usor fanate.
    Agapia. Manastire săracă. Fara fuste de camuflaj. Turiști cât cuprinde. Femei cu pantaloni scurți, bermude, pescărești.
    Au prins de curea un batic mare de matase, pânză sau ce aveau prin mașină si au improvizat o fusta, de bine de rau, care sa treaca pe sub genunchi.
    Afară au revenit la forma inițială.
    Bărbații, in schimb, suferă de căldură. De fapt, cred ca au călduri. Din ce in ce mai mulți apar in pantaloni scurti, cu picioare păroase, cu sandale și ciorapi, eventual negri, obligatoriu căzuți.
    Ei ies asa cum au intrat.
    E adevărat, o femeie cu picioare frumoase atrage privirile. O femeie frumoasă atrage atentia. Naste invidii. Mai ales printre femei.
    Bărbații asa-zis tentați au acasă, de obicei, niste scorpii de neveste care le scot ochii cu andreaua duhului: ai vazut-o pe aia? I se vedeau… și incepe inventarul.
    Bietul om poate că nici n-a observat-o, dar cu muierea nu te pui. La primul comitet de la biserică, lungeste fustele cu jumatate de metru, da drumul la cusaturile tricourilor, comandă basmale si o mustacioara falsă, abia ivită deasupra buzelor prea roșii.
    Masculinizarea femeii e o țintă artificială, pentru că femeia rămâne in pantaloni scurți când ti-e lumea mai dragă și te simți mai tare pe sfințenie.
    Ispita e permanenta, cu alte cuvinte. Asa că, bieții de noi, in loc sa fim mulțumiți că nu trăim in epoca victoriana, când o gleznă era destul ca să te bage in păcat, aruncăm anatema pe nurii bietelor ființe, a sexului frumos și slab.
    Dincolo de glumă și de anecdota, există, însă, o chestie ce tine de educație, de măsură și de bun simț.
    Asa cum la servici te imbraci sobru, la teatru sau la opera in haine de seara, elegante, și la biserică e bine sa respecți locul si pe cei din jur. Să respecti regula.
    Nu sunt de acord cu judecătorii care pleacă de la lungimea fustei și condamnă femeia la iad.
    La iadul din noi.

    Dacă am greseli de ortografie, te rog să corectezi tu. Scriu in gardă, pe o mizerie mică.

    • marinelblaj zice:

      Răsvan dragă, ca de obicei, un comentariu suculent. Şi foarte obiectiv. Mai ales cu încheierea aceea cu „iadul din noi”… Ştii ce m-a deranjat cel mai mult la acele comentarii? Faptul că din tot acel afiş omul n-a văzut decât picioarele alea, care ocupă cel mult 1% din toată imaginea! Cum o fi reuşit? Singurul răspuns valabil mi se pare a fi acela că… le-a căutat! Cu iadul din el, că nici lupa nu-l ajuta mai mult!

    • yup zice:

      treaba cu muierea e foarte adevarat. am vazut pe una foarte ispitita pe alta care canta in fata imbracata mai sumar.

  8. Pingback: Iadul din noi are fusta scurtă și picioare lungi | Vindecătoru

  9. Marinel, să-ți mai spun ceva. Pe vremea tinereții mele, când ieșeau surorile de la biserică se cunoșteau de la distanță că erau femei pocăite. Era ceva in portul lor îngrijit, în felul în care călcau, priveau, vorbeau, care le marcau trecerea, pe stradă și prin lume.
    Acum nu mai e așa. Și numele de pocăit a fost inlocuit cu cel de evanghelic. Baptistul nu mai spune că e baptist. El e evanghelic. Eventual protestant. Lumea se schimbă.
    Interesant e că acum cel mai bine seamănă cu imaginea evocata de mine un fals periculos: credincioasele de la iehovisti. E asta un semn de credință? Categoric nu!
    In ceea ce mă privește, Carmen e mai conservatoare decât mine, dar asta ține de felul ei de-a fi. Pot spune că dragostea pe care o are pentru Isus o învață cum să se îmbrace? La biserică e mai sobră decât in alte locuri. Asta vine din interior.
    Cand plecăm cu mașina, ne rugăm. Adică eu mă rog cu voce tare, câteva cuvinte. Ea își acoperă părul cu ceva, sau are o bentiţă, ceva… Nu ne vede nimeni… Ne vede, in schimb, El.
    Dar asta ţine de noi, de ea. Nu o interesează cu ce e îmbrăcată sora x.
    Are cercei, brățări și inele. Nu sunt de aur sau cu diamante. La biserică nu şi le pune niciodată. E pricină de poticnire.
    Eu sunt mult mai neatent la cum mă îmbrac decât mulţi alţi bărbați. Cu vârsta, chestia asta s-a accentuat. Carmen mă corectează: la biserica nu poți să pui cutare lucru.
    Ea vine de la ortodocși. Ai mei au fost baptiști din străbunici.
    As putea să-ți mai spun multe, dar am obosit. Deși mă bucur să vin la tine în Cetate.

  10. marinelblaj zice:

    Am să corectez eu, Răsvan. Vezi tu, dincolo de preocuparea pe care, evident, ca formator educaţional (să zicem) în biserica din care fac parte, o am faţă de „exteriorizarea” tinerilor noştri, pe mine m-a deranjat extrem de mult „mitocănia” cu care vor unii neapărat să facă această educaţie.

  11. Felician B. zice:

    Pun si eu o intrebare nu „ispitelor ” cum le numesc uni pe frumoasele create astfel de un Creator mult mai priceput decat noi toti ,care este varsta cea mai expusa ispititiri femeiesti (daca despre asta fu vorba ) ?
    Pun in oglinda niste versete si ma gandesc vazandu-le uni sa mai mediteze inainte de asi expune neinplinire perso ,refulate sub forme de nespusa evlavie ,se zice :
    -uni se nasc fameni –––––––––––––––posibil si cu slabiciuni la Ea (ispita) ?
    -uni sunt facuti fameni(altcineva le decide soarta )–––posibil altcineva ii ispiteste ,ei nu pot face nimic ?!!!!!
    -iar alti se fac ei fameni (oameni hotariti zic eu )––– posibil sa le placa ispita (Ea) …dar nu asuma (vorba frantuzeasca )!!
    Deci noua barbatilor cand e pericolul mai mare ?
    Astept raspunsuri in tacere !

    • yup zice:

      reformuleaza, ca e greu de inteles.

      • Felician B. zice:

        Yup(i)
        Nu-i greu de inteles ,problema vine de la inceputul barbatie (primul barbat ) stii ce-a zis dumnealui „Femeia …. Doamne „!!
        Simplu nu eu „mis divina „! Virulenta poftei (ispitei) nu-i mai mare cu cat femeia-i mai dezbracata (scria cineva pe aici ca din contra !) ci vine de la noi pofticiosi ,din cum fierbem noi bre ,cat ai in tine si cat te implinesti (nu scriu mai explicit ),sau mai bine zis cat esti de neinplinit !
        Sa zica ,si zic uni ca atunci cand merg la Casa Domnului sa se intalneasca cu Dumnezeu ,acolo macar nu vreu sa se ispiteasca atunci e grav bre !!!
        Pai daca proncentual vorbind numai cand mergem la biserica ne, sau suntem in prezenta lui Dumnezeu ce vrei tu sa-ti mai zic ?
        Cat este procentul asta de a fi la biserica fata de cat suntem in alta parte ,si daca acolo ok nu,atunci cat petrecem pe unde (petrecem ) cum rezistam
        Zic eu, sa-le lasam pe ele „in plata Domnului ” si sa ne ocupam de ograda noastra
        Fii adevarat vrednic de barbatia data (daca esti cuceritor sau cucerit nu-i tot una )
        daca nu fii famen pt Cristos nu pt harem!

      • marinelblaj zice:

        Felician dragă, îngăduie-mi să-i explic eu lui Yup altfel. Şi-a pus cineva întrebarea de ce bărbaţii sunt mai ispitiţi atunci când văd un picior de femeie dezvelit de fusta pe care o poartă decât atunci când sunt pe plajă şi femeia e în proporţie de 90% dezvelită? Unde e sămânţa ispitei, nu în mintea bărbatului? Nu în imaginaţia care vrea mai mult decât vede? Să fim oneşti şi să recunoaştem că în egală măsură cu bunul simţ de care trebuie să dea dovadă femeia creştină atunci când îşi alege îmbrăcăminte e nevoie şi de bunul simţ al bărbatului creştin de a-şi struni hormonii! Altfel riscă să fie doar un… mascul !

      • szromulus zice:

        Foarte bun exemplul dat de tine, Marinel. Totul e un joc al imaginatiei. Noi dam vina doar pe hormoni, dar hormonii nu se declanseaza automat, ci exista niste parghii ale imaginatiei care directioneaza benzina spre motor 🙂 . Imaginatia este un element cheie in schimbarea mentalitatii. Dar omul simplu a fost indoctrinat cu faptul ca imaginatia este o variabila care nu poate fi strunita. Problema este ca noi, ca oameni, ne alimentam din constiinta comuna dominata de stereotipie.

      • marinelblaj zice:

        Şi încă ce stereotipie! Iar dacă ne gândim la Starling, mă tem că descoperirea hormonilor n-a fost accidentală… 😀

      • yup zice:

        eu n-am spus man ca sunt ispitit. Doar ca nu intelesesem ce vroiai sa zici. Cat despre mine, daca persoana dinaintea mea nu zicea ceva despre imaginea cu surioarele, nici nu observam. In general sunt o persoana care nu prea vad lucrurile din jurul meu(aerian, asa cum ma numeste sotia). Sunt diferite feluri de ispite cat priveste partea feminina care cauta cu tot dinadinsul sa fie privita, una ar fi ispita poftei (aceasta trebuie tratata printr-o mancare mai putin excitanta), si ispita care vine si la barbat si la femeie deopotriva, aceea in care te racaie imaginea unor persoane fara prea mult cerebel care se afiseaza in fata poporului sa faca prezentarea modei.
        Prima ispita trebuie tratata neaparat conform scripturii.

  12. ion vizitiu zice:

    Marinel Blaj, imi pare rau dar trebuie sa va spun ca rar mi-a fost dat sa vad un articol mai fals ca acesta. Dumneavoastra invitati la dezbateri oneste in timp ce ati umplut cateva pagini de fatarnicie, minciuna, ipocrizie, exagerari, acuzatii de extremism religios in timp ce sunteti tocmai dumneavoastra extremistul manipuland opinia cititorilor. Am facut doar un simplu comentariu in care nu am acuzat pe nimeni de nimic si nu am pus etichete nimanui ci doar am semnalat o anomalie care nu este doar un mic detaliu dintr-o poza, cum dumneavoastra spuneti, ci o moda stricata care a cuprins bisericile evanghelice. Cu doua saptamani in urma, una din fetele mele, adolescenta fiind, m-a intrebat -Tata, dar de ce noi nu putem sa ne imbracam in pantacolant ca celelalte fete? La care am inceput sa-i explic ca noi nu suntem din lume,noi suntem copiii Domnului mantuiti prin har care ne invata sa traim cu cumpatare, cu evlavie si nu putem sa purtam „ciorapii” aia in public. Atunci replica a aparut fara intarziere- Dar, tata, sunt si de la adunare ce poarta pantacolant! In contextul acesta a aparut postarea dumneavoastra cu poza incriminata. Ce pot sa raspund acum fiicei mele, decat ca unii pocaiti si chiar lideri ai lor nu sunt chiar pocaiti, ca au crezut in Domnul Isus dar si-au insusit doar beneficiile harului, nu si invatatura harului. Domnilor faceti cum doriti, dar la urma toti vom da socoteala inaintea Domnului si nu degeaba vorbeste Scriptura ca unii vor fi mantuiti ca prin foc. In ceea ce ma priveste doresc sa am parte de o mantuire deplina, de aceea, pentru mine, „VREAU” al apostolului Pavel este o porunca a Domnului si nu un optional asa cum indulcegariti dumneavoastra.
    Dumneavoastra imi puneti in carca cuvinte pe care nu le-am spus si ganduri ce nu am avut. Asta se chiama manipulare si nu-i cinstit inaintea lui Dumnezeu. Unde am spus eu ca as dori ca surorile sa se imbrace ca musulmancele? Sau ca cele care poarta fusta scurta sunt niste desfranate? Am spus ca nu as dori ca surorile noastre sa se imbrace CA femeile usuratice, dar asta-i cu totul altceva. Comparatia nu insemna eticheta. Mintea omului este facuta in asa fel ca asociaza ceea ce ochiul vede cu imaginile vazute in precedenta. Asadar, daca un necredincios intra la voi in biserica, sau unul care nu va cunoaste cat de sfinti si sinceri sunteti, cu ce va poate asocia, cu sfintii sau cu doamna Johanis? Apropo, mi-aduc aminte ca a fost mare scandal in presa pentru tinuta doamnei Johanis cu ocazia investirii in functie a sotului. Daca pana si cei din lumea necredincioasa tot au un standard si o conduita de viata, noi unde am coborat stacheta, mai jos ca ei? Si in biserica noi nu suntem in fata unui presedinte ci inaintea Imparatului Imparatilor, oare nu se cuvine sa avem o alta atitudine decat in alta parte? Biblia spune ca „lumea zace in cel rau”, si… zace exact ca un bolnav in pat sau ca papura in apa dar eu vreau ca atunci cand merg la adunare sa am parte de o insula a sfintilor unde sfintenia si evlavia sa se simta acasa. Dar ce sa vezi, in zilele noastre nici n-apuci sa zici ceva contra pacatului ca-ti sar toti „pocaitii” in cap si in cor -„n-arunca cu piatra!” Si asta-i tot o manipulare a Cuvantului in loc sa fie ascultare fata de Cuvant.
    Dumneavoastra, tot pentru a ma discredita in fata cititorilor, insinuati ca ne poticnim in lucruri nesemnificative dar ne balacim in alte pacate mai mari. Toata lista aceea, se potriveste la mine ca nuca-n perete , cum ca ne imbracam in haine de firma, posedam masini de lux, ceasuri aurite s.a.m.d. Stati linistit domnule, ca nu am nimic din toate astea pentru ca am ajuns la convingerea ca „am fost cumparat cu un PRET” si nu mai pot sa fac tot ce-mi trece prin cap cu …ce-mi trece prin mana.
    Dumneavoastra, ma acuzati de mitocanie pentruca am folosit ironia in comentarii dar, scuzati-ma, am crezut ca va vorbesc pe limba dumneavoastra. De cand va citesc blogul m-am contaminat.

    Astept de trei zile sa stergeti comentariul rautacios si batjocoritor al lui Adrian Iosif, dar in zadar caci ce-i drept dumneavoastra doriti discutii civilizate si oneste, nu-i asa? Datorita profesiei dumnealui ma asteptam la un pic mai multa ratiune si gandire logica dar nu vad cum a ajuns la concluziile trase. Profesia dumnealui o fi respectabila dar nu ii confera expertiza sa trimita pe nimeni la casa de nebuni, decat doar pe sine insusi daca simte nevoia.
    Astfel de prieteni nu va sunt prieteni, nu va ajuta la nimic. Prietenul adevarat te corecteaza pentru ca te vrea mai bun , nu inchide ochii. Daca Pustan ar fi avut prieteni ca mine nu ar fi cazut in halul asta, dar el s-a inconjurat cu ligusitori, astfel ca intr-o singura zi, 400 de lingai au aderat impreuna cu el la dezertare in loc sa-l ajute la pocainta.
    S-apoi cine sunt eu domnule sa va razboiti atata cu mine, eu sunt-cum zic banatenii- un nima-n drum, asa ca economisiti-va energia, timpul si…pixelii pentru o cauza mai buna decat sa-mi mai raspundeti cu incapatanare. Dar daca prin ceea ce am scris simtiti in adancul cugetului ca va vorbeste Domnul sa mai corectati ceva la viata dumneavoastra, ascultati! Caci urcusul e greu si anevoios dar sigur, in timp ce coborasul e alunecos dar tare primejdios. Atentie la stanci…

  13. Pingback: Cercurile din apă… | cetatea de piatră

  14. Val zice:

    Marinel,
    De s.ar putea aplica atitudinea/principiul asta din articol si cand vine vorba de Adoram, ce frumos si bine ar fi!!!! 🙂 Acum vezi (sper) si tu cum e cand unii nu pot vedea decat ce este mai putin bun sau chiar rau…

    PS–poate mi.a scapat (imi cer scuze daca ai raspuns deja), dar pana la urma aprobi tinuta surorilor din poster?

    • marinelblaj zice:

      Val dragă, comparaţia e mai mult decât forţată! Ceea ce a provocat toată această discuţie nu seamănă nici pe departe cu aberaţiile promovate de Adoram! Să păstrăm totuşi măsura lucrurilor… E nevoie să intru iarăşi în detalii?
      P.S. Da, ţi-a scăpat „detaliul”! Iată dovada: „Bineînţeles că este de dorit ca o tânără să ajungă la acel grad de maturitate creştină la care să-şi dea seama că felul de a se îmbrăca, de a se împodobi trebuie schimbat pentru a arăta gradul de modestie al unei femei cu adevărat pocăite… Categoric că ne dorim cu toţii ca fraţii şi surorile noastre să fie mărturii frumoase în lumea aceasta. Şi, e la fel de adevărat că şi felul de a ne îmbrăca face parte din acest „tablou” pe care îl înfăţişăm lumii” E suficient?

      • Val zice:

        Raspunsul asta il vazusem. Un DA sau NU era mai potrivit–era mai usor de inteles. Asa sunt tot cam nelamurit.
        Sa sti Marinel ca mie nu mi se pare deloc fortata comparatia. Eu am fost la conferinta de la Adoram si desi a fost si ceva circ acolo care nu a fost delic necesar (chiar daunator as spune), mesajele si prezenta Domnului au fost la inaltime. Acuma sa.ti spun cum e treaba, in opinia mea, cu fetele din poster: cu siguranta sunt fete evlavioase pt vremurile in care traim cel putin, dar tinuta lor e cam carismatica, iar daca carismaticii sunt anatema, de ce naibii ii tot copiem? Si de ce ne luam dupa ei si ne facem si noi trupe de lauda si inchinare?
        (Am vb acuma dpvsv).

      • marinelblaj zice:

        Să deduc oare că nu m-am făcut înţeles? Păi, să mai explic o dată… (deşi al doilea articol, cel cu „cercurile din apă” credeam că va lămuri problema!) Şi, ca să te ajut, am să-ţi pun o întrebare: ţi s-a părut frumos primul comentariu al fratelui care a declanşat întreaga tevatură? Miştocăreala, expresiile gen „le-am făcut papucii” şi toate celelalte, faptul că n-a avut un cuvinţel de spus despre slujirea respectivă etc?
        Ei bine, asta m-a deranjat cel mai mult. Şi la asta făceam referire în primul articol. Şi la făţărnicia unora care sunt gata să se oripileze la vederea unui genunchi de femeie, dar nu văd lucruri similare din punct de vedere spiritual la fraţi. La aşa ceva nu se răspunde cu DA sau NU…
        Este dezolant pentru nişte oameni care au făcut eforturi pentru această slujire (citeşte detaliile din „cercurile din apă”, detalii pe care şi le putea imagina foarte uşor fratele respectiv care trăieşte în Roma), să vină cineva şi să vadă din toată acea acţiune doar ce-l obsedează pe el… Şi, ca să te lămureşti de unde toată această „enervare” a respectivului frate, vezi din ce biserică face parte şi mai încearcă să afli cum se „înţeleg” între ele multe biserici evanghelice din Italia (cu precădere cele din nord cu cele mai de la sud…). Apoi mai vorbim (sunt la curent cu multe lucruri de acolo, crede-mă).
        Cât priveşte chestia cu grupurile de laudă şi închinare… mi se pare ciudată afirmaţia ta. În biserica noastră acest grup există de cel puţin zece ani, când încă Adoram era poate abia în stadiul de „uneltire” în biserica-mamă (prefer să spun doar atât). Şi, pentru că veni vorba despre Adoram (pe care nu ştiu de ce îl tot aduci în discuţie), eu tocmai despre „circul” de acolo scriam. Ori, dă-mi voie să nu pot să cred că acolo unde e circ e prezent şi Domnul, oricâte argumente mi s-ar aduce…

      • Val zice:

        Tot nu stiu pozitia ta fata e tinuta–probabil ti.e greu sa o spui pe sleau. Am mentionat adoramul pt ca ai scris despre ei acum un an. Acuma lauda si inchinarea informatul actual vine de la carismatici si totusi bise traditionale au preluat si ele chiar daca timp de vreo 10 ani u criticat din greu stilul. Eu stiu ce vad, biserica traditionala e cu 10-15 ani in urma carismaticilor. Tot ce critics azi vor face si ei peste 10-25 ani. Intrebarea e , de ce? Le ia mai mult celor din bisericile traditionale sa vada lilumina/adevarul sau se compromit si ele daor ca le ia un pic mai mult timp? Oare care sa fie realitatea? Nu stiu daca chiar stiu raspunsul corect. Si ca sa fim drepti, eu cred ca comentatorul din Roma a facut exact ce faci tu cu carismaticii–a pus intrebarea de baraj sau a punctat acolo unde a fost cazul. Cel putin mie asa mi s.a parut (sincer vb). Ma gandesc ca si tu faci la fel cand tratezi fenomenul carismatic. Cred ca ar fi corect sa raspunzi cu da sau nu fara sa tii seama de intentii sau mitocanii. Pana la urma ce ne inereseaza pe toti e adevarul asa cum il percepem. Pt ca vezi, asa pot spune si carismaticii ca ii deranjeaza nu comenariul tau ci atitudinea ta cand ii analizezi pe ei.
        PS. Sunt carismatic probabil dar n.am nimic si pro nici contra cu Adoram, metanoia, etc. nu le cunosc agenda nici programele nici mai nimic. Chiar comentez aici ca un outsider si nu tin parte nimanui nici nu vreau sa bag de vina nimanui in mod personal. Sunt doar un observator.

      • marinelblaj zice:

        Val, ce înseamnă pentru tine „pe şleau”? Pretenţia ta de a răspunde cu DA sau NU e aiurea câtă vreme nu există o întrebare concretă. Uite, ca să fii mulţumit, spun NU. Ştii la ce m-am referit? Hai să fim serioşi, când spui că nu eşti de acord, şi formulezi, citez din nou: „Să fim bine înţeleşi, nu pledez absolut deloc spre o libertate neîngrădită în ceea ce priveşte felul în care ne îmbrăcăm” sau „Bineînţeles că este de dorit ca o tânără să ajungă la acel grad de maturitate creştină la care să-şi dea seama că felul de a se îmbrăca, de a se împodobi trebuie schimbat pentru a arăta gradul de modestie al unei femei cu adevărat pocăite…”, asta nu e destul de limpede? Am scris în chineză?
        Iar dacă eu am ales să scriu despre lipsa de bun simţ cu care a fost făcută o observaţie, care e problema? Nu am dreptul să-mi aleg subiectele singur, pe blogul meu?
        Aş vrea însă să observi un lucru: când scriu despre Adoram, Harvest etc, nu atac persoane, ci acţiuni, ale acestora sau ale acelora din spatele lor. Am şi subliniat în câteva rânduri faptul că nu am de împărţit nimic nici cu Panda, nici cu Barbosu, nici cu Caba sau care or mai fi, ci cu acţiunile care, de multe ori sfidează, la unii normalul (tunele ciudate de „umplere cu duh”, „camere de odihnă în duh”, deschidere de „clinici ale vindecării” etc), iar la alţii sfidarea constând în strategii de adevărată politică bisericească, de luptă pentru control zonal etc (nu mai intru în detalii – sincer, m-am săturat!)
        Iar dacă pe carismatici îi deranjează ce şi cum scriu, n-au decât să reacţioneze şi ei, după cum şi eu am reacţionat…
        Treaba cu bisericile „tradiţionale” în urma celor carismatice e chiar caraghioasă. Despre ce vorbim aici, despre trenduri?… Biserica a evoluat dintotdeauna. Şi va continua să evolueze, să-şi adapteze formele de exprimare, singurul criteriu care le dă dreptul de a se numi „biserica lui Cristos” fiind acela de a sta lângă Cuvânt, nu… pe lângă Cuvânt. Ce ai fi vrut, să nu folosim, de exemplu, microfoane în bisericile care au devenit „ceva” mai mari decât o casă, cum erau la începuturi, să nu apară grupuri de laudă şi închinare (omule, într-o anumită formă ele existau de dinainte de carismatici!). E hilară aluzia asta de copyright…:D
        P.S. Ca să fiu şi mai amuzat, mă „îmbucuri” cu afirmaţia „nu le cunosc agenda, nici programele…” dar te contrazici cu mine, care ştiu… ceva mai mult. Of, of…

      • Val zice:

        Marinel
        Eu apreciez criticile si analizele tale cu privire la toate ( nu si intodeauna de acord in toate), dar cred ca de data asta ai reactionat nepotrivit la comentariul lui Vizitiu. Ar fi trebuit, zic eu, sa combati comentariul sau cu ai dreptate sau n.ai dreptate. Omul nu le.a atacat pe surori ci tinuta lor asa cum si ataci metodele/agedele, etc ale carismaticilor. Comentariul lui Vizitiu a fost f potrivit pe blogul tau pt ca si tu faci adtfel de observatii despre altii (si ai dreptul, dar si el are). Faptul ca fetele din poster au o tinuta nu chiar perfecta, nu le descalifica de la nimic, dar nici nu trebuie sa va suparati cand vi se spune adevarul. Si pt asta am intervenit: pt ca te.a deranjat o observatie corecta (corecta in contextul blogului tau) si ai cautat sa distragi atentia prin a critica atitudinea (ma rog, parerea ta despre atitudinea comentatorului) de la subiect. Altfel, imi esti f drag si iti urmaresc articolele destul de indeaproape.
        PS– carismaticii sunt „lideri” si la disparitia evlaviei, dar sunt lideri si la evolutia Bisericii in bine. Cred ca e mai bine sa recumoastem ca in unele merita copiate (cum de altfel si faceti), iar in altele, sa ne fereasca Dumnezeu! Problema e ca adesea se copiaza ce nu ar trebui si se respinge ce n.ar trebui respins–iar asta e o mare pierdere pt toti.

      • marinelblaj zice:

        Val, nu m-a deranjat observaţia în sine ci, repet, felul în care a fost făcută! Şi nu cred că am încercat „să distrag atenţia” absolut deloc, ci acel comentariu mi-a provocat nişte gânduri legate de subiectul unui soi de făţărnicie gen „paiul şi bârna”. Atât! Sper că am dreptul să-mi aleg subiectele în funcţie de ce anume mă inspiră. Dacă mă deranja observaţia în sine, procedam cum fac de obicei cu comentariile şi comentatorii care deranjează: spam! N-am făcut aşa, ci m-am simţit dator să aduc în discuţie eternul subiect al „formei versus fond”.
        De altfel vei fi observat că şi la capitolul muzică am opinii diferite. Ascult muzică de orice gen, dar să fie Muzică, în vreme ce alţii mă critică pentru că ascult muzica unora care-s „diavolul”, deşi am făcut de nenumărate ori precizarea că nu mă interesează şi nu fac reclamă artiştilor. Dar asta e, în spaţiul public trebuie să-ţi asumi palmele în ambele forme, şi ca aplauze şi direct pe obraz. Cum reacţionez la fiecare dintre categorii, e problema mea…
        Cât îi priveşte pe carismatici, iarăşi, observă, te rog, ce anume discut eu la ei…
        Apropo, vezi cum a evoluat descrierea acelor fete de la „ca femeile uşuratice” la „o ţinută nu chiar perfectă”? Şi să-ţi mai spun un amănunt. Poate că nu m-ar fi deranjat atât de mult critica la adresa fustelor dacă n-ar fi fost şi acea stupidă remarcă legată de mâinile ridicate ale pastorului Vasi. Acolo ce-a fost altceva decât răutate? Ce era aşa deranjant în acel gest? Mai citeşte, te rog, comentariul iniţial, de la care a pornit toată tevatura şi vei vedea că nu e chiar atât de „nevinovat” comentariul respectiv…

      • Val zice:

        Marinel,
        Cel putin ai dat impresia ca te.a deranjat 🙂 Personal, tinuta din poster nu m.a deranjat (traim intr.o era diferita) nici nu o consider indecenta, dar nu consider nici ca observatia comentatorului (chiar si cea cu privire la ridicarea de mana) pt ca, din nou Marinel, astea sunt chestii carismatice, nu apartin Bisericii traditionale, si e normal ca cineva din astfel de Biserici traditionale sa puna intrebari sau chiar sa se revolte impotriva ta cand tu condamni tot ce e charismatic, dar te comporti ‘carismasteste’, pe ici pe colo. 🙂 (sau, ma rog, faci parte dintr.un grup care se comporta astfel). Asta a fost tot din partea mea.

      • marinelblaj zice:

        Val, oricât ai fi de carismatic sau de tradiţionalist, ce e „carismatic” în a ridica mâinile când predici (că se vede clar că asta face Vasi Duma!). Ce facem domnule, stăm în poziţie de drepţi în amvon? Să fim serioşi! Eu sunt în vârstă şi l-am avut în biserica noastră pe fratele Wurmbrand. Păi el se agita de multe ori şi mai rău! Era carismatic şi nu ştia? Chestia asta cu carismatic-necarismatic, cu „patentele” carismatice chiar începe să mă irite. Când scriu critic despre carismatici e limpede că mă refer la exagerările pe care le tot pomenesc (vindecări subite, nu miraculoase – deşi cred în vindecări, dar nu spectacole! – măsele de aur şi câte altele). În fond, carismatici (în sensul bun al termenului) ar trebui să fim cu toţii, oricât de tradiţionalişti ne-am considera unii…
        Dar acum sunt preocupat de o altă „mizerie”, cea cu cazul Titel Maghiar. Iacă încă o boacănă din zona despre care tot scriu „pe nedrept”, cum mă acuză unii…

      • Val zice:

        RW a avut voie orice pt ca a fost ecumenic si nu a vb de rau nici o denominatie. Din nou, pt mine e ok, dar poate ai dat impresia (chiar si mie) ca esti ultra traditionalist 🙂

      • marinelblaj zice:

        Wow! Ei bine, numai asta nu mi s-a mai spus, că aş fi ultra tradiţionalist! E drept, faptul că o vreme au fost unele comentarii de acest gen la unele articole e una. Am încasat şi din zona aceea „palme” gen: „pocăieşte-te”. Ce-oi fi, de fapt? 😀
        Îţi spun eu ce sunt (sau mă străduiesc să fiu); un creştin care nu vrea să facă compromisuri nici într-o direcţie, nici în alta. Fac parte dintr-o biserică în care a sta lângă Cuvântul (nemanipulat) e cuvântul de ordine, o biserică ce nu se grăbeşte cu anatemizarea, dar condamnă şi critică „alunecările”, una care ştie să facă orice corecţie cu dragoste… să mai spun?

      • Val zice:

        vezi Marinel, ce suntem si ce altii interpreteaza ca suntem pot fii lucruri (complet) diferite….si asta e valabil si cand e vb de ce sunt altii vs cum ii vedem noi….

      • marinelblaj zice:

        Lasă, nu te necăji! Domnul sigur ne cunoaşte! Şi, sincer, aici, la capitolul ăsta chiar nu mă tem decât de minusurile inerente fiecărui om…

  15. szromulus zice:

    Ce ma surprinde, in general vorbind, fara a particulariza la situatia ivita, niciodata(poate inca nu am imbatranit destul) nu am auzit pe niste frati/surori sa spuna, fratilor data fiind situatia de fata, haideti sa ne facem cugetul rob lui Cristos si sa redeschidem discutia peste cateva luni. Ca si crestin sunt manager al propriului meu cuget, daca ma poticnesc uitandu-ma la o duduie, primul lucru care ma intereseaza sa il rezolv este propria persoana. Inteleg si grija unora pentru marea comunitate crestina si marile probleme ale crestinismului, dar tot ce pot schimba este propria gandire. uf si acea este o chestiune dificila.

    Ce raspuns sa ii dau fiicei/fiului meu? Hm daca intreaga comunitate crestina renunta la Cristos, ancora trebuie sa fie doar El. Pai de ce alte fete se imbraca cum se imbraca? Pentru ca nu il au in centru pe Cristos si le place sa fie admirate din priviri. Cat despre mine si casa mea vom sluji Domnului, asta ar trebui sa fie sloganul fundamental al fiecaruia.

    • yup zice:

      Toata povestea asta a inceput din cauza unei poze cu doua fete putin mai dezbracate si cu un frate care a avut indrazneala sa spuna ( desi ca a ziso intr-un mod mai direct) ca nu e tocmai potrivit asa ceva la cei care zic ca fac misiune, sa aiba grija la imbracaminte. Marinel, trebuie sa recunosti ca de cam acelasi stil te folosesti si tu cand vino vorba de ograda altora. Ba inca ii mai faci si animalute umflate si cornute. Cum doamne iarta-ma ai vrea sa primeasca cineva ceva cand miroase a fatarnicie cu carul. Asta e realitatea si doare. Oricumn cred ca subiectul asta s-a lungit mai mult decat trebuia, mai e de dorit next time sa vedem si lungirea fustelor ca sa nu mai fie prilej, ca doar vorba aia, e vai de cel prin care vine prilejul.

      • szromulus zice:

        Povestea asta a inceput foarte demult, odata cu folclorul si traditia neoprotestanta de a vedea si accentua doar elementele exterioare de garderoba si a fi complet orbi la a intelege ca daca nu faci un bine pe care il poti face comiti un pacat si ca pofta incepe in inima celui in cauza si nu datorita celui de langa tine. Niciodata nu am fost de acord cu o tinuta indecenta, dar nu am privit niciodata bine inversarea rolurilor si a ordinii firesti a lucrurilor.

        In ziua de azi sa fii plin de rautate este un lucru acceptat, sa nu faci un bine pe care il poti face nu este considerat pacat, ci o situatie conjuncturala, a nu avea capacitatea de a ierta pe cineva care ti-a gresit este un lucru firesc, sa il ierte Domnul pe cel care imi greseste, dar eu nu pot, etc. Inversarea scarii valorice mi se pare o chestiune de pocainta comoda de doi lei. De aici a inceput problema. Problema incepe de la superficialitatea bisericii fata de spiritualitate si accentul exagerat fata de forme de doi lei. Asta este un element pe care nu il pot tolera.

        Azi nu vad oameni tristi de faptul ca nu au avut capacitatea de a ierta pe cineva, de a fi tristi ca aveau posibilitatea de a face un bine si au pacatuit, de a incalca porunca Mantuitorului de a ne iubi unii pe altii cum ne-a iubit El. Vad doar un folclor evanghelic de doi lei care pune accent doar pe potcoave de cai morti.

      • marinelblaj zice:

        Mă amuză, Yup, expresia „puţin mai dezbrăcate” folosită pentru o fustă cu câţiva centimetri mai scurtă decât celelalte din fotografie. Spun încă o dată că nu promovez asemenea liberalism vestimentar, dar repet şi faptul că nu acesta a fost subiectul iritării mele, ci tonul miştocăresc folosit.
        Nu, eu nu folosesc tonul miştocăresc, ci folosesc stilul fabulei, un stil literar. Pentru edificare:
        FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități cu scopul de a le îndrepta…. – Din lat. fabula.
        Aşadar, nu fac pe nimeni „animăluţe”, ci folosesc un procedeu literar tocmai pentru a sugera comportamente şi direcţii de îndreptare a acestora. Dacă asta e ceva prea greu de înţeles… să mai citim literatură. Nemaivorbind că şi Biblia foloseşte alegoria de acest gen.
        Da, e de dorit ca să nu mai vedem prilejuri legate de lungirea fustelor, după cum e de dorit şi ca „făţarnicii” (cum numeşti tu… nefolosind procedee literare 😀 ) să nu vadă doar un genunchi dezgolit dintr-o fotografie de 50 de ori mai mare şi, dacă mustră să o facă cu dragoste, nu cu miştocăreală…
        În rest, atenţie la mormintele văruite…
        Merită citit şi recitit comentariul de mai sus al lui Szromulus… Poate încerci…

  16. yup zice:

    uite de ce nu-mi place sa mai discut. pt ca intotdeauna marinel are dreptate. sanatate!

  17. Pingback: Revista blogosferei evanghelice de limbă română (8) | Aradul Evanghelic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s