Ca un măr, ca un păr… varianta practică


O ştire citită recent mi-a dat de gândit. Sunt derutat şi, trebuie să recunosc, şi oarecum amuzat. Pentru derută e de vină, cel mai probabil, lipsa unor cunoştinţe specifice. Pentru amuzament, firea mea înclinată prea adesea spre latura umoristică a vieţii. Adevărul e că fără acest simţ al umorului nici nu ştiu unde aş fi fost astăzi.

Dar despre ce este vorba. Evident, despre o idee. Una care pare năstruşnică la prima vedere. Puteţi citi ştirea mai pe larg AICI. Pe scurt, am să vă spun doar că doi italieni s-au gândit să schimbe ritualul îngropării morţilor în sicrie şi cimitire, oferind ca alternativă un soi de capsulă în care trupul celui decedat se transformă în nutrient ce va folosi la creşterea unui copac. În felul acesta, spun ei, cimitirele atât de sumbre vor fi înlocuite cu frumoase păduri sau parcuri. Interesant, nu?

 

Acum, nu mă împiedic foarte mult de textele biblice care vorbesc despre învierea celor morţi, căci mă gândesc logic că Dumnezeu nu are nevoie de corpurile care vor fi putrezit oricum. Personal nu văd nicio ciocnire cu dogmele creştine, în afara intereselor materiale legate de ceremonialele funerare. Cel puţin în ceea ce priveşte anumite denominaţii.

Pe de altă parte, sper ca proiectul acesta să ofere măcar o variantă mai ieftină decât cea existentă la ora actuală, cel puţin la noi în ţară (deşi am cunoştinţă de preţuri suficient de aiurea cam peste tot…). Oricum, după cum se ştie, în vremurile acestea şi să mori e ceva scump de tot.

Dar, aşa cum vă spuneam, simţul umorului mă duce cu gândul la câteva avantaje şi dezavantaje ale punerii în practică a acestei idei. Iată câteva avantaje:

– slavă Domnului, de acum există o şansă reală de îndreptare pentru cei care au trăit făcând umbră pământului degeaba;

– şi cei care nu s-au împăcat prea bine cu animalele în timpul vieţii au acum şansa unei convieţuiri absolut… naturale cu ele;

– o mare şansă pentru cei care n-au fost deloc oameni verticali în timpul vieţii, căci proiectul oferă posibilitatea alegerii tipului de copac, aşa că vă puteţi imagina o persoană care a trăit toată viaţa ca… o trestie, devenind un falnic stejar;

– pentru cei care mor nemulţumiţi de numărul anilor trăiţi, va exista şansa alegerii unui sequoia, de exemplu. Să se sature…

– şansa celor care au trăit toată viaţa în umilinţă de a ajunge, în sfârşit, să-i privească de sus pe toţi;

– posibilitatea alegerii unui pom fructifer va oferi multora şansa de a aduce în sfârşit ceva roadă…

Există şi dezavantaje:

– nimeni care moare nu poate fi sigur că urmaşii nu vor schimba alegerea făcută de defunct. Cum sunt destui care au ajuns la exasperare tot aşteptând să moară mătuşa sau bunica de 90 şi de ani, ca să pună în sfârşit mâna pe moştenire, se prea poate ca alegerea acestora să se transforme într-o “dulce” răzbunare, alegând de exemplu bradul, care este tăiat de tânăr pentru… Crăciun;

– un alt dezavantaj ar fi obiceiul câinilor de a-şi face nevoile (şi nu doar ei). În viziunea unora asta ar putea fi luată ca o exprimare de opinie privind defunctul sau viaţa trăită de acesta;

– mă întreb ce se va întâmpla cu acei copaci care vor creşte din persoane care au bârfit toată viaţa lor. Mi-e şi groază să mă gândesc ce ar putea însemna foşnetul frunzelor acelui copac (aici trebuie să recunosc că m-a dus cu gândul povestea aceea a regelui Midas, cel cu urechile de măgar);

– posibilitatea transpunerii în practică a expresiei populare “trăzni-l-ar”. Copacul are mult mai multe şanse de a atrage trăznetul la cei care au scăpat în timpul vieţii;

– riscul ca aceia care au rămas în urma ta, după ce au spus o viaţă întreagă „arză-l-ar focul” să poată pune în practică dorinţa aceasta.

tree-man

foto

În opinia mea, cea mai mare „hibă” a acestui proiect este că oferă posibilitatea unor politicieni români ca, după ce au vândut pădurile, să vândă acum şi… cimitirele 😦

Şi ar mai fi multe de comentat pe marginea acestui proiect. Şi serios, şi râzând…

Vă las pe voi să continuaţi…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Jurnal de luptă şi... de pace, Povestioare cu... mâlc, Simţul civic, Smile..., Trecător prin lume, Zâmbet sau rictus?, Ştiri și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s