Corbul păcălit de vulpea fugărită de lupul care se temea de urs – în viziunea veveriţei…


Reciteam astăzi, studiind un caz, un articol mai vechi de pe un blog care îmi este foarte drag (am eu motivele mele!). Am citit apoi toate comentariile, deşi pe unele mi le aminteam foarte bine. După care, înainte de a mă întoarce la studiul meu, fiind apelat de un foarte bun prieten care îmi „reproşa” că n-am răspuns la un e-mail, mi-am verificat căsuţa poştală. Unde, fiind abonat la un site, am dat peste o ştire

Şi mi-am amintit de o fabulă pe care am tot amânat să o scriu. Din ce motive, poate voi spune cândva…

În pădure e iarăşi scandal!
Numai ce se anunţase concursul anual de frumuseţe între animale şi deja s-au petrecut fapte regretabile.
Corbul, inspirat de cioară, a fost prins vopsit, vulpea a fost sur-prinsă vorbind la telefon cu o rudă mai îndepărtată taman din Alaska şi rugând-o să-i trimită o haină din acelea albe pe care le poartă ele pe acolo, ca să nu apară în costumul ei jerpelit de toate zilele, lupul îşi schimbase părul (dar năravul, ba!)… ce mai, tărăboi mare!
Dar toate astea s-au dovedit nişte nimicuri când s-a descoperit că ruda lor, ursul acela mare şi frumos, care se lăuda că e grizzly, că vine din pădurile americane şi care voia neapărat să câştige acel concurs, era de fapt un urs carpatin, plecat de o bună bucată de vreme pe acele meleaguri, doar că acum era machiat bine, cu blana ajustată corespunzător, numai bun de prezentat ca un adevărat campion al frumuseţii! Şi culmea, şi al bunătăţii.
Asta în condiţiile în care prin unele cotloane şi tufişuri încă se mai auzeau scâncetele unor mărunte animăluţe care suferiseră pe vremuri din cauza „bunătăţii” ursului în cauză…
Şi animalele pădurii şi-au amintit cum, tot cu ceva vreme în urmă, în urma unor operaţii „estetice”, ursul s-a crezut… cal, şi-a vopsit nişte dungi, dându-se zebră, ca să fie primit cu surle şi trâmbiţe în savana africană. Şi şi-au mai amintit şi alte lucruri. E drept, nu toate rele…
Acum mai rămânea să se afle că încearcă şi nişte tratamente de… întinerire.

Undeva, cocoţată pe o creangă, o veveriţă mai cârcotaşă spunea dăunăzi că n-ar strica să se ajusteze expresia aceea care zice „mare-i grădina ta, Doamne!” Eventual adăugându-i-se un… „dar să vezi pădurea!”

com 8

foto

P.S. Inutil să spun că aceasta e un soi de fabulă cu iz de pamflet şi cu gust de cireşe. Amare…

Şi un mic update: n-au trecut decât câteva minute de la postarea acestui pamflet când, surpriză, citesc despre o altă „faţă bisericească”. Din cele multe…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Povestioare cu... mâlc și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s