O sâmbătă muzicală cu… apropo


Dragi prieteni, astăzi vă propun o sâmbătă muzicală cu… apropo. La ce anume face apropo, promit să dezvălui mai târziu…

N-am prea avut muzică italiană în cadrul sâmbetelor muzicale. Nu pentru că acolo n-ar fi existat sau n-ar exista valori (ar fi culmea să se pretindă aşa ceva despre un popor „muzical” prin excelenţă).

Întotdeauna am considerat muzica progresivă italiană o muzică aparte de muzica progresivă din alte zone geografice. Melodicitatea italiană e în sine una specifică. Influenţele curentului progresiv venit în special din zona anglo-saxonă prin Genesis şi Van Der Graaf Generator, amestecat cu influenţele particulare ale unuia precum Keith Emmerson asupra stilului lui Tony Pagliuca, dar şi cu melodicitatea vocală tipic italiană şi dramatismul romantic interpretativ, au rezultat într-o muzică de o calitate nedrept neglijată în istoria muzicii progresive în general. Şi asta fără să mai pomenim şi „greutatea” textelor, iarăşi cu o particularitate aparte.

Pentru astăzi vă propun LE ORME.

În mod ciudat, muzica lor mi-a venit în minte în timp ce participam ieri la întâlnirea cu Gabriel Liiceanu. De unde aceste asocieri… nu mă întrebaţi! Am şi eu ciudăţeniile mele…

Să revenim.

LE ORME – Aldo Tagliapietra (vocals, guitar), Marino Rebeschini (drums), Nino Smeraldi (lead guitar) and Claudio Galieti (bass guitar) în forma iniţială din 1966, când a luat fiinţă trupa. Schimbarea majoră în parcursul muzical s-a petrecut un an mai tîrziu, când Rebeschini pleacă să-şi satisfacă serviciul militar şi trupei i se adaugă Michi Dei Rossi (fost la „Hopopi”), dar mai ales odată cu primirea în trupă a lui Tony Pagliuca (tot fost membru în „Hopopi”). Este momentul în care accentele trupei trec predominant spre o muzică bazată în special pe teme şi performanţe ale lui Pagliuca la keyboards. Ceea ce e remarcabil la această trupă, în opinia mea, este foarte uşor sesizabila cultură muzicală clasică a membrilor trupei.

Interesant ar fi să vă gândiţi la asta ascultând experimentul „Florian” de la sfârşitul postării (şi nu numai!).

Aşadar, să ascultăm azi:

Collage (1971) – veţi recunoaşte cu siguranţă multe influenţe în acest album

Uomo di pezza (1972)

Felona e Sorona (1973) – considerat unul dintre albumele reprezentative pentru „progresivul” italian (am ales varianta live ca să nu ofensez privitorii mai „sensibili” cu grafica ce apare pe coperta originală a albumului – deşi mă gândesc de exemplu la statuia lui David, pe care o admirăm fără false pudori. Şi oricum, mai apar în clipuri unele imagini… )

şi poate cel mai interesant experiment al celor din LE ORME – „Florian” – o realizare de excepţie ce demonstrează valoarea instrumentiştilor în exprimarea lor prin intermediul instrumentelor acustice, clasice. De altfel, discul a obţinut şi un premiu al criticii de specialitate în 1979.

Florian (1979) – din păcate nici pentru aceasta nu am găsit decât o înregistrare live din „Florian Concert Tour, dar poate că e mai bine aşa, deşi calitatea sunetului are de suferit.

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.