Uneori, fără un motiv anume, se întâmplă ca amintirile să se declanşeze din te miri ce întâmplare. Căutam astăzi de dimineaţa nişte hârtii. Şi am dat peste poezia de mai jos. Instantaneu mi-am amintit când şi în ce împrejurare am scris-o. Era la un an de la tragedia care avea să-mi schimbe definitiv destinul…
P.S. Cred că este cel mai potrivit mod de a marca postarea cu numărul 1.ooo din Cetatea de piatră…
| Din istoria blogosfe… la Cazul Bodnariu – logoreea… | |
 | marinelblaj la O duminică după amiaza mai neo… |
 | Erwin la O duminică după amiaza mai neo… |
 | dininimapentrutine la Dâcoşii*… domnului |
| marinelblaj la Dâcoşii*… domnului |
 | Iosif la De urmărit… |
 | Nicolae Leva la Slujesc sau MĂ slujesc? |
| Nicolae Leva la Pentru că… |
| marinelblaj la Pentru că… |
| marinelblaj la Pentru că… |
 | Eugen blaj la Pentru că… |
 | Valerian la Pentru că… |
| Din istoria blogosfe… la Cazul Bodnariu – logoreea… | |
| marinelblaj la După trei ani… |
 | Oana la După trei ani… |
cetatea de piatră 
la multe postari, marinel! cu sanatate si fericire.
eu intru zilnic pe aici sa vad ce ai mai scris. 🙂
Mulţumesc, L.I.! Mă bucur că intri zilnic şi citeşti. Păcat că nu-s eu zilnic cu ceva „proaspăt”… 🙂 Deh, de la o vârstă pare că nici ziua nu mai are 24 de ore, nici ora 60 de minute… Par tot mai mici… 😀