PANA – o mică poveste… inutilă


fuga

O vreme a stat uitată într-un raft, alături de cărţi şi de alte lucruri. Din când în când, servitoarea, care nu înţelegea rostul prezenţei acelui obiect atât de ciudat printre cărţile din raft, o mai lua şi o scutura de praf. E drept, nu părea o pană obişnuită. Era mai lungă, avea vârful ascuţit şi murdar şi… era foarte, foarte veche.

Era tare stranie în tot acel peisaj… Nu se potrivea cu nimic din ce era acolo. Cărţile, ceasul de pe raft, laptopul şi tableta de pe masă, toate păreau să aparţină camerei. Pana aceea, nu.

Într-o zi, nedumerită, servitoarea l-a întrebat pe stăpân pentru ce păstrează pana aceea atât de veche şi murdară. Răspunsul acestuia a nedumerit-o şi mai mult:

– Vezi tu, cărţile acestea lângă care păstrez această pană n-ar fi existat dacă n-ar fi existat ea. Şi, dacă mă gândesc bine, multe dintre lucrurile pe care le vezi în această încăpere n-ar fi existat dacă la un moment dat n-ar fi existat ea…

După un timp, stăpânul a trebuit să plece pentru o vreme într-o altă ţară…

Nesupravegheaţi destul, copiii au intrat într-o zi în cameră, au văzut pana, s-au uitat curioşi la ea, apoi au luat-o în curte şi s-au jucat cu ea de-a indienii. Când s-au plictisit de joacă, au aruncat-o.

Pana a rămas acolo, pe alee, câteva zile, nebăgată de nimeni în seamă. Până ce, într-o altă zi, a trecut peste ea o maşină şi pana s-a lipit de unul dintre cauciucurile acesteia.

Şi pana a ajuns undeva, pe un drum prăfuit de ţară. Lângă ea, un ciob de sticlă colorată. Pana a privit cu invidie. Îi plăcea cum se juca soarele cu ciobul, şi se gândea… nu se mai gândea la nimic.

După o vreme în care ploile au căzut peste ea, pana a putrezit…

 

… se spune că povestea aceasta a fost găsită scrisă, după mulţi ani, pe laptopul fostului stăpân al penei, întristat că nu a ma găsit pana la întoarcerea acasă…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Mioritice, Pe gânduri, Picături, Povestioare cu... mâlc. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s