BESTIARUM EVANGELICUM (V) – Corbul


Promiteam cu câteva zile în urmă că voi continua să scriu în această serie a „Bestiarum-ului”, şi promisiunea era legată de întrebarea: „Dar despre corbi, când?”

Ei, iată că a venit şi rândul corbului !

Aşadar… CORBUL

corbfoto

Că „bestiarum-ul evanghelic” are multe… păsări, cred că nu e o noutate pentru nimeni. Deşi nu este o pasăre migratoare în adevăratul sens al cuvântului, corbul îşi schimbă destul de des habitatul, de cele mai multe ori din cauza hranei.

Cam la fel cu „corbul evanghelic” care, deşi nu migrează, îşi schimbă mereu locul. Şi nu doar locul. Pentru că modelul natural e, în general, un oportunist, şi „corbul evanghelic” e la fel: un oportunist. Dacă i se pare că e „hrănit” mai bine într-o duminică în altă parte, nu ezită să-şi desfacă aripile şi… zvîrrrr. E bine, totuşi, că revine la cuib. Din păcate, când revine o face aducând cu sine diverse obiceiuri. Dar asta e o altă discuţie. De ce o face?

Tot din cauza unor caracteristici pe care corbul le-a arătat de-a lungul timpului.

Între altele, aceea că e una dintre păsările foarte inteligente. Pricepe uşor. Dar, din păcate, imită. Aceasta îl face, probabil, să fie mereu în căutarea a ceva nou.

Apoi, corbul e foarte vocal. Cam la fel şi cel „evanghelic.” E drept, acesta din urmă are câteva caracteristici specifice. Dacă în general se mulţumeşte să bombăne, de îndată ce apare ocazia, şi aici ne gândim la adunări… frăţeşti sau generale, bombănitul lui se transformă în… scandal. Şi, cum are şi o memorie foarte bună, poate să-şi aducă aminte de tot ce nu i s-a părut lui în regulă de la întrunirea precedentă şi până în prezent. Atunci să te ţii… Croncănitul lui îţi va răsuna în urechi mult timp.

Un inconvenient al acestui obicei cu croncănitul este că, fiindcă el are şi capacitatea de a imita (sunt corbi din anumite specii care pot imita chiar şi vorbirea umană – oamenii de ştiinţă au stabilit că ei pot învăţa până la 20 de cuvinte, pe care le folosesc intenţionat, nu reflex ca papagalul), odată cu aceste cuvinte poate învăţa şi obiceiuri.

În baza unei caracteristici similare, „corbul evanghelic” învaţă repede un vocabular cu care te ştie „toca” la cap fără prea mari eforturi. Şi, cum am spus, intenţionat, nu în mod reflex. „Corbul evanghelic” cunoaşte totul foarte bine. El ştie cum trebuie să funcţioneze o biserică, ştie cum se predică în mod corect, cum trebuie să se cânte, cum trebuie să se îmbrace oamenii etc. Problema e că nu face niciunul dintre aceste lucruri. E suficient că ştie!

Dintre toate păsările, se cunoaşte că la corb există cel mai mare creier. Nu ştiu dacă acest lucru e valabil şi la „corbul evanghelic”, dar un lucru e cert, el e mereu cu capul mare. Păcat că de multe ori şi… pătrat. Oricât ai încerca să-l lămureşti într-o chestiune anume, cât timp el crede altceva, n-ai nicio şansă. Mai ales că, aşa cum am arătat mai sus, el şi destul de vocal.

Se mai ştie despre corbi că în jurul lor s-au creat multe legende şi mituri. Cam aşa şi cu „corbul evanghelic.” Datorită capacităţii sale de a fi mereu prezent când e vorba de… croncănit, naivii au ţesut în jurul lor legende, exprimate de cele mai multe ori prin sintagme de genul: „ce le ştie omul ăsta!” sau „ştie întotdeauna ce spune!”

În unele tradiţii din occident, corbii sunt consideraţi a fi păsări de rău augur. Pe nedrept. În privinţa „corbului evanghelic” lucrurile stau exact invers. Adică, sunt şi ei de rău augur când deschid „ciocul”, dar… pe drept.

Cu timpul, datorită capacităţii de a se adapta, corbii au schimbat modul de a se hrăni, unul în general omnivor, într-unul „vegetarian”, lucru care a dus în unele locuri la punerea în pericol a semănăturilor. Eh, şi aici avem asemănări, căci un „corb evanghelic” care nu e strunit la timp, poate dăuna foarte mult semănatului. Nu de alta, dar el e printre primii care se vor duce la cel proaspăt „cules” să-i spună el „cum stau lucrurile în biserică.”

Şi, pentru că tot am vorbit despre strunit, aici avem o rază de speranţă. Corbul poate fi dresat. La fel şi cel „evanghelic.” Trebuie însă multă (sau, mă rog, îndelungă) răbdare şi perseverenţă.

Şi, în încheiere, o ultimă remarcă. Deşi se ştie că în general culoarea corbilor este neagră, la „corbul evanghelic” s-a constatat o mare varietate de culori. Singura parte neagră a rămas… cerul gurii. De aceea este recomandabil să se caute a-i ţine cât mai mult cu gura închisă, fără posibilitatea de a „croncăni” prea mult.

Ah! Foarte important. Nu uitaţi proverbul „corb la corb nu-şi scoate ochii.” Nu că ar fi valabil în practică, dar nu vă bazaţi prea mult pe el. Cât timp au interese comune…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Mioritice, Povestioare cu... mâlc, Simţul civic, Zâmbet sau rictus? și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s