Fabula cu VIP-ul, sau cum e să calci ursul pe coadă… (II)

Legendă fotografie: ursul şef luând atitudine faţă de obrăznicia ariciului

continuare de AICI

Ne întoarcem în pădure, acolo unde lucrurile s-au precipitat. Nu se ştie dacă de la scandalul cu scorburile ursului VIP sau din cauză de alte scorburi (mai că-mi venea să mă gândesc la „războiul scorburilor”, scuzaţi… „rozelor”), la un moment dat s-a schimbat şeful urşilor. Ăl dinainte era probabil prea bătrân? Cine ştie? Oricum, sigur ceva era „prea” acolo, aşa că a decis să nu mai candideze. Locul rămas gol l-a ocupat singurul candidat. Unul (aparent) blând. Cine îl aude vorbind nu se poate să nu se ducă cu gândul la „blândul Ben”, dar veţi vedea că e doar o impresie…

Ajuns săracul în plin scandal, blândul Ben ia măsuri. Drastice. Mai ales că scandalul căpătase deja culori imorale. Se împrăştiaseră prin pădure zvonuri urâte despre ursul VIP. Unii erau atât de siguri de veridicitatea lor încât ai fi zis că fuseseră purtători de… lumânări.

Încăpăţânat ca orice urs veritabil, VIP-ul nostru se enervează. Îşi ia turma (aşa s-o fi numind un grup mai mare de urşi?) şi declară sus şi tare că nu-l mai interesează… apartenenţa la specie. Acum, ce-i drept, toate manualele ne învaţă că ursul e de regulă un animal singuratic, dar… chiar aşa?

La un astfel de afront, care a stârnit multă rumoare prin pădure, consiliul urşilor nu se lasă. Bătrânul urs-şef, cu o ultimă zvâcnire de autoritate dinaintea plecării, având deja în mână o hotărâre anterioară a consiliului urşilor, luată taman în primăvară, căci, nu-i aşa, urşii ies primăvara din hibernare, prin care i se interzice să mai poarte titlul de „şef peste urşi”, adună urgent „soborul” urşilor şi decide excluderea ereticului urs VIP şi îi comunică faptul că… „ciocu’ mic printre urşi.” Altfel spus, că eu aşa am înţeles, doar printre urşi, sau, mă rog, în orice comunitate, mare sau mică, de urşi. Reţineţi aspectul acesta, căci ne vom mai lovi de el…

Ciudat e că, deşi hotărârea e luată înainte de intrarea în iarnă, când toţi urşii se retrag în bârlogurile lor, ea este făcută publică în plină hibernare. Şi nu în urma demersurilor vechiului urs-şef, ci ale… blândului Ben. Se pare că blândul Ben a intrat tare… în pâine.

Gata. Cu asta se pare că se termină povestea şi aventura celebrului urs VIP! Da de unde! Aşa credeţi voi, cititorii de fabule. Căci o fabulă nu se termină niciodată fără o morală.

Dar mai e până acolo…

Părea că tăcerea şi liniştea hibernării se aşterne peste pădure. Prin bârlogurile personale, urşii şi alte animale mai ascultă înregistrările ursului VIP. Căci el îşi vedea de treabă. E greu să te lipseşti de el aşa, cu una, cu două…

Şi cu asta s-ar zice că s-a terminat fabula. Mai ales că o morală pare să se fi iţit deja. Ceva de genul: trebuie să fii vulpe ca să-l faci pe urs de… poveste!

 

Şi totuşi, deşi fabula s-a terminat, acum începe… povestea fabulei…

Cu toate că iarna şi liniştea ei stăpânea peste pădure, se trezeşte un grup de animale, în frunte cu un arici mic şi nevinovat, cu suflet mare cât de mic era, dar la o adică „ţepos”, că doar aşa-i stă bine unui arici, cu o idee năstruşnică încolţind în mintea lor: ce-ar fi să-l cheme pe ursul VIP să le vorbească? În fond, cam toate animalele ar fi dorit asta.

Poate că n-ar fi ieşit scandal dacă bârlogul ariciului nu era chiar în vecinătatea bârlogului… blândului Ben. Ei, ăsta-i afront pe faţă! Obrăznicie de arici, ce să-i faci!

Te-ai fi aşteptat ca dintr-o lovitură de labă blândul Ben să-l zdrobească pe arici. Sau, măcar să facă acei câţiva paşi şi să aibă o discuţie ca de la… mă rog, aici puneţi voi ce vreţi.

Nici vorbă! Pentru asta nu e suficient să fii urs mai mare. E nevoie să fii şi… mascul adevărat! (na, că m-am supărat!)

În schimb, ariciul nostru (aici recomand studierea cu atenţie a fotografiei!), crezând că doar el e senin (a se citi albastru, ca să respectăm culorile… tabloului), se trezeşte chemat la ordine de „mai marele arici regional.”

„Păi, se poate, măi micuţule? Să supărăm noi ursul? Pe blândul Ben? Ce-ţi veni să-l chemi pe proscrisul ăla?”

„Da’ ce-am făcut?” s-a apărat micuţul arici.

„Cum ce-ai făcut? Păi, tu nu ştii că urşii l-au mazilit pe VIP. Şi tu, cu aricii tăi, îl chemi la tine! Se face aşa ceva?”

Ce-i drept, dacă bietul nostru arici ar fi ştiut, poate s-ar mai fi gândit. Acum trebuia să ia o decizie.

Şi-a adunat şi el micuţul consiliu de bârlog şi le-a spus: „Nu vă uitaţi la mine că-s vânăt. Toată situaţia e albastră! Ce facem?”

S-au ciondănit câteva ore bune. La toţi le stăruia în minte întrebarea: VIP fusese sancţionat doar pe linie de… urşi, sau sancţiunea trebuia să fie valabilă în toată pădurea? Nimeni nu ştia dacă în sânul alianţei, pardon, regnului animal exista vreun protocol care să spună că dacă, de exemplu, un jder nu mai e oficial jder, asta presupune că el încetează să mai fie animal ! Ce-o fi devenind… treaba lui!

În fine, cu întrebarea asta ca un sfredel în creier, consiliul de bârlog a decis că nu e cazul să provoace scandal în lumea animală. În fond, ariciul e un animal blând. Erau însă furioşi pe tactica blândului Ben! Unii ar numi-o diplomaţie. Ei se gândeau la… presiuni politice şi şantaj, mai ales că printre rânduri se şi vorbea de excluderi, suspendări şi disciplinări „ariceşti.” Când totul s-ar fi putut rezolva altfel, mai elegant. Na! Asta-i bună; eleganţă la urs! Păi, nu-i suficient că-i mare? Şi, dacă eşti mare (şi greu) de ce să nu apelezi la… presiune?

Povestea s-a sfârşit. Şi cea cu ursul invitat şi cea cu ursul ofuscat. A rămas doar ariciul şi trupa lui, cu boticul bosumflat, că doar aşa arată ariciul.

Au plecat necăjiţi, cu gândul la chestiunea aceea referitoare la protocolul care ar fi fost normal să existe în sânul regnului animal. Nu mai eşti urs, atunci nu mai eşti nici arici, nici jder, eşti un animal… sălbatic.

Pe drum spre casă, unul dintre aricii din consiliul de bârlog se gândea că povestea asta cu iz de fabulă are, totuşi, o morală, cum îi stă bine oricărei fabule. Era obsedat de simbolul pe care regnul animal îl folosea de comun acord: un peşte.

Şi, cu gândul la acel simbol batjocorit prin atitudine, şi la întregul regn, a exclamat ca pentru sine:

… ALIANŢA LU’ PEŞTE !

(sfârşit) Trist.