Departe de ţară… aproape de Dumnezeu…


Proiect afis Milano

Scriam cu câteva zile în urmă despre faptul că anul acesta nu voi fi prezent la lucrările Congresului Uniunii şi promiteam că voi explica de ce…

Iată că a venit momentul să spun despre ce este vorba. Cu vreo două luni în urmă primeam o invitaţie. Pentru pastorul nostru, Vasi Duma şi grupul de laudă al bisericii Golgota. Se intenţiona o întâlnire de tineret la care să poată participa tineri credincioşi şi invitaţii acestora din zona de nord a Italiei. Invitaţia ne-a fost adresată de Biserica Baptistă „Maranata” din Milano.

În tot timpul scurs de la lansarea invitaţiei proiectul a suferit modificări, ba chiar, la un moment dat a stat sub semnul întrebării datorită închiderii temporare a aeroportului din Arad şi a imposibilităţii asigurării zborului dus-întors Arad-Milano. Până la urmă s-a găsit soluţia, una ceva mai obositoare pentru noi, cei care vom face deplasarea: varianta rutieră. Dar, dacă vrei să-L slujeşti pe Dumnezeu şi pe fraţi, şi oboseala devine o perspectivă plăcută.

Vom pleca din Arad mâine dimineaţa, vineri 29 mai, iar programul de acolo va cuprinde o seară de tineret, sâmbătă 30 mai, de la ora 17, la Biserica „Maranata” Milano, via Pinamonte da Vimercato 10, participare la serviciul divin de dimineaţa al Bisericii Baptiste Române Brescia, via della Volta 44 şi participare la serviciul divin de după amiază al Bisericii „Maranata” Milano.

Întoarcerea în ţară va fi luni 01 unie, seara (noaptea?).

Voi reveni cu amănunte şi, sper, fotografii…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Departe de ţară… aproape de Dumnezeu…

  1. Pingback: MILANO: Întâlnire de tineret în 30 Mai ora 17 | ARMONIA MAGAZINE - USA

  2. ion vizitiu zice:

    fain! daca veniti si la Roma, am sotia care candva era croitoreasa, as putea aranja o prelungire a fustelor surioarelor care ies in fata. Daca-mi stergeti comentariul, n-aveti decat, dar mie mi-ar fi rusine sa ies la slujire in halul asta(ca in poza de mai sus). Oare ce-o fi insemnand pentru cele doua din mijloc „sa se imbrace cu rusine si sfiala” si, ce-o fi insemnand pentru dumneavoastra si pastorul Vasi „Vegheaţi asupra voastră şi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori” ?

    • marinelblaj zice:

      Ioane dragă, la atâta ironie inutilă ce să răspunzi? Că îmi pare şi mie rău că n-am putut ajunge şi la Roma, fiindcă mi-ar prinde bine un costum şi mie? Că din toată această acţiune, care a produs atâta bucurie printre fraţii şi surorile din Milano, Brescia, Verona, Torino etc, tu n-ai văzut decât fustele alea scurte? Mă şi mir că ţi-a scăpat că Vasi nu e proaspăt bărbierit în poza asta!
      Oricum, aştept lămuriri privind acel „cu ruşine şi sfială”, dacă noi suntem atât de proşti…
      Crezi că fetele musulmane ar fi pe placul tău?…
      Jenant…

      • ion vizitiu zice:

        Ei fratello, au trecut multi pe aici in dorinta de costum, numai ca la unii in loc de costum le-am facut papucii. Cu cativa ani in urma ne-au vizitat Mia si Costel Oglice si ni s-a spus ca sunt misionari. Am crezut ca sora ne va prezenta misiunea, iar fratele Costel ne va predica, dar n-a fost asa. Fratele a citit din cuvant iar Doamna a inceput sa ne „lumineze” prin metoda ei „superioara de studiu inductiv”. Colac peste pupaza, doamna era imbracata intr-o fusta scurtuta si cu cizmulite rosii, si eram in plina vara. Fiind vie , adunarea a reactionat si doamnei i s-a facut semn sa ia loc, nefiind cuviincios ca femeia sa dea invatatura bisericii ci sa asculte in tacere asa cum ne invata Cuvantul. S-a plans dansa ca asa ceva nu a mai patit in viata ei, dar nu-i problema, aici este o zicala „Vedi Roma e poi mori”.
        Nu observasem ca Vasi e nebarbierit dar oricum e irelevant in contextul celor discutate, ma impresionase insa cealalta poza in care Vasi e cu mainile pe sus, se pare ca plonjeaza si ma gandeam ce va fi cand va ajunge cu picioarele pe pamant!!
        Nu am afirmat ca voi ati fi prosti si nici nu am insinuat aceasta ci doar ma intrebam asa intr-o doara cum veti fi interpretat anumite texte din Scriptura. Dealtfel cum as putea eu sa va lamuresc pe dumneavoastra? Am sa incerc totusi sa va dau un citat din memorie(parafrazat) de al lui Marius Cruceru. Dansul spune ca surorile ar trebui sa se imbrace in asa fel ca fratii tineri (si mai putin tineri) sa nu trebuiasca sa numere neoanele din biserica.
        Nu nu cred ca surorile trebuie sa se imbrace ca musulmancele sau ca maicutile, tot la fel cum nu cred ca trebuie sa se imbrace cu fuste din ce in ce mai mini ca femeile usuratice.
        Jenant? Sigur ca-i jenant. Sa-si indrepte purtarea si va fi bine , dar cum vor face asta cand cei care ar trebui sa le ajute sa inteleaga s-au deghizat in avocati ai pacatului!

      • marinelblaj zice:

        Ioane dragă, aluzia la costum era o simplă ironie, căci nu-mi place să port zeghe… Chestia cu „le-am făcut papucii” sper că e legat de biblicul „spălat al picioarelor”, nu la… dat papucii! A face băşcălie de mâini ridicate (de parcă acel ” Ridicaţi-vă mâinile spre Sfântul Locaş şi binecuvântaţi pe Domnul” e din Coran, nu din Biblie!) mă face tot mai mult să cred că la Roma botezul se face în… oţet, nu în apă! Deşi îl stimez (mai mult şi cu totul altfel decât tine) pe fratele Cruceru, am să-ţi spun că un frate care trebuie să se uite la neoane din cauza femeilor, ar trebui să vadă mai întâi cum stă cu înfrânarea poftelor. Halal bărbaţi pocăiţi, care leşină când văd un genunchi de femeie!
        De patul lui Procust aţi auzit? Din câte ştiu nu face parte din „manualul de evanghelizare”!
        Cât priveşte acel „vedi Roma e poi mori”, cu regret trebuie să-ţi amintesc că citatul se referă la Napoli, şi nicidecum la Roma. Dar… mă rog, chestie de cultură…
        Sunt convins că ai citit destule pe acest blog, dar mă mir că nu ţi-ai dat încă seama că eu nu confund deloc libertatea în Cristos cu a-ţi face de cap, dar nici nu o privesc ca pe o temniţă de urâcioşi care sunt gata să te trimită în iad la prima „abatere” de la norme de tip Hallel (dacă ştii la ce mă refer!).
        În rest, îţi doresc multă… lumină!

    • Adrian zice:

      Si mai fain ar fi daca ati reusi sa gasiti o metoda prin care sa va prelungiti artificial putina minte de care dati dovada. Sunteti un caz tipic de persoană care-si asuma un crez evanghelic, cu mult vid in capatana, un bun exemplu de pus pe masa psihanalistilor. Credinta pe care pretindeti ca o aveti este buna doar pentru a va refula si defula obsesiile sexuale. Vai de tinerii care va cresc prin preajma!

  3. yup zice:

    mai frate, vrei sa ramana nemaritate?

    • marinelblaj zice:

      Yup şi el… cu ironia! Yup, o lămurire. Îmi pare rău dacă te-ai gândit la „nemăritişul” lor, dar una dintre ele e măritată deja, cealaltă este în curs… Aşa că, nu te mai frământa…
      Dar, dacă tot te preocupă starea civilă, pregăteşte-te, poate rezolvi o partidă reuşită pentru baterist… n-ar încă 18 ani, aşa că n-ar strica să-i pregăteşti tu ceva pe viitor…

  4. yup zice:

    valeleu, atunci e si mai rau. probabil ca e o moda ca cele ce ies in fata tre sa impresioneze si fizic.Nasol.
    ps. sa-i transmiti sotului celeia si viitorului celeilalte nemaritate ca au avut o audienta pe masura din partea barbatilor.

    • marinelblaj zice:

      Nu, dragul meu Yup, n-o să-i spun asta! Căci eu nu consider bărbat pe acela care vede doar picioare, aşa cum sunteţi voi, ci pe acela care poate vedea şi dincolo de învelişul de carne… O să-i spun doar că în lume există oameni răutăcioşi care sunt în stare să vadă o crenguţă mai plăpândă, dar nu-s în stare să vadă frumuseţea unei păduri şi freamătul ei…
      P.S. NU te mai osteni să răspunzi. M-am lămurit…

  5. yup zice:

    tocmai acum cand intrasem si eu in hora inceputa pe blogul tau? Hai ca doar esti expert in a vedea bubele la altii, ce rau ar fi daca ne-am mai vedea si pe-ale noastre inainte?
    eu nu zic ca intentiile voastre nu sunt bune, dar sunt unii ( unele) care se agata de soclurile ridicate de altii,ca sa ma exprim asa…

  6. Pingback: Musulmanizarea… creştinismului | cetatea de piatră

  7. Pingback: Împărţind o bucurie… | cetatea de piatră

  8. Pingback: Încăpăţânarea, descăpăţânarea şi… nefolosirea căpăţânei | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s