Oriunde mă duce El, eu merg…


Sărbătoarea Învierii din acest an a fost una deosebită pentru mine, şi asta dintr-un motiv cu totul special. Grupul „Altfel”, pe care l-am format în ideea de a-l „readuce” pe Eugen în lumea muzicii din biserică, a fost pe punctul de a se dezintegra odată cu mutarea lui Eugen din Arad, mai aproape de fiul său, la Bucureşti. Şi totuşi…

Când îl ai pe Adi Hentea alături (şi asta nu de ieri, de-alaltăieri, ci de ani mulţi, ca prieten, şi de o bună bucată de vreme şi ca frate în biserica Golgota…), când în aceeaşi biserică şi colaboratoare de bază în multe proiecte o ai pe Amalia Stepan, când fratele lui David Talpeş (vă amintiţi, ghitaristul grupului Pilgrim?), Victor, e şi el prezent, iar Ionuţ Buşan, basistul grupului e dispus întotdeauna să pună umărul, e imposibil să „moară” un asemenea proiect.

Ei, dar când Dumnezeu vrea să răplătească strădania de a-L sluji, are El metodele Lui speciale. Drept pentru care, anul acesta ni i-a trimis în biserică pe soţii Diana şi David Martin. Doi tineri credincioşi, două voci de excepţie, de care, mărturisesc, m-am „îndrăgostit” de când i-am auzit cântând prima oară. Nemaivorbind de faptul că am descoperit că avem şi cunoştinţe vechi şi comune!

Bun, veţi spune, dar ce are asta cu Sărbătoarea din acest an? Ei bine, spre deosebire de alţi ani, anul acesta am fost pus în situaţia de a risca puţin în pregătirea a ceea ce intenţionam să cânt la Sărbătoare. Drept pentru care… am riscat. E drept, riscul n-a fost chiar atât de mare! Mă bazam eu pe ceva. Mă bazam pe simţul muzical deosebit al Dianei şi al lui David, pe experienţa lui Adi Hentea şi a Amaliei, pe Ionuţ şi pe David. Cum nu aveam prea mult timp la dispoziţie, ne-am adunat sâmbătă pentru o oră şi am repetat două piese. O singură oră! Şi iată ce a ieşit! Evident, sunt imperfecţiuni, unele dintre ele datorate şi calităţii înregistrării live, a inerentelor emoţii ale unui debut pe nepusă masă. Dincolo de ele rămâne dragostea cu care s-a cântat Celui care merită toată dragostea noastră.

Şi, pentru că tinerii aceştia merită un gest special, am decis să postez înregistrarea, alături de câteva fotografii obţinute prin amabilitatea fratelui nostru, Marius Perea.

Am intenţionat să postez un videoclip făcut cu „începătoarele” mele talente în aşa ceva, dar el depăşeşte limitele permise de wordpress. Pentru curioşi, el poate fi vizionat AICI.

_DSC0810 _DSC0811 _DSC0816 _DSC0819 _DSC0821 _DSC0764 _DSC0765

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Oriunde mă duce El, eu merg…

  1. Daniel zice:

    Uite asa descopar ca, am vorbit cu un ”urias”, la pertu! Marinel, esti tare! Bravooooo! Asta nu e o lingusire: e o constatare! Stelele raman mereu anonime! Dar pe tine te cunoaste Dumnezeu!

    • marinelblaj zice:

      Hei, Daniel! Chiar uriaş? 🙂 Apreciez cuvintele tale, ştiu că nu e linguşire, căci te cunosc din ceea ce ai comentat aici şi la Răsvan că nu e „în gena” ta, dar primesc cu bucurie acel „pe tine te cunoaşte Dumnezeu!” şi spun „Amin, aşa să fie!” Celelalte le iau ca o dovadă de frumoasă prietenie, fie ea şi virtuală, din partea ta! Pertu-ul nu m-a deranjat niciodată. Dimpotrivă! Pentru majoritatea tinerilor din biserică, de exemplu, eu sunt pur şi simplu… Marinel 🙂
      În fond, blogul acesta conţine multă muzică, şi mai veche, şi mai nouă, şi a mea, şi a altora, căci muzica e felul meu de a respira (încă!). Mă bucur că am putut să-L laud pe Domnul cu aceşti tineri minunaţi.
      Fii binecuvântat!

  2. Ioan Alexandru G zice:

    Adi Hentea e un fenomen frumos.
    Odata i-am soptit la ureche..cu respect dupa ce i-am auzit marturia la una din evanghelizarile avute in Selimbar- Sibiu. :”Adi ma bucur ca azi eu am vazut o predica”…de auzit aud multe.

    Marinel ..ce trasi la raspundere vom fi noi la judecata pentru ochii, mainile, urechile ..ce le avem si nu le transformam in madulare ale curatiei, marturisirii, slujirii lui Christos.

    Altii ar vrea sa il laude pe Dumnezeu…dar nu au cum.

    Te salut, si felicitari …grupului format.
    Ramaneti o trupa Cristocentrica ..nu egocentrica de staruri si mofturi.

    • marinelblaj zice:

      Alexandru, Adi ESTE într-adevăr o predică! Nici nu-ţi poţi imagina ce înseamnă să-l cunoşti îndeaproape, să-ţi fie nu doar frate în aceeaşi biserică, dar şi prieten şi colaborator muzical! Cu adevărat un fenomen. E adevărat, alţii ar vrea să-L laude pe Domnul şi nu au cum, dar, vai, câţi sunt dintre cei care pot şi n-o fac… 😦
      Cât despre staruri şi mofturi… la noi nu e loc de aşa ceva, te asigur! Ne preocupă doar bucuria…

  3. tabyta22 zice:

    Este minunat! Îmi place!
    La mai multe apariţii! (parcã aşa se zice!)

  4. mitica zice:

    Marinel, …am devenit unul dintre curiosi. Am descoperit ca pentru a vedea nu doar a auzi trebuie sa fim prieteni [si ] pe ,,f”

  5. Pingback: Împărţind o bucurie… | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s